Interviu cu tanara autoare Andreea Chiuaru

Interviu cu tanara autoare Andreea Chiuaru

by -
14

Interviu cu tânăra autoare Andreea Chiuaru

       Sunt de loc din Câmpina, județul Prahova, dar stau în București de aproape doi ani. Sunt studentă la Jurnalism, dar nu mă văd făcând presă, poate, într-un viitor ceva mai îndepărtat, făcând jurnalism cultural. Sunt foarte pasionată de citit, mare cumpărătoare de carte (cred că-s puțin obsedată de a cumpăra cărți, de fapt), iubesc literatura română contemporană și citesc cât de mult pot autori români contemporani. Scriu de pe la vreo 15 ani, am schimbat mai multe bloguri, iar Blog pentru suflet îl am din ianuarie 2014. Cam atât în intro, cred. Să trecem la întrebări! :)cronica unei despartiri

    1.De ce te-ai apucat de scris și ce te-a făcut să alegi acest drum?

    Cel puțin în ceea ce mă privește, e greșit spus că m-am apucat de scris. Scrisul a trăit în mine până pe la vreo 15 ani când n-am mai putut răbda și am început să scriu ceea ce simțeam în perioada respectivă, a primei iubiri. De fapt, am scris încă de mai înainte de asta. Când aveam nouă sau zece ani țineam un jurnal în care notam toate chestiuțele amuzante și impresii din călătoriile în care mergeam cu părinții mei. Mi-am dat seama că asta vreau să fac în liceu, când mi-am făcut curaj să-i arăt profei de română niște poezii scrise de mine și m-a încurajat să public în revista școlii.

      2. Ce crezi despre literatura actuală din România?

      Citesc foarte multă literatură contemporană, în general și mulți dintre autori sunt români. Ca idee, din 33 de cărți câte am reușit să citesc până acum anul acesta, 17 sunt scrise de autori români contemporani. I-am descoperit, printre altele, pe Dan Lungu, Ioana Pârvulescu, Matei Vișniec, Simona Popescu. Și nu vreau să mă opresc aici. În lista mea de priorități de lectură pentru următoarea perioadă se află Dan Coman cu „Căsnicie”, Andrei Ruse cu „Zaraza” și Ioana Nicolae cu „O pasăre pe sârmă”. Pe de-o parte, îmi plac autorii care au o poveste de spus; pe de alta, nu-mi sunt deloc simpatici cei care-și adună textele de pe blog într-un volum pe care-l scot pe piață la un preț nejustificat, nu sunt admiratoarea celor care publică volum după volum și nu mă dau pe spate bestseller-urile momentului.

       3. Cum vezi tu piața de carte din România? Mai citesc oamenii în ziua de astăzi?

      Mă preocupă tare întrebarea, iar colegii mei de la seminarul de radio de la facultate ar putea confirma: mai bine de jumătate dintre temele pe care le-am abordat au fost pornite de la întrebarea pe care tocmai mi-ai adresat-o. Astfel, am colindat printre anticariate și am luat anticarii la întrebări despre clienții lor și ce cărți caută aceștia, am realizat un interviu cu un librar, ba chiar am luat-o la pas prin Cișmigiu și am întrebat oamenii acest lucru. Dacă m-aș lua după ceea ce cred cei care nu lucrează în domeniu, aș spune că nu. Însă, printre experiențele bifate, am fost și librar pentru o săptămână și am văzut că se cumpără carte. La nivel statistic, nu știu cât de mult se cumpără, eu am lucrat pentru o librărie mare, iar asta se reflecta atât în profilul clienților, cât și în achizițiile care se făceau. Ce știu sigur e că oamenii citesc: poate nu atât de multă literatură clasică, ci mai degrabă contemporani, iar mulți dintre ei sunt axați pe partea de business și dezvoltare personală.

       4. Care sunt paşii publicării unei cărți în România?

        În mod normal, îți trimiți manuscrisul unei edituri și dacă te acceptă se ocupă ei de tot. Dacă vrei să faci lucrurile altfel, te interesezi pe la fel și fel de autori care au făcut asta înaintea ta și îți faci alt traseu de urmat. Publicarea cărții mele a fost o călătorie foarte faină pe care aș lua din nou și din nou de la capăt. Am învățat foarte multe, de la generalul „a nu renunţa la visul tău” şi până la chestii tehnice pe care nu credeam că am să le pot realiza în veci. Romanul meu este munca mea și a unor ajutoare minunate care m-au ajutat să-l pun pe hârtie (exact așa, ca în povești). Astfel, am apelat la ajutor pentru corectură (voiam să mă asigur că nu las mici greșeli să se strecoare și să-mi nemulțumească cititorii mai exigenți) și la o ilustratoare foarte talentată pentru realizarea coperții. În rest, m-am ocupat singură de tehnoredactare, pregătire pentru tipar și căutarea unei tipografii. Și, ceva mai târziu, după ce mi-am văzut visul tipărit, mi-am promovat și vândut cartea. Da, e de muncă, am pierdut nopți întregi cu tehnoredactarea, zile de făcut colete, scris dedicații cititorilor și am făcut zeci de drumuri până la poștă. Dar acum, la primul tiraj epuizat, îți spun cu mâna pe inimă că aș face-o din nou de la zero, fără niciun regret.

          5. Știu că studiezi jurnalismul. Îmi poți spune care este diferența între a fi autor și a fi jurnalist?

       Autor este și scriitorul și jurnalistul, doar că abordează alte tipuri de texte. Uneori, jurnalistul este scriitor, alteori doar jurnalist și atât. Există o graniță fină și unii dintre oamenii din domeniu scriu reportaje și portrete atât de bune încât le citești și ai impresia că ai dat peste proză, nu texte jurnalistice. Vorbesc aici de cei de la Decât o revistă pe care îi urmăresc cu drag. Momentan, eu sunt scriitoare și atât. Nu mă atrage jurnalismul în măsura în care să încerc să-mi pun talentul de scriitor la treabă pentru asta. Vezi tu, trebuie să recunosc că am un mare defect: sunt teribil de leneșă, iar munca de jurnalist cere deplasare pe teren, discuții cu oamenii etc. Poate cândva voi reuși să ies din zona mea de confort și să fac mai mult. Până atunci, mă mulțumesc să-i admir pe alții, de pe margine.

        6. Ce te-a inspirat atunci când ți-ai scris cartea? E bazată pe experiențe proprii sau e doar ficțiune?

      La a doua întrebare, răspunsul se găsește în ultimele pagini ale cărții. Pentru scrierea cărții, nu m-a inspirat ceva anume, a fost mai degrabă o nevoie a mea de a spune o poveste în care cititorii mei să se regăsească pe ei înșiși, să-și aducă aminte de prima iubire și de sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-au făcut de dragul unei persoane, cu toate că, privite cu mintea de acum, acele acțiuni par prostii monumentale.

    7. Care sunt cărțile care te-au marcat cel mai mult?

    „Pânza de păianjen” și „Mirona” de Cella Serghi, “Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, “Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elisabeth Gilbert. Probabil mai sunt, dar acestea trei îmi vine în prima instanță în minte. Cei care le-au citit vor sesiza, probabil, punctul comun: niciodată nu mi-au plăcut cărțile în care protagoniștii rămân împreună. Cred mai degrabă că finalurile fericite sunt cele în care protagoniștii reușesc să-și găsească liniștea interioară, indiferent dacă fac asta împreună sau nu.

       8. Cu ce autor ți-ar plăcea să stai la o cafea? (de ce?)

     Cu Cella Serghi, chiar dacă acest lucru nu va fi niciodată posibil, deoarece romanele ei şi, mai apoi, volumul de memorii, mi-au dat impresia că, dacă am fi trăit în aceleași timpuri, am fi ajuns prietene bune. Sună foarte lipsit de modestie ceea ce spun, știu, însă m-am regăsit atât în cuvintele, cât și în mare parte dintre acțiunile ei.

       9. Ce îmi poți spune despre cartea ta?

       Dincolo de ceea ce se poate citi pe blog, în pagina de prezentare, îți mai pot spune că este o poveste pe care am purtat-o ani mulți în mine și pe care sunt mândră că am reușit să o pun pe hârtie. Tipărirea cărții a însemnat pentru mine o pace totală cu trecutul și o acceptare a lui „aşa a fost să fie”. Dincolo de sentimentele mele, o surpriză plăcută a fost faptul că romanul a prins la cititorii de toate vârstele care au fost, măcar pentru câteva ore, din nou adolescenți de 17 ani, fără noțiunile de bine, rău, corect, greșit. Întotdeauna m-a fascinat prima iubire pentru că mi se pare că niciodată în viață nu mai poți iubi cu aceeași – dacă mi se permite să zic – prostie (însă nu o zic nicidecum în sensul rău al cuvântului). Mi se pare că, dintre toate experiențele, din prima dragoste înveți cel mai mult, iar felul în care decurg lucrurile te marchează pe viață.

       10. Ne pregătești o surpriză editorială? Vom citi în curând o nouă carte semnată de tine?

      Nu foarte curând, trebuie să recunosc, însă mă puteți citi oricând pe blog. La „Cronica unei despărţiri am scris timp de aproape trei ani (cu pauze firește).

      11. Ai un mesaj pentru cititorii tăi?

      Iubiți-vă, în primul rând, pe voi. Căutați-vă, atunci când v-ați pierdut și nu faceți niciodată, dintr-un alt om, rațiunea voastră de a fi. Și, dacă vreți să citiți texte pentru suflet, căutați-mă cu încredere. :)

Mulţumesc pentru timpul acordat. A.R.Ivan

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy! Succes!

14 COMMENTS

  1. frumos interviu!felicitari autoarei,chiar as vrea sa citesc cartea,mai ales ca si mie imi plac cartile enumarate si autorii. ;) ;) ;)

  2. Felicitari pentru interviu! “Cronica unei despertiri” mi se pare o carte frumoasa si cred ca o voi citi si eu cand voi avea timp. Mult succes scriitoarei pe mai departe!

  3. Felicitari pentru interviu. Ceea ce mi-a placut cel mai mult, dintre raspunsurile date de scriitoare, a fost faptul ca a dat de inteles ca un scriitor nu poate scoate carti pe banda rulanta, ci dureaza sa scrie o carte de calitate. Mi-au placut atat intrebarile, cat si raspunsurile. Mult succes in continuare.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro