Interviu altfel cu Natasa Alina Culea

Interviu altfel cu Natașa Alina Culea pentru Literatura pe Tocuri

Scriu, deci exist….

„Fiecare are ochelarii săi prin care priveşte viaţa. Lentilele mele au culoarea iubirii. Ce iubesc? Viaţa aşa cum este. Ca atunci când iubeşti pe cineva în toate aspectele sale, deşi femeile tind să iubească mai degrabă „în ciuda a…”, decât „pentru virtuţile bărbaţilor”. Îmi iubesc ochelarii.”

Autoarea îşi face debutul în lumea literară cu cartea Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul (nov. 2014), urmată de Marat. Iubirea are spini (feb. 2015). Cărţi apărute la editura EPublishers. În prezent are în lucru cartea: Sofia. Lupii Trecutului.

Ei, şi iată că după experienţe cu bărbaţi şi sedinţe cu psihanalistul, Nataşa îl cunoaşte pe “Marat” şi vede că “Iubirea are spini”

1. Povestește-ne o amintire din copilărie care te-a emoționat sau te-a marcat cumva…
Nu îmi amintesc de o copilărie lipsită de griji sau exuberantă. Am fost o copilă foarte serioasă, frământată mereu de gânduri și întrebări, solitară. Preferam compania animalelor, ceilalți copii mă solicitau prea mult, mă obosea gălăgia lor, spiritul lor de competiție, adulții mă intimidau.
Nu îmi amintesc acum de un moment în mod deosebit, dar îmi plăceau foarte mult sărbătorile de iarnă, drumul în Ajun până la casa bunicilor, cucheaua caldă, varenikele și vinul fiert ce ne așteptau acolo. Dacă eram norocoasă, găseam în casă și un miel pe care tataia îl adăpostea de crivățul de-afară și căruia mamaia îi croșeta pomponi roșii pentru a-l feri de deochi. Mi se spunea Boca, nu îmi amintesc de la ce a pornit porecla…

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, primul sărut?
Adolescenta nu s-a integrat în liceu! :)) Îmi amintesc o replica dintr-un film „Războiul este doar iad, ăsta este liceul!”. Este foarte multă competiție, răzvrătire în liceu, chiar aroganță. Mi-am trăit adolescența mai târziu, iar pe la 30 de ani mi-am serbat majoratul mintal și emoțional.

Prima întâlnire a fost ciudată, mi-am dat întâlnire cu un băiat, două de fapt, la prima nu am reușit să ajung deloc, iar la a doua, după ce l-am zărit în depărtare m-am răzgândit și-am vrut să mă pierd în mulțime, dar mă văzuse deja și-am înțeles că nu mai am încotro. Am ajuns ca la tăiere. Cred că am primit un iepuraș de pluș și-am tras dintr-un pai ceva Cola într-un fast food; n-am mâncat că eram prea agitată și voiam să dau bine.

Hmmm… primul sărut… da, a fost odios. Nu sărutul în sine, dar mi-amintesc bine că eram cu spatele la balustrada scării din bloc și m-am sprijinit cu o mână de ea (na, emoția), nimerind în ceva ce semăna a găinaț de porumbei (nu știu dacă erau porumbei, zic și eu, putea la fel de bine să fi fost vorba de vrăbii sau struți). Eu nici nu observasem pentru că trăiam momentul, dar băiatul m-a avertizat puțin încurcat că m-am murdărit pe mână. Romantic, nu?! Sărutul a fost umed, invaziv, delicios resimțit în stomac. Desigur că m-am îndrăgostit imediat de băiatul ăla. Ca o gâscă. Beată.

3. Ce visuri aveai ca adolescentă? S-au împlinit sau nu?
Mereu visez cu ochii deschiși, încă… În fiecare zi voiam altceva, așa se face că în adolescență am fost la cursuri de design vestimentar, balet, caiac-canoe, apicultură, karting, teatru, chiar și la o oră de box… Mereu mi-am dorit să călătoresc și să fiu un val care face valuri, de aici au pornit toate celelalte visuri. Vreau să las în urma mea o lume cu o idee mai bună. Dacă vreuna dintre cărțile mele a reușit măcar o dată să ajute o persoană să se regăsească, misiunea mea este ca și încheiată. Resimt responsabilitatea a ceea ce las în urmă.

Da, unele visuri s-au îndeplinit, altele nu, dar aștept să mi se îndeplinească și acele. Nu speranța moare ultima, ci noi, atunci când încetăm să mai sperăm. Depinde foarte mult de ceea ce îți dorești, de gradul de dificultate pe care îl atribui unui vis. Mie îmi plac provocările, cu cât sunt mai improbabile, cu atât mă atrag mai tare, așa că drumul până la ele este, de multe ori, spinos.

4. Cum vezi viața alături de un partener și ce-ți dorești de la o relație?
Habar nu am ce îmi doresc de la o relație! Uneori am vrut siguranță și liniște sufletească doar pentru a descoperi mai târziu că liniștea poate fi monotonă, iar siguranța te poate feri de viața însăși – un sentiment necompatibil cu mine. Alteori am vrut pasiune și, după ce-am avut-o, am realizat că este mai mult decât pot duce eu. Sincer, habar nu am ce vreau de la o relație în general, dar știu mereu ce vreau ACUM.
Îmi plac bărbații care știu exact ce vor, cei care nu mi se plâng prea mult pe umeri, care au ceas metalic la mână și care știu când să poarte șosete și când nu. Vreau gesturi imposibile de la ei pentru că se metamorfozează în amintiri incredibile. Am o memorie de elefant și nu uit niciun cuvânt, niciun gest. Le pun pe categorii, le dau note și deliberez. Sunt un judecător intransigent și mă detașez de emoții atunci când analizez, așa se face că am fost uneori îndrăgostită de bărbați despre care nu aveam o părere foarte bună. Acceptam sentimentul, nu și persoana. Asta nu se mai întâmplă și acum, cumva, după 30 de ani lucrurile s-au limpezit și nu mai accept la fel de ușor persoane pe care să nu le admir, îmi pare timp pierdut.
Admir femeile foarte feminine, acele femei care privesc bărbatul cu un soi de respect, admirație, chiar venerație, acele femei care par fragile… dar eu nu sunt una dintre ele. Sunt o parteneră dificilă, nu-mi plac constrângerile de niciun fel dar am tendința de a restricționa libertatea celuilalt. Știu că nu sună chiar frumos, dar cam asta este și nu am de ce să nu-i spun pe nume. Nici eu nu mi-aș recomanda o relație cu mine J … decât dacă ar fi acea relație.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtășească copiilor la adolescență?
Poate că nu sunt cea mai indicată persoană să vorbească despre asta – deoarece în planurile mele nu au intrat niciodată copiii – sau poate tocmai de aceea pot veni cu o observație generală, mai puțin subiectivă, mi-aș dori ca adolescenților să li se spună că trăiesc o perioadă extraordinară și să țină minte că pot schimba lumea, că sunt importanți și frumoși. Aș vrea ca părinții să renunțe la expresii perimate de genul:
-Cât stai sub acoperișul meu faci ca mine!
-M-am sacrificat pentru tine…
…

Adolescenților le-aș spune să încerce să aibă mai multă răbdare cu cei mai în vârstă ca ei, unele lucruri le înțelegi doar experimentându-le.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afara scrisului?
Îmi place să practic Yoga, să dansez, să scriu pe blogul meu, să confecționez colaje, să beau și să colecționez ceaiuri din toate colțurile lumii. Colecționez și cărți, ediții limitate sau ediții foarte vechi (deseori în limba engleză și franceză). Îmi place să învăț mai multe lucruri în același timp, ador ghiveciul creat în capul meu și-apoi să caut sens în haosul pe care îl creez singură. Ahh… ar mai fi ceva, pot să stau o oră să privesc pe laptop harta online cu toate zborurile aeriene în timp real, să mă uit la avioane cum se mișcă. Mă fascinează și nu prea știu de ce, dar este OK, nu toate întrebările au răspuns, de cele mai multe ori, răspunsurile sunt doar alte întrebări. Acum nu îmi permit prea multe pasiuni pentru că încerc să termin cât mai repede cel de-al treilea roman.

Mulțumesc Arcidalia, Yasmi, Mili!

Nataşa Alina Culea are în lucru un nou roman: Sofia. Lupii Trecutului! Aici puteţi citi fragmente din viitoarea carte: Sofia. Lupii Trecutului

Mulţumesc Nataşa că ai acceptat să raspunzi la câteva întrebări…altfel! Arci!
Mulţumim şi noi, Mili &Iasmy!

Surse foto natasaalinaculea.com