Invata si vei reusi!

Invata si vei reusi!

by -
12

                           Învață și vei reuși!

   La marginea unui sat din apropierea capitalei există de zeci de ani o șatră. Zece familii de țigani își au căminul în corturi și câteva colibe din lemn căptușite cu carton.

     Bulibașa șatrei are șapte copii, patru fete și trei băieți. Negruța e mezina familiei, are șase ani și e cea mai liniștită dintre copii. Negruța plânge rar și pe ascuns, plânge doar de dorul mamei sale, îi simte lipsa, sunt doar patru luni de când s-a dus la îngerași. Plouă, e începutul toamnei, Negruța se plimbă din nou. Codițele împletite lungi și negre-i ajung până la brâu. Rochița roșie cu floricele e udă, picioarele fără încălțăminte par să nu simtă pietrele colțuroase.

   – Fetiță dragă ce faci? Unde mergi pe vremea asta?

  O doamnă oprește mașina, o ia pe fetiță și o duce acasă la ea. După ce a uscat-o și a îmbrăcat-o în haine uscate a încercat să comunice cu acest pui de om trist.

 – Draga mea eu sunt Ioana, sunt învățătoare. Cum te cheamă? Unde locuiești?

 – Eu sunt Negruța, locuiesc cu tatăl meu și frații mei la periferie.

 – Și mama ta?

 – A plecat la îngeri!

 – Trebuie să te duc acasă, probabil familia ta e îngrijorată. Mai sunt câteva zile și începe școala. În ce clasă mergi?

 – Tata nu mă lasă să merg la școală, frații mei nu au mers nici ei, dar eu vreau! Mama mi-a promis că-l va convinge pe tata. Și a plecat! Vreau să fiu doctoriță și atunci nimeni nu va mai  pleca la îngeri.

 – Hai Negruța, te duc acasă!

    În șatră e liniște, Negruța o ține strâns pe Ioana de mână. Ajunse în fața unei căsuțe de lemn fetița ezită să intre. Un bărbat înalt și bine făcut pășește afară, ploaia s-a oprit.

 – Bună ziua, domnule am adus-o pe Negruța.

– Mulțumesc, la revedere!

– Încă un lucru domnule, vreau ca Negruța să vină la școală, sunt învățătoare.

– Nu avem nevoie de școală! Și nici nu ne permitem.

– Vrea să devină doctoriță, era și dorința mamei sale.

– Fie, la mine să nu veniți să cereți bani.

– Mulțumesc, domnule! Nu o să vă deranjez.

    Pe holul Spitalului Județean, o bătrână așteaptă bătrână așteaptă rezultatul unor analize, o doctoriță frumoasă, brunetă vine cu analizele bătrânei și cu zâmbetul pe buze.

 – Doamna Ioana, mă bucur  să vă văd, mi-a fost dor de dumneavoastră!

– Ne cunoaștem?

– Sunt medic rezident în ultimul an, mă numesc Negruța și nu mai locuiesc la periferie.

    Bătrâna are ochii în lacrimi, sunt lacrimi de fericire. E foarte mândră de Negruța, eleva ei, fata pe care a ținut-o de mână prima oară într-o zi ploioasă, și până la liceu!

Învață și vei reuși!

 

 

12 COMMENTS

  1. O poveste frumoasa, profunda si atat de realista. Daca fiecare ar persevera, atunci sigur am ajunge departe. Bravo Vero, mi-a placut foarte mult. Fara voia mea mi-am adus aminte de copilarie si de vorbele mamei. Daca n-ar fi fost ea, atunci sigur nu ajungeam astazi aici.

  2. Frumoasa povestea si emotionanta. Mi-a adus zambetul pe buze.
    Nu vreau sa par rautacioasa dar rar intalnesti astfel de cazuri mai ales in randul persoanelor de etnie romma. De fapt nu doar la ei. Din pacate :(
    Dar ramane speranta :)

  3. Mi s-a facut pielea de gaina. M-au trecut si niste fiori in timp ce citeam si aproape am izbucnit in plans, mi-au dat lacrimile.. Foarte frumoasa povestioara, si de tinut minte. Este o lectie pentru noi toti. :)

  4. Mi-au dat lacrimile. Pe cuvant. Vero, felicitari, scrii niste povesti minunate. Abia o astept pe urmatoarea. ;) ;)

Leave a Reply