Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 28

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 28

by -
16

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 28

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27-În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Capitolul 28
În care inima este cuprinsă de îndoială…
  • Cemile, kizim, ești bine? o întreabă soacra sa.
  • Annem, nu sunt bine! Deloc. Hakan n-a mai dat un semn de viață de câteva luni, iar pe zi ce trece sarcina avansează. Mai mult și mai mult.
  • Of, kizim…
  • Unde este? Nu putea trimite o scrisoare, ceva? De unde știm dacă e bine, sănătos, dacă n-a pățit nimic?
  • Suleyman zicea că în afară de banii aceia n-a mai trimis nimic. Probabil îi este dificil să dea vreun semn. E mai mereu în larg. Încearcă să-l înțelegi și tu…
  • Nu știu ce să zic. A plecat val-vârtej, fără să-și ia la revedere de la mine. Știu că relația noastră era puțin tensionată, însă totul trece. Cred că e supărat pe mine și vrea să mă pedepsească astfel. A reușit să-i trimită Suleyman scrisoarea mea?
  • Da. Va dura ceva timp până o va primi. Plus că nu știm când va ajunge în portul cu pricina.
  • Cine știe pe unde poposește… Dar totuși, sper ca voiajul său să nu se asemene cu cel al lui Ulise…
  • Nu înțeleg. Cine e Ulise? Ce treabă are el cu Hakan?
  • Annem, îi răspunde Cemile, amuzată de cât e de confuză doamna Hatice. Una din cele mai vechi cărți din lume, Odiseea, prezintă drumul spre casă pe care eroul grec Ulise îl face spre casă. Toată călătoria pe mare durează 7 ani, punând la socoteală și timpul petrecut prin diverse locuri, alături de femei ce au încercat să-l prindă în mrejele lor…
  • Aaa… Dar totuși nu poți face o asemenea comparație! Hakan te iubește, nu te-ar înșela. Deși, vorba ta, nu știi prin ce mreje ar putea fi prins, fără voia sa… Să ne păzească Allah de asemenea femei!
  • Amin!
  • Totuși, trebuie să gândim pozitiv! Probabil e un drum mai lung și mai dificil decât deobicei. Cu siguranță, când va ajunge într-un port mai mare îți va trimite o scrisoare, o telegramă. Pot băga mâna în foc că nu mai e supărat pe tine! Nu mai fi neliniștită! Nu face bine bebelușului. Trebuie să te odihnești, să te ocupi de facultatea ta.
  • Ai dreptate, annem! Îți mulțumesc mult!
  • Pentru ce-mi mulțumești?
  • Pentru că-mi ești alături! Contează enorm pentru mine!
  • Kizim, știu ce-nseamnă să rămâi orfană de mamă…
  • Îmi pare rău să aud asta!
  • Dar am trecut peste toate. Și acum pot avea grijă să nu-ți lipsească ție o mamă!
  • Mulțumesc! îi zice Cemile, îmbrățișând-o scurt.

Cemile se preocupă în continuare de facultate, studiază cu drag și spor, având grijă și de pruncul său. Se documentează, vrea să afle cât mai multe despre sarcină, despre nou-născuți. Într-o după-amiază, face ordine și găsește jurnalul mamei sale. Îl ține la piept, ca și cum ar putea-o îmbrățișa pe Latiffa astfel, îi pipăie copertele, îl deschide și inspiră mireasma hârtiei amestecată cu cea a cernelii. Nu știe de ce, dar simte nevoie să citească cele scrise de mama sa, să își cunoască mai bine familia…

,,Ayșe Sidika Hanim Sultan

Cine e cea mai sfântă ființă?

Pe oricine-ai întreba, cu siguranță ți-ar răspunde: mama. Eu nu fac o excepție de la regulă. Mi-am iubit nespus de mult mama și asta nu s-a schimbat niciodată!

Scriu aceste rânduri la ceva timp după moartea celei ce mi-a dat viață. Consider că merită un loc important în acest caiet, jurnal, sau ce-o fi el. Îmi vine greu să mă concentrez, să-mi adun ideile. Dar trebuie să scriu. Trebuie să scriu despre cea care m-a învățat, despre cea care mi-a insuflat iubirea pentru litere și cuvinte…

Mă doare să știu că a fost uitată, că nimănui nu îi pasă de Ayșe Sidika, că nimeni n-o cunoaște. Cărțile de istorie probabil nu vor vorbi despre ea, nimeni nu se va interesa să afle cine a fost și ce-a făcut. Va rămâne la fel ca mulți alți oameni: o anonimă. Va face parte din trecutul uitat. Scriu aceste rânduri în speranța că va exista cineva care va găsi acest jurnal și care nu o va uita pe Ayșe Sidika Hanim Sultan…

S-a născut în 1875, fiind a patra dintre copiii Sultanei Cemile, nepoată a răposatului sultan Abdulmecid. Poate că mama ei juca un rol important în politică, însă copiii unei prințese nu aveau să ajungă prea departe. Erau doar niște membri ai dinastiei lăsați pe dinafară. Nu erau nici primii, nici ultimii. Pe măsură ce te îndepărtai de linia dinastică moștenitoare, sângele albastru se preschimba în apă. Cât de nedrept!

Cemile Sultan a avut grijă ca ai săi copii să primească o educație temeinică, i-a îndemnat să-și dezvolte talentele și potențialul. Ayșe Sidika s-a dovedit a fi o poetă extrem de talentată, deși creațiile nu i-au fost citite decât de o mână de oameni. Un poet uitat în negura trecutului…

S-a căsătorit la douăzeci de ani cu un bătrân funcționar, cu care împărtășea pasiunea pentru versuri. Din păcate, după câteva luni de căsnicie a rămas văduvă. Au mai durat doi ani până când a cunoscut un bărbat de care s-a îndrăgostit iremediabil, un marocan. Inițial, era a treia lui soție, însă Youssef Khaoulani o iubea nespus de mult pe prințesa turcoaică. Ar fi petrecut și o mie și una de nopți povestind și discutând cu ea, recitând poezii și ascultându-i vocea mieroasă. A divorțat de primele două soții, două femei ce nu au reușit să-l binecuvânteze cu copii. S-au mutat la Izmir, unde și-au construit un palat impunător. Li s-au născut cele două fiice, eu și surioara mea. Am trăit fericiți aici…

Eu și Fatma nu eram conștiente de ceea ce se întâmpla în jurul nostru odată cu trecerea timpului. O vizitam mai des pe bunica, la Istanbul. Am petrecut luni întregi departe de casă. Mama era din ce în ce mai nefericită, de parcă tristețea bunicii ar fi fost o boală contagioasă, molipsitoare.

În timpul războiului, am mers cu tata în Maroc, însă mama a rămas la Istanbul, încă suferind după moartea sultanei Cemile. În 1923, odată cu proclamarea Turciei moderne și a republicii lui Mustafa Kemal Ataturk, dinastia otomană a fost îndepărtată brutal. Mama a fost exilată, s-a văzut nevoită să-și ia adio de la locurile în care și-a petrecut aproape întreaga viață. A plecat la Paris, unde a stat până la moartea sa, 15 ani mai târziu.

O vizitam din când în când, bucurându-ne nespus de mult de libertatea ce ni se oferea într-o țară occidentală. M-am căsătorit cu Ali Hassan și din acel moment n-am mai văzut-o decât de două ori. Adâncită în amintiri, în lacrimi și regrete, Ayșe Sidika și-a dat duhul în brațele noastre, mulțumită să-și aibă fiicele alături. Nu știu dacă îmi voi reveni vreodată. O parte din sufletul meu a murit odată cu ea. Allah să te odihnească, mamă!

Mama – ființă scumpă,

Mama – înger păzitor,

Icoană a copilăriei

Ce se stinge încetișor…

Mămico, unde ești?

Nu-mi auzi tu oare plânsul

Și lacrimile curgând încetișor?

Nu-mi auzi tu oare sufletul

Vibrând chinuitor?

Mămico, unde ești? ”

 

Pe Cemile o podidesc lacrimile. Le lasă să curgă încetișor, dezvelind o rană nevindecată a inimii sale. Plânge ca un copil mic. Cu suspine. Se așază pe pat și strânge la piept caietul învelit în piele. Mama sa, îngerul ei păzitor, nu mai e. E departe. Probabil o veghează de acolo, din cer și o mângâie pe cap cât timp doarme. Probabil se bucură că va avea un nepot, dar se și întristează că nu-i va putea fi alături, că nu se va putea juca cu el în livada de portocali din Izmir…

Și casa lor din Izmir… Ce frumoasă mai era! Acolo s-a născut ea, acolo s-a născut mama sa. Acolo și-au petrecut cei mai frumoși ani din viață. Acolo era acasă. Cemile se apropie de fereastră și aruncă o privire în curtea interioară. E atât de goală, de pustie. Cei câțiva copăcei au ramurile lipsite de frunze. Această imagine o întristează. Până la primăvară mai e. Mai e până când sufletul ei va reînvia odată cu natura…

Se gândește la ce-a citit. Există întrebări care nu-i dau pace, lucruri pe care nu le înțelege. De ce nu le-a fost confiscat palatul din Izmir, odată cu venirea lui Ataturk la putere? De ce mama sa a fost nefericită pe când se afla în Maroc? Oare ce viață duc oamenii în acel loc în care tatăl și frații săi și-au pierdut viețile? De ce-au plecat? De ce, de ce, de ce? Niciun răspuns.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

  • Hakan, ce mă bucur că ești aici! Ce dor mi-a fost de tine!
  • Of, Isabella! M-am întors. Eram atât de nerăbdător să te revăd! Ce dor îmi era de părul ăsta încântător, de acest parfum, de ochii ăștia încântători! îi zice el, oferindu-i mici sărutări pe frunte, pe păr, pe obraz, pe gât.

Dă s-o sărute pe buze, însă ea îl întrerupe:

  • De ce-a durat atât de mult? De ce a trebuit să te aștept atât timp? Credeam că nu ești decât un șarlatan care și-a bătut joc de mine și de sentimentele mele!
  • Și uite că acest șarlatan s-a întors la această frumusețe cu părul de culoarea abanosului, îi răspunde el, sărutându-l.

Petrec întreaga după-amiază împreună. Numai ei doi.

  • Te quiero mucho, guapa! (Te iubesc, frumoaso!)
  • Seni cok seviyorum, Hakan! (Te iubesc, Hakan!)

Și se sărută fără încetare ca doi adolescenți îndrăgostiți până peste cap…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** **** *** *** ***

  • Unde ești, Hakan? întreabă Cemile trezindu-se brusc din somn. Unde ești?

L-a visat sărutându-se cu o femeie. Cât și-ar fi dorit să-i poată vedea chipul respectivei. Se simțea nespus de revoltată, dar nu putea face nimic. S-a trezit și nu mai poate adormi. Își face un ceai de tei și în timp ce așteaptă să fiarbă apa, își pune întrebarea:

  • Dar dacă e adevărat? Dar dacă se află acum departe, în brațele unei alte femei?

VA URMA!!!

16 COMMENTS

  1. Doamne, cat de frumos scrii .. imi pare bine ca am ajuns la ordinea zilei cu povestea. Fain si capitolul acesta, cum am mai spus, imi pare rau ca nu am descoperit povestea mai inainte! Oricum, haide, asteptam urmatorul capitol! Felicitari, Cosmin! Povestea este atat de intriganta, sper ca va avea un happy end!

  2. Așa cum am mai spus, sunt sigură că vei deveni un scriitor de succes! Scrii minunat! Să perseverezi! Vei fi mare! ;) ;) ;)

  3. Inca unuul, in sfarsit! Il citesc imediat! :D Bravo, Cosmin! Sper sa continui asa si sa progresezi!

  4. stii ce vreau nu?sa termini odata cartea ,s-o ;) publici ,sa stau relaxata cu ea in mana si s-o citesc in intregime.
    felicitari cosmin! ;) ;) ;) ;) ;)

  5. Si eu o vreau publicata povestea ta, sa o citesc stand in fotoliul meu din balcon! Felicitari, Cosmin ! Superb ! ;) ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro