Iubire periculoasă. Volum 3-Duşmani de sânge de Georgiana Sandu-recenzie  

Iubire periculoasă. Volum 3-Duşmani de sânge de Georgiana Sandu-recenzie  

"L-am privit și am țipat din nou … Ochii mereu dușmănoși erau acum închiși și corpul zăcea întins între podea și ultima treaptă."

Iubire periculoasă. Volum 3-Duşmani de sânge, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Număr de pagini: 552

Data apariţiei: iulie 2017

Gen: young adult, romance

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie  2. Cercul Vieţii  3. Duşmani de sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

Katherine Wrise nu va mai fi o adolescentă obişnuită. A ştiut asta din ziua în care Harris Stone a privit-o pentru prima dată.

Între acomodarea cu noua viata si lupta cu trecutul fiecăruia, Kath se trezeşte bântuită de fantome. Frica ei se materializează şi sentimentul că încă nu-şi cunoaşte suficient iubitul, o îmbolnăveşte, determinând-o să-l vadă peste tot, să îl simtă urmărind-o din umbră şi să fie martora unor fapte îngrozitoare săvârţite de el. Se trezeţte vinovată pentru fiecare dintre ele şi încearcă, ca de fiecare dată, să rezolve singură misterul.

Abia în pragul morţii, Kath o să descopere că demonul şi fantoma… nu îşi doresc inima ei în acelaşi fel.

   În ultima perioadă de timp, am reușit să nu mai am obiceiuri nesănătoase de cititor, dar “Iubire periculoasă. Dușmani de Sange” m-a determinat să încalc regulile. Datorită ei am făcut noapte albă, iar a doua zi m-am simțit ca un zombie. Prima parte a cărții a fost precum o prăjiturică – savuroasă, și nicio clipă nu am bănuit că totul nu reprezintă decât liniștea de dinaintea furtunii. Evenimentele petrecute în ultimele 120 de pagini m-au răvășit complet, mi-au mărit pulsul și… somnul a fugit. Cum să dorm când Katherine, protagonista seriei, îndura cele mai mari chinuri din cauza unor monștrii care au dat dovadă de atât de multă cruzime?

“Ăsta e prețul pe care îl voi plăti pentru că m-am îndrăgostit de un demon. Asta e consecința pe care o voi suporta pentru că am acceptat o iubire periculoasă.”

   Ea nu era decât o victimă în răzbunarea lor, nu conta deloc, dar maniera în care au lovit în ce iubea mai mult Harris, mi-a stârnit dorința să fiu și eu un personaj și să-i nimicesc pe nenorociți. Ajunsesem să cred ca povestea se va termina prost, iar eu voi rămâne cu un cumplit sentiment de frustrare și tristețe. Dar m-am înșelat! Finalul m-a găsit zâmbit, mulțumită de modul în care s-a încheiat cel de-al treilea volum al seriei. S-a terminat exact așa cum mi-am dorit!

   Primele două volume din serie mi-au mers la suflet, dar “Dușmani de sânge” a devenit preferatul meu. Cred că este una dintre cele mai frumoase cărți scrise de Georgiana Sandu și mult timp de acum încolo îmi voi aminti cu drag de ea.

  Dacă “Obsesie” și “Cercul vieții” se axează mai mult pe romantism și acțiune – de fapt, o îmbinare de  erotism și adrenalină, “Dușmani de sânge” are  un element în plus: suspansul. Povestea prezintă numeroase momente amuzante și scene romantice, dar autoarea a preferat să strecoare și câteva clipe de mare tensiune – evenimente care te pun pe gânduri și te determină să îți pui o serie de întrebări: ceea ce vede Kath este real sau un vis? Harris este cel care acționează din umbră sau e vorba de altcineva? Dar  dacă ceilalți mint? De ce traficanții de arme au depus atât de mult efort ca să o prindă pe Kath ?

   Fiecare poveste scrisă de Georgiana Sandu este foarte bine gândită, superb construită, dar cu “Dușmani de sânge” m-a cucerit în totalitate. De acesta dată, autoarea a reușit să mă surprindă plăcut datorită suspansului bine dozat, deselor întorsături de situație, iar evenimentele din cea de-a doua parte reprezintă cireașa de pe tort. N-am să vă pot povești prea multe lucruri pentru că acest volum are foarte multă acțiune, dar voi încerca să vă ofer câteva ceva, atât cât să vă tentez să citiți cartea/seria.

   De această dată, Kath se trezește acuzată de furtul unei mașini și uciderea unui băiat, pe baza falsei declarații date la poliție de către Amber, fosta iubită a lui Harris (care în același timp este și sora ei vitregă, având același tată). Ca să scape, trebuie să-l predea pe Harris, adevăratul vinovat, iar asta e la fel de imposibil ca recunoașterea că ea l-ar fi omorât pe tânărul respectiv. Chiar dacă mai este șocată de vestea că iubitul ei l-a executat cu sânge rece, la ordinal lui Carter, nu l-ar trăda pentru nimic în lume. În plus, se prea poate ca poliția să aibă alte motive pentru care au arestat-o…

“Nu mă vor neapărat pentru că mă suspectează de uciderea lui Joshua sau furtul acelei mașini, ci pentru că eu sunt intrarea lor pe pista lui Carter Gunn. Fac parte din oamenii de acolo, am ucis și am furat … deci înseamnă că toți facem asta. Singura diferență e că pe mine m-au prins.”

   Cine știe cum ar fi evoluat lucrurile dacă nu ar fi intervenit la timp Margot, o polițistă care din anumite motive protejează banda din care face parte și Harris. De fapt, cel care s-a ocupat de scoaterea ei din închisoare, a fost chiar Carter, șeful lui Harris, care și-a adus imediat avocații, a făcut tărăboi și nimeni n-a putut să zică nimic împotriva lor. Toată situația asta l-a înfuriat mult, dar nu pe Kath o învinovățește, ci pe Amber, pentru că… prin răzbunarea ei prostească, a intrat pe teritoriul lui, așa că se va ocupa îndeaproape de pedepsirea ei. Dar în ce va consta pedeapsa? Se spune că oricine încearcă să se implice în afacerile lui Carter, riscă să dispară pentru totdeauna. Traficanții nu își asumă riscuri, de niciun fel.

“… e mai bine să băgăm puțină frică în ea acum și să se potolească, decât să primesc mai târziu  un alt ordin de execuție.

  Am înghițit în sec, voiam să îl întreb dacă e capabil de așa ceva, să își ucidă fosta iubită, dar nu vreau să aud răspunsul la asta. Mi-e teamă de el, mi-e teamă chiar și de o ezitare.”

   Interesant este că acest episod neplăcut nu a făcut decât să le întărească și mult relația, și parcă au început să aibă mai mult încredere unul în celălalt.

“Din noapte asta o să încetez să mă mai gândesc la ce o să se întâmple mai departe, ce mă așteaptă lângă Harris, pentru că începe să fie foarte clar că viitorul se prevestește a fi total diferit față de orice am plănuit pentru viața mea.”

   Vom asista în continuare la toate momentele lor romantic – scene fierbinți de dragoste, declarații de iubire, și o vom vedea pe Kath în mai multe ipostaze: o Kath  fericită pentru că se simte iubită; o Kath panicată pentru că a fost aleasă șefa majoretelor în locul lui Amber – fiind astfel nevoită să participe la competiţiile naționale de majorete și să organizeze preselecția de băieți pentru echipă; o Kath  înțelegătoare cu tatăl ei (care s-a decis să se împace cu prima lui soție, femeia cu care o făcuse pe Amber); o Kath decisă să joace rolul lui Cupidon pentru dragii ei prieteni. Pe Chris îl va aduce mai des în preajma Victoriei, fata de care e îndrăgostit de  foarte mult timp, iar lui Ken îi va lansa o provocare delicioasă, în urmă căreia se va alege cu o iubită: Kristen. Mai pe scurt, acesta va juca pentru o perioadă de timp, rolul admiratorului misterios care provoacă plăcere la telefon, iar Kristen va avea parte de o mare surpriză…

   Relația celor doi devine tot mai serioasă, iar Harris se decide să cumpere o casă și își roagă iubita să se mute împreună. Ideea a speriat-o pe Kath, dar ce va afla pășind în respectiva casă, o va face să se răzgândească.

– E… frumoasă, dar de ce ai ales tocmai casa asta?

 – Pentru că asta a fost casa mea, până a murit mama. Aici am trăit singura perioadă fericită din viața mea, până ai apărut tu, și vreau să reiau de unde m-am oprit.“

 “Am venit aici să mă gândesc ce loc ar putea fi potrivit pentru noi. Unul pe care să îl accepți și tu, apoi mi-am dat seama că sunt în locul perfect. Am realizat că locuința asta nu îmi mai trezește instantaneu zeci de amintiri amare, în sfârșit reușesc să văd și amintirile frumoase cu ea. Și asta datorită ție, iar eu vreau să creez alte amintiri frumoase cu tine, aici.”

   Din păcate, toate aceste momente pline de veselie sau încărcate de emoție, nu au reprezentat decât liniștea de dinaintea furtunii. Între acomodarea cu noua viață și lupta cu trecutul fiecăruia, Kath se va trezi bântuită de o fantomă. Frica ei se materializează și sentimentul că încă nu-și cunoaște suficient iubitul, o îmbolnăvește, determinând-o să-l vadă peste tot, să îl simtă urmărind-o din umbră și să fie martora unor fapte îngrozitoare săvârșite de el.

   Încă din prima noapte petrecută în noua locuință, a simțit că este urmărită din umbră. Iar ce a zărit în fața casei a derutat-o cumplit de mult. Să fie halucinație sau realitatea? Începe oare să își piardă mințile?

“Era Harris.

  Mi-am pus mâna la gură, simțind cum îmi cedează picioarele și am încercat să îmi recapăt cât mai repede calmul, până când nu leșinam. Nu era o persoană care îi semăna, era chiar el. L-aș recunoaște  oriunde … Expresia lui era sadică, iar felul în care își lumina chipul făcea totul și mai înfricoșător în întuneric, așa cum încerci să sperii un copil punându-ți lanterna sub bărbie.

  Și exact asta încerca și el să îmi facă, pentru că îmi zâmbi.

  Îmi zâmbi diabolic.”  

   Altădată, pe când era acostată în vestiar de către Zac, un tip îndrăgostit de ea de ceva timp, s-a trezit că luminile de pe hol se sting, iar Zac a fost smuls din fața ei și izbit de perete de un necunoscut. Mai târziu, Zac i-a mărturisit lui Max, cel mai bun prieten al său, că cel care îl bătuse pe hol, nu a fost nimeni altul decât Harris. Kath nu știe dacă e adevărat sau nu, dar în mod cert, liceul a luat-o razna și toate par să aibă legătură cu ea și Harris. Iar acest lucru îi este din nou demonstrat pe timpul balului mascat, atunci când ea părăsește ringul de dans, se strecoară pe culoar și dă nas în nas cu un tip care poartă mască și costum negru. Nu știe cine e, dar buclele de păr ce ieșeau de sub mască și expresia feței, îi amintesc de Harris. Nu a avut timp să înțeleagă bine cine e de fapt în fața ei pentru că privirea i s-a îndreptat spre baza scărilor, iar ceea ce a văzut acolo, a îngrozit-o pur și simplu!

“M-am prins de balustradă și, când am privit în jos, am simțit cum îmi coboară tot sângele din creier într-o fracțiune de secundă și groaza a scos din mine un țipat atât de puternic, încât s-a auzit ca sunetul unei tobe pe holurile goale.”

“L-am privit și am țipat din nou … Ochii mereu dușmănoși erau acum închiși și corpul zăcea întins între podea și ultima treaptă.

Max.

Max mort.”

   Kath nu a spus nimic poliției de necunoscutul înfricoșător ce o condusese la Max, dar e sigură că el îl împinsese pe scări. Nu știe ce să spună despre el, cum să îl descrie fără să pară nebună, dar e a doua oară când îl vede și, tot pentru a doua oară, i se pare că seamănă cu Harris. Este el cu adevărat sau o ia ea razna? Și dacă e el, de ce acționează în acest fel?

   Singura soluție e să încerce să rezolve misterul, iar pentru început își propune să îl înțeleagă cât mai bine pe Harris, să vadă cu ochii ei lumea lui, lumea traficanților de arme. Vrea să asiste la una dintre acțiunile lui periculoase, așa că îl roagă pe Carter să o ia și ea în Italia, fără ca iubitul ei să știe. În mod surprinzător, șeful îi acceptă propunerea, dar numai după ce o supune la un test. Îi va pune o armă și îi va cere să tragă în cineva. În cine va trage nu am să vă spun, ci vă las pe voi să aflați.

“- Realizezi ce o să vezi acolo, nu?

  – Moarte! am răspuns fără vreun sentiment direct.

  – Și vrei să vezi asta? Cauzată de băiatul pe care îl iubești?”

   Kath era foarte conștientă că va asista la ceva rău, dar cum va reacționa atunci când îl va vedea pe Harris luând parte un la act atât de sângeros?

   “Când credeam că totul s-a terminat, a început adevăratul spectacol sângeros. Toți au coborât din mașini, înarmați până în dinți și gloanțele au zburat spre escorta tirurilor. Oamenii erau scoși din mașini, împușcați și aruncați în grămezi pe marginea drumului. Și am văzut lucrul pentru care am venit aici, lucru de care îmi era teamă. L-am văzut pe Harris făcând asta.”

   Kath și Harris au trecut prin multe necazuri încă din prima zi de când au devenit iubiți, dar ce îi așteaptă de acum încolo, întrece orice închipuire. În curând vor fi martorii celui mai dramatic eveniment din viața lor. Nici prin gând nu le-a trecut că atunci când vor accepta să meargă la nunta mamei lui Kath, vor ajunge să-și riște viața. Vor intra direct în plasa întinsă de cel mai temut dușman al lui Carter. Cine e de fapt Hugh Reynolds, viitorul soț al mamei ei? Ce legătură există între el și Harris? De cel îl urăște așa de mult Drake, mâna dreaptă a lui Reynolds? Și cine este de fapt fantoma care a tot urmărit-o pe Kath în ultima perioadă?  Ce semnificație are tatuajul cei doi pui de lup de pe șoldurile lui Harris? Cine este dușmanul său de sânge?

“Mintea și corpul mi-au clacat când mi-am dat seamă cine e cu adevărat omul din fața mea. Nu e viitorul soț al mamei, nu e un gangster periculos, nu e cel mai mare dușman al iubitul meu. Toate astea nu mai contează acum, sunt nimicuri pe lângă adevărata lui identitate.”

 “ M-am zbătut disperată și am scrâșnit când spatele mi-a trosnit, lipit de un stâlp de lemn. Mâinile îmi erau prinse în jurul lui, de aceleași lanțuri grele și dureroase. Sunt un animal înlănțuit.

   Disperarea punea stăpânire pe mine și agitația mea a crescut, încercând o ultimă speranță că voi reuși să mă eliberez. Capul îmi zvâcnea în durere, la fel și restul oaselor, ce păreau să ardă în interiorul meu, odată cu pielea și carnea care erau însă înghețate. Mi-am văzut aburul ieșind printre buze și am început din nou să plâng de spaimă.

– Ajutor! Să mă ajute cineva!”

 “Lanțurile îmi sapă în încheieturi și simt durerea până-n măduva oaselor. Nu știu dacă plâng din cauza durerii, a fricii sau a ce va urma ma departe. Pentru că ăsta pare să fie doar începutul. “

 “Am pictat în minte chipul lui. Al celui real pentru mine, nu al celui malefic. Ochi de smarald și buclele sălbatice îmi dansau ca un sevraj în minte și m-am agățat de imaginea lor, încercând să elimin oroarea ce se întâmplă acum cu mine.

Țip pentru că ăsta e singrul lucru pe care-l mai pot face.”

“– Nu mi-am dorit un înger blând care să mă scoată din Iad și să mă ridice spre Rai. Mi-am dorit un înger sălbatic, care să îmi facă Iadul să arate că un Rai. Și te-am primit pe tine.”

 “Iubirea pentru Harris mă omoară și o face în mai multe feluri, pericolul din jurul lui nu e cel mai important, ci felul în care îmi bate inima în jurul lui.” 

“– Nu pot să mai trăiesc fără tine și asta mă sperie atât de tare uneori. Urăsc ce am făcut din viața mea, tot răul pe care l-am creat și dușmanii ce mi-i te pot lua.”

“Închide ochii grei și cazi ușor în brațele mele,

Aici ești în siguranță și nimeni nu mi te va lua vreodată.

Ești cadoul divin ce mi-a fost dăruit în iad,

Ești raza mea de soare care strălucește în cea mai întunecată zi,

Tu, îngerașul meu, dormi lin la pieptul meu și uită că există rău…”

 NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

22 COMMENTS

  1. Eram sigura ca te va da peste cap acest volum. M-a trecut prin toate starile si am fost tentata de multe ori sa dau cu cartea de pamant si sa o sun pe Georgiana! Felicitari pentru recenzie!

    • In sfarsit am inteles de ce te-a afectat atat de mult acest volum. Ultimele 120 de pagini m-au tulburat complet si pe mine. Am crezut ca nu vor mai iesi teferi din acea capcana… Nu stiam cum sa dau mai repede paginile! Multumesc mult!

  2. Felicitari pentru recenzie! Ma recunosc vinovata de aceleasi practici nesanatoase :)) Cititul pana foarte tarziu in noapte (sau dimineata devreme) :))

  3. Off,ai facut o recenzie superba!Stau si ma intreb-ce sa fac mai intai?sa iau cartile sau sa repar masina?grea decizie cu asemenea ispite!Toate cartile autoarei le-am trecut pe lista,sper…mosule ai auzit ce vreau?

  4. felicitari alina!mi-a placut foarte mult prezentarea,desi cartea nu e genul meu.felicitari autoarei!

  5. Sunt sigur că seria aceasta va avea muulți cititori după apariția acestei recenzii magnifice :)

    Felicitări, Alina ;)

    • Daca iti plac povestile de dragoste condimentate cu mult suspans si actiune, atunci in mod sigur iti va place seria Iubire periculoasa.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro