Interviu cu Rhea Silvia Lărgeanu-poet
      Întâi de toate vreau să mulţumesc unei persoane speciale pe care nu o cunosc personal dar pot spune că ne-a unit preocuparea pentru frumos, Arcidalia Ghenof. Mulţumesc, Literatură pe tocuri ! Nu-mi place să vorbesc foarte mult despre mine. Eu sunt o visătoare … am 39 de ani, doi copii minunaţi şi multă imaginaţie.

     1. De ce scrii poezie şi nu proză?
     Am fost atrasă de poezie încă din copilărie şi am început să compun tot de atunci pentru că aşa am simţit, aşa am reuşit să-mi descarc sufletul, prin intermediul versurilor, să comprim stări, emoţii, sentimente şi poate pentru că poezia are, după părerea mea o muzicalitate specială.

     2. Cine este cel mai mare critic al tău?
     Eu sunt criticul exigent al fiecărui vers, deşi iubesc ceea ce fac. Consider că fiecare vers reprezintă o parte din mine şi cu toate astea cred uneori că nu am folosit cuvintele potrivite pentru a exprimă emoţia captivă, interioară.

      3.Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?
    Am constatat că sunt oameni iubitori de frumos, oameni care respectă poezia şi citesc, citesc poezie. Aprecierea lor m-a determinat că culeg poeziile scrise şi să le aşez în volumul de versuri Pentru ….El.20160122_183419

      4. Cât de greu este să publici în România?
     Cred că este destul de greu să publici în România. Primul meu volum de versuri se numeşte Pentru …El şi pot spune că mă reprezintă şi în acelaşi timp cred că fiecare cititor se regăseşte în starea pe care o transmit. Fiecare poezie e însoţită de un desen care ajută versurile să evidenţieze, să contureze starea de emoţie. Desenele nu-mi aparţin sunt create de mama şi de fiica mea. Sentimentul predominant este melancolia. Intenţionez să scriu un volum de versuri care se intitulează Gânduri şi un volum de versuri pentru copii şi sper să ajungă la inimile cititorilor.

     5. Care este poetul tău preferat ?
    Mă regăsesc în versurile poetului George Bacovia, în melancolia ploilor de toamnă şi mă regăsesc în acelaşi timp în versurile poetului Nichita Stănescu care a poziţionat iubirea în palma Universului.

     6. Ce dorinţe ai în privinţa creaţiilor tale sau în viaţă particulară?
    Eu sunt o visătoare şi cred despre poeziile mele că sunt particule de vise. Trăiesc prin intermediul versurilor care mă ajută să mă exteriorizez, să mă descopăr, să exprim frumuseţea, să mă definesc.

    7. Cum ai defini tu poezia?
    Consider poezia o rază de lumina care-ţi împodobeşte viaţa şi-ţi permite să zbori.

                            Te caut…

                             Te caut în liniştea nopţii,
                            Te caut în parfumul florilor de mai,
                            Te caut prin ploaia de petale,
                            Te caut în nuanţele de verde,
                            Te caut pe cărările de vis,
                            Te caut pe cerul cu stele,
                          Culeg haotic un mănunchi din ele
                          Şi le aduc ofrandă peste timp…
                           Apoi te caut în lumina Lunii,
                          Te caut pe cărări cu iasomie,
                          Te caut în cărţi pătate de vreme,
                          Te caut pe corăbii uitate,
                          Te caut în tot şi în toate,
                          Te caut în fiecare zi a existenţei mele.

 
Mulţumesc Silvia că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci! 
Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!
 
Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

10 COMMENTS

  1. Frumoase versuri 🙂
    Frumos interviul si felicitari pentru el Arci.
    Mult succes autoarei in continuare 🙂

  2. Felicitari pentru interviu si felicitari pentru ca incurajati si promovati scriitorii nostri. Mult succes poetei! 🙂

  3. Arcidalia este o persoana deosebita si un om minunat ! Felicitari Arci ! Felicitari autoarei ! Un interviu plin de sensibilitate si foarte frumos ! Poezia este superba ! Mult succes in continuare ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.