La graniţa dintre vechi şi nou de Sorina Ciocârlan-Capitolul 9

La graniţa dintre vechi şi nou de Sorina Ciocârlan-Capitolul 9

La graniţa dintre vechi şi nou de Sorina Ciocârlan

Capitolul 1-Un revelion de neuitat
Capitolul 2-Telefonul din geantă
Capitolul 3-Mănușa lui James Dean
Capitolul 4-Cutremurul
Capitolul 5-Talismanul
Capitolul 6-Ciobul și zgripțuroaica
Capitolul 7-„Sondaj cu privire la distribuția populației
Capitolul 8-Fotografii
Capitolul 9-Coincidențe și intuiții

– Unde or fi notițele alea?! Înnebunesc, îmi trebuie pentru proiect!
   Camera era răvășită, foi împrăștiate pe covor, sertare deschise și golite… Ramona căutase peste tot, când dădu peste ceva. Dar nu peste notițe, ci peste o anumită bucățică de hârtie. Cu un anumit număr de telefon. Nici nu mai știa că îl păstrase, avea impresia că luase drumul coșului de gunoi.
Dădu să arunce hârtia, dar ceva o oprea. „Dacă e un semn? Tocmai acum să dau peste el? Și dacă mai încerc o dată? O dată și dacă nici acum nu scot nimic, îl arunc pentru totdeauna!”
Apucă mobilul și când să înceapă să formeze: „Nu, e o prostie! N-a mers de atâtea ori, de ce ar fi altfel acum? N-are sens! A aflat Andreea tot ce era de aflat. Tipul m-a tras pe sfoară. Nu știi cum  să scapi de o tipă? Cea mai bună metodă: dă-i numărul vecinei tale de 70 de ani! Are numărul meu, putea să mă sune de zeci de ori până acum! N-a făcut-o nici măcar o dată, mesajul e clar! N-o să stau să mă milogesc de el!”
Altă voce îi suna în cap: „Ce pierzi dacă mai suni o dată? O singură dată! Dacă-ți închide iar baba, la revedere! Nu mai suni deloc, arunci numărul și gata!”
Începuse să se teamă de altceva: dacă răspunde și nu închide? Îi era teamă de ce i-ar putea spune. Asta nu era nimic, dacă răspundea altcineva? Dacă răspundea chiar el?
„Ramona, Ramona, nu te știam așa fricoasă! Fraiero! Auzi, să-ți fie frică de o biată bătrână! Ha Ha! Andreea n-ar sta pe gânduri și ar suna!”
„Bine, sun! Dar dacă face la fel…”
„Dacă face la fel, arunci numărul și nu mai suni niciodată, fetițo!”
„De parcă aș avea de ales, dacă arunc hârtia.”
„Poți să-l păstrezi în memoria telefonului.” – îi șoptea o voce ghidușă.
„Ho, taci o dată! Gata, sun, că m-ai înnebunit! Dar dacă nu răspunde, eu nu stau să sun de 10 mii de ori!”
„Bine!” fu de acord vocea ghidușă.
„Ce jalnică sunt! Stau de 10 minute cu hârtia asta și cu telefonul în mână, certându-mă cu mine însămi dacă să sun sau nu. Hai s-o facem și p-asta o dată! Mai mult ca să stau eu liniștită că am mai încercat.”
   Tastă hotărâtă numărul, apăsă „Call” și puse telefonul la ureche, sperând să se încheie odată. Sperând să nu răspundă nimeni sau să răspundă iar bătrâna, după care să închidă fără un cuvânt.
Sună, și sună… Mai bine n-ai răspunde! Mai las să sune 3 triluri. Dacă nu răspunde, închid.
– Alo!
   „Shit! De ce ai răspuns, cucoană! De ce nu ești la piață, în baie sau mai știu eu unde? Acum ce-ți spun eu ție?”. Auzind vocea aceea după atât timp, nu-i venea să-i repete aceleași lucruri. Voia să închidă odată telefonul, să nu mai treacă prin asta.
– Alo! Vorbiți odată? Să știți că închid!
– Nu! Nu închideți, vă rog! Ar fi vrut să spună altceva: „Închide odată, cucoană! Închide și așa am și eu conștiința împăcată! Ca de obicei, eu am sunat, dar tu n-ai vrut să mă asculți, ai închis, așa că nu mai are rost să sun.”
– Alooooo! Ce joc e ăsta, domne? Răspund, nu vorbiți, ziceți să nu închid și tăceți iar! Dar spune odată ce ai de spus!
– Vreau să vorbesc cu Sergiu!
Nu știa cum i-au ieșit cuvintele, probabil reacția neșteptată a bătrânei o impulsionă, sau teama că va închide. Un fel de „Acum ori niciodată”.
– De ce-mi faci asta?! Ești sadică, îți place să răsucești cuțitul în rană? De ceeee? Cine ești și de ce-mi faci asta?!
Nu se aștepta la o așa ceva, bătrâna era nervoasă, țipa și plângea în același timp. Era gata să închidă, când auzi o altă voce feminină:
– Dă-mi-o mie, bunico! Iar ai început cu telefoanele? Cine ești și ce vrei? De ce faci asta?
Ramona nu știa ce să spună. Tăcea la capătul firului.
– Aha, acum nu mai ai curaj! Răspunde, de ce faci asta?
– Dar nu fac nimic, ce să fac?
Ramona se enervase și ea și nu știa ce o determina să continue conversația. „Cât de stupid! Chiar că pic în mijlocul celor mai absurde situații! De ce naiba n-am închis? De ce nu închid chiar acum?”
– Să-ți bați joc de o bătrână vulnerabilă ți se pare nimic? Să ceri să vorbești cu fiul ei mort ți se pare nimic? Ți se pare distractiv?
– Ăăă, eu nu știu despre ce e vorba, cred că e o greșeală…
– Greșeală, pe naiba! Nu e prima oară când suni și ceri cu Sergiu, mi-a spus bunica! Ce e, te plictisești, n-ai ce face? Ia să vedem dacă te mai plictisești când o să chem Poliția! Putem identifica apelul și numărul, în caz că nu știai! Trebuie doar să cerem desfășurătorul! Și încă ceva: dacă pățește ceva bunica mea, cu inima sau cu tensiunea, din cauza ta, te găsesc și în gaură de șarpe și te jupoi, așa să știi! Lasă-mi familia în pace! Las-o pe bunica în pace, lasă și memoria unchiului meu în pace! Nu ți-e rușine să te folosești de numele unui mort?! Acum ai amuțit?! Cu mine n-ai curajul să vorbești, japița dracu`?!
De parcă i-ar fi lăsat răgaz să mai spună ceva!
– Mort? Ai spus mort?
– Da, drăguță, unchiul meu, Sergiu, fiul bunicii mele, pe care tu îl cauți cu atâta insistență, e mort de 20 de ani, nu mai face pe proasta, că nu ține cu mine!
Fata închise, dar nu mai conta. Ramona scăpă telefonul din mână. Nu-și mai simțea picioarele.

                      
     *

   – Gata, am intrat tare în ea! Nu cred să mai sune! Și dacă te mai deranjează, mă chemi, da, buni? Cerem desfășurătorul și vedem de unde e apelul nenorocitei! Ți-o fac câlți!
– Deja ai făcut-o! Aoleu, Anduțo, nu știu dacă să râd sau să plâng! Cu cine oi fi semănat așa războinică, nu știu! Taică-tu e calm, maică-ta la fel… Unchi-tu avea personalitate… Câteodată văd în privirea ta aceeași hotărâre, același foc lăuntric… Te privesc și simt că trăiește prin tine, că n-a… plecat niciodată!
– Bunico, nu te întrista! N-o lăsa pe idioata aia să-ți strice buna dispoziție!
– Nu, drăguța mea! Nu e zi de la Dumnezeu să nu-mi aduc aminte de el, indiferent dacă sună aia sau nu, gata, uit-o, iart-o! Nu te mai supăra și tu, faci riduri înainte de vreme! – replică bătrâna, zâmbind amar.
– Bine, dar dacă mai te deranjează…
– Apelez la tine, știu! îi răspunse, de această dată zâmbind din toată inima.
Lucreția nu știa când nepoata ei crescuse atât. Parcă ieri era o mogâldeață, iar acum, domnișoară în toată regula! O domnișoară de toată frumusețea: brunetă, cu ochi migdalați și piele măslinie, buze conturate și cărnoase. Semăna bine cu tatăl ei, fiul mai mic al Lucreției. Cum se aruncase în neam nu știa, dar avea multe și din Sergiu, fiul pierdut și unchiul Andei. Ochii aceia negri, dar mai ales, privirea pătrunzătoare. Într-un fel, Sergiu se întorsese la ea prin Anda. S-a născut la câteva luni după moartea lui. Nu a apucat să-și cunoască nepoata, a plecat prea grăbit și prea devreme…
Câteodată visa cu ochii deschiși, imaginându-și interacțiunea dintre Sergiu și Anda. De fiecare dată când Anda făcea ceva ieșit din comun, îi spunea: „Unchi-tu să te vadă!”. Ar fi vrut să știe și el cât de mult îi seamănă nepoata. E o figură fata asta… Temperamentală, plină de viață, cu un suflet enorm și o strălucire pe care puțini oameni o au; unii îi spun carismă; genul care atunci când intră într-o cameră, atrage toate privirile fără a-și propune, prin simpla prezență. Exact așa era și el…

                           *

   Andreea își dădea seama că se întâmplase ceva nasol de cum i-a auzit vocea Ramonei. O cunoștea atât de bine!
– Am sunat iar acolo. Am vorbit cu femeia.
– Care femeie? Să nu-mi spui… Păi nu ziceai că ai aruncat hârtia? Că nu te mai gândești la asta?
– Știu, dar îmi căutam ceva pentru facultate, când am dat peste biletul cu numărul. Aveam impresia că l-am aruncat, dar nu. În fine, am sunat și a răspuns tot ea.
Ramona îi istorisi tot prietenei ei, fără să-i scape vreun detaliu.
– Și ce dacă îl cheamă Sergiu? Nu e singurul de pe lume cu numele ăsta. Nu-i știi nici numele de familie, e o coincidență, mai mult ca sigur!
– Eram sigură că asta o să-mi spui! Coincidență, mi-a dat numărul greșit, care din întâmplare e al unui mort tiz cu el, face mișto de mine… Dar eu simt că nu-i așa, Andreea! Simt că e ceva mai mult de atât, ceva ce nu putem explica logic. Și simt că e o legătură cu tipul mort, prieten cu ai mei! Cel din poză…
– Ramo, să știi că m-am gândit și la asta: e o poză veche. De multe ori, în poze ieșim altfel decât suntem. Și eu am niște poze în care nici nu zici că-s eu! Poate că într-adevăr, cei doi seamănă, iar în poză ți se pare că seamănă și mai mult, printr-o iluzie optică. Și contextul favorizează asemănarea, să știi! Tu l-ai cunoscut în context de petrecere, era îmbrăcat elegant etc. Tipul din poză era tot la o petrecere, îmbrăcat asemănător. E doar o poză veche! Nu poți să tragi concluzii bazându-te doar pe asta!
– Ah, Andreea, mă zăpăcești cu atâta logică! De ce trebuie tu să analizezi rațional totul? Eu am intuiție, și acum intuiția îmi spune că e ceva aici! Câteodată explicația cea mai simplă e cea corectă.
– Și care e explicația ta?
– Nu știu, Andreea, dar știu că aici logica n-are nicio treabă… O să investighez, o să aflu eu, o să vezi!
Ramona vorbea cu înfocare, ca adepții unei secte: ochii îi străluceau, fiind foarte animată de propriile convingeri și planuri.
– Ești bine? N-ai febră? o întrebă Andreea, punându-și mâna pe fruntea ei, chipurile pentru a-i verifica temperatura.
– Râzi tu cât vrei, dar aici e ceva. Iar eu o să aflu!
– OK, Sherlock!

                      – VA URMA –

13 COMMENTS

    • Lasa, ca si eu asteptam Harry Potter cu sufletul la gura:)))))) Uite cum traumele din copilarie se rasfrang asupra stilului de a scrie :))) Comentariile voastre nu pot decat sa ma bucure! Daca voi vreti de fiecare data mai mult si simtiti ca va tin cu sufletul la gura, inseamna ca povestea va intereseaza. Multumesc mult!

  1. Super! :) Avem noi răbdare şi până la următorul capitol, dar nu ştiu cum va fi până o vei tipări! :)) Mai complicat cu aşteptarea atunci. Te felicit, Sorinaa! Îmi place! ;)

    • da, pana atunci chiar va fi complicat, pentru ca nu va tine numai de mine sau de site. Multumesc! Si fiti pe faza, mai e putin si va aparea urmatorul!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro