Interviu cu autoarea Adina Speteanu

Interviu cu autoarea Adina Speteanu

by -
2

Interviu cu autoarea Adina SpeteanuAdina Speteanu

Bună ziua! Mă numesc Crina Stanciu şi sunt colaboratoare la Literaturapetocuri.ro. Mă bucur nespus că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu şi, acum, fără preambul, vă propun să începem.

QUIZ

1. Uitându-mă pe unul din site-urile de referinţă care prezenta o mică parte din activitatea dumneavoastră literară am observat că drumul spre publicare a fost unul sinuos. Nu v-a fost uşor să aduceţi „Crimă la timpul trecut” la lumină şi aţi încercat în continuare. Ce anume v-a determinat să continuaţi, în ciuda tuturor opreliştilor?

Am știut de la început că nu va fi ușor să îmi public romanul, mai ales că atunci aveam 17 ani, nu prea avusesem tangență cu scrisul și, practic, nu mă cunoștea nimeni. Am pornit destul de optimistă la început, dar pe parcurs au fost multe momentele în care îmi doream să renunț, pentru că toate refuzurile pe care le primeam mă trăgeau înapoi. Așa că așteptam să treacă două-trei luni, după care încercam din nou. Cred că nu am renunțat definitiv din simplul motiv că eu credeam în povestea pe care încercam să o public și eram convinsă că, la un moment dat, voi întâlni persoana care să îmi acorde șansa să mă exprim și să demonstrez ce pot.

Crima la timpul trecut 2. Dacă tot am pomenit de „Crimă la timpul trecut”, depre care ţin să vă spun că am citit-o pe nerăsuflate, vă întreb dacă baza acestuia a constituit-o realitatea sau ficţiunea? Poate amândouă, dar vă cer să ne luminaţi.

 Nu m-am inspirat după un caz anume. Poate singura conexiune cu realitatea a fost partea din trecutul Emei, când este violată și rămâne însărcinată. În rest, mi-am creat personajele fără să mă bazez pe anumite criterii, fără să mă inspir din poveștile altor oameni. Pentru mine, a fost fantezie și mi-a plăcut foarte mult să îmi construiesc personajele și să le trec prin toate provocările până la final.

3. În acelaşi volum vă axaţi pe gândirea personajelor, pe mimică, gestică, schiţând doar decorurile. De ce acest lucru? Care este secretul acestor portrete şi trăiri puternice pe care le atribuiţi protagoniştilor?

Practic, „Crimă la timpul trecut a fost al treilea manuscris la care lucrasem. Era diferit față de primele două și mi-am dorit o poveste de dragoste tragică și dificilă, așa că am lăsat descrierea decorurilor deoparte și m-am axat pe sentimentele și gândurile personajelor, pentru că ele erau cheia poveștii. Romanul e o călătorie complicată pe care Ema trebuie să o parcurgă pentru a se regăsi și pentru a putea avea un viitor normal. Bineînțeles, imediat ce îl cunoaște pe Victor, și el i se alătură, ajutându-se reciproc.

4. Am citit mai multe volume în care personajul feminin este mereu salvat de cel masculin; nu vorbesc doar de romane, până şi în basme tiparul e acelaşi. Dumneavoastră aţi călcat în picioare acest tipar, mi-aţi întors credinţele pe dos, la fel cum ai face cu cămaşa înainte de a o pune în maşina de spălat. De aceea vă pun întrebările: De ce Ema nu a fost salvată de Victor? De ce Victor nu a venit să o vadă la spital?

Pentru că Victor nu a fost niciodată colacul de salvare al Emei. Am înțeles și eu că a te folosi de cineva pentru a-ți rezolva problemele personale este o greșeală imensă. Ema trebuia să iasă la suprafață singură, prin forțele proprii, pentru că dacă îl considera pe Victor salvatorul ei relația lor nu ar fi funcționat niciodată. Amândoi s-ar fi pierdut pe drum, iar ea nu ar fi scăpat niciodată de suferință.
Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, în momentul în care am scris scenele de la final, nu m-am gândit niciodată că Victor ar trebui să apară acolo și să o salveze. Ar fi fost un clișeu, iar eu nu îmi doream acest lucru pentru ei. A fost normal ca Ema să scape singură de acolo, să lupte pentru supraviețuire singură. Nu avea nevoie ca el să îi fie alături tot timpul pentru a o apăra și de pietrele de pe drum. Astfel, salvându-se singură, a dovedit că este o persoană puternică și că își dorește să trăiască.
Victor nu a venit să o vadă la spital pentru că nu era momentul potrivit să discute. A ales să fie încăpățânat și să sufere singur, imaginându-și cele mai rele scenarii despre Ema și a așteptat ca ea să facă pasul spre împăcare, pentru că era sigur că ea îl va căuta când va ieși din spital.

5. Ce m-a mai frapat a fost curajul eroinei, că a reuşit să-şi creeze o viaţă, în ciuda a tot ceea ce se întâmplase. Cu toate acestea a devenit apoi un robot, cu o gestică arhicunoscută. Din moment ce a fost romanul dumneavoastră de debut, nu pot să nu mă întreb dacă, în acest caz aţi fost o Ema? Ea a avut oprelişti, la fel ca dumneavoastră, până la publicare, dar s-a ridicat şi a înflorit. Aţi vrut ca, în acest fel, să arătaţi celor care nu credeau în dumneavoastră că nu vă pot doborî atât de uşor visul?

Faptul că am reușit să îmi public o romanele a demonstrat că, atunci când îmi doresc ceva, lupt până la final pentru a obține rezultatele dorite. M-am regăsit și mă regăsesc în toate personajele mele, dar drama mea de atunci, dacă pot să o numesc astfel, nu era la fel de mare ca cea a Emei. Adevărul este că îmi place să scriu povești dramatice, să îmi supun personajele la tot felul de suferințe pentru ca, la final, să se bucure cu adevărat de fericire. Așa este și viața, până la urmă. Dacă totul ar fi simplu și ușor nu ne-am mai bucura de ceea ce obținem cu mult efort.

6. Din rândurile anterioare, v-aţi dat probabil seama cât m-a intrigat „Crimă la timpul trecut”. Suspansul, protagoniştii m-au dus în centrul pânzei dumneavoastră de păianjen, am fost prinsă. La drept vorbind, nu am citit decât această carte, abia v-am descoperit, dar îmi doresc să lecturez mai mult din ceea ce aţi scris. M-am mai documentat şi… surpriză! Am dat peste genul meu favorit în literatură: fantasy. Sigur vi s-a mai pus întrebarea, dar sunt curioasă, la fel ca ceilalţi cititori ai site-ului: De ce fantasy atât de brusc? De ce „Dincolo de moarte”?

Cu fantasy am început. Cele două manuscrise despre care vorbeam în întrebările anterioare făceau parte din seria „Dincolo de moarte”, dar în acel moment nu trebuiau să fie publicate. După ce am lansat primul roman m-am întors la serie, am păstrat ideile principale și am modificat-o cât de mult am putut. Abia apoi am trimis-o editurii spre publicare, când a fost pregătită să se întâlnească cu cititorii.
Am ales fantasy pentru că îmi place foarte mult, pentru că îmi oferă o libertate mai mare decât poveștile cu oameni normali, care nu dețin puteri fantastice. Povestea din seria „Dincolo de moarte” trebuia să se încadreze în genul fantasy, altfe nu ar fi avut sens, pentru că aveam nevoie de un personaj negativ de temut, care să fie nemuritor și puternic. Iar acest lucru nu l-aș fi putut obține dacă Dragoș ar fi fost un om ca noi.
Cu ocazia aceasta vă spun că abia aștept să citiți și seria „Dincolo de moarte”. 

7. Credeţi oare că veţi mai reveni la genul „Crimă la timpul trecut”?

Da. Am deja două idei pentru alte romane, povești de dragoste apropiate de realitate. Unul dintre romane s-ar putea să aibă un final tragic, încă nu m-am decis. O să iau o pauză de la fantasy o perioadă, iar în cazul în care voi avea o idee originală și interesantă, o să mă întorc. Dar deocamdată nu este momentul pentru încă un roman fantasy.

 8. Din câte am auzit, fiecare cititor are un loc al său unde, scuzaţi-mi limbajul, îl pocneşte inspiraţia. Unii, pur şi simplu, au un anumit interval de timp în care pot compune, alţii nu pot face nimic fără o cafea sau un baton Snickers. La dumneavoastră cum este?

 Îmi este foarte ușor să scriu noaptea, când este întuneric afară și liniște. Scriu și ziua, dar îmi este mai greu să mă concentrez când soarele e pe cer. Am momente de inspirație și în metrou – de multe ori am fost la un pas să pierd stația din această cauză, pentru că eram cu gândul foarte departe. Călătoriile cu trenul sau cu mașină mă ajută să mă relaxez și să mă concentrez. Îmi adun ideile atunci și le dezvolt pe urmă, când am timp să stau la laptop.
Nu aș putea să scriu într-o cafenea sau în orice alt loc în care se află și alți oameni. Pentru mine scrisul este un lucru foarte intim și trebuie să fiu singură, ca să pot trăi emoțiile personajelor mele, să râd cu ele, să plâng cu ele. Doar așa simt că trăiesc ceea ce scriu.

9. Mie îmi place foarte mult să scriu, dar nu ştiu ce se va întâmpla acum sau peste ani. Vreau să vă întreb, în numele tuturor celor care nu au cunoscut încă tiparul dacă merită această ocupaţie? Să scrii necesită timp, un feedback bun, merită şi atunci când totul pare să ne pice în cap? Dacă răspunsul e cel afirmativ, atunci de ce?

Merită. În primul rând pentru că este o terapie pentru scriitor. Pentru câteva ore, cât ești prins în povestea la care lucrezi, uiți de problemele cu care te confrunți zilnic. Simți că faci ceva important pentru tine și, poate, pentru restul lumii. Că unii oameni, după ce îți vor citi romanul, te vor aprecia și te vor susține. Să trăiești alte povești, să călătorești prin tot felul de locuri folosindu-te de imaginația ta îți dă curaj să te întorci la realitate și să lupți pentru un final fericit, așa cum luptă și personajele tale. Scrisul îți oferă speranță și încredere. Uneori, chiar îți dă soluția la problemele tale.
În al doilea rând, merită și pentru că îți pune în cale oameni frumoși, care au povești de viață impresionante. Te cunoști pe tine, dar cunoști și alți scriitori. Îti cunoști și cititorii, cei pentru care ai încercat ca romanul tău să vadă lumina tiparului. Și sentimentul de a-ți ține în brațe romanul nu se compară cu nimic din ce ai trăit până atunci.

10. La final, vă întreb dacă aţi avea un mesaj pentru cititorii de pretutindeni şi, poate unul cât de mic, pentru viitoarea generaţie de scriitori?

Să nu renunțe la scris, chiar dacă manuscrisul nu le este acceptat de la prima încercare. Să lupte în continuare, pentru că fiecare roman are măcar un cititor care să îl devoreze. Să scrie pentru ei în primul rând și apoi pentru public. Să iubească ceea ce fac și să îi respecte și pe cei din jur, chiar dacă nu vor primi întotdeauna cuvinte de laudă. Să accepte vorbele frumoase, dar și criticile și să folosească ceea ce au nevoie din ele. Și să creadă în ei până la final.
Vă mulțumesc mult pentru interviu și pentru recenzia romanului „Crimă la timpul trecut”.

VĂ MULŢUMESC FOARTE MULT ÎN NUMELE ECHIPEI LITERATURAPETOCURI.RO!!!

Review overview
5

2 COMMENTS

  1. Crina, imi place tare mult articolul tau! Am devenit foarte interesata de scrierile Adinei. M-a fascinat stilul abordat de ea. Desi trebuie sa recunosc ca dupa ce am citit raspunsurile , imi cam tremura partea dorsala in privinta finalului de serie – Dincolo de moarte. Sa nu fie ceva targic ! Sa nu fie ceva tragic! Gata , incerc sa ma calmez! Glumesc . Ii doresc sa aiba cat mai multa inspiratie ! Bafta multa !

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro