Interviu altfel cu Ioana Dumitrachescu (Editura Celestium)

Interviu altfel cu Ioana Dumitrachescu (Editura Celestium)

by -
10

Interviu altfel cu autoarea Ioana Dumitrăchescu

Ioana Dumitrăchescu este o tânără scriitoare din Oradea, care are peste opt cărți scrise, atât de ficțiune cât și non-ficțiune. Este fondatoarea editurii Celestium, o editură care publică autori români, ajutându-i să ajungă pe culmile înalte ale succesului. Ioana, scrie de la vârsta de 10 ani și pentru ea, scrisul este mai mult decât o pasiune, este însăși viața. Își dedică mult timp scrisului, cititului și are o imaginație foarte bogată, ceea ce o ajută sa fie un autor de succes. Cărțile scrise de ea sunt: “Război cu sufletul”, volum de poezii, Lacrimi de îngeri (dincolo de viață)”- roman de dragoste, urmând să fie publicat la Editura Celestium, “Crimă în poziție de ofsaid”– roman polițist, “Atingerea magică a iubirii – vol 1 și 2”- non-ficțiune, dezvoltare personală, va apărea curând la Editura Celestium, “Atracția și visele”- roman motivațional, “Abundența și prosperitatea fac parte din tine”– non-ficțiune, dezvoltare personală și urmează o carte scrisă prin channeling, “Puterea de transformare a corpului fizic”, care va apărea luna aceasta. De asemenea, mai lucrează și la un roman SF și fantasy “Războiul trezirii:Clarvăzătoarea”.

Editura Celestium a apărut din dorința de a promova strict autorii români. Ioana se gândește la autorii noștri contemporani care nu sunt atât de apreciați în țară dar și în străinătate, precum ar merita. Această editură are un obiectiv măreț. Promovarea autorilor români atât în România cât și în străinătate. Editura Celestium a publicat cartea “Resurecție” a tânărului autor Flavius Simion, “Toate sfârșiturile sunt la fel”, a tânărului autor Andrei Cioată dar și cărțile autoarei noastre dragi, Raluca Butnariu. În curs de apariție este a doua carte a autoarei “Privilegii”.

Cei care scriu și consideră că vor să își publice cartea la o editură tânără dar cu idealuri mari, o pot face la adresa de email: manuscrise@edituracelestium.roEditura Celestium - OSIM CTR

1.Povestește-ne o amintire din copilărie care te-a emoționat sau te-a marcat în vreun fel.

Amintirile din copilărie sunt mereu emoționante și îmi trezesc un sentiment de bucurie dar și tristețe, uneori. Am avut o familie frumoasă, mama, tata și eu. Așteptam mereu cu bucurie să vină Moș Crăciun și să îmi aducă ceva, de preferabil, cărți! Eram înnebunită să citesc de mic copil. Țin minte că în clasa a doua, când a venit învățătoarea la noi să vorbească cu părinții mei, m-a lăudat. Eram printre primii copii care puteam să citesc ușor și repede. De mică m-a fascinat cititul. Mă ducea într-o altă lume. La mine acasă, atmosfera uneori era încărcată de certuri și atunci preferam să îmi construiesc eu lumea mea, o lume de basme, feți frumoși, o lume frumoasă și plină de iubire și pace. Tot de mică am început sa scriu. Primele versuri le-am scris la zece ani. Aveam caiete studențești mari, pline de versuri, poezii, povești. Iar primul meu mic mare roman a fost “Rex, câinele erou”, o poveste despre animale, pe care am pierdut-o din păcate. Iubeam câinii de mică și acum îi iubesc. Am avut un Golden Retriever pe nume Adonis. L-am ținut 2 ani de zile, dar mama l-a dat când a murit tata.

Singurul regret imens pe care îl am este că tata nu mai e printre noi și nu e alături de mine să își vadă fata făcând ceea ce îi place cel mai mult. Dar cu siguranță, oriunde ar fi, vede acest lucru!

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Adolescența mea nu a fost foarte frumoasă, din păcate. Trăim într-o lume în care visătorii sunt mereu dați la o parte și luați în râs. Oriunde am fost la școală, copii râdeau de mine. Nu eram foarte sociabilă și preferam să stau singură și să scriu. Chiar și la liceu, de multe ori, în loc să scriu lecțiile, scriam povești, telenovele, scenarii, poezii. Iar atunci bineînțeles că eram privită drept o ciudată. Nu prea aveam cu cine să discut despre asta, colegii mei, atât în școala generală cât și la liceu, erau preocupați de viața de zi cu zi, nu de povești. Iar eu nu eram așa.

Prima întâlnire și primul sărut, nu prea mai îmi aduc aminte, din păcate. Și asta pentru că mereu eram îndrăgostită de băieți. Și mai niciodată nu îmi răspundeau la fel. Eram și timidă. În plus problemele pe care le aveam, la coloană, (am avut scolioză și am fost operată la vârsta de 17 ani), nu mi-au permis să mă apropii foarte mult de cineva. Totuși, prima întâlnire așa mai oficială a fost la vârsta de 19 ani. Iar primul sărut, tot pe atunci. Știu că eram fascinată de un băiat și la început și el de mine. Dar cu timpul, totul s-a stins. Prima iubire a fost însă un băiat din Constanța, cu care am avut o relație de un an și jumătate. Distanța și lumile dintre noi ne-au îndepărtat. E destul de greu să mai găsești visători ca mine în țara asta. Chiar dacă sunt, își ascund visele, fiind învățați să fie mai pragmatici și să nu viseze. Să se mulțumească cu o viață normală, dacă se poate cu un job de la ora 08-15, să se căsătorească, preferabil de tineri, să facă copii și să uite să mai viseze. Trist!

3. Ce vise aveai ca adolescentă și dacă s-au împlinit sau nu?

Visele mele din adolescență erau destul de multe. Îmi plăcea tot ce ținea de creativitate. Scrisul, filmele, muzica. Arta în general. Cântam prin casă, înnebunindu-i pe părinți care nu vedeau în mine acest talent. Îmi doream să fiu o scriitoare de succes, cântăreață și actriță. Scriitoare am ajuns, de cântat mai cânt la karaoke prin oraș dar vreau să interpretez și câteva melodii producție proprie, poate chiar anul acesta. Tot anul acesta vreau să realizez un scurt metraj împreună cu prietenii mei. Scenariul este scris de mine, regia tot eu și posibil să și joc în el. Mă fascinează arta foarte mult. Deci visele din adolescență sunt pe cale să se împlinească!

4. Cum vezi viața alături de un partener si ce-ți dorești de la o relație?

Viața înseamnă iubire, experiențe, momente de neuitat, învățăminte. Pentru mine relația perfectă este cea în care partenerul tău este cel mai bun prieten al tău. Asta în primul rând. Apoi este iubitul tău, sfătuitorul tău, este persoana care te încurajează în orice ai face și orice decizie ai lua. Este alături de tine în fiecare moment și în fiecare decizie pe care o iei. Este sincer cu tine și îți spune adevărul chiar dacă doare. Eu sunt o persoană liberă și iubesc foarte mult libertatea de a fi exact așa cum sunt eu. Fără să mă ascund. Iar partenerul trebuie să fie la fel. Să mă înțeleagă. Iubesc viața, deci iubesc și oamenii. Câteodata sunt mai nestatornică dar măcar sunt sinceră. Și în plus, toată teoria asta cu partenerul de viață unic care râmâne pentru totdeauna cu noi, este deja de domeniul trecutului. Poate doar în povești sau filme. Fiindcă viața nu funcționează așa. Nu am venit aici pentru o singură persoană. Am venit pentru noi. Iar ca să ne cunoaștem cu adevărat avem nevoie de experiențe. O singură persoană nu ne poate oferi toate experiențele de care avem nevoie. O anumită perioadă de timp, vom trăi aceea perioadă cu persoana iubita. Dar nu înseamnă ca este pentru totdeauna. Intervine monotonia, la un moment dat. Când eram mică și eu visam să găsesc un Făt-Frumos cu care să mă căsătoresc și să am copii, dar cu timpul am realizat că viața îmi oferă mai multe perspective și cel mai important este să fiu eu și să îmi asum ceea ce sunt.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtășească copiilor la adolescență?

Adolescența este un moment important în viața fiecărui om. În acel moment, părinții ar trebui să își sprijine copii, să îi lase să viseze și să facă ceea ce își doresc. Să nu îi oprească din drumul lor. Dacă ei sunt pasionați de artă, le place să scrie, sa cânte, să deseneze, să nu le taie aripile din start. Orice se poate împlini, dacă îți dorești cu adevărat. Dacă părinții nu au reușit acest lucru, nu înseamna că ei nu pot să reușească! Fiecare om este diferit. Mamele ar trebui să fie un exemplu pentru copii lor. Să fie alături de ei. Să îi încurajeze în orice și-ar dori să fie și să facă. Dacă nu există înțelegere, atunci comunicarea și conviețuirea este tot mai grea și mai insuportabilă.

Un alt sfat ar fi ca mamele și în general părinții, să își îndemne copii să facă treburi prin casă și chiar să îi lase să muncească și să își facă proprii bani. Dacă părinții fac totul, copii nu își vor dezvolta capacitatea de muncă și abilitățile pe care le au. Vor crește fără niciun scop în viață și le va fi foarte greu să se descurce la maturitate. Este bine să înceapă cât mai repede, să muncească și să își creeze propriul drum în viață.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?

Mă pasionează foarte mult acum comunicarea atât cea verbală cât și cea non-verbală. Am mai multe pasiuni. Spiritualitatea, dezvoltarea personală, dezvoltarea spirituală, magia, cinematografia, muzica, construirea de site-uri web, programarea, călătoriile, oamenii, public speaking, channelingul, terapiile energetice și copywritingul. Încerc pe cât pot să le combin pe toate.

Totuși cea mai mare pasiune rămâne scrisul de orice fel. Am în plan ca până la sfârșitul vieții mele să am peste 100 de cărți publicate. Povești care să rămână în sufletul oamenilor. Iar unele să fie și ecranizate. Știu că sunt vise mărețe dar cine nu visează, nu evoluează!

Mulţumesc, Ioana, că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări mai…altfel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

SIMILAR ARTICLES

10 COMMENTS

  1. O gramada de carti scrise si eu nu am citit inca nimic de aceasta autoare. Felicitari atat pentru interviu cat si pentru cariera literara!

  2. multumesc fetelor!i-am facut o prezentare aici pe literatura la “crima in pozitie de ofsaid!
    multumesc inca odata ioana!

Leave a Reply