Interviu cu autoarea Rodica Pricob Puscasu

Interviu cu autoarea Rodica Pricob Puscasu

by -
19

Interviu cu autoarea Rodica Pricob Puşcaşu

       Astăzi vă prezentăm o tânără scriitoare, Rodica Pricob Puşcaşu, colega noastră în echipa Literatură pe tocuri.
Rodica ne-a surprins mai întâi prin superbele versuri pe care le-a trimis la concursul nostru de poezie şi apoi prin fragmentele de proză cu care ne-a încântat. La scurt timp s-a alăturat echipei noastre şi a devenit o părticică din LPT, ca de altfel toţi ceilalţi colegi ai noştri. 
Şi acum când îi apare romanul “Povestea secretă a Cezarei”, ne bucurăm să stăm puţin de vorbă şi să vă facem cunoştinţă cu Rodica.

Îţi dorim succes Rodica, şi multă inspiraţie pe viitor pentru cât mai multe cărţi!
povestea secreta

Rodica Puşcasu: Mai întâi de toate, Arci vreau să-ți mulțumesc pentru eforturile tale de a promova scriitorii români debutanți sau mai puțin cunoscuți și pentru că, în cadrul acestui demers, te-ai gândit și la mine. Țin să mulțumesc acestui site pentru că inspirația mea la scris e într-o continuă ascensiune de când am descoperit Literatura pe tocuri. Să mă descriu… Sunt Rodica Pricob Pușcaşu, cunoscută printre cei dragi sub numele de Ro. Sunt mamă și soție, actele spun că am 38 de ani, dar eu nu sunt de acord și, periodic, fac contestații. Sunt un lucrător în slujba cuvântului. Sunt creator de conținut pentru câteva site-uri și tot ceea ce fac se învârte iremediabil în jurul scrisului.

1.Cum și de ce te-ai apucat de scris?

Trebuie să spun, încă de la început, că pasiunea mea pentru scris nu este altceva decât rezultatul talentului de iscusiți povestitori a strămoșilor mei. Tata (care s-a mutat acum câțiva ani în nori, al treilea nor pe dreapta), împreună cu alți membri ai familiei Precub, (numele a suferit modificări în timp, astfel că unii dintre noi se numesc Precub, alții Pricob sau Pricop) erau cunoscuți în satul natal pentru harul cu care povesteau. Erau oameni simpli, dar oameni în adevăratul sens al cuvântului. Unde era unul din ei, era și voia bună. Pe lângă talentul la povestit, majoritatea strămoșilor mei cântau la vioară și la diverse alte instrumente… talent pe care, din păcate, nu l-am moștenit… mi-am dat seama de asta după ce, în urma încercărilor mele de a mânui vioara, o mare parte din vecinii noștri se mutaseră deja…

Revenind la subiect…  primele tentative de scris poezii au apărut chiar în copilărie, apoi, odată cu trecerea anilor, mi-am dat seama că aceasta e o pasiune foarte mare. Acum, scrisul e pentru mine, o adevărată terapie: scriu când sunt tristă, când mi-e dor de cineva, când sunt veselă, când mă doare ceva… scrisul e răspunsul meu la toate. E, într-o oarecare măsură, o modalitate modernă de a duce mai departe talentul de povestitori a strămoșilor mei. Îmi imaginez că aș putea face multe alte lucruri, dacă nu aș avea ca pasiune scrisul, dar, cu siguranță, nimic nu mi-ar ieși la fel de bine…

În 2010 am publicat o carte de povești pentru copii, „Maria și fulgii de nea”, iar de-a lungul timpului am scris în diverse reviste literare. Poveștile mele au apărut ulterior și în două antologii de povești pentru copii. Însă, tot timpul am fost fascinată de poveștile reale ale oamenilor, iar atunci când cineva îmi povestește ceva din viața sa, mă și văd scriind acele întâmplări.maria si fulgi de nea Rodica Puscasu

2. Cine e cel mai mare critic al tău?

Nu sunt eu… în mod sigur. Eu îmi iubesc personajele și sunt în stare să dorm cu cărțile sub pernă. Iubesc ceea ce scriu, îmi pun tot sufletul acolo. Mi se întâmplă chiar și să mă emoționez recitindu-mi paginile, dar recunosc, nu pot afirma, așa cum afirmă alți scriitori, că sunt propriul meu critic. Dacă e să mă gândesc la o persoană cu un mare spirit critic la adresa cărților mele, acela e soțul meu, care, cu o sinceritate debordantă, îmi subliniază, din postura de cititor, ceea ce nu i-a fost pe plac, dar eu îmi apăr personajele întotdeauna. (Dacă nu eu, atunci cine?!) Iar când scriu povești, am un mare critic în persoana fetiței mele, Alexandra, care, de ceva timp, îmi face și concurență în domeniu.

3. Ai avut un jurnal personal?

Da… ador jurnalele. În liceu am strâns peste 30 de caiete jurnal. Era perioada aceea în care toate frământările se răsfrângeau în rânduri. Acolo scriam și versuri. Și pentru că veni vorba de jurnale, îmi amintesc că aveam o profesoară care ne-a sugerat să ținem și un jurnal în engleză, pe care să nu ne scriem numele. O dată pe săptămână, le strângea și le ducea la altă clasă, iar noi primeam jurnalele lor. Era un schimb foarte intrigant. Multe iubiri (efemere din păcate) s-au născut atunci…

Acum am renunțat la jurnal, dar prefer fotografia ca modalitate de stocare a emoțiilor (și asta e o pasiune moștenită de la tatăl meu). Însă, atunci când mă întorc în casa unde am copilărit, îmi place să-mi răsfoiesc jurnalele, să mă reîntorc în timp. Nu trebuie decât să închizi ochii și să visezi… și poți fi din nou copil, adolescent sau tânăr îndrăgostit… poți fi ce vrei tu.

4. Ce surse de inspirație ai la scris?

Oamenii și poveștile lor. Sunt genul de persoană căreia oamenii i se destăinuie… sunt un fel de „duhovnic”, dacă vrei. Niciodată nu judec persoana care îmi încredințează mărturisirea sa. Ascult și mă gândesc ce aș fi făcut eu dacă… însă nu judec niciodată persoanele care, povestindu-mi, devin personaje și implicit, o parte din mine. Și da, printre ceea ce scriu, printre poveștile lor, îmi strecor uneori propriile gânduri, însă poveștile le aparțin, cu bune și rele, cu elemente din viața reală, cu elemente care par fantastice… Toate povestirile mele pleacă de la o întâmplare reală, fie că mi-a fost povestită direct de către protagoniști sau de către alte persoane.

5. Câteva cuvinte despre cartea ta.

„Povestea secretă a Cezarei” a apărut la Editura PIM Iași și țin să le mulțumesc celor de la editură pentru sprijinul acordat. E o carte cu două povestiri. Una poartă numele cărții, iar cea de-a doua se numește „Mihail”. Cea care dă și titlul cărții, „Povestea secretă a Cezarei” este o poveste 100% reală, așa cum mi-a fost ea povestită chiar de protagonistă. Destinul m-a purtat acum ceva ani în Italia (acolo unde sunt, momentan, foarte mulți membri ai familiei mele) și acolo am întâlnit-o pe Cezara… și povestea ei care mi-a frapat existența. Analizând puțin evenimentele petrecute atunci, cred că destinul m-a purtat tocmai acolo, chiar într-o perioadă în care mă chinuia ideea de a scrie o carte… și cartea mă aștepta acolo… E povestea cea mai apropiată de sufletul meu, pentru că sunt foarte puține persoanele care au știut de ea, iar eu am fost cea căreia i s-a încredințat secretul… chiar de către Cezara. O citesc și plâng de fiecare dată când o citesc. Recunosc… atunci când am scris povestea, am avut momente în care am vrut să schimb finalul, însă l-am lăsat așa cum a fost… îi datorez asta Cezarei.

A doua povestire e inspirată din poveștile pe care le-am auzit în zona în care locuiesc acum, în Suceava. Multe sunt poveștile care circulă despre Mănăstirea Zamca, dar și despre alte locuri din orașul nostru, cele mai multe s-au dovedit a fi doar ficțiune, însă există întotdeauna acel „dar dacă?” care pe mine m-a inspirat.

6. Ce planuri/dorințe/vise mai ai în afară de scris?

Nu-mi fac planuri… pentru simplul motiv că, în urmă cu ceva ani, viața m-a învățat că toate eforturile noastre se pot nărui sub o singură clipă decisivă și toate planurile pot fi date peste cap. Vreau să trăiesc… și vreau să trăiesc în prezent, iar pentru acest prezent, îmi doresc să ne întoarcem la capacitatea de toleranță și la înțelepciunea strămoșilor noștri. Îmi doresc o lume coordonată de echilibru, de stabilitate, de iubire… știu, pare ceva fantastic, însă nu e greu deloc și e posibil.

Momentan, cărțile se găsesc aici: https://www.facebook.com/rodica.puscasu

Mulţumesc Rodica că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Ro! Mili şi Iasmy! Îţi dorim succes şi inspiraţie pe viitor!

Review overview
5

SIMILAR ARTICLES

19 COMMENTS

  1. felicitari Rodica, bineinteles vreau Povestea secretă a Cezarei, cum altfel decât cu autograf, felicitari Arci pentru că te-ai gandit la Rodica, ma bucur să citesc autori români.

  2. Mulțumesc mult tuturor! Nu mai e un secret faptul că inspirația mea a devenit mai fluentă de când am pășit „pe tocuri” și vă îmbrățișez cu mult drag pentru asta! Mulțumesc Arci, Mili, Iasmy și fiecărui membru LPT, pentru că sunteți minunați!

  3. Felicitari! Ti-am vazut poeziile la cele doua concursuri de pe blog si mi-am dat seama doar citindu-le ca ai talent in ale scrisului. Ma bucur ca iti urmezi pasiunea de a scrie si ca ai publicat o carte. Sper sa fac rost de ea cat mai curand.

  4. eu multumesc rodica si mult succes in continuare!iar voua ma bucur ca impreuna cu rodica am reusit sa va facem o surpriza!

  5. Felicitari, Arci !Felicitari, Ro ! Un interviu splendid! Imi place foarte stilul tau, umorul si pasiunea pe care o regasesc de fiecare data in randurile scrise de tine ! Mult succes in continuare ! Felicitari pentru carte si bun venit in cea mai frumoasa echipa ! ;) ;)

  6. Rodica te felicit ca ti-ai urmat visul si ai ajuns aici. Ne bucuram nespus ca esti alaturi. Mereu mi-au placut materialele tale, insa Secretul lui Mihai a fost acea picatura care a intregit. Succes mai departe, sa ai inspiratie si sa te mandresti cu mostenirea de la stramosi.

  7. Felicitari Rodica!!!!!!!!foarte interesant “slujba cuvintului”…..interesant si original……..superrrrrrr

Leave a Reply