,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moșneanu, Adrian Anghel

Editura: Librex

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 464

   ,,Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Românească, dintru Ungaria descălecat și de la Amlaș și Făgăraș herțeg.”

    Voi începe cu sfârșitul, mai exact cu reluarea încheierii acestei cărți. După cum bine consideră domnii autori ,,dintre toate științele, istoria este cea mai nobilă”. Da, istoria este o știință nobilă, o disciplină, ba chiar o carte a vieții, în care timpul așterne cu migală povestea omenirii. Încet-încet, fără grabă, uneori fără a fi prea explicit, abătându-se din când în când pentru o rectificare, pentru un update. Acest bătrânel cu barba albă este întruchiparea înțelepciunii, a rațiunii, căci știe ce, cât și când să dezvăluie…

    În vremuri în care se pune preț tot mai mic pe ceea ce contează cu adevărat, în care ignorăm și ne închidem în propria carapace, este necesar să luptăm contra egoismului, neglijenței și indiferenței ce ne acaparează mintea și sufletul. Cârma este preluată de neputință. Această carte a vieții a fost scrisă tocmai pentru a fi citită și ascultată. Ea conține răspunsurile întrebărilor noastre, de multe ori ascunse printre apele învolburate ale unei mări de informații.

   Istoria ne oferă explicații, modele de urmat sau de evitat, sfaturi pentru a nu repeta greșelile strămoșilor noștri. La urma urmei, acesta este scopul, acela de a  ne înțelege pe cât posibil existența și de a contribui la bunăstarea noastră. Evitând istoria, ne semnăm propria sentință. Acceptăm să fim manipulați de alții și de pornirile noastre.

   În plus, ca români, ca cetățeni ai acestui stat, suntem datori să ne cunoaștem propria istorie, originile. Suntem obligați să plătim un tribut înaintașilor noștri, fără de care, astăzi, n-am fi locuit în România, n-am fi vorbit limba română, n-am fi fost noi. Și, fiindcă trebuie să începem cu cele mai îndepărtate timpuri, pe când poporul român abia punea temelia societății și țării despre care putem vorbi în clipa de față, cartea ,,Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” reprezintă o lectură perfectă pentru a ne familiariza cu subiectul, ba chiar pentru a-l înțelege în profunzime.

   Ca orice alt stat, Țara Românească a apărut la un moment dat pe harta politică a lumii. În Epoca Medievală, în această perioadă de tranziție, se zvonește că un anume Radu Negru Vodă a ,,descălecat” din Țara Făgărașului și a pus bazele acestui stat. Radu Negru este, fără doar și poate, o personalitate controversată, o enigmă. O fi fost el adevăratul întemeietor al Țării Românești? Sau e doar un personaj fictiv, după cum spun și manualele de istorie că Radu Negru este întemeietorul legendar și că responsabil de această realizare este, conform istoricilor, nimeni altul decât Basarab I? Cine a fost, cu adevărat, ctitorul mănăstirii de la Curtea de Argeș? curtea-de-arges

   Orele de istorie mi-au stârnit curiozitatea în această privință, am fost nemulțumit de puținele informații pe care le-am primit și am sperat că voi afla cândva mai multe despre Radu Negru Vodă. Pot să mă consider norocos, întrucât am reușit să țin în mână rezultatul unei munci temeinice, înfăptuite de trei specialiști. Am citit cu mare plăcere acest fragment din puzzle-ul Istoriei furate, am reușit să-mi consolidez puținele cunoștințe pe care le dețineam și, cel mai mult, m-a încântat faptul că am reușit să învăț ceva nou. Am fost impresionat de cercetarea amănunțită, de judecata autorilor, de modul în care au pus cap la cap informațiile. Cert e că au reușit să demonstreze că adevărul se află undeva la mijloc.

   Lucrarea este structurată pe cinci părți, problema fiind analizată din mai multe perspective, cu argumente și dovezi solide. Le voi prezenta pe fiecare în parte, însă fără a intra în detalii, căci este sarcina voastră să le descoperiți.

   Prima parte analizează contribuția cronicarilor și istoricilor la ,,mitizarea” lui Radu Negru Vodă. Astfel luăm la cunoștință interpretările și concluziile istoricilor, erorile pe care aceștia le-au înfăptuit, cu bună știință ori nu. De-a lungul secolelor, cărturarii s-au străduit să contureze istoria națiunilor din spațiul carpato-danubiano-pontic, însă, de multe ori, istoria a fost rescrisă, înflorită, exagerată și utilizată astfel în scopuri politice.

   A doua parte aduce în atenția cititorilor documentele, hrisoavele ce amintesc sau ce oferă indicii despre personajul atât de controversat. Sunt verificate, studiate, apreciate mărturiile atâtor cercetători și se neagă corectitudinea anumitor acte ce, prin natura lor, contrazic adevărul istoric bine cunoscut. Inexistența unor arhive cu însemnări concise care să se fi păstrat până în zilele noastre, dezinteresul poporului român, îngreunează acest proces, însă nu-l fac imposibil. Partea a treia vine ca o completare a celei anterioare. Existența lui Radu Negru Vodă și procesul de întemeiere al Țării Românești sunt susținute de dovezi arheologice, heraldice, prezentate în detaliu de domnii autori.

   Penultima parte îl înfățișează pe Radu Negru cel legendar, un personaj de poveste neînfricat, înconjurat de o aură fabuloasă. O mică antologie de legende în care dincolo de elementele fantastice se ascund date istorice reale ce accentuează posibilitatea ,,descălecatului”. Și, în cele din urmă, autorii ne împărtășesc concluziile la care au ajuns, cu care nu poți să nu fii de acord după ce ai fost martor la săpăturile făcute în analele istoriei.

   Fără îndoială, Radu Negru Vodă a existat, iar posibilitatea ca acesta să fie numele real al întemeietorului Țării Românești este extrem de mare. Nu știm niciodată ce vom mai descoperi odată cu trecerea timpului, ce răspunsuri vom mai primi, însă pentru moment e suficient să-l privim pe Radu Negru nu ca pe un erou de basm, ci ca pe un om în carne și oase. Munca celor trei cercetători este admirabilă, de aceea și cred că ar trebui citită și înțeleasă. Să sperăm că va fi apreciată la adevărata-i valoare și că se va ține cont de ea de acum încolo.

   Cu siguranță vă recomand această carte, acest manual de istorie. Nu cred că a fost scris doar pentru alți istorici și specialiști, ci pentru noi toți. Limbajul și modul de abordare al subiectului denotă profesionalism, dar este, totodată, accesibil publicului larg. E suficient să doriți să învățați ceva nou, să vă descoperiți originile, să vă lărgiți orizonturile. Istoria înseamnă noblețe, înseamnă timp și dedicare, reprezintă un adevăr ce așteaptă să fie rostit…

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!Librex.ro

Cartea Istorie furată. Întemeierea Ţării Româneşti. Radu Negru Vodă, între legendă, mit şi adevăr, de  Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex. Paote fi comandată de pe site/ul Editura Librex

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

5 STELE

Review overview
5
***Lazăr Cosmin Ionuţ (Cosmin)***Pasionat de lectură (șoricel de bibliotecă), de Turcia și serialele ei. În timpul liber citesc, scriu, ascult muzică, urmăresc filme și seriale, dansez și gătesc. Iubitor de artă (deși nu sunt artist) și de rafinament. În momentul actual sunt licean și autor al volumului "Maktub. Ce a fost scris”. Din noiembrie 2013 scriu pe blogul personal, din aprilie 2015 am început colaborările cu diverse edituri, apoi în mai am devenit unul din cronicarii revistei "Ordinul Povestitorilor". Din august am intrat în comunitatea "Literatură pe tocuri" :)

25 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie si pentru rabdarea de a o citi! Desi stiu ca tu esti pasionat si n-a fost o problema. Eu nu cred ca as citi-o de placere :)) Reminiscente din scoala, cand invatam pe branci :)))

  2. Felicitari pentru recenzie. Sunt convinsa ca este o carte extrem de interesanta pentru iubitorii genului. Din pacate, insa, eu nu prea obisnuiesc sa citesc astfel de carti.

  3. Felicitari pentru recenzie! locco_smiley_10 Eu sunt interesata de istorie, desigur, uneori ma cam enerveaza, adica unele carti.. Dar avand in vedere ca mi-a placut recenzia ta, cred ca totusi o s-o incerc si eu! 🙂

  4. se vede ca te pasioneaza istoria,de fapt cartea e interesanta,doar ca eu nu mai am rabdare pentru asa ceva.felicitari cos! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  5. Multumesc frumos pentru recenzie Cosmin. Imi place foarte mult , mai ales, pentru ca sintetizeaza punctele esentiale ale lucrarii. Ma inclin! Cu stima si consideratie.

  6. bravo cosmin!felicitari domnilor autori!pe vremea cand eram aproximativ de varsta lui cosmin circula o carte cu legende istorice,si profesorul meu de istorie(asta era acum multi ani )care era un tip erudit ne-a vorbit mult despre radu negru voda.inca odata felicitari cosmin si felicitari si autorilor! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  7. Felicitari Cornel Birsan si colegilor coautori. Fac parte din categoria celor care raminem studenti ai istoriei pina la moarte.
    Istoria furata este singura carte care reuseste sa puna adevaratele baze de a intelege corect inceputurile Tarii Romanesti.
    In tinerete prin anii 1974 vizitam Manastirea Curtea de Arges si am fost shocat de explicatiile ghidului , o fata tinara, care ne spunea clar ca Negru Voda este tatal lui Basarab l , si ca a fost lider al romanilor in Fagaras si Almas. Tot ea mai spunea ca marii istorici nu vor sa clarifice evenimentele Descalecatului, deoarece cei ca Nicolae Iorga B P Hasdeu si alti „monstrii sacrii”, si-au spus deja parerea si nu se mai poate face nimic. Multzumim d-le Birsan ca ati dovedid ca prin munca serioasa se pot face multe spre directia descoperirii adevarului legat de incercata istorie a poporului roman.
    In 2007 eram in cabinetul medical al unui doctor chinez in Singapore, unde ma aflam cu serviciul la acea vreme. De la probleme medicale am ajuns sa vorbim de istoria romanilor. Stia mai multe despre Burebista, Decebal si despre domnitorii romani, decit foarte multi romani. Imi marturisea ca-i place enorm trecutul istoric al Tarilor Romane. Pacat ca oameni ca Dl Djuvara ii zapaceste pe romani cu speculatiile dinsului despre cumani ca fiind precursori ai domnitorilor romani. Isi da si el cu parerea asa ca sa nu „moara nebagat in seama”!

    • Eforturile domnilor istorici sunt, într-adevăr, de admirat! Această lucrare poate fi considerată una de referință pentru istoria românilor 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.