Izbavirea lui Gabriel de Sylvain Reynard-Editura Trei

Izbavirea lui Gabriel de Sylvain Reynard-Editura Trei

by -
14

" - Asta e împlinirea tuturor speranţelor mele, Gabriel. Julia întinse mâna spre el şi el se sili s-o prindă de degetul mic. - Ăsta e sfârşitul fericit pentru mine. "

izbavirea-lui-gabriel Izbăvirea lui Gabriel de Sylvain Reynard

Titlul original: Gabriel’s Redemption
Editura: Trei
An publicaţie: 2015
Număr pagini: 688
Traducere din limba engleză de Mihaela Doagă

Seria Gabriel’s Inferno 1. Infernul lui Gabriel (Gabriel’s Inferno -2011) 2. Extazul lui Gabriel (Gabriel’s Raptures-2012) 3. Izbăvirea lui Gabriel (Gabriel’s Redemption-2013)

Cărţi scrise de Sylvain Reynard

Cel de-al doilea volum al seriei, “Extazul lui Gabriel”, se încheie cu celebrarea iubirii atât prin căsătoria lui Gabriel cu Julia cât şi prin contopirea lor într-un act sexual ce doreşte să atingă sublimul. Povestea părea să se fi încheiat, iar finalul mi s-a părut deopotrivă dulce, romantic, poetic, pozitiv. Am fost foarte curioasă despre ce ar putea aduce în scenă un al treilea volum şi curiozitatea mi-a fost răsplătită cu o continuare menită să scoată la iveală alţi demoni ai lui Gabriel şi, în acelaşi timp, să pună în lumină puterea vindecătoare a celui mai pur şi nobil sentiment – iubirea.
Obsesia lui Gabriel pentru viaţa şi opera autorului “Divinei comedii” face ca povestea lui cu Julianne să aibă accente din iubirea idilică a lui Dante pentru Beatrice Portinari. Întâlnirea celor două personaje, dragostea lor, viaţa împreună, totul se desfăşoară pe fundalul versurilor lui Alighieri. La fel ca celebrul scriitor, Gabriel o vede pe Julianne ca pe o muză pe care o venerează atât cu trupul cât şi cu sufletul, acordându-i în permanenţă rangul de înger al izbăvirii şi divinizând-o.

Izbavirea lui Gabriel de Sylvain ReynardDatorită acestei paralele între viaţa lui Dante şi viaţa profesorului Emerson, cititorul se simte purtat aproape continuu printr-un decor florentin al secolului XIII, iar sentimentul de iubire devine sublim, depăşind graniţele vieţii şi ducând mai departe spre paradisul veşnic, la fel cum sugerează Dante în “Divina comedie”.

Deosebirea dintre cei doi este că, în timp ce Dante trăieşte o iubire neîmplinită pentru Beatrice, Gabriel şi Julia îşi caută frenetic mângâierea şi izbăvirea unul în braţele celuilalt.

“Ea avea să rămână pururea tânără, pururea nobilă, pururea fericirea lui, şi toate poemele din lume nu puteau exprima devotamentul lui faţă de Beatrice. Dar, spre a cinsti amintirea ei şi dragostea lor, avea să încerce.”
“Dacă Gabriel îşi regăsise credinţa în divinitate anul trecut la Assisi, Julianne era îngerul lui păzitor. Ea îl iubea, îl inspira, îi transformase casa într-un cămin.”

La câteva luni de la căsătorie, îi găsim pe soţii Emerson în Selinsgrove bucurându-se de viaţa lor ca proaspăt căsătoriţi. El este profesor la Boston University, iar Julia, doctorandă la Harvard. Ambii sunt absorbiţi de carierele lor şi cu toate acestea, pasiunea dintre ei pare să se menţină la fel de aprinsă.
“Gabriel era ca un foc mistuitor. Pasiunea lui, dorinţele lui, toate păreau să triumfe asupra dorinţelor celor din jurul lui. Îi spusese odată Juliei că ea era singura femeie care-l refuzase vreodată. Probabil că aşa şi era.”
Viaţa lor de tineri căsătoriţi se desfăşoară normal în primă fază, cu suişuri şi coborâşuri, cu discuţii în contradictoriu şi împăcări dulci. Julianne încearcă să se afirme în lumea universitară prin propriile sale puteri, să fie mai mult independentă, în timp ce Gabriel face tot posibilul în a-şi înfrâna pornirile nervoase şi accesele de gelozie. Amândoi învaţă treptat să se acomodeze unul cu celălalt, să se asculte reciproc, să se susţină şi să se înţeleagă în ciuda numeroaselor intrigi ale multor persoane răuvoitoare.

“- Oamenii şi împrejurările vor conspira să ne îndepărteze unul de altul, Julianne. Nu le putem îngădui să o facă.
– N-o să le îngăduim.”
“… rănile noastre se pot vindeca, dar urmele nu dispar niciodată. Nu poţi şterge cu desăvârşire trecutul, dar poţi să nu te laşi controlat de el.”

Nici în acest volum, cei doi nu scapă de uneltirile Christei, de Paulina care nu renunţă atât de uşor la ceea ce ea crede că îi aparţine sau de ameninţările Nataliei. Însă la ostilităţile exterioare se adaugă temerile lui Gabriel care ating punctul culminant. Bărbatul va trebui să se confrunte atât cu trecutul pe care îl credea îngropat cât şi cu dependenţele sale.

“Avea senzaţia că pluteşte un nor negru asupra lor, în ciuda încercărilor susţinute ale lui Gabriel de a se preface că totul era în regulă.”

În “Izbăvirea lui Gabriel” vedem o inversare a caracterelor: Julia capătă mai multă siguranţă în timp ce Gabriel devine mai vulnerabil. M-a impresionat felul în care îşi sunt alături şi încearcă permanent să se scoată unul pe celălalt din întuneric. Deasemenea se observă o evoluţie a comunicării dintre ei, ceea ce îi va ajuta enorm în depăşirea problemelor şi în construirea încrederii.

Gabriel este un personaj complex pe care îl poţi înţelege doar învăţând să-l simţi, iar Julia capătă această abilitate şi şi-o foloseşte din plin în acest volum. Cititorii vor fi uimiţi să remarce schimbarea ei din “iepuraşul neajutorat” în femeia gata să lupte pentru soţul ei şi pentru fericirea căsniciei în care s-a angajat.
Nici de această dată nu vor lipsi numeroasele scene incendiare, sau replicile cu umor acid care caracterizează colecţia Eroscop, iar finalul este cu siguranţă cel mult aşteptat. Dreptatea divină se aşterne peste toate personajele şi fiecare primeşte ce a semănat pe parcurs, într-un sfârşit grandios, aducător de lumină şi speranţă.

“Gabriel’s Inferno” mi s-a părut a fi un proiect ambiţios pe care Sylvain Reynard l-a construit cu măiestrie şi l-a finalizat într-un stil măreţ, ca un omagiu adus iubirii nemuritoare a lui Dante.

Citate:

” – Oricât mi-ar plăcea lenjeria ta, Julianne, îmi place şi mai mult când nu porţi nimic.”

” – Atunci de ce îţi faci griji?
– Pentru că nu vreau să te pierd.
Gabriel râse fără să vrea.
– Mă tem că e un concurs între noi, iubito, în cazul ăsta, pentru că eu mă dau de ceasul morţii să nu te pierd.”

” Îşi dorea o familie, cu copii cu tot – o viaţă plină de bucurie şi conştiinţa faptului că putea răscumpăra greşelile propriilor lui părinţi. “

” – Asta e împlinirea tuturor speranţelor mele, Gabriel.
Julia întinse mâna spre el şi el se sili s-o prindă de degetul mic.
– Ăsta e sfârşitul fericit pentru mine. “

 

Librex.ro

Cartea Izbăvirea lui Gabriel de Sylvain Reynard este oferită pentru recenzie de Librăria Librex Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn
Review overview
5

14 COMMENTS

  1. Imi place tare mult recenzia ta, Maryliyn! Felicitari! ;)
    Trebuie sa recunosc ca pana acum nu mam citit decat “Infernul lui Gabriel”. Mi-am achizitionat si celelalte doua volume,dar le-am lasat in biblioteca, sa se depuna praful pe ele. E cazul sa le sterg de parf si sa le citesc !

  2. ”Dreptatea divină se aşterne peste toate personajele şi fiecare primeşte ce a semănat pe parcurs, într-un sfârşit grandios, aducător de lumină şi speranţă.” Superba recenzie ! Felicitari !

  3. Va multumesc! Desi Gabriel nu este genul meu … adik nu e deloc … trebuie sa recunosc meritul autorului in a scrie o serie exceptionala. Primul vol m-a fascinat si pe mine, vol 2 a avut prea putin suspans, iar vol 3 a fost o surpriza pt k nu-mi imaginam ce naiba mai urmeaza dupa casatorie. Credeam k nunta ca-n povesti e finalul… dar nu. M-a surprins cu o continuare foarte ampla si bine construita , iar finalul a intrecut nunta aia.

  4. Mara , bravo! O recenzie de 10!
    Cartea am citit-o si eu cu ceva timp in urma, am si recenzat-o…foarte frumoasa. Si finalul este o farama de fericire din ce le rezerva viata!

  5. Mara, mi-a placut foarte mult cum ai construit recenzia, bravo!!! Nu am citit inca acest volum, dar recenzia ta e un impuls puternic in acest sens, mai ales ca mie imi place de Gabriel, alias profesorul Emerson!

  6. OMG! Daca pana acum spuneam ca mai astept pana sa citesc volumul 3, in momentul asta nu mai am niciun pic de rabdare. Recenzia ta este foarte frumoasa si foarte bine construita. Trebuie sa citesc aceasta carte cat mai curand posibil.

  7. felicitari mara!mai ca ma tenteaza sa citesc seria,pina acum am citit prezentarile si cam atit.foarte reusita recezia!

  8. Eu am citit doar primul volum si recunosc, cu mana pe inima, ca nu prea m-a atras :-s am si urmatoarele doua volume ca doar deh, nu lasam seria incompleta… candva, o sa ma apuc de ele…

  9. Sigur o sa imi placa :)
    Daca mi a placut seria 50 de umbre ale lui Grey o sa imi placa si seria aceasta :)

    • E total diferita. Intre Gabriel si Christian sunt diferente uriase, iar seria asta are si accente puternice de documentare.

  10. Eu am citit-o in engleza pentru ca eram prea nerabdatoare. Cartea aceasta a fost perfecta din toate punctele de vedere. Ma bucur ca am putut citi toata seria.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro