Interviu flash cu Ana-Maria Negrila – 13 intrebari in cinci minute

Interviu flash cu Ana-Maria Negrila – 13 intrebari in cinci minute

„Pentru a supraviețui, trebuie să scrii povești” Umberto Eco

Interviu flash cu Ana-Maria Negrilă – 13 întrebări în cinci minute

   După ce ne-a cucerit cu un univers total fascinant în „Regatul sufletelor pierdute”, Ana- Maria Negrilă ne pregăteşte o nouă surpriză: volumul doi al seriei Stelarium va fi lansat în cadrului Târgului de Carte Gaudeamus din luna noiembrie. „Ascensiunea stelară” ne promite noi aventuri captivante, iar noi o aducem astăzi mai aproape de cititori pe creatoarea acestei impresionante space-opera.

 Bună, Ana! Îţi mulţumim că ai acceptat să ne fii alături şi să ne acorzi din timpul tău.

1.Ca scriitoare, ai reuşit să ne „câştigi” cu talentul tău incontestabil. Cum eşti însă ca şi cititoare? Care este genul literar predominant în biblioteca personală?

Ana-Maria Negrila:  Bună ziua și mulțumesc pentru invitație.

Am început să citesc foarte devreme, iar primele cărți au fost, desigur, culegeri de basme, apoi am trecut repede la SF, care după cum spunea cineva, conține tot un fel de povești, deci nu am părăsit prea mult zona fantasticului. Treptat, am început să lecturez și alte lucruri, deși prima dragoste, fantasticul, a continuat să mă bântuie. În bibliotecă am genuri diferite, dar tind să mă atragă textele complexe, cu planuri multiple, personaje puternice și idei deosebite, indiferent de genul căruia îi aparțin.

2.Cu siguranţă există un autor care a reuşit să te impresioneze. Care este autorul tău preferat din literatura universală?

Ana-Maria Negrila: Umberto Eco, fără nicio ezitare. L-am citit ca autor de ficțiune, dar și ca semiotician, și, cu toate că am și alți autori favoriți, a continuat să rămână cap de listă.

3.Din literatura română există un autor favorit?

Ana-Maria Negrila: De curând, cineva mi-a pus aceeași întrebare și am ajuns la concluzia că, oricât m-aș gândi, în minte îmi apare un roman – Căderea Constantinopolului. Deci răspunsul este Vintilă Corbul.

4.Care este cartea care a avut cel mai puternic impact emoţional asupra ta?

Ana-Maria Negrila: O carte ar fi Numele trandafirului, dar de fapt sunt mai multe. Nu pot să nu vorbesc despre Regii blestemați (Maurice Druon), În căutarea oii fantastice (Haruki Murakami), tetralogia Marea Fertilității (Yukio Mishima), seria Dune (Frank Herbert) etc.

 5.Ce te-a atras la genul SF?

Ana-Maria Negrila: Mi-a plăcut numărul de lumi diferite ce puteau fi create de către scriitori folosindu-și imaginația, manipulând istoria sau utilizând descoperirile științifice. Chiar dacă, în ultima vreme, SF-ul a ajuns repetitiv și pe alocuri încărcat de clișee, există încă sentimentul acela de uimire în fața unui lucru nemaiîntâlnit, a unei lumi uimitoare și a unor personaje ce trec prin situații limită.

6.Prima carte scrisă de tine este …

Ana-Maria Negrila: Orașul ascuns, 2004, o colecție de povestiri dark fantasy, urmată de Împăratul ghețurilor, 2006, un roman bazat pe o nuvelă scrisă în 1995.orasul-ascuns

7.Ai un personaj preferat dintre cele create de tine?

Ana-Maria Negrila: Pentru că seria Stelarium nu este încă terminată, personajele din ea îmi sunt foarte apropiate. Încă mă gândesc la problemele lor, încă îi mai văd ca pe niște oameni reali, care mă așteaptă să-i sfătuiesc și îndrum. Prin urmare, cei patru agenți, Adrew, Ralle, Sten și Karl, sunt preferații acestui moment.

 8.Din literatura universală care este personajul preferat?

Ana-Maria Negrila: Philip Marlow, detectivul lui Raymond Chandler, ale cărui cărți le-am citit de nenumărate ori. Este deștept, este amuzant, este plin de viață – un personaj viu și antrenant.

 9.Un citat pe care îl consideri drept motto în viaţă.

 Ana-Maria Negrila: „Pentru a supraviețui, trebuie să scrii povești” Umberto Eco, Insula din ziua de ieri.

 10.În afară de SF scrii şi fantasy. În planurile de viitor intenţionezi să mai abordezi acest gen literar?

 Ana-Maria Negrila: Mai am de scris cel puțin un roman în seria Stelarium, dar după aceea, aș dori să revin la fantasy cu un alt roman, reluând un fir narativ pe care l-am mai abordat și în anii ’90. Este povestea unui grup de pelerini, care pornesc dintr-o țară sfâșiată de război în căutarea unui oraș pierdut, casa liderului lor spiritual. În grup, se ascund însă și agenți ai unei grupări adverse și de aici…

 11.Care sunt editurile cu care colaborezi?

Ana-Maria Negrila: În prezent colaborez cu editura Crux Publishing, care mi-a publicat primul roman al seriei, Regatul sufletelor pierdute. Cum am fost plăcut impresionată de interesul și profesionalismul de care dau dovadă, calități destul de rar întâlnite în ziua de astăzi la anumite edituri, la Gaudeamus urmează să iasă pe piață cu următorul meu volum, Ascensiunea stelară, Stelarium, #2.

12.Universul prezentat în „Regatul sufletelor pierdute” este unul plin de neprevăzut, iar necunoscutul unei planete străine captivează şi fascinează la propriu. Ce surse de inspiraţie ai avut în scrierea romanului?

 Ana-Maria Negrila: Am avut surse de inspirație diverse. În primul rând, a existat influența textelor medievale pe care le-am studiat și care m-au ajutat indirect să creez textele sacre și extrasele din Cartea lui Um, liderul spiritual al planetei Galene. Fiecare denumire, fiecare descriere trimite, astfel, către o lectură care poate să fie Fiziologul, Alexandria, Floarea darurilor, Psaltirea lui Dosoftei, Biblia, Coranul sau Tao Te Ching.

Apoi, au existat și influențe din scriitorii SF, în special din William Gibson, dar și din Frank Herbert și Ursula K. Le Guin. Totuși, o bună sursă de inspirație au constituit-o și scriitorii japonezi, în special Mishima, Shusaku Endo și Murakami, ale căror idei le-am folosit pentru a construi filosofia anh și um și fluxul galenic.regatul-sufletelor-pierdute

 13.Cât de curând aşteptăm volumul doi al seriei Stelarium. Prin ce aventuri ne vei plimba în „Ascensiunea stelară”?

 Ana-Maria Negrila: Voi lansa Ascensiunea stelară la Gaudeamus, pentru că am preferat să nu-mi las cititorii să aștepte prea mult între un volum și altul. Cartea urmărește călătoria agenților anh la bordul Ascensiunii și modul în care aceștia reușesc să-și îndeplinească misiunea dată de maestrul Luminii. Între cei patru au loc conflicte, dar și alianțe, și treptat Adrew se impune folosindu-se de problemele lui Ralle Genaro, de prietenia lui Remi Wadee și de nostalgia comandantului Jonson față de agenții pe care-i avusese la bordul versiunii inițiale a navei Ascensiunea.

Astfel, după o călătorie de sute de ani la bordul navei, agenții anh vor pune la cale un plan care să le permită să se sustragă controlului exercitat de comandantul Jonson și de inteligența artificială, Yoshida. Planeta unde-i va conduce misiunea îi va întâmpina însă cu ostilitate, forțându-i să treacă prin situații limită. Din nou, curajul, loialitatea și încrederea le vor fi puse la încercare într-un joc al alianțelor și puterii, care înseamnă pentru unii moartea, iar pentru alții pierderea identității și dezonoarea.

Mulţumim! Echipa Literatură pe tocuri îţi doreşte succes, inspiraţie şi o lansare cu adevărat fanstastică!

 Ne vedem la Gaudeamus!

7 COMMENTS

  1. Din pacate genul SF nu este pe placul meu. Stiu ca este o scriitoare cunoscuta dar cum nu rezonez cu genul acesta nu cred ca am sa citesc vreo carte. Dar, cine stie…??!!
    Felicitari pentru interviu!

  2. Este prima data cand aud de acest nume! Felicitari si multumim pentru interviu. Mult succes scriitoarei!

  3. Nu am citit nimic de aceasta autoare, inca. :)
    Felicitări si mult succes pe mai departe!

  4. Personal, nu am prea mari tangente cu SF- ul dar trebuie sa recunosc ca Regatul sufletelor pierdute m-a fascinat. M-am trezit intr-un univers necunoscut dar acaparant si la final mi-as mai fi dorit sa continue calatoria. Nu regret niciun moment ca am deschis cartea si abia astept volumul doi. Asta o spun eu, care de obicei bag replica “SF? Nu, multumesc!”.

Leave a Reply