Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 23

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 23

by -
10
  Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 23
Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23

În care amintirile sunt scoase la iveală…

  • Tebrik ederim, canim! (Felicitări, dragul meu!) Ce bine te descurci! Ai avansat tare mult și observ că nu întâmpini dificultăți în a utiliza alfabetul latin!
  • Nu e mare lucru, scumpa mea!
  • Nu fi modest! Vorbești și scrii la fel de bine, încât ai putea zice că ești un turc get-beget!
  • Hai să nu exagerăm!
  • Modestule, i se adresează Nur, zâmbindu-i larg și trimițându-i o bezea.
  • Seni cok seviyorum! (Te iubesc mult!)
  • Ben de seni cok seviyorum! Cook seviyorum! (Și eu te iubesc mult! Tare-tare mult!) Îți mulțumesc că te-ai străduit și că te străduiești nespus de mult ca să putem vorbi turca… Mă bucur că fiica mea va trăi într-o familie în care nu își va putea uita originile…
  • E tare important să vorbească și turca și araba! Plus că nu știi niciodată pe unde te poartă pașii…
  • Așa e. Îmi doresc să reîncep studiul limbilor străine. Cât de dor îmi este…
  • Tu cunoști și alte limbi străine?
  • Oui, mon cher!
  • Poftim?
  • Nu știi franceză, habibi?
  • A, nu.
  • M-aș fi așteptat să nu-ți fie străină franceza. Din câte știu, prin multe instituții publice asta e limba în care se vorbește, plus că există multe influențe în această zonă. Și nu numai francofone. Hablas español, guapo?
  • Asta ce mai înseamnă? Tot franceză, nu?
  • Habibi, categoric nu. E spaniolă. Pe aici, prin Maroc trăiesc și mulți spanioli. Tu n-ai locuit aici? îl întreabă ea mirată.
  • Ba da, însă nu prea am intrat în contact cu lumea până când m-am căsătorit cu Azeeza. Fusesem doar la școala coranică și majoritatea timpului îl petreceam închis între patru pereți…
  • Aoleu! Ce viață groaznică! În afară de Coran, arabă, ce ai mai studiat?
  • Studiam matematica și științele naturale. Doar că în particular, cu un profesor care venea zilnic acasă la noi.
  • .. Și nu te-ai gândit niciodată să te înscrii la universitate?
  • Ba da, aș fi vrut, însă tata nu a fost de acord.
  • Ce om încuiat!
  • Asta poți s-o mai spui o dată!
  • Ai mei doreau să ne trimită pe mine și pe Cemile la studii în Occident. Mi-aș fi dorit să fiu studentă a faimoasei universități Sorbona.
  • Din Paris, nu?
  • Exact.
  • Și nu-ți mai dorești?
  • Ba da, însă…
  • Însă ce?
  • În curând voi deveni mamă. Va trebui să am grijă de fiica noastră, să mă ocup de educația ei. Allah îmi este martor că voi face tot posibilul ca Yasmine să studieze, să-și construiască o carieră, să fie o femeie modernă! Voi face tot posibilul ca ea să fie o occidentală!
  • Iar eu te voi susține!
  • Și pentru asta îți mulțumesc!
  • Nu ai de ce. Asta e datoria mea ca tată al acestei gâze ce se află în pântecul tău, adaugă el atingându-i burtica. Evident că și mama fiicei mele va putea studia!
  • Poftim?
  • Draga mea, poți începe să înveți. După ce se naște fiica noastră, după ce va crește puțintel ne vom muta la Paris. Vei putea studia la Sorbona așa cum ți-ai dorit!
  • Asta e o glumă, nu?
  • Sunt cât se poate de serios!
  • Atunci ar trebui să pun burta pe carte, admiterea la Sorbona nu e așa ușoară.
  • Apropo, ce-ți dorești să studiezi?
  • Dintotdeauna am fost fascinată de trecut, de ceea ce s-a petrecut cu mult timp înaintea noastră. Dacă trecutul ar fi fost altul, nici prezentul și, implicit, nici noi nu am fi fost aceiași. Poate că am fi trăit pe Lună sau poate că societatea ar fi avut un grad de dezvoltare extrem de scăzut. Nimeni nu știe ce va fi, însă înainte de a fi preocupați de viitor, ar trebui să ne preocupăm de trecut. Să-l înțelegem, să-l descoperim pas cu pas. Ca în final să ne putem înțelege prezentul și, de ce nu, viitorul.
  • Ce frumos! Cu vorbele acestea mai-mai că mă convingi și pe mine să mă înscriu la Facultatea de Istorie!
  • Nu râde!
  • Dar ce ai vrut să zici cu ,,burta pe carte”?
  • E o expresie, îi răspunde Nur amuzată.
  • Și ce înseamnă? o întreabă Ahmed ridicând din sprâncene.
  • Înseamnă că trebuie să studiez mult, cu seriozitate.
  • .. Dar sper că nu o să mă neglijezi, nu-i așa?
  • Sigur că nu, habibi! Plus că nu trebuie să exagerez. Sunt însărcinată.
  • Și nu trebuie să te obosești!
  • Noroc că am timp suficient pentru ceea ce vreau să realizez!
  • Să te ajute Allah și să te îndrume pe căile miraculoase ale cunoașterii!
  • Ce poetic! spune Nur sărutându-l.

  Nur stă în dormitorul său din casa lui Mehmet și citește o carte, așteptându-și soțul. Ahmed s-a întors în casa sa natală. Încă din clipa în care a intrat pe ușă, a simțit cum un jungher îi străpunge inima. O mulțime de amintiri îl răscolesc, nu-i dau pace. Își amintește de copilărie, de primii ani ai vieții sale alături de cea care i-a dat naștere. Apoi își amintește momentul în care a fost anunțat că doamna Yasmine a pierdut lupta cu boala crâncenă ce a măcinat-o în ultimele luni. A urmat înmormântarea și pomenile la care venea multă lume pentru a o plânge pe răposată. La scurt timp, tatăl său a cerut ca toate lucrurile din camera soției sale să fie aruncate sau puse pe foc. El a reușit să strângă bijuteriile, câteva haine și cărțile mamei sale pe care, mai apoi, le-a ascuns într-un cufăr din podul plin de praf și fantome ale trecutului. A văzut cum patul din mahon în care își odihnea Yasmine trupul, dar și biroul frumos ornamentat la care stătea și scria din când în când, au luat foc, cum au ars, trimițând flăcări spre cer. O lacrimă-i apare la colțul ochiului drept. Își amintește, de parcă ar fi fost ieri, de imediata căsătorie a tatălui său de după nefericitul eveniment, de anii grei ce au urmat. De zilele mohorâte ale adolescenței. De căsătoria forțată cu Azeeza. Din acel moment s-a simțit mai liber, mai stăpân pe sine. Însă odată cu apariția lui Nur, odată cu povestea de iubire ce s-a înfiripat între ei, totul s-a schimbat. În bine. Nur i-a permis să fie el însuși, să iubească, să fie liber. Ba chiar să ia decizii aparent lipsite de înțelepciune. A fugit cu ea, departe de toată lumea rea. Și nu regretă asta!

      Acum se vede în situația de a inspira parfumul acestei case. Sidi Osman e mort. Fiul său mai mare, Mohamed, a preluat conducerea tuturor afacerilor tatălui său. S-a mutat în casa acestuia, ba chiar i-a ocupat dormitorul. El este noul stăpân, dar Ahmed are și el drepturi privind averea. Trebuie să-și primească partea din moștenirea înaltului funcționar ce a slujit cu credință monarhia. Trebuie să vorbească cu Mohamed înainte de toate.

   O servitoare apare în holul de la intrare și se sperie vâzându-l pe Ahmed.

  • Sidi Ahmed…, i se adresează cu solemnitate tânăra slujnică.
  • Mohamed e acasă?
  • Da, sidi. E în camera de zi. Îl anunț că ați venit?
  • Nu e nevoie. Doar e și casa mea.
  • Cum doriți, sidi…

      Ahmed merge în camera de zi și-și găsește fratele fumând din narghilea. Acesta se ridică în picioare uimit și strigă:

  • Netrebnicule, păcătosule, ce cauți aici? Cum îndrăznești să apari în fața mea după tot ce ai făcut?
  • ..
  • Eu nu sunt frate cu tine! Din momentul în care ai fugit cu târfa aia turcoaică nu mai exiști pentru mine. Pentru mine ești mort, Ahmed!
  • Mahomed, nu mă poți acuza de nimic! Nu ești în măsură să mă judeci pentru faptele mele! Niciodată nu ți-a păsat de mine, nu ți-a păsat că am suferit o grămadă după moartea mamei. Tu ți-ai trăit viața fericită alături de mama ta, fără a te interesa de ceilalți. Ai avut norocul de a fi primul născut, copilul primei soții a tatei. Tu dintotdeauna ai primit totul pe tavă, totul ți s-a cuvenit! Am venit aici pentru a primi ceea ce mi se cuvine de drept! Eu și Nur suntem căsătoriți și așteptăm un copil!
  • Ooo, să vă trăiască! Să fie binecuvântată! Oamenii virtuoși se nasc printre cei mai săraci…
  • Te rog, termină cu batjocura! O parte din averea tatei mi se cuvine de drept…
  • Nu vei primi nimic! După ce ai fugit cu soția sa ușuratică, tata te-a dezmoștenit. Te-a renegat! Un fiu nu își trădează tatăl! Un fiu nu fuge cu soția tatălui său!

       Ahmed simte ura din vocea fratelui său și pentru prima oară se simte vinovat, este cuprins de remușcări. Ce fel de fiu este el? Ce fel de om? Se trântește pe canapea și ducându-și palmele la ochi începe să plângă. Lui Mohamed nu-i vine să creadă. Nu s-ar fi așteptat la această reacție din partea fratelui său. Privindu-l cum plânge, își amintește de ziua în care a murit Yasmine. Ca și acum, Ahmed plângea, dezamăgit de neînțelegerea celor din jur, a insensibilității față de suferința sa profundă. Mohamed este cutremurat de această amintire. Se așază la rândul său pe canapea, cuprinzând cu brațul umerii frățiorului său.

  • Îmi cer scuze…, rupe Mohamed tăcerea așternută. Dacă tu nu ai fost un fiu adevărat, nici eu nu am fost un frate adevărat! Îmi cer iertare!

          Ahmed ridică capul, cu chipul inundat de lacrimi și un mic zâmbet răzbate pe chipul său îndurerat.

  • Și eu îmi cer iertare! Nu ar fi trebuit să fac asta! Nu ar fi trebuit să mă las prins în mrejele încâlcite ale dragostei! Nu ar fi trebuit să pun ochii pe Nur! Dar…
  • Acum e prea târziu. Sunteți căsătoriți și așteptați un copil. Va trebui să-ți petreci restul zilelor având aceste remușcări, căindu-te de acest păcat grav. Însă știi că poți să divorțezi de Nur și să-ți crești fiul după se va naște! Este dreptul tău!
  • Nu pot divorța de Nur! O iubesc și ea mă iubește! Nu aș putea s-o rănesc! Și nu, fiica noastră nu va crește fără mama ei!
  • Ești conștient că doar așa vei putea să-ți cureți onoarea, să-ți îndrepți greșeala și prin urmare să-ți obții partea de moștenire?
  • Da, însă decât să renunț la Nur, mai bine renunț la moștenire. Am o casă pe numele meu, plus ce mi-a rămas de la mama. O casă în Casablanca, una în Paris și vila din Monte-Carlo. Banii ei au fost investiți în cumpărarea a câtorva cămile. Și să nu uităm de bijuteriile din aur și diamante de la bunica mea maternă. Sunt unicul ei nepot!
  • E suficient cât ai! Atât timp cât nu vrei să renunți la târfa aia, nu ai niciun drept să primești de la tata ceva! se răstește Mohamed.
  • Vreau să-mi iau lucrurile rămase aici!
  • Ce lucruri? Mare parte din ele ți le-ai mutat în casa ta, iar ce a mai rămas în odaia aceea a fost aruncat după fuga voastră.
  • Cum mă așteptam! Tata nu s-a putut abține să nu arunce ce i-a ieșit în cale! Dar stai fără griji, nu am nevoie de acele lucruri…
  • Atunci ce vrei?
  • Vreau să mă urc în pod și să-mi iau cufărul!
  • Ce cufăr? Vrei vechiturile din pod? îl întreabă râzând cu gura până la urechi. Du-te și ia ce-ți place! adaugă sarcastic.

   Ahmed urcă treptele cu pași apăsați. Deschide o ușă de lemn și intră în acest sanctuar prăfuit, mirosind a trecut și a vremuri de mult apuse. Dă la o parte o masă din lemn, frumos sculptată și în spatele ei se ivește cufărul mult dorit. Ridică greul capac, tapițat în interior cu catifea roșie, și zărește lucrurile mamei sale. Cu mare dificultate își înăbușă un suspin. Închide capacul la loc, șterge praful așezat pe lemnul ce fusese cândva proaspăt lăcuit și ia în brațe cufărul greu, cu mare grijă. Coboară treptele, lăsând în urmă pânzele de păianjeni țesute ici și colo, într-o ordine știută numai de ei. Ajuns înapoi în salon, îl găsește pe Mahomed așteptând.

  • Pentru amârâta asta de cutie ai făcut atâta tam-tam? Nu știu dacă ai observat, dar podul e plin de ele. Puteai să le iei pe toate.
  • Asta era ceea ce căutam!
  • O veche comoară să înțeleg. Ar trebui chemați Ali Baba și cei patruzeci de hoți ca să te ajute s-o cari! afirmă amuzat Mahomed.
  • Acum te las. Îmi cer scuze dacă te-am deranjat, dacă te-am făcut să-ți irosești prețiosul timp! Și stai fără griji, n-o să mă mai întorc niciodată aici! Bucură-te de averea tatei, cheltui-o după pofta inimii tale!

     Odată aruncate aceste vorbe, Ahmed părăsește încăperea și casa în care și-a petrecut unii din cei mai întunecați ani ai vieții. Fără a privi în urmă. Nu că ar avea după ce să se uite. Acea fărâmă din sufletul său rămasă acolo se găsește în cufărul pe care-l poartă în brațe cu mândrie. Acum se va întoarce la Nur, o va putea scoate la o scurtă plimbare înainte de cină. Nu-i va povesti de momentul în care a plâns în fața fratelui său. Trebuie să fie puternic, să pară de neînvins în fața ei! E de datoria sa să le apere pe ea și pe mica prințesă ce se va naște în curând. E un om fericit, împlinit.  De aceea trebuie să-i mulțumească Celui de Sus pentru aceste daruri neprețuite, căci în viață primești, dar trebuie să și oferi înapoi…

VA URMA!!!

 

10 COMMENTS

  1. Ziua mea devine de fiecare data mai frumoasa dupa ce citesc un nou capitol din aceasta carte. :)

    • Mă bucur nespus de mult să aud asta :) Dacă tot a venit vacanța, sper să vă înseninez cât mai multe zile!

Leave a Reply