Interviu altfel cu Lina Moaca

Interviu altfel cu Lina Moaca

by -
15

Interviu altfel cu Lina Moacă

,,Un zori de zi la țară, pe 25 mai 1980, la poalele Muntelui Sacru a lui Zalmoxe, în vechea vatră a Gugulaniei. O fire pasionată de logica și ilogica faptelor, licențiată în Teologie-Istorie, a încercat să aducă lumină de aici și de dincolo… Și, astfel, a început să scrie cam tot ce i s-a acumulat în minte.”

       Cărţi publicate la Editura Herg Benet:

Oameni, îngeri şi demoni şi Valuri de viaţă.

Oameni, ingeri si demoni si Valuri de viata de Lina Moaca

Pe autoarea de azi “Valurile vieţii “au purtat-o pe un drum unde a întâlnit ”Oameni, îngeri şi demoni”.

Vorbim cu Lina Moacă

 1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Copilăria mi-am petrecut-o la țară, acolo în fiecare zi se întâmpla ceva interesant. Nu aveam atâtea jucării așa că le inventam din ce aveam eu la îndemână, iar rezultatul era foarte emoționant. Din cârpe îmi coseam cele mai colorate și vii păpuși, nu erau altele mai frumoase. Poveștile ce le auzeam au fost cele care m-au marcat. Tatăl meu a avut un cățel, Azorică, iar când a murit îl îngropase într-o poieniță aproape de pădure. Din poveștile tatei, îndrăgisem și eu acel cățel și de fiecare dată, în vacanță, urcam în poieniță și aranjam mormântul cu flori.

2. Cum s-a integrat adolescenta Lina în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Destul de greu. Ruperea de sat a fost dificilă, la oraș îmi părea totul străin și cenușiu. Apoi, mai era și presiunea cerințelor mult mai mari de studiu. Oh, prima întâlnire am avut-o în clasa a  X-a, pe la șaisprezece ani,  însă s-a sfârșit dezamăgitor, nu a fost nici pe departe ceea ce visasem eu. Primul sărut a venit un an mai târziu și a fost destul de pământesc, nimic ieșit din comun. :)

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi daca s-au împlinit sau nu?

Ca orice adolescent îmi doream iubire și nimic mai mult. Și, da, pot spune că am primit tot ce mi-am dorit.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Viața alături de un partener, de cele mai multe ori, este un fel de compromis reciproc în numele unui sentiment care unește mai presus de orice diferențe. Fiecare om e diferit și are propria viziune asupra stilului de viață care-l face fericit. E imposibil să speri într-o compatibilitate 100%. Tot ce-mi doresc de la o relație este iubire și respect.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?

Experiențele lor, felul în care le-au simțit și ce au învățat din ele. În rest, trebuie să fie conștiente că fiecare om e diferit și își croiește propriul drum.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?

Lectura, bineînțeles. Îmi place foarte mult și arheologia, visul meu măreț este să descopăr într-o zi ceva foarte important pentru istoria umanității.

A fost o plăcere. Îți mulțumesc mult, Arci!

                Mulţumesc şi eu Lina, pentru că ai acceptat să-mi răspunzi la câteva întrebări altfel! Arci

 Mulţumim şi noi! Mili &Iasmy!

15 COMMENTS

  1. Felicitari , Arci ! Urmaresc cu multa placere aceste interviuri altfel ! Sunt minunate ! Aflam lucruri noi si fascinante despre acesti autori talentati ! ;)

  2. Incepe sa devina un obicei, astept cu nerabdare aceste interviuri. Imi place ca pot cunoaste si altfel un autor. Am citit cele doua carti si mi-a placut. Imi dau seama ca sensibilitatea aparte ce se gaseste si in cartile scrise vine din omul Lina Moaca. Felicitari, doamnelor!

  3. Foarte frumos! Vreau si eu sa citesc cele doua carti ale autoarei. Si promit ca intr-una din zile am sa o fac :)

  4. cele care ma cunoasteti(chiar si numai virtual)stiti ca imi place foarte mult sa citesc autorii romani, sa-i descopar pe cei tineri,sa-i recitesc pe cei mai in virsta,si consider ca avem foarte multi autori foarte buni pe care e pacat sa nu-i apreciem.
    asa ca daca va plac mini interviurile mai urmeaza.
    multumesc ca le cititi si le apreciati.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro