Interviu cu Amalia Nacrin poet si prozator

Interviu cu Amalia Năcrin poet şi prozator

Bună tuturor!

Mă simt onorată de invitația la interviu.

Am  postat la început în *Literatura pe tocuri* cu gândul de a transmite gânduri, emoții, sentimente. Când sufletul e prea plin vrea să ofere. Ne învață singur ce e dăruirea. Apoi…încet, încet…am primit aprecieri, comentarii și iată acum….și invitația la interviu. Pe care am primit-o cu emoție și plăcere. Mulțumesc Arci, mulțumesc întregului grup,  mulțumesc celor pe care nu-i cunosc dar care mă încurajează citindu-mi cărțile!

Amalia Năcrin. Un pseudonim sub care-mi port cu mândrie numele de fată. Așa am simțit că trebuie să fac. Mi-a plăcut atât de mult și a trebuit să-l iau după mine cumva. Călina Mariana. Amestecate dau pseudonimul.

Am 47 de ani și-i port cu mândrie. La orice vârstă m-am simțit mai eu. Nu m-am cramponat niciodată de ani. Timpul pentru mine nu există. Sunt convinsă că aparțin eternității.

În rest un om ca toți ceilalți cu familie, copil, cu bune, cu rele, cu …cu…

Și care trăiește între două lumi fascinante: a vieții cotidiene și a imaginarului.

E minunat să le ai pe amândouă!

Ceea ce fac e nativ. E lumea mea de care n-am să mă debarasez niciodată. Sunt mulți care înțeleg ce fac dar și mai mulți care nu înțeleg. E în firescul lucrurilor să fie așa. Fiecare venim pe lume cu anumite veleități, fiecare are oaza lui de liniște.

Scriu și atât.

Recompensa este cititorul. Dacă transmit emoții sau nu, simte el. Și simte. S-a probat.

Totul s-a produs abrupt, dintr-o dată.

Am intrat pe câteva grupuri, am citit, mi-a plăcut și m-am trezit întrebându-mă: Ce-ar fi dacă?

Am debutat la 45 ani în volumul *Vise tîrzii* al editurii Națiunea al cărui editor, Romeo Tarhon, mi-a călăuzit pașii. De asemenea și Cezar Adonis Mihalache, editor și el la Națiunea mi-a fost alături, amândoi prefațându-mi cărțile. Le mulțumesc amândurora pentru primii pași și pentru încurajare. Și nu numai. Le mulțumesc cititorilor, unii dintre ei devenindu-mi reali prieteni pentru citire și apreciere.

Au urmat apoi în 2014 gemenele mele, două volume de poezii : *Azi nu mai vreau să am identitate* și *Ochii păsărilor fără lacrimi* ca în 24.05.2015 să vină romanul *Dragostea nu vine decât ca să doară*. Toate sub aceeași editură, Națiunea.

Printre volumele de autor au mai fost și alte poezii puse în *Lyrics et prosa-antologie de literatură contemporană* și *Antologia Antologiilor NațiuneA* , colecție antologică de poezie și proză *Cu patria în suflet*. Și acestea sub mâna acelorași editori de la Națiunea.

Lansările au avut loc de fiecare dată la Târgul de Carte din cadrul Romexpo București și Gaudeamus București în intervalul 2014-2016.

Pentru toamnă, tot la Gaudeamus mai pregătesc încă două gemene. Poezii.

Păi da! Dacă mi-s geamănă!

Acum vă invit la *Zădărnicia unui mers pe sârmă*, un roman de natură psihologică și cu o adâncă încărcătură morală. Are de toate. Acțiune, mister, pasiune, dragoste…de toate.Lansarea va avea loc în cadrul târgului de carte de la Romexpo în data de 5 iunie 2016. Voi lansa din timp informația și ora la care ne vom prezenta. Voi merge la braț cu aceeași prieteni dragi: Editura Națiunea. Vă aștept acolo să descifrăm împreună misterul personajelor mele, complexitatea și frumusețea trăirilor lor. Apoi prin mesaj privat pe pagina Năcrin Amalia veți putea lansa și comenzi. Vă aștept cu mare drag!

Iubesc ceea ce fac, e pasiune, nu se pune în discuție să nu scriu.

Nu mă văd altfel.

Am avut tentative din şcoala generală și liceu publicând în reviste școlare locale.

Așa suntem toți, cei care scriu. Am spus mai devreme. E nativ. Nu contează când începi să publici. Tu …ești deja acolo de ani buni.

În rest…nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Nu știu să vă răspund de ce.

Doar vă mulțumesc tuturora că împărtășiți pasiunea mea cu mine. Mă plec în fața tuturor!

1.Cum și de ce te-ai apucat de scris?

Cum și de ce?! Când scrii, scrii și atât. Nu există întrebări ajutătoare. Ai în tine. E nativ. Cine scrie pe baza unui plan, nu scrie. Punct. Dacă nu ești înzestrat pentru așa ceva nici nu poți. De ce nu sunt matematician sau medic sau…orice altceva? Simplu. Eu m-am născut să scriu. Simt cuvântul și-l dau natural hârtiei. E pasiune. E în sânge. Cred că am avut imaginația bogată încă din pântec, apoi…copil fiind doar că nu puneam ideile pe ceva palpabil dar am fost o visătoare încă de pe atunci. Stăteam în nucul casei bunicilor cocoțată zile întregi și meditam la zborul păsărilor. Și asta e poezie, nu?! Sau de sub umbra frunzelor de viță de vie dansam cu ochii și cu spiritul, încă de-atunci, cu norii pe cer. Și ce de mai vedeam în norii aceea!  Așa fac și acum. Sunt îndrăgostită de natură. Fac parte din ea. Pe burtă stăteam atunci observând familii întregi de furnici din mușuroaie, gândaci cu corn și fel de fel de miriapode, pe burtă stau și acum. O zi întregă am conviețuit în Deltă acum câțiva ani cu simple broscuțe de la mal de fluviu. Știam câte sunt, cum și-au împărțit teritoriul pentru hrană…devenisem prietene. Și câți copaci îmbrățișați! Îi iubesc și mă iubesc. Și asta e proză, nu?! Deci…concluzionând…cred că m-a născut scrisul. Ceva de genul…Am publicat de mică în reviste specifice, de scoală generală, liceu.Apoi am făcut pauză. La a publica. De scris…mereu. Și nescrise, în cap…câte-or mai fi! Și scriu și când nu scriu. Așa sunt eu. O fac pentru că așa simt…nu pentru lauri. E ceva în genă care mă împinge. Simplu. Atât.

2.Cine e cel mai mare critic al tău?

Nici măcar eu. Eu doar emit pretenții la persoana mea. Cei care citesc vor critica. Eu doar arăt cum înflorește floarea, cum simt lumina dimineața, cum se iubește și se moare, metaforic, din dragoste, doar adun senzații sufletești și le redau cu o altă forță. Celor care receptează, care iubesc ceea ce fac eu. E…și ca secret…totuși…ca să atenuez năvălnicia asta a mea, da, am un critic ce se interpune între mine și restul: Romeo Tarhon, editorul meu! E și scriitor. Și atunci… Dar știți ceva…? Nici chiar el nu mă oprește Îmi dă curajul să merg mai departe. Că …atunci când mă doare…scriu al naibii de direct, de tumultos, de…Scriu cum simt. Nu-mi place să îmbrobodesc. Am totul  în creier și …las să vină…Integral…la prima mână.

3. Ce părere au colegii de liceu/facultate/cunoscuţii-prietenii când află ca ești publicat?

Sunt uimiți. Dar mie nu mi se pare că fac ceva extraordinar. Deși…de ce să nu recunosc… Sunt mândră cu mine în mine. În rest…asta e menirea mea. Sunt un om simplu. Ca și ei. Pai ce? Am descoperit atâtea lucruri minunate la rându-mi despre ei. Fiecare cu harul lui . Eu scriu. N-am să renunț niciodată. Nu am cum. Am mai spus. Pe mine m-a născut scrisul. Sunt și eu o soră mai mică a celorlalți. Și aici…nu mă lupt pentru un loc. Doar scriu. Valorile își au locul lor și nu am să acced sau să mă compar nicicând. Dar scriu să știți. Asta simt…asta fac! Ca în orice îndeletnicire există și partea de amatori,nu ? Tot o să scriu … Dacă asta mă reprezintă.

4. Ai sau ai avut jurnal personal?

Când am fost mică am avut. La şcoala generală, la liceu. Acum…nu. Mă deranjează. Am și scris undeva la un moment dat. Mi se pare obositor. Și recitind mă duc și descopăr greșeli, puncte slabe. Nu! Viața trebuie trăită nu planificată. Clar…nu vreau un jurnal! E ca și când mi-aș scrie testamentul. Nu. Vreau să trăiesc de la plus la minus infinit așa cum poate spiritul meu și trupul meu în scurta asta viață. Fără privit înapoi, fără direcții stabilite. Eu sunt eu, acum. Atât.

5. Te-ai gândit și la apariția cărții în format ebook?

Da…e o variantă. E ca și cum ne-am întreba dacă vrem să ne ridicăm venitul cu cardul. Sau dacă vrem să avem rețele de socializare sau nu. Lumea evoluează. Vom avea, poate, în viitor, numai cărți în asemenea format . Dar…parfumul cărții răsfoite n-are să dispară nicicând. Când citești o carte tipărită, mai lași un semn acolo, revii pentru diverse explicații asupra ei, subliniezi, aprofundezi. E altceva. Are pe vino-încoa! Poartă amprenta editurii…Dai și-un autograf. Cu pixul…nu virtual. Poate sunt o nostalgică…Pe de altă parte ebook te duce în fața lumii instant. Cam așa stau lucrurile.

6. Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

Viața. În general. Observ lucruri, fapte, evenimente asupra cărora nu pot să intervin. Dar…care mă frământă, unele până chiar la durere. De multe ori scriu plângând. Pentru majoritatea pare ciudat. Dar când scrii dăruiești suflet, rupi din tine. Ca să poți transmite trebuie să ai trăire. E un roman dramă… La el n-am plâns. Pe Teona din romanul *Dragostea nu vine decât ca să doară* am scăldat-o în lacrimi.  Am fost în schimb destul de acută, de gravă aici. Personajele sunt dintre cele mai încercate de viață. Și…le-am adus la rampă…le-am luminat și pe ele. În fond toți trăim cu speranța și…paradoxal…deși este în cel mai normal firesc al lucrurilor…persoanele de genul personajelor mele știu cel mai bine ce înseamnă fericirea. Să credeți! E adevărul pur! Pentru că o găsesc în simplitate, candoare, în mizerie, în disperare, în neșansă…Contradictoriu, nu?!

7. Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta?

Cartea mea? E o carte în care cu siguranță ne regăsim toți. Un tânăr în căruciorul cu rotile, o prostituată, o altă femeie care aparent duce o viață normală și care la un moment dat cedează psihic din epuizare și neiubire. În rest…spital, psihologi, cămin de orfani, o îngrijitoare care știe multe și face aidoma, profesori, poliție, lume pestriță, gloată, nebuni,  animale, natură,vise, stări  și dragoste. Care nu poate să lipsească. Se cere încă de la începutul cărții. Dragostea cerută de orfanul părăsit, dragostea mamei pentru copil, dragostea iubitei pentru iubit, dragostea dascălului pentru elevi, dragostea psihologului pentru pacient, dragoste dorită, dragoste cerșită, dragoste împărtășită, dragoste explicată, dragoste abandonată. Toți suntem cerșetori în viață. De sentimente nobile. Romanul nu are multe pagini. Scriu scurt, concis și la obiect. Am încercat însă ceva în acest roman. Să scriu mai lin, mai descifrat. Obișnuiesc să fiu obtuză și destul de rebusistică. Aici…am făcut rabat. Romanul e destul de serios. Are trei drame în una. Și atunci…l-am lăsat să curgă mai molcom. Altminteri era prea multă durere și noi, oameni, avem nevoie de iubire. Asta e! Mai mult nu vă spun. Citiți-l. E pentru fiecare suflet. Vă asigur. Toți tânjim după câte ceva în viața reală. Iar romanul vă completează. Nu e telenovistic, e realitate iar personajele sunt dintre cele mai mature. Experiența lor e a fiecăreia/fiecăruia dintre noi.

8. Ce planuri/vise/dorinţe mai ai în afară de scris?

Unul singur.

Să mă iubesc pe mine, să-i iubesc pe cei apropiați și tot până la ultima stea din univers.

Și…să fiu iubită.

Restul …vine de la sine apoi.

În acceptare și lumină.

Mulţumesc Amalia, că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy! Succes pe viitor!