Invitaţia la vals de Mihail Drumeş-recenzie

Invitaţia la vals de Mihail Drumeş-recenzie

Invitaţia la vals de Mihail Drumeş-recenzie

Editura Scrisul românesc, Craiova, 1986

Număr de pagini:272

   „Îmi acordaţi acest dans?” este o întrebare care aduce cu sine şi răspunsul… Cine să ştie că un simplu „Da” ori „Nu” poate să întoarcă din cale un destin, poate să schimbe o mie şi una de vieţi. Până la urmă ce este viaţa dacă nu o înrâurire de mai multe culori care se amestecă şi se amestecă formând un melanj. Acesta, la rându-i, conţine zâmbete, bocete, singurătate, fericire, angoasă, un suspin ori mai multe, durere, plăcere, un chip de femeie sau de bărbat pe care nu o vom, respectiv, nu îl vom uita vreodată. Şi-a lăsat amprenta în mintea noastră care înmagazinează pe toate la fel cum sculptorul reuşeşte să creeze operele de artă, fiecare având acel ceva inedit pe care îl oferă celor din jur la nesfârşit…

   Cine a fost Mihail Drumeş? Prima dată am auzit acest nume în timp ce cutreieram biblioteca şcolii. Eram în clasa a şasea pe atunci.Mă intriga peste poate. Am întrebat-o, ulterior, pe mama care mi-a recomandat să citesc câteva dintre volumele acestui scriitor. Zis şi făcut. De la primele rânduri am fost prinsă de un vârtej. Pur şi simplu nu puteam să las cartea din mână: veneau părinţii să îmi spună că mă aşteaptă prietenii afară, eu mă prefăceam bolnavă . Mihail Drumeş sau Mihail Dumitrescu s-a născut la data de 26 noiembrie 1901 în Ohrid, Macedonia şi a decedat pe 7 februarie 1982 la Bucureşti. A fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă şi romancier român, popular în perioada interbelică. La origine aromân, s-a stabilit în Oltenia. A urmat liceul la Caracal şi Craiova. Ulterior a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. A lucrat ca profesor de liceu, ulterior în învăţământul superior. Printre lucrările sale regăsim „Capcana”(1927), „Ioana d’Arc” (1937), „Scrisoarea de dragoste”(1938), „Elevul Dima dintr-a şaptea”(1946), „Arde Prahova”(1974).

    „Invitaţia la vals” a fost publicată în anul 1936 şi debutează cu dorinţa de netăgăduit a personajului principal, Tudor Petrican, de a se sinucide „Ce s-a întâmplat?…Nu ştiu. Nu-mi dau seama…ceea ce ştiu e că mâna destinului a aruncat cu o savantă preciziune un laţ, care mi s-a strâns concentric în jurul gâtului, şi simt cum mă sugrumă. Dar de-acum încolo, ce-mi pasă? Navighez pe apele resemnării şi ştiu foarte bine încotro mă duce corabia neagră”. El  se destăinuie cititorului, ne povesteşte viaţa lui şi de ce un om ar dori să dea cu piciorul lumii sale pentru a intra în purgatoriul care se deschide odată luată această hotărâre de-a dreptul radicală.

  Tudor a fost un copil care a avut totul: învăţa bine pe timp de ziuă, iar noaptea petrecea. Două firi, una retrasă, dornică de succes pe plan intelectual şi alta plină de pasiune şi dorinţa de a ieşi din tipare. Dacă la şcoală vanitatea era cea care îl ghida, pe timp de noapte, la chefuri alături de prietena sa prefera, asemenea, să fie centrul atenţiei pentru ca după câteva clipe să se despartă de fata respectivă. Ceea ce îi plăcea era mai ales faptul că era dorit ori de profesor în studiu, ori de fata cea mai râvnită pe care o părăsea lăsând în urmă inimi frânte. Acesta înaintează în vârstă. Alege să urmeze Facultatea de Drept, dar nu se mai simte precum în liceu fiindcă pare că s-ar pierde în marea de oameni reprezentată de studenţi „simţeam că mă împrăştii, că mă dizolv în marele anonimat fără vreo posibilitate de regăsire”, „fusesem croit să înfrunt primejdia…or, aici aproape totul îmi era îngăduit”. Acesta trăia într-o clădire veche cu mai multe persoane specializate în varii domenii. Aşa se face că va pleca cu unul dintre chiriaşi la balul mediciniştilor şi va cunoaşte…o nouă faţetă a monedei norocoase. Cum se întâmplă adesea, omul este orb în faţa destinului şi îi trebuie mai mult timp să realizeze că undeva ceva, ceva se pregăteşte. În vreme ce Tudor era fermecat de dansul unei poloneze, o prietenă de la facultate îl ia de o parte şi îi propune să danseze şi cu celelalte fete lăsate singure. Zis şi făcut, va invita la vals scânteia care îl va face cel mai fericit şi care va însemna, în egală măsură, propriul sfârşit „era vorba de o brunetă înaltă, subţire, îmbrăcată într-o rochie de mătase neagră…A, L’invitation à la valse, a şoptit ea roşind brusc ca şi cum ar fi spus ceva neîngăduit”. Din păcate Tudor nu a remarcat-o decât în momentul când i-a devenit vecină şi…l-a intrigat prin faptul că a spus  un „nu” sau mai bine spus i-a arătat ce înseamnă nu, refuzând  toate scrisorile de dragoste de la acesta „iată de ce Mihaela începuse prin dârzenia ei să mă intereseze. Pe ea o voi cuceri prin luptă şi nu voi depune armele înainte de a capitula. Ca să ajung la inima ei, n-o să umblu pe căi ocolite, lăturalnice, ci pe drumul mare, zburând pe cai înaripaţi. Nu mă vrea? O vreau eu şi va fi a mea cu voia ori fără voia ei…vestita replică a voievodului moldovean ”. Ulterior primeşte scrisorile, din nou le refuză, le primeşte până ce Tudor pune în aplicare un alt plan. Se ascunde în casă la Mihaela şi o confruntă. Ea nici nu vrea să audă de acesta, dar…îşi va schimba atitudinea în momentul în care protagonistul va…plânge. Vor începe să iasă în oraş. Tudor se mută pentru a nu afla ceilalţi chiriaşi despre noua sa cucerire. El şi va face noi griji precum „aşadar, asta fusese totul? De ce se topise aşa de repede rezistenţa Mihaelei? De ce nu mă înfruntase mai mult…Atunci aş fi iubit-o, poate!…Sînt în „Prostul”, piesa lui Fulda, cîteva replici subtile, pline de adevăr. Eroul, Justus, povesteşte unei prietene: „Îmi place să mă visez rege, dictator, actor mare. E pentru mine o fericire fără seamăn, singura fericire.”/”Dar nu încerci niciodată să ajungi ceea ce visezi?”îl descoase ea/”Nu ştiu dacă atunci mi-ar mai plăcea!” E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decât drumul care duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul până la aflarea adevărului”.  Ceea ce m-a frapat este că în ciuda inteligenţei debordante a personajului nostru, acesta nu şi-a dat seama decât prea târziu că s-a îndrăgostit. Dragostea celor doi înflorea pe zi ce trecea; petrec câteva zile la Bosfor, dar toate evenimentele duc către un declin. Tudor va considera că odată ce Mihaela i s-a dăruit, s-a stins şi pasiunea. Din acest motiv îi trimite o scrisoare prin care se va despărţi de tânăra noastră…Aşa să fie?! E acesta finalul sau doar…un pas către o poveste şi mai mare. Ce se va petrece mai departe? Ne rămâne să dansăm un vals cu un necunoscut, să aprindem, mai apoi, veioza pe când vom fi acasă şi…să ne apucăm de cucerit o…carte .

Opera este scrisă la persoana I, iar naratorul este subiectiv. Mi-a plăcut mult faptul că protagonistul se autoanalizează continuu „prea îmi intrase libertatea în sînge că să mă pot împăca vreodată cu jugul căsniciei. Şi apoi firea mea capricioasă, nestatornică, n-ar fi fost un izvor nesecat de amărăciuni pe amândoi”; este o fire complexă care evoluează pe tot parcursul lucrării „la ce te gândeşti?…Cum aş face să ne salvăm iubirea de călăul ei: Timpul?”.  Personajele şi cadrele sunt văzute prin ochii lui Tudor, ceea ce mă face să ridic un semn de întrebare: Să fie aceasta povestea veridică sau o închipuire a ceva ce a simţit protagonistul, iar ceilalţi nici măcar nu au băgat de seamă? Din păcate încă de la primele file ale romanului el ne dă şi deznodământul: sinuciderea. Cu toate acestea, finalul ar fi…dar nu vă spun! Vă las pe dumneavoastră, dragi cititori, să aflaţi ce se va întâmpla…

 

„În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admit e ca o fiinţă să dispună de altă fiinţă mergând până acolo încât să o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă.”  

Lectură plăcută!!! 5/5 steluţe

 

 

Cartea Invitaţia la vals de Mihail Drumeş poate fi comandată de pe targulcartii.ro

16 COMMENTS

  1. Crina, recenzia ta a trezit nostalgii… Nu am citit Invitatie la vals, ci Elevul Dima dintr-a saptea. Asta …acum 25 de ani sau cam asa ceva. Si ce frumoasa mi s-a parut atunci povestea…
    Citind datele despre autor, cele furnizate de tine , am ramas surprinsa afland anul aparitiei Elevului Dima. Anii ’40? Wow! Cand am lecturat-o , eram ferm convinsa ca e chiar din perioada anilor ’80. Parea atat de potrivita acelor ani …Nu imi vine sa cred ca autorul s-a nascut in anul 1901. E asa de dezinhibat, natural, fara tabu…
    Sper ca Invitatie la vals sa fie la fel de incitanta. Ptiu, ispita ce imi esti! M-ai facut curioasa.
    Felicitari!

    • Mă bucur mult pentru că ţi-a plăcut recenzia Alina! Nici mie nu mi-a venit să cred anul în care autorul s-a născut ori pe acela în care a fost publicată cartea! Mi se pare actuală, dar cred că de aceea opera lui va rămâne nemuritoare, fiindcă prezintă situaţii care se petrec şi astăzi şi vor exista mereu, de pildă dragostea. Lectură plăcută! Aştept impresiile tale ! :p

  2. Felicitari pentru recenzie! Sincer, mie una, nu-mi place stilul autorului. Am citit aceasta carte sau “Scrisoare de dragoste”, nu mai stiu. Cred ca asta e, totusi, pentru ca imi amintesc citatul si pe tipa o chema tot Mihaela. E un stil prea romantic pentru gustul meu. Totusi, din ce am auzit, nu putini sunt cei care ii adora scrierile.

    • Vă mulţumesc mult! Cartea este cu adevărat o comoară a literaturii: cuvintele atent măsluite ale autorului şi specificul personajelor în care nu puţini se regăsesc sunt cele care atrag. ;)

  3. Ce de amintiri frumoase mi-ai trezit, Crina! Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu autorul Mihail Drumeș și de cât de încântată am fost de Invitație la vals. Mi s-a făcut dor de poveste. Felicitări pentru recenzie!

  4. Superbă recenzia ta, Crina! Mi-a adus aminte de adolescență, când am început să-l citesc pe Drumeș.

    • Mulţumesc Rodi! Mă bucur enorm că această carte a reuşit să readucă la lumină amintiri din trecutul atât de multor persoane. Până la urmă a fost, este şi va fi nemuritoare :p

  5. Nu am citit încă această carte, nici vreo altă carte semnată de Mihail Drumeș, însă sunt extrem de curios! Voi încerca să remediez cât mai curând cu putință acest aspect!

    Te felicit pentru minunata recenzie, Crina ;) Mă faci să poftesc după puțină literatură română :D

    • Mă bucur de acestea! Îţi aştept impresiile, cu oarecare curiozitate, despre prima carte pe care o citeşti, scrisă de Mihail Drumeş! ;) ;)

  6. Frumoase amintiri!Prima carte a lui Drumes pe care am citit-o a fost aceasta,pe urma am citit Scrisoare de Dragoste,Elevul Dima dintr-a-7-a,Capcana si Arde Prahova.Desi subiecte diferite sunt interesante , scrise foarte bine si curajoase pentru acele vremuri.Felicitari pentru prezentare! ;) ;) ;) ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro