Locuri întunecate de Gillian Flynn-recenzie

Locuri întunecate de Gillian Flynn-recenzie

    Locuri întunecate, de Gillian Flynn-recenzie

Titlul original: Dark Places

Editura: Trei

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariției: 2014

Traducere din engleză de: Bogdan Perdivară

Număr pagini: 482

Gen: Thriller psihologic, Polițist

„Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.

– Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat… cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

  „Locuri întunecate” este un thriller psihologic, un roman despre manipulare, psihoză colectivă, influență socială și nu în ultimul rând, despre crimă. Probabil unii dintre voi au văzut ecranizarea, cu Charlize Theron în rolul principal. Tot ce pot spune este că romanul chiar avea nevoie de o transpunere pe ecran; are o viziune cinematografică, este plin de acțiune și de multe ori, citind, mă gândeam: „Oare cum or fi făcut asta în film?”. Spre deosebire de alte ecranizări, aceasta mi s-a părut extraordinar de fidelă cărții, chiar mi-a plăcut și v-o recomand.

  Vă avertizez de pe acum că nu este o carte pentru oricine. Trebuie să aveți un oarecare grad de suportabilitate a violenței, să fiți cât de cât obișnuiți cu thrillerele. Conține scene violente și subiectele prezentate nu sunt plăcute, comode. Așadar, dacă vă știți mai sensibili sau preferați cărțile ușurele, în care totul e bun și frumos, clar nu e pentru voi!

  Libby Day este o femeie de aproape 32 de ani, singura supraviețuitoare a masacrului din urmă cu 25 de ani, în urma căruia mama și cele două surori au fost ucise. Fratele mai mare, Ben, a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață pe baza propriei ei mărturii.

   La vremea aceea, Libby avea 7 ani, era mezina familiei și singura care a scăpat, ascunzându-se. Ben era considerat un adolescent dificil și bănuit de legături cu o sectă satanistă, ce organiza ritualuri și tot felul de sacrificii sinistre. Ca și când nu ar fi fost destul, câteva fetițe de la școală au susținut că Ben le-ar fi molestat, deși la scurtă vreme toate și-au retras plângerile.

  Aparent totul se potrivea: un adolescent mai mult decât problematic, influențat de secta satanică din care făcea parte, și-a omorât aproape întreaga familie.

   În prezent, Libby trăiește din ajutoarele trimise de oamenii impresionați de tragedie; nu are un loc de muncă sau studii, niciun venit fix în afară de donații și un oarecare procent obținut de pe urma publicării unei cărți despre cele întâmplate în acea noapte. Însă timpul trece, iar atenția publicului este atrasă de alte și alte tragedii; alte fetițe dispărute, ucise sau răpite. Așa că și ajutoarele sunt din ce în ce mai puține.

   La o întâlnire de afaceri cu reprezentantul său administrativ, acesta o pune la curent cu un adevăr nu prea plăcut: banii din cont sunt din ce în ce mai puțini și dacă nu va acționa în vreun fel, nu va mai avea din ce se întreține. În acest sens, îi propune o alternativă: să ia legătura cu un club al oamenilor pasionați de crime celebre; oameni care abia așteaptă s-o cunoască, oameni care știu despre caz chiar mai multe decât ea.

   Îi urmează sfatul și îl contactează pe Lyle, reprezentatul acelui club. Așa află că fratele ei, Ben, este celebru și are în spate o armată de susținători al căror scop principal este să-i dovedească nevinovăția; un adevărat fan club, majoritatea format din femei ce îl vizitau la închisoare și îi citeau poeziile. Cu toții din acel club erau convinși că Ben a fost arestat pe nedrept, cazul fiind prelucrat de procurori, pentru a găsi cât mai repede un țap ispășitor.

   Confruntându-se cu spusele acestora, Libby își dă seama de mai multe lucruri: deși a declarat că l-a văzut pe Ben căsăpindu-i familia, acest lucru nu putea fi adevărat, având în vedere locul în care se ascunsese; doar auzise cele întâmplate. Psihologii cărora le-a fost încredințată pentru ședințele de terapie încercau să-i smulgă acuzele cu cleștele, mai mult sugerându-i răspunsurile, iar fetița de atunci, din nevoia de a fi acceptată, le spunea ceea ce credea că voiau să audă.

„- De ce ai declarat că Ben ți-a omorât familia?

– Fiindcă asta a făcut, am zis. Eram acolo.

– Te ascundeai, scumpo. N-aveai cum să vezi ce spui c-ai văzut, altfel ai fi fost și tu moartă.

– Am văzut ce-am văzut, am început să zic, cum fac întotdeauna.

– Rahat. Ai văzut ce ți s-a spus să vezi, fiindcă erai o fetiță cuminte și speriată care voia să ajute. Procuratura te-a făcut în sânge. Te-au făcut ca să doboare cea mai ușoară țintă. Cea mai de mântuială anchetă de poliție pe care-am văzut-o.”

„Am simțit cum îmi urcă sângele în urechi și mi-am spus că n-auzeam, oricum, nimic nou. Nimic care să mă panicheze. Nu prea eram atentă, niciodată, la detaliile crimei. Lăsam vorbele să-mi intre pe-o ureche și să-mi iasă pe cealaltă, ca un pacient cu cancer, înfricoșat, care aude jargonul acela codat și nu pricepe o iotă, cu excepția faptului că veștile sunt foarte proaste.

„În noaptea aceea am văzut ce-am văzut, mi-am zis, mantra mea dintotdeauna. Chiar dacă nu era adevărat. Adevărul e că n-am văzut nimic. OK? Bun. Practic vorbind, n-am văzut nimic, doar am auzit. Doar am auzit, fiindcă am stat ascunsă într-o debara cât mi-a murit familia, fiindcă eram o fricoasă mică și neisprăvită.”

„În casa mea, sub lumina strălucitoare, iarăși în siguranță,mi-am zis din nou că Ben era vinovat (trebuia să fie), în principal fiindcă n-aș fi făcut față vreunei alte posibilități.”

„Puteam crede, dincolo de faptul că-mi doream asta, că Ben nu era făptașul? Și, dacă era nevinovat, asta nu mă făcea pe mine cea mai mare ticăloasă din istorie?”

„Am început să simt în urechi, ca un zumzet, sunetele acelei nopți: un icnet masculin, tare, un zgomot de gâtlej uscat. Țipetele ascuțite ale mamei. Locul întunecat.”

  Din nevoia financiară presantă, dar și din alte motive, Libby hotărăște să investigheze cele întâmplate acum 25 de ani. Convingerea că Ben este autorul crimelor, fermă până atunci, începe să i se clatine simțitor.

   Pentru prima oară, își vizitează fratele la închisoare, își caută tatăl (un alcoolic ce i-a părăsit și care întotdeauna îi cerea mamei bani), încearcă să refacă legătura cu mătușa Diane, care a jucat un rol important în copilăria ei…

Acum știam de ce nu mă dusesem să-l vizitez niciodată. Era prea tentant, prea ușor să ignor pereții închisorii și să-mi văd doar fratele, să aud cadența aparte a vocii lui, felul în care cobora tonul la sfârșitul fiecărei propoziții, ca și cum se prea putea să fie ultimul lucru pe care-l va spune vreodată. Vâzându-l, îmi aminteam lucruri frumoase, sau mai puțin frumoase. Lucruri normale. Puteam simți ceva din atmosfera de-acasă. De-atunci, de demult, de când toată lumea era în viață. Oho, și ce mai voiam asta!”

  Principala bănuială a celor de la club îl vizează pe tatăl copiilor, care în ziua crimelor i-a cerut mamei lor bani și necăpătând nimic, a devenit violent.

   Să se fi înșelat în toți acești ani? Este Ben criminalul sau a fost închis pe nedrept și adevăratul autor umblă liber? Dacă nu este el, cine și de ce ar fi comis o asemenea atrocitate?

   În paralel cu ancheta neoficială dusă de Libby și Lyle în prezent, există și un plan al trecutului, de când a avut loc tragedia. Acțiunea este povestită din perspectivele mai multor personaje: Libby, Ben, Patty Day (mama lui Libby).

   La început, am crezut că nu-mi place stilul autoarei. Apoi am hotărât că unele capitole îmi plac, altele mai puțin. Abia mai târziu m-am lămurit: autoarea își adaptează stilul în funcție de perspectiva și unicitatea fiecărui personaj.

   Acțiunea din trecut este plasată strategic în anii 1980, o perioadă în care sectele erau la modă în America. Mai mult decât atât, se face referire la un caz adevărat, al unor educatori acuzați că ar fi abuzat copii în numele ritualurilor sataniste. Ulterior s-a descoperit că acuzațiile nu erau adevărate.

  Nu degeaba avem de a face cu un thriller psihologic, fiind tratate teme precum psihoza colectivă (sectele și isteria produsă de existența acestora, explicația pentru orice nelegiuire fiind relaționată cu sataniștii; reacția în lanț creată de presupusa molestare a fetițelor – aici nu pot spune mai multe, dau spoiler).

Lumea chiar credea că există o rețea vastă de sataniști, era lucru obișnuit pe atunci. Un adolescent se poartă ciudat: e satanist. O fetiță de grădiniță vine acasă cu o vânătaie mai bizară sau zice ceva mai aiurit despre părțile ei intime: educatoarele ei sunt sataniste. Gen, mai ții minte procesul de la școala pregătitoare McMartin? Amărâții ăia de învățători au avut de suferit cu anii până să se renunțe la acuzații. Panică satanică.

   De asemenea, personajul lui Libby este foarte bine conturat din punct de vedere psihologic: deși este o femeie în toată firea, emoțional a rămas blocată la vârsta de 7 ani, când a avut loc tragedia.

   Nu-și asumă responsabilități de adult, este cleptomană, fură lucruri cu detașarea cuiva care procedează normal, este depresivă, nu are încredere în ea, refuză să se atașeze de alți oameni și cu toate acestea, având în vedere traumele la care a fost supusă și fondul familial tulburat, evoluția personalității ei este pe linia de plutire. Vom vedea în carte persoane care au ajuns mult mai rău.

„Am scos un picior de sub așternuturi, dar nu mă puteam hotărî să-l pun pe podea. Sunt în depresie, presupun. Am tot fost deprimată, presupun, de vreo douăzeci și patru de ani. Simt pe undeva, pe dinăuntru, o versiune mai bună a mea – ascunsă pe după ficat sau lipită de splina trupului meu pricăjit, ca de copil -, o Libby care-mi spune să mă ridic odată din pat, să fac ceva, să mă maturizez să merg mai departe.”

„Aveam de gând să accept oricât mi-ar fi oferit Lyle Wirth, fiindcă altfel mă păștea o slujbă adevărată, cât de curând, și nu eram gata pentru așa ceva. Nu-s eu persoana pe care să te poți baza cinci zile pe săptămână. Luni marți miercuri joi vineri? Uneori nu mă dau jos din pat cinci zile la rând – câteodată uit să și mănânc cinci zile la rând. Să ajung la locul de muncă, unde să stau opt ore – opt ditai orele departe de bârlogul meu -, asta era ceva nerealizabil.”[/quote_box_center]

[quote_box_center]„Când m-am mutat în căsuță, mi-am petrecut primele trei luni înfofolită în pături, fiindcă nu știam cum să pornesc gazul la centrală. Și mi-l tăiaseră de trei ori în ultimii câțiva ani, fiindcă uneori nu mă pot mobiliza nici măcar ca să scriu un cec. Am probleme cu concentrarea.”

„Aveam un robot telefonic furat, un set aproape complet de tacâmuri de restaurant și vreo jumătate de duzină de solnițe, la care adăugam și perechea cea nouă, de la Tim Clark, pe care nu izbuteam s-o transfer de pe masa din hol în bucătărie. Într-un ungher al camerei de zi, lângă vechiul meu televizor, e o cutie cu mai bine de o sută de sticluțe de loțiune pe care le-am șterpelit. Le țin fiindcă îmi place să le văd pe toate împreună, roz și mov și verzi.”

  Familia lui Libby a fost inițial bogată. Părinții ei primiseră o fermă de la bunicii materni, însă o investiție nereușită și o perioadă nefastă pentru branșa fermierilor au condus la faliment. Tatăl i-a părăsit, iar toată greutatea a căzut pe umerii mamei: îngrijirea copiilor, administrarea fermei, grijile financiare. Patty Day a început să vândă utilajele de agricultură pentru a face rost de bani.

  Libby era cea mai mică din cei patru frați, un băiat și trei fete. Paradoxal, ea era cea mai apropiată de Ben dintre surori.

„Ben mă tolerase pe mine, o ignorase pe Debby, dar pe Michelle o ura din tot sufletul. Țin minte cum o scotea din camera lui, trăgând-o de braț, corpul ei sucit lateral, Michelle pe vârfuri, mișcându-se odată cu el ca să nu fie târâtă. O aruncase afară și ea se lovise de-un perete și-i zisese că dacă mai intră în camera lui vreodată, o omoară. Îi luceau dinții când vorbea cu ea.”

„Însă, drept să spun, nu eram mândră de familia mea. Nimeni nu-i plăcuse pe alde Day vreodată. Tata, Runner Day, era nebun, bețiv și violent într-un fel deloc impresionant – un omuleț cu pumni pieziși. Mami făcuse patru copii de care nu izbutea să aibă grijă ca lumea. Copii amărâți, de la fermă, puturoși și manipulativi, venind mereu la școală ca niște nevoiași: fără să fi luat masa de dimineață, cu cămăși rupte, mucoși și roșii în gât. Eu și surorile mele am fost cauza a cel puțin patru epidemii de păduchi pe parcursul scurtei noastre experiențe cu școala primară. Jegoșii de Day.”[/quote_box_center]

   O temă destul de actuală abordată este conflictul dintre generații, dificultatea părinților de a-și înțelege copiii adolescenți.

[quote_box_center]„Nici Patty nu se descurcase mult mai bine. Își luase de curând o carte despre cum să fie mamă de adolescent, pe care o ținea ascunsă sub pat, de parcă ar fi fost pornografie. Autorul spunea că trebuia să fie curajoasă, să pună întrebări, să ceară răspunsuri de la copil, numai că Patty nu putea. Orice tentativă de întrebat, în perioada asta, îl scotea din sărite pe Ben și-i declanșa tăcerea aceea insuportabilă, asurzitoare. Cu cât încerca mai mult să-și dea seama ce-i cu el, cu atât mai mult se ascundea băiatul. La el în cameră. Vorbind cu persoane pe care ea nu le cunoștea.”

„Însă Patty nu-și putea găsi liniștea. Ben devenise, în ultimul an, tare distant, se transformase în puștiul ăsta ciudat, încordat, care se zăvora în cameră și tropăia pe muzică ce făcea pereții să se zguduie, cu cuvinte mugite și țipate auzindu-se de pe sub ușă. Cuvinte îngrijorătoare.

De asemenea, violența domestică are parea ei rezervată în roman: „Cât fuseseră căsătoriți o mai îmbrâncise, o mai plesnise peste ceafă, pălmuțe făcute mai mult să te înfurie, să-ți amintească de cât de neajutorată erai, decât să te doară. De ce nu-i mâncare-n frigider? Pleosc. De ce-i așa o cocină locu’ ăsta? Pleosc. Unde se duc toți banii, Patty? Pleosc, pleosc, pleosc. Tu m-auzi, fată? Ce mama dracului faci cu banii? (…) Mă faci trișor? Pleosc. Zici că taică-tu trișează, Ben? Pleosc, pleosc, pleosc. Te crezi mai dăștept ca mine? Pleosc.”

   Să fie acest bărbat capabil de crimă împotriva propriei familii? Nu aveți decât să aflați citind cartea.

Citate:

„Multe rahaturi s-au întâmplat în ziua aia cu omorurile, Libby. M-am gândit mult la asta, mi-a tot stat pe cap. A fost o zi al dracului de proastă. Blestemată. O Zi blestemată, a zis și s-a împuns cu degetul în piept.”

„Oho, lumea habar n-are ce s-a-ntâmplat în noaptea aia. Te umflă râsu’.”

„Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.

– Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat… cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

„Ajunsese să se gândească la Ben, la Ben cel de cincisprezece ani, aproape ca la un fiu, ca la o ființă cu totul diferită, și uneori îi venea să-l zgâlțâie bine pe puștiul ăla lipsit de curaj – își imagina că-l zguduie pe Ben până ce nu i se mai deslușea fața.”

   Despre autoare:

  Gillian Flynn este autoarea bestsellerului „Fata dispărută”, apărut la aceeași editură și ecranizat. Este licențiată în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas și a absolvit un masterat în jurnalism la Northwestern University din Chicago. A scris timp de zece ani pentru revista Entertainment Weekly.

   Romanul său de debut, „Obiecte ascuțite”, a câștigat de două ori Dagger Award, iar „Locuri întunecate” a fost nominalizat la Ian Steel Dagger Award, acordat de Crime Writers’ Asociation și a câștigat Dark Scribe Magazine Black Quill Award pentru Dark Genre Novel of the Year. S-a numărat printre bestseller-ele publicației New York Times.

   Autoarea a declarat că una dintre sursele de inspirație în scrierea acestui roman au fost câmpurile nesfârșite de porumb din regiunea natală – Kansas City, Missouri.

 

Cartea Locuri întunecate de Gillian Flynn a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

16 COMMENTS

  1. Amai auzit despre cartea aceasta, dar niciodată nu m-a făcut destul de curioasa încât să vreau sa o cumpar.
    Felicitări pentru recenzie, tocmai am mai trecut o carte pe lista!

  2. De aceasta autoare am tot auzit, dar nu am avut (inca) rabdare sa citesc vreo carte cu toate ca subiectele alese de ea mi se pare foarte interesante. Cred ca nu e momentul potrivit sa le citesc pentru ca starea mea de spirit momentan nu prea e potrivita unei asemenea lecturi. Poate mai spre iarna, atunci am tendinta sa citesc astfel de carti.

    • Asa este. De aceea am precizat ca nu e o carte pentru toata lumea sau pentru orice stare si subiectele nu sunt comode. Si eu am tot auzit de ea, tot ma tin sa citesc “Fata disparuta”.

  3. Cum ți-am zis, thrillerele psihologice îmi plac tot mai mult. Prin urmare, cred că voi avea și această carte în vedere :)

    Te felicit pentru recenzie, Sorina ;)

  4. Incitanta recenzie! Nu am citit cartea, dar am vazut ecranizarea. Nu o puteam rata pe Charlize Theron in rolul lui Libby :D De Flynn am citit doar Obiecte ascutite si nu pot spune decat ca imi place stilul ei. Bine…trebuie sa recunosc ca ador genul thriller psihologic :D

    • Da, si eu am vazut ecranizarea dupa ce am citit cartea. Abia astept si eu sa citesc „Fata disparuta” si poate si „Obiecte ascutite”.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro