Interviu cu Elena Moisei-poet şi prozator  

     Mă numesc Elena Moisei. Iubesc poezia, proza, arta în general, tot ce ţine de literatură, de frumos, m-am înconjurat numai de oameni minunaţi, iubitori de cultură, de frumos.
     Trebuie să nu uităm să fim patrioţi, să ne adoram obârşiile, ţara noastră frumoasă cu plaiurile ei mioritice, sălbatice şi pure, să preţuim valorile autentice româneşti şi să ne mândrim cu ele. Trăim într-o ţară în care trebuie să reînvăţăm să o preţuim noi, românii.

    M-am exprimat prin poezie prin jocul maestru al cuvintelor, unde am încercat să descriu prin puţine cuvinte, tot frumosul pe care am putut să-l cuprind în priviri, toate sentimentele care ne zdruncină sufletul nostru, ahtiat după frumos.
   Proza, este a doua mea mare iubire, unde pot să-mi delectez papilele vizuale şi să aştern pe hârtie descrierile din natură cuvânt după cuvânt descrise prin cuvinte meşteşugite. Noi, chip de lut, ne confundăm cu natură, suntem una cu ea şi încerc să aduc puţin respect naturii, să nu uităm că noi suntem parte integrantă din ea.

     Sunt născută pe 31 august, de Ziua Limbii Române şi vreau să cred că nu e o coincidenţă. M-am născut pentru a celebra cu umilă mea prezenţă Limba Română, sărbătoare care observ că ia amploare de la an la an.
Atrasă de mirajul cuvintelor am început să scriu ca hobby, delectându-mă cu sentimentele profunde ale oamenilor şi atrasă de mirajul naturii. Încerc să pătrund până în adâncurile sufletului de nepătruns, să scot la lumina trăirile învolburate cu care ne confruntăm. Am fost foarte fericită când mi-am văzut pentru prima dată numele pe o carte. Anul 2015, s-a dovedit a fi un an cu realizări de suflet pentru mine:
– „Vise Târzii” – antologie de versuri, vol. I;
– „Vise Târzii” – antologie de versuri, vol. II;
– „Speranţa în versuri” – antologie de autori, vol. I;
– „Antologia de Creaţie Literară „Vara Visurilor Mele”– ediţia IV 2015;
   Am participat la Concursul de Creaţie literară „Vara Visurilor Mele” de la Casă Memorială Agatha şi George Bacovia Bucureşti, unde am obţinut :
– Locul II – pentru Proză, organizat de revista şi editura „Amurg Sentimental” Bucureşti;
– Menţiune pentru poezie;
– Menţiunea Cenaclului Coktail de cunvinte, pentru poezie;

   La acest concurs, mi-a revenit onoarea de a face parte din „Tribună Scriitorilor Fără Prejudecăţi”, patronat de revista „Amurg Sentimental”, concurs organizat cu participarea scriitorului ION MACHIDON, care m-a primit în marea familie a scriitorilor. Aş vrea cu această ocazie să-i mulţumesc pentru iubirea cu care se îngrijeşte de fiecare scriitor debutant în parte, un om cu un adevărat suflet de român, un patriot desăvârşit, care ţine la rang înalt suflul literaturii contemporane.elena moisei prozator

     1.De ce îţi place să scrii poezie şi proză?

     Mă delectez cu jocul maestru al cuvintelor în poezie, aştern şoaptele naturii cu nonşalanţă şi culorile vii şi sălbatice cu care ne delectăm privirea. Trecem prea nepăsători prin parcuri şi uităm să admirăm sălbăticia naturii. Nu fac nimic altceva decât să trag un semnal de alarmă pentru a proteja măreţia naturii din care facem noi parte.
     De ce îmi place să scriu? Este ca şi cum aş fi întrebată de ce îmi place să zâmbesc.

   Cel mai mare critic al meu sunt eu, niciodată nu fac nimic la întâmplare, poezia este un amestec între sentimente, culori, cântec, accente şi matematică. Poezia este un cântec al cuvintelor, îmi place să spun că, poezia este regina literaturii.

    2. Cum ţi se pare că este primită poezia de cititori?

   Trăim într-o lume a vitezei, într-o lume cenuşie, tristă, într-o goana permanentă unde poezia nu prea mai are loc dar spre surprinderea mea am văzut că poezia este devorată de cititori, pentru că, sufletul omului are nevoie de hrană, de frumos, de culoare, poezia este o relaxare sufletească, o evadare din cotidian, într-o lume de frumos.

    3. Cât de greu este să publici în România?

    Pentru mine a publica a fost foarte simplu. Am postat în paginile de socializare şi totul a decurs de la sine, a apărut o revistă, apoi alta cu apariţii lunare, câteva antologii, concursuri cu premii, totul a fost nou şi magnific.

    4. Care este poetul preferat?

    Fiecare poet are acel ceva deosebit, care aşteaptă să fie descoperit de cititori. Toţi îmi plac, îmi place romantismul eminescian, natura lui Topârceanu cu uşoare accente comice, îmi place gri-ul Bacovian în mod special.
   Descopăr azi, în poezia românească contemporană, poeţi deosebiţi care m-au uimit cu creațiile lor. Aş vrea să o amintesc pe Elena Buldum, pe Cornelia Neaga care ne încânta cu poeziile în grai, pe Trandafir Sânpetru, Dunia Palageanu, Călin Lili, poeţi care mi-au atras atenţia prin jocul cuvintelor.

   5. Ce dorinţe ai în privinţa scrierilor tale?

  Fiecare poezie sau proză scurtă când se aşterne pe hârtie este ca naşterea unui nou copil. Tot secretul este că ceea ce scrii, să fie perfect scris, restul vine de la sine, publicaţii, concursuri, chiar şi spectacole. Singura mea dorinţă este să scriu ceea ce văd, ceea ce simt. Nimic altceva.

Vă mulţumesc frumos!vise tarzii

 

Mulţumesc Elena că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

 

Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

13 COMMENTS

  1. Un interviu frumos, felicitari! Nu auzisem inca de doamna Elena Moisei, insa mi-au placut enorm raspunsurile pe care le-a dat. Felicitari pentru realizarile sale de pana acum, si mult succes in continuare!

  2. E prima data cand aud numele d-nei Moisei. Multumim, Arci, ca ne aduci in atentie autori romani! Autoarei ii doresc mult succes si inspiratie!

  3. Felicitari pentru interviu Arci 🙂 locco_smiley_10
    Sincer nu am auzit pana acum de d-na Elena Moisei. Multa bafta in continuare 🙂

  4. Este o adevărată onoare să întâlnim autori pe care nu i-am cunoscut până acum. Mulțumim, Arci și felicitări autoarei!

  5. Felicitari pentru interviu! Nu sunt o mare cititoare de poezii, dar poate candva gusturile mele literare se vor schimba. 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.