Julieta avea un pistol si Un glont pentru Julieta de Tony Mott

Julieta avea un pistol şi Un glonţ pentru Julieta, de Tony Mott

   După ce am citit romanul “DOI” al lui Tony Mott, sincer m-a intrigat şi mi-a plăcut modul de-a scrie al autoarei, aşa că am fost foarte curioasă să-i citesc şi celelalte române: ”Julieta avea un pistol” şi “Un glonţ pentru Julieta”.

   Sunt două romane de acţiune, cu crime, cu spioni, cu descoperiri din lumea medicală, cu medici, agenţi secreţi, dragoste, ură, prietenii, trădate. Şi totuşi sunt romane total “atipice”, dar cu atât mai interesante, multă acţiune, dar şi multă psihologie şi cunoaştere a naturii umane. Oricum nu ai timp nici o secundă să te plictiseşti.

   “Julieta avea un pistol” începe cu “sinuciderea” Anei Stancu, doctor cardiolog eminent şi cercetător la o clinică privată în Bucureşti. Totul pare ceva pus la cale şi poliţia începe cercetările, dar devine şi mai ciudat când la locul crimei apar serviciile speciale care ridică ”cadavrul”. Şeful lor îi spune comisarului de poliţie Petre Iamandi că vor continuă cercetările în paralel şi vor colabora punând la dispoziţie toate informaţiile. Petre Iamandi cercetează bărbaţi şi femei din viaţă ei, care au iubit-o, au admirat-o sau au urât-o în diferite momente ale vieţii. Aşa cunoaştem o grămadă de poveşti de viaţă, de întâmplări din gama largă a iubirilor şi trădărilor, a necomunicării în cuplu, a minciunilor, a laşităţilor. Aşa o cunoaştem pe Ana şi ne dăm seama că este o femeie corectă, onestă cu cei din jurul ei, cu sentimentele ei, cu viaţa ei, ceea ce-i conferă o seninătate aparte. Poate de aceea e şi urâtă cu patimă de cei mai slabi ca ea, unii pentru că o iubesc şi ea nu le răspunde cu aceeaşi monedă, alţii pentru că-şi motivează prin ea eşecurile şi laşităţile provocate doar de firea lor. Şi-acum să cunoaştem puţin personajele…

     DORU: ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viaţa”: un om de afaceri foarte activ, căsătorit, dar punând pe primul loc meseria, face un infarct, ajunge pe mâna Anei Stancu, care-l operează şi-l salvează. Şocul operaţiei îl determina pe Doru să vadă în Ana mai mult, dar ea îi spune clar că nu pot fi decât doctor-pacient, şi că va continuă să-l consulte numai dacă va face în continuare şi consiliere psihologică. Când Doru încalcă termenii îl predă altui coleg.

   MONICA: soţia lui Doru o urăşte pe Ana: ”N-am omorât-o eu, oricât de mult o uram”, dar nu-şi dă seama că pentru soţul ei Ana însemna o şansă la viaţă, dovadă că în final are o altă amantă, o colegă de serviciu.

   GABRIEL: ”Nu am omorât-o eu. Mai bine mor eu.” -un coleg medic, cel pe care Ana l-a iubit şi au avut o relaţie scurtă. Ana, corectă, s-a despărţit de soţul ei. dar Gabriel era prea laş pentru a-şi lua o astfel de răspundere, aşa c-o pierde.

     ALINA: soţia lui Gabriel, cu care el de fapt nu simte nici o compatibilitate şi-i leagă doar copilul. Alina fostă asistentă medicală la clinică, era de fapt o oprtunistă, o fată de la ţară, rece, fără scrupule, s-a căsătorit a avut-o pe Carla, dar pentru că Dragoş tatăl fetii, de altfel un reputat chirurg ortoped, părea prea fără ambiţii s-a despărţit de el, a trimis fata la mama ei şi-a pus ochii pe Gabriel, căruia i-a făcut rapid şi un băiat. Nu-l voia neapărat pe Gabriel, dar voia situaţia socială şi banii lui, aşa că atunci când el are accidentul şi e pe moarte, ea-şi spune pe faţă frustrările şi-l anunţă că e mai bine să moară, că ea se va descurca foarte bine, ba chiar mai bine decâ,t dacă el va trăi şi va rămâne în starea de ”legumă.” Despre Ana îi spune poliţistului: ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aş fi dorit asta”.

   MARIUS: fostul soţ al Anei: ”Nu am omorât-o eu, depăşisem situaţia”, realizează şi greşelile lui din timpul căsniciei şi n-o mai învinuieşte numai pe ea.

   AKMAL: ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice.” Medic la o clinică din Doha, o cunoaşte pe Ana la un congres la Paris şi se îndrăgosteşte de ea, deşi Ana îl tratează doar ca pe un prieten bun. Trage toate sforile posibile s-o cheme la Doha, o clinică de cercetare în cardiologie, condusă de Lukas un neamţ. Investitorii germani construiseră clinică acolo pentru că nu erau atât de verificaţi şi puteau face cercetări mai îndrăzneţe. Ana chiar lucrează trei luni la clinică, dar revine în ţară spunându-i lui Akmal că nu se poate adapta acolo, şi mai ales că trebuie să rămână doar prieteni pentru că ea e îndrăgostită de cineva din ţară.

   DAVID: ”Nu am omorât-o eu, era viaţa mea.”-şeful clinicii din Bucureşti, un evreu revenit în ţară, se îndrăgosteşte iremediabil de ea.

    Poveştile protagoniştilor se intersectează, îi cunoaştem, le cunoaştem viaţa, vedem momentele interacţiunilor cu Ana, vedem vieţi distruse din ambiţii prosteşti şi totuşi……

Deşi cum am spus nu este un roman tipic de spionaj te “ţine în priză” şi vrei să afli adevărul.

  Voi mai spune doar că aşa cum în astfel de romane ”nimic nu este ce pare a fi” totul e o perdea de fum, ”sinuciderea” Anei fiind pusă la cale cu acordul ei de către serviciile secrete.

   De ce? Cum? Pentru ce? trebuie să aflaţi singuri. Nu v-aş fi spus nici despre Ana, dar vreau să vă vorbesc puţin şi despre al doilea roman al seriei: ”Un glonţ pentru Julieta”

   Aici găsim o Ana, împuşcată aproape mortal, dusă în străinătate, tratată apoi consiliată psihologic ca să-şi revină după traumă şi pierderi. După o perioadă de izolare şi refacere cu Natan, psihologul, în Irlanda, Ana merge pentru pregătire suplimentară într-o tabăra “de spioni”, pentru că e hotărâtă să-i descopere pe cei aflaţi în spatele crimelor şi chiar să se răzbune.

   De dată asta miza e şi mai mare, cercetările abia începute la ideea Anei, lucruri care ar putea revoluţiona lumea medicală şi tratamentele. De data asta serviciile îşi dau oarecum mâna, vrând să afle cine sunt capii spionilor. Petre (poliţistul) este mutat la serviciile secrete, unde chiar se adaptează foarte bine. Colaborările cu serviciile externe C.I.A şi Mossad, fac să se descopere o încercare de preluare de putere la C.I.A, şi determină până la urmă şi descâlcirea ghemului.

  Moartea lui Natan psihologul, o moarte inutilă de altfel, îi pune pe gânduri pe Petre şi pe Oscar (conducătorul taberei de antrenament şi iubitul Anei). Aşa că atunci când Ana este răpită, reuşesc să prindă ucigaşul la timp, şi să realizeze că de fapt crimele din ambele romane au avut un motiv mult mai personal, individul doar profitând de situaţia (reală de altfel) cu spionajul industrial.

Cine? Cum? De ce? Nu vă mai spun decât că e un personaj cunoscut, restul îl aflaţi citind romanul.

  Vă mai spun doar că şi al doilea roman e la fel de intrigant datorită modului în care ne vorbeşte Tony Mott despre vieţile personajelor, despre antrenamentele de la “fabrica de spioni”.

  Şi rămâne ideea că sub toată duritatea personajelor este şi multă sensibilitate şi gingăşie, indiferent de mediul şi modul în care trăiesc şi evoluează. Aştept cu nerăbdare să văd ce surprize ne mai oferă Tony Mott şi bineînţeles Ana.

  Uitam să vă spun originea titlului seriei şi romanelor: un parfum folosit de Ana, creaţia lui Romano Ricci care se cheamă “Vengeance Extreme” de la casa de parfumuri: ”Juliette has a gun”.

   Iată şi părerea editorului Bogdan Hrib de pe coperta volumului: ”Un glonţ pentru Julietta continuă povestea personajelor din Julieta avea un pistol. O poveste complicată şi tragică, cu iubiri şi trădări, o poveste cu medici şi agenţi secreţi. Greu de spus în ce proporţii volumul e un roman despre medici, o istorie de amor sau un thriller cu aromă de spionaj internaţional şi nici nu contează. Tony Mott ne aruncă într-o lume a cercetării medicale de avangardă ,lume despre care nu ştim prea multe. Dar e o lume care ne plimbă de la Bucureşti la Tel Aviv, în Irlanda şi Polonia, o lume care ne prinde şi nu ne mai dă drumul până la sfârşit, când, nemulţumiţi că s-a terminat, vom aştepta următorul volum al seriei.”

Sistemul nostru de evaluare aici.