Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 2

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 2

by -
8

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii.. Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume..Nimeni nu-l poate schimba sau modifica..Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit..Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ..De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta..Fie bune, fie rele.. După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul.. Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2
În care familia se destramă

 Auzind veștile de la servitor, doamna Latiffa este în stare de șoc… Leșină, îngrijorându-i și mai tare pe ceilalți. După ce-și revine în simțiri, începe să strige furioasă:
 – Nu plec nicăieri! Eu nu plec nicăieri!
– Draga mea, liniștește-te! reușește să rostească Ali Hassan. Nu te putem lăsa aici!
– Prefer să mor aici în casa mea decât printre străini! Voi pregătiți-vă, lăsați-mă aici! Vă voi încurca și mai tare!
– Annem, nu te putem părăsi! spun copiii cu lacrimi în ochi.
Trupele străine se apropie cu pași repezi! Și așa sunt bolnavă și nu mai am mult de trăit…
– Annem, nu spune asta! Annem, tu nu ești bolnavă! Nu e adevărat! începe să strige Nur.
– Ba da, scumpii mei! Eu și tatăl vostru nu am vrut să vă spunem, am vrut să avem un ultim Bayram fericit…
– Annem, te vei face bine!
– Ba nu…

Încercările de a o convinge sunt în zadar… Copiii sunt distruși de ceea ce au aflat. Ali Hassan petrece ultimele clipe alături de scumpa lui soție, de lumina ochilor săi, pe care va trebui s-o lase în urmă. Dacă nu ar avea copii, cu siguranță ar rămâne acolo, ținând-o în brațe pe Latiffa, pe draga lui Latiffa, până ce moartea îi va despărți… O privește și, brusc, își amintește momentul în care a cunoscut-o, de parcă ar fi fost ieri…
Conform tradiției marocane, Ali împreună cu mama sa a mers acasă la Latiffa pentru a o cere de soție și, evident, pentru a face cunoștință cu aceasta. Din prima clipă a fost uimit de frumusețea, de gingășia și de bunele ei maniere, iar cornulețele de gazelă pe care le-a pregătit erau excepționale. A fost dragoste la prima vedere…
Latiffa a fost cea mai frumoasă mireasă, îmbrăcată într-o rochie superbă bătută în pietre prețioase, cu o mulțime de bijuterii care de care mai strălucitoare. Când și-a făcut apariția, toată lumea a rămas fascinată. Era asemenea unei zâne din povești… Însăși zeița Afrodita ar fi fost invidioasă pe această fetișcană, iar tânărul Paris i-ar fi oferit ei mărul discordiei, spre disperarea celor trei zeițe din Olimp…
Ali Hassan își amintește momentele în care soția sa l-a anunțat că este însărcinată, momentele în care și-a luat în brațe copiii nou-născuți. Ce viață frumoasă au avut! Și la bine și la greu s-au avut unul pe altul, s-au susținut, și în tot acest timp sentimentele s-au aprofundat, cei doi fiind legați de o dragoste eternă, fără limite…
El visează cu ochii deschiși, însă este întrerupt de Mehmet:
– Baba, noi suntem gata!
– Bine, fiule! Să mergem!
Copiii și-au luat strictul necesar, însă Nur este cea mai mâhnită. Din păcate, nu a reușit să-și ia toate cărțile, toate caietele ei cu poezii, partiturile și, evident, nici pianul. Ce poate fi mai dureros pentru un artist decât să-și lase în urmă ceea ce a realizat, copilașii ce-au luat naștere din comuniunea condeiului și a hârtiei, amprente ale sufletului său?! Pe rând se apropie de mama lor, o îmbrățișează, o sărută pe cea mai scumpă dintre ființe… La sfârșit, Ali Hassan își mai strânge o dată în brațe scumpa soțioară, îi adulmecă părul negru ca abanosul și parfumul cu extract de portocal, fiind convins că-i va duce dorul. Cu greu se abține să plângă…

Cu toții se urcă într-o caleașca ce-i duce în port. Aici este o aglomerație de nedescris, nenumărate corăbii pregătite pentru a ieși în larg. Când trebuiau să se îmbarce, Cemile s-a pierdut în mulțime și fără să vrea s-a îndepărtat, fiind cât pe ce să se urce pe un alt vas. Un tânăr o vede cum privește în jur confuză și se oferă s-o ducă înapoi, însă când ajunge observă că ambarcațiunea a plecat fără ea.
Speriată și fără să știe ce trebuie să facă, se întoarce acasă unde este pustiu, niciun zgomot, niciun servitor, nimic. Urcă în camera mamei sale și o găsește stând de vorbă cu Esma, doica Latiffei și a copiilor ei.
– Cemile, ce cauți aici? o întreabă Latiffa uimită, ridicându-se de pe fotoliu.
– Vasul a plecat fără mine, mami! zice ea cu lacrimi în ochi. Unde sunt toți paznicii și servitorii?
– I-am eliberat și i-am lăsat să plece. Numai scumpa mea Esma a rămas aici, pentru că nu a vrut să mă lase singură.
– Cum să te las singură, puișor? Nu mi-aș fi iertat asta niciodată…

În acel moment, Cemile și-a amintit de animalul ei de companie, cățelușul Buffo, pe care l-a uitat în camera sa. Acesta este bucuros s-o vadă și începe să latre dând vesel din coadă. Bucuria revederii le este întreruptă de focurile de armă ce se aud tocmai din oraș. Esma se uită pe fereastră și vede cum porțile palatului sunt sparte ca și cum ar fi făcute din hârtie.
– A venit timpul! spune Latiffa. Urmați-mă!
– Unde? întreabă Cemile.
– Vei vedea…
Latiffa iese pe balcon și deschide o ușă despre care Cemile nu știa că există. O urmează, iar Esma închide ușa în urma lor. Latiffa, cu o lumânare aprinsă în mână, le ghidează printr-un coridor până când ajung într-o încăpere. Aici erau o grămadă de lucruri, mobilier, cufere cu monede strălucitoare și obiecte valoroase…
– Câte bogății! Annem, ce-i cu lucrurile astea aici?
– Draga mea, asta e visteria palatului. Au fost aduse aici cât mai multe lucruri de când a început războiul. Eram conștienți că odată și-odată vom fi în situația de față. Vom putea sta aici câteva zile în această ascunzătoare secretă. Esma, ai luat alimentele pe care ți le-am cerut?
– Da, puișor.
Dușmanii intră în curte cu gândul de a jefui frumosul palat. Spre nefericirea lor nu găsesc bani, aur sau orice altceva care ar avea vreo valoare deosebită. Hainele și mobilierul nu le atrag atenția. Bineînțeles că nu s-au putut abține să distrugă câte ceva. Doar sunt niște tâlhari…

Cemile ațipește pentru câteva minute într-un fotoliu, însă imediat este trezită de Esma. Pe o canapea, Latiffa stătea întinsă și se observa cu ochiul liber că ceva nu e în regulă cu ea. Fata se apropie de ea îngrijorată.
– Annem, ce se petrece? Te simți bine?
– Draga mea, nu sunt deloc bine… Cred că mi-a venit sfârșitul…
– Annem, nu spune asta! O să te faci bine, sunt sigură de asta! O să vezi, totul va fi bine!
– Ba nu…
Tata și frații mei se vor întoarce acasă și vom putea trăi fericiți… O să ne vezi în haine de miri, o să te joci cu nepoții tăi, o să le citești povești înainte de culcare, o să fii în continuare prietena noastră cea mai bună… – Totul va fi bine! îi spune Cemile cu lacrimile fierbinți curgându-i pe obraz.
– Ce bine ar fi, scumpa mea, însă viața mea ia sfârșit aici… eu voi muri, iar altcineva se va naște… asta e legea naturii… eu mi-am trăit viața, am fost fericită, nu mi-a lipsit nimic, am avut cel mai bun soț, cei mai minunați copii… chiar dacă eu mor, viața ta va continua, fetița mamei! Acum, la sfârșit de drum, vreau să te învăț anumite lucruri… eu și tatăl vostru vi le-am mai spus, însă nu strică să ți le reamintesc… Ține mine!… În viață să faci numai bine, să-i ajuți pe cei aflați la nevoie, să nu fi egoistă! Să te mulțumești cu propria-ți soartă! Să nu pui la îndoială hotărârile lui Allah, căci El știe ce e mai bine pentru tine! Să fii fericită, să îți alegi un soț care să te iubească, să fii o mamă devotată, să fii TU însăți… Sunt sigură că tu vei rămâne în țara ta, o iubești mai mult decât frații tăi… Ești cea mai minunată fiică… Să știi că te iubesc! Vă iubesc pe toți!… Esma, Cemile rămâne în grija ta… Îți mulțumesc că m-ai crescut, că mi-ai crescut copiii… Adio, viață!… Maktub!
Latiffa își dă duhul, iar Cemile începe să țipe. Își strânge mama în brațe, o sărută, încearcă s-o readucă la viață, însă totul este în zadar… Cât de dureros! Să îți pierzi mama, cea care ți-a dat viața, cea care te-a ținut în brațe, care a avut grijă de tine, care te-a iubit mai mult decât pe ea însăși… Mama ei este acum un înger care zboară în văzduh cu aripioarele sale plăpânde, albe ca laptele.
– Annem, nu pleca! Annem, întoarce-te!
Cemile adoarme suspinând. Se trezește a doua zi la ora în care soarele se pregătește să plece la culcare pentru a-i preda ștafeta lunii. În tot acest timp, Esma a stat la căpătâiul ei și a vegheat-o fără a o scăpa din ochi nici măcar o clipă.
– Puișor, te-ai trezit? o întreabă mângâindu-i părul șaten.
– Esma, spune-mi că totul a fost un vis urât. Te rog, spune-mi că tot ce s-a întâmplat a fost doar un vis, spune-mi că mama trăiește!
– Prințesa mea, din păcate, n-a fost doar un vis… Nu mai fi necăjită… Latiffa nu și-ar dori să te vadă în starea asta!
– Dar…
– Niciun dar, o întrerupe Esma serioasă. Pregătește-te, plecăm!
– Unde? E clar că în casă s-au instalat tâlharii aia străini, încă se aud zgomote.
– Cine a zis că ne întoarcem în casă? Plecăm de aici.
– Dar trupul mamei?
– Stai fără griji, am înmormântat-o în livada de portocali, unde și-a și dorit…

După ce întunericul s-a așternut asupra Izmirului, cele două se furișează în livadă printr-o altă ușă secretă (Allah, câte lucruri nu știu despre casa noastră! își spune în gând Cemile), de acolo ajung la grajd și iau doi cai extrem de eleganți, potriviți pentru două femei nobile. Îi încalecă și merg de-a lungul țărmului până când zăresc la orizont bărcile adunate în golfulețul singuratic. Soarele își face apariția pe bolta cerească dezmierdând chipul delicat al fetei cu razele sale aurii. Se urcă într-o barcă împreună cu cățelul Buffo, pe care, evident, nu l-au lăsat în voia sorții…
Încet-încet vâslesc și se îndepărtează de meleagurile natale. Ele urmează să ajungă pe o insulă, după cum zice Esma.
– Urăsc războiul! M-am săturat de toată această aiureală, de toate aceste jocuri ale puterii! Ce bine dacă mama ar fi fost alături de noi, zice Cemile. Allah, ce am făcut ca să merit toate astea?! Avem parte de cel mai urât Ramadan!
 Fata începe să plângă, iar Esma o strânge la piept:
 – Plângi, fetițo, plângi! Descarcă-te! O să te simți mai bine după aceea…
După ceva timp ajung la destinație…

Continuarea în curând

Review overview
5

8 COMMENTS

  1. Felicitari Cosmin. Imi place povestea din ce in ce mai mult.
    Astept continuarea
    Semnat-Your number 1 fan 🙂

  2. Mă bucur că vă place :p Sã știți cã zilele astea voi începe sã lucrez la capitolul 3 :D În ianuarie va fi gata! Vă pupăcesc :) Sarbatori fericite!!

Leave a Reply