Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 19

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 19

by -
18

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19
            În care călătoria ia sfârșit…

    Lunile se scurg extrem de repede. La un moment dat, Ahmed și Nur s-au despărțit de caravană și însoțiți de doi oameni, buni cunoscători ai deșertului, poposesc și câteva săptămâni într-o oază, după care își continuă drumul fără grabă. Sunt extrem de fericiți, în fiecare zi se trezesc cu zâmbetul pe buze și nimic nu reușește să le strice starea de bine. Trec și prin orașe, iar cu această ocazie află mai multe despre războiul aflat în plină desfășurare. Află de campania militară din Africa de Nord, ce a luat sfârșit abia în 1943. Nur reușește să ia legătură cu frații săi, comunicând prin telegrame și răsuflă ușurată aflând că aceștia sunt în siguranță. În orice caz, nu părăsesc granițele Maghrebului.
    În tot acest timp, Nur își dezvoltă abilitățile de dans oriental pe care-l practică cu multă pasiune și pe care-l vede ca pe o artă. Fiecare mișcare este aleasă cu mare atenție, astfel încât ia naștere o coregrafie. Însă cea mai importantă  este muzica plină de viață de ale cărei acorduri se lasă ghidată. De-a lungul întregii călătorii, paginile caietului său sunt umplute cu versuri ce vibrează de emoție și beatitudine. Cu siguranță, toți acești ani petrecuți în deșert au alcătuit perioada cea mai frumoasă a vieții sale. Dar ceea ce e frumos nu ține la nesfârșit…
     La câteva luni după sfârșitul războiului ajung în Tunis. Războiul și-a pus amprenta asupra întregii lumi, însă acum nu mai există motiv de îngrijorare.  Ahmed află că tatăl său a murit în urma unui atac de cord și că acum vor putea să se reîntoarcă în Fes. Însă Nur și-ar dori să mai călătorească, să se piardă prin nemărginitul deșert, să se bucure de frumusețea și dulceața vieții. Sunt cazați la un hotel al occidentalilor, pe a cărei terasă iese Nur. Ce loc mirific! De aici se vede marea ale cărei ape cristaline reflectă razele plăpânde de soare. Nu se poate abține să coboare pe plajă. Nisipul fin îi gâdilă tălpile, iar vântul adie ușor.  Inspiră mireasma mării și reflectă la cât de frumoasă este lumea.
       De ce omul nu se bucură de ceea ce i-a fost oferit? Lumea ce-l înconjoară este plină de minuni, de culori, parfumuri, cântece. Deși este o cutie a Pandorei care aduce și necazuri și boli, omul primește și speranța. Omul trebuie să aprecieze toate aceste daruri, să mențină vie speranța. De ce nu este mulțumit? De ce își complică existența, de ce nu-și poate stăpâni aviditatea? Este chiar atât de dificil? Și mai apoi se întreabă: de ce nu sunt fericit? De ce nu vede partea bună a lucrurilor? Astfel, totul ar fi mai ușor. Omul ar trebui să se mulțumească cu ceea ce a primit, să-și dorească să obțină comori sufletești, căci acestea sunt singurele care dăinuie, care nu mor niciodată…
      Ce frumoasă ar fi o viață fără războaie, fără certuri! Ce frumos ar fi să zâmbim mereu, chiar și atunci când lacrimile ne șiroiesc pe obraji! Ce frumos ar fi să râdem mai mult, să privim totul cu optimism! Ce frumos ar fi să vorbim frumoși  cu toată lumea, să fim răbdători, să fim calmi. Ce frumos ar fi…
     Nur simte cum ochii i se închid, cum gândurile ei meditative iau sfârșit. Leșină, cade pe nisipul cald. În tot acest timp, Ahmed a stat de vorbă cu o cunoștință. Intră în camera lor de hotel, însă spre marea lui surpriză, nu-și găsește soția aici. Iese pe terasă și o zărește zăcând pe nisip. Alarmat, coboară în fugă. O ia în brațe și o duce înăuntru, chemând totodată și pe cineva care să-i ajute. Nur se trezește, însă la scurt timp adoarme. Un doctor o consultă și imediat îi dă vestea cea mare lui Ahmed: va fi tătic. Un zâmbet larg înlătură norii abătuți asupra chipului său. Ia hotărârea ca în cel mai scurt timp să se întoarcă cu toții în Maroc, în Fes, căci de-acum încolo Nur va trebui să aibă grijă de ea și de pruncul pe care-l poartă în pântece.
– Draga mea, ești însărcinată! îi spune el când Nur se trezește. Vom avea un copilaș! Îți vine să crezi? Voi fi tată!
– Poftim? Eu… însărcinată?! Nu se poate. O fi vreo greșeală! Nu, nu se poate!
– Nur, ce e cu tine? Nu-ți dorești să ai un copil cu mine?
– Ba da, însă nu acum…
– Oricum era și timpul să avem un copil. Totuși, nu înțeleg. De ce nu acum?
– Mi-aș fi dorit să fiu în continuare liberă. Nu a trecut mult de când m-ai scos dintr-o închisoare, mi-ai redat libertatea mult visată, iar acum vom avea un copil…
– ?!
– Ahmed, nu-ți dai seama că un copil este o responsabilitate? Un copil are nevoie să fie îngrijit, are nevoie de afecțiune. Unui copil trebuie să i te dedici trup și suflet. Nu mă simt pregătită.
– Nu te îngrijora, scumpo! Gândește-te că sunt femei care au avut și au copii la vârste mult mai mici ca a ta. – – Crezi că vreuna este pregătită? Totul va veni de la sine…
– Ai dreptate, însă …
– Liniștește-te! Totul va fi bine! Eu îți sunt alături, ne vom întoarce în Fes și vom locui în casa tatei. Vor fi slujnice ce te vor ajuta să ai grijă de bebelușul nostru. Te vor îndruma.
– Trebuie neapărat să ne întoarcem? E așa de frumos deșertul, e așa de frumos să călătorești…
– Trebuie să înțelegi că nu poți călători în starea asta. Trebuie să te odihnești, să ai grijă de tine și de bebeluș.
– Offf… Măcar să nu ne mutăm în casa tatălui tău. Nu vreau să stau acolo.
– Bine. Voi cumpăra o casă nouă. O casă în care vei intra drept mireasă, soție a mea și mamă a copilului meu. M-ai făcut extrem de fericit! Nici nu-ți imaginezi. Îmi doresc mult acest copil. O să-l iau în brațe și o să-i șoptesc la ureche câteva rugăciuni. O să-l văd cum crește, cum face primii pași, cum învață să ne strige. Ne vom juca împreună. O să-l văd cum se face om mare, cum se căsătorește, cum vine în vizită cu nepoții mei.
– Gata, gata, să nu ne gândim așa departe! Abia am rămas însărcinată, nu am de gând să visez acum la nepoți. Îți dai seama ce bătrână voi fi! Mi se face pielea ca de găină numai când mă gândesc.
– Însă o să te iubesc mereu, indiferent cât de bătrână vei fi. Eu chiar pariez că vei fi o bătrânică extrem de frumușică, că nu te vei schimba foarte mult.
– Iar tu vei fi prințul meu până la adânci bătrâneți…
– Și sfârșit… Ca în basme, nu-i așa?
– Evident. Stai puțin, un lucru nu mi-ai spus. Ce-ți dorești să fie, fată sau băiat?
– Fată.
– Glumești?
– Nu, răspunde el cu seriozitate.
– Tu chiar ești special, un om minunat. Toți tații visează la fii, la fii care să le poarte numele mai departe. Dar tu îți dorești o fiică…
– Mi-am dorit mereu o soră, pe care n-am avut-o. Mi-am dorit să am o soră pe care să o prețuiesc și pe care s-o povățuiesc ca un adevărat frate.  Măcar o fiică să am. Cu siguranță va fi lumina ochilor mei!
– Ce frumos! Ce frumos să te aud rostind aceste vorbe… Și eu tot o fiică îmi doresc. Spre deosebire de tine, am avut o soră. O surioară pe care am iubit-o mult.
Ochii i se umplu de lacrimi, însă continuă:
Am iubit-o mult pe Cemile. Cât era de drăgălașă pe când era mică! Ce frumos ne mai jucam noi două! Și acum îmi amintesc cum ne fugăream prin livada noastră de portocali… Ea și mama erau singurele mele susținătoare. Ele citeau ceea ce scriam, ele mă ascultau cântând la pian. Ele erau acolo mereu. Erau lângă mine…
Nu plânge, iubirea mea, îi spune Ahmed, ștergându-i lacrimile. Acum mă ai pe mine. Eu nu te voi părăsi niciodată. O vom crește împreună pe fiica noastră, pe Yasmine.
Deci Yasmine o va chema, vasăzică? întreabă Nur cu o ghidușie în glas. Dar, de ce, dacă nu sunt indiscretă?
Așa o chema pe răposata mea mamă.
Scuză-mă! Eu doar glumeam…
Nu-i problemă. Probabil ți se pare un nume ciudat, însă așa o chema pe mama. A murit când aveam 7 ani. Și la câteva săptămâni, tata și-a luat altă soție în locul mamei.
Of, cred că nu a fost prea plăcut.
Exact.
Yasmine e un nume frumos. În turcă noi folosim numele Yasemin. Florile de iasomie sunt extrem de parfumate. Îmi plac foarte mult.
Și mie. Dormitorul mamei mirosea mereu a iasomie și hainele ei, de asemenea. Și acum păstrez un cufăr cu haine ce i-au aparținut. Tata nu știe de ele. Cu siguranță m-ar fi obligat să scap de ele…
Eu nu cred că am vreun lucru care să-mi amintească de mama, cu excepția unei perechi de cercei. Mi i-a oferit când am împlinit 18 la ani. Ea îi primise la aceeași vârstă de la mama ei. Când am plecat din Turcia i-am luat cu mine. Sunt superbi, însă nu am îndrăznit să-i port decât de câteva ori.
Te înțeleg… S-a făcut cam târziu. Ar trebui să te culci, să te odihnești. Eu ies la o scurtă plimbare. Noapte bună!
Noapte bună, habibi!
        Ahmed se plimbă puțin pe plajă, apoi pleacă prin oraș, pe străduțele micuțe și aglomerate chiar și la această oră. Se pierde în mulțime. Amintirile nu-i dau pace. Se gândește la mama sa, la copilăria sa nefericită, la bebelușul ce se va naște, la micuța Yasmine. Noaptea s-a așternut asupra orașului, iar Ahmed se plimbă. Se plimbă în speranța ca se va descărca de toate emoțiile, în speranța că la răsăritul soarelui va începe o nouă zi…
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Scumpa mea, am aflat că ești însărcinată! i se adresează sidi Osman Yasminei.
Da, habibi. Vom avea un copil!
Inșallah, o să fie un băiat voinic, care să-mi semene mie. Inșallah!
Dar de unde știi că o să fie băiat? Poate va fi o fată. Doar Allah știe!
Bate-te peste gură! Cu siguranță  va fi un băiat!
Dacă va fi fată îi vei alege tu numele, iar dacă va fi băiat i-l voi alege eu. Ce zici? Ne-am înțeles? îl întreabă Yasmine făcându-i cu ochiul.
Fie cum vrei tu. Numai să fie băiat!
Sidi Osman părăsește încăperea, iar tânăra sa soție rămâne singură. Nu l-a dorit de soț pe acest bărbat mult mai în vârstă ca ea. Nu-l iubește, însă a învățat să fie afectuoasă cu el. Iar acum îi va oferi un copil. Dacă stă să se gândească mai bine, n-ar fi o idee rea să fie un băiat. Într-o familie de musulmani, întotdeauna bărbații sunt priviți cu respect. Ei conduc femeile. Ele sunt doar niște marionete. Un bărbat are mai multe privilegii. Poate avea mai multe soții, poate renunța la ele când are chef. Însă femeia trebuie să fie întotdeauna supusă.  Uneori regretă că s-a născut fată și nu băiat, însă soarta nu poate fi schimbată. Ceea ce a fost scris rămâne scris…

Allah, Te implor, oferă-mi un băiat! Să fie un băiat și mai apoi un bărbat bun la suflet. Un bărbat special, care să-și iubească mult soția, pe care s-o respecte. Un om fericit. Însă indiferent de decizia Ta, mă voi conforma, căci doar tu poți alege destinul pruncului meu…
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Inșallah, să fie o fetiță, o fetiță dulce și plăpândă, pe care s-o putem boteza Yasmine. Allah, te rog, împlinește-i această dorința lui Ahmed! Fă-l fericit, merită! E un om atât de minunat, e special. Și în plus, îl iubesc mult. M-aș sacrifica pentru fericirea lui și a fiicei noastre!
     Nur se roagă pentru pruncul ei imediat ce Ahmed pleacă. În loc să se culce, stă și se plimbă pe terasă. Se așază pe un scaun și la lumina lunii așterne câteva cuvinte în caietul ei, urmate și de câteva versuri. Da, va fi mamă!

Voi fi mamă!
Neliniștea m-a cuprins,
Teama a pus stăpânire pe mine,
Sufletul mi-e confuz.

Oare ce voi face?
Oare ce voi zice?
Oare voi fi o mamă bună?
Multe întrebări făr’ de răspuns…

Mama mi-a dat naștere
Acum a venit rândul meu
Să ofer lumii un suflet.
Dar oare ce preț va plăti pruncul meu?
Anne olacam!
Sessizlik ustume basti ,
Korku ustume eyledi,
Yüreğim karma karisik .

Acaba ne yapacam?
 Acaba ne soylecem?
 Acaba iyi anne olacak miyim?
Bir suru cevapsiz sorular….

Annem bana hayat verdi
 Artik sira bana geldi
Hayata bir can veririm.
Ama acaba neyle bedel odeyecek bebegiyim?

VA URMA!!!

Review overview
5

18 COMMENTS

  1. Yey!!! De cand astept noul capitol! Felicitari!!! E foarte reusit! Abia astept sa il citesc pe urmatorul. ;)

    • Știu că a durat cam mult :D Lucrez deja la următorul! Mulțumesc pentru apreciere și susținere!

  2. Cât de mult mi-aș fi dorit să fiu în mijlocul unui deșert, într-un hotel, la relaxare… la fel ca Ahmed și Nur! Să știi că mi-a plăcut foarte mult acest capitol, mai ales întrebarea: „De ce omul nu se bucură de ce i-a fost oferit?”… o să am subiect de meditație în seara aceasta! Felicitări, un capitol foarte frumos!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro