Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 3

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 3

by -
14

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii.. Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume..Nimeni nu-l poate schimba sau modifica..Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit..Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ..De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta..Fie bune, fie rele.. După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul.. Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

  • Unde e Cemile? întreabă Ali Hassan după ce vasul pe care s-au îmbarcat s-a îndepărtat de țărm. Unde este fiica mea?
  • Nu este nicăieri! răspunde Mehmet. Nicăieri!
  • Cheamă-l pe sergent, fiule!

Mehmet se întoarce degrabă cu sergentul responsabil de supravegherea vasului.

  • Domnule sergent, unde este fiica mea mai mică?
  • Domnule Abdullah, habar nu am unde se află fiica dumneavoastră. Nici măcar n-am văzut-o urcându-se pe vas! Sigur a rămas pe țărm!
  • Atunci să ne întoarcem după ea! Imediat! se răstește Ali.
  • Îmi pare rău, domnule, însă este imposibil! Ne-am îndepărtat destul de mult și, în situația de față, orice clipă este prețioasă! Cum credeți că v-ați găsi fiica în haosul din port? Nu, nu, e imposibil să ne întoarcem!
  • Allah! Ce incompetenți! bombăne după ce pleacă sergentul. Of, ce a ajuns Turcia asta! Of! Pe mâna căror oameni a ajuns…

Liniștea se așterne asupra vasului. Toată lumea moțăie, obosită de ultimele evenimente. În zorii celei de-a treia zi de Bayram, se zărește la orizont portul Tangier. Nur, proaspăt trezită din somn, privește pe fereastra cabinei.

  • Baba, uite o așezare!
  • Nur, ăsta e portul Tangier! Uite ce frumusețe, ce peisaj feeric! afirmă Ali privind pe geam și inspirând acel miros care-i amintea de copilărie.
  • Ăsta e port? începu să râdă Nur. Allah, am crezut că e un sat sau o așezare a beduinilor! Ce jalnic arată!
  • Nu arată jalnic deloc! Așa sunt construite clădirile pe aici… Știu că nu se aseamănă cu Izmirul, însă vei fi uimită să descoperi ce frumuseți ascunde acest tărâm… Niciodată să nu judeci un loc după aspect! Niciodată să nu judeci un om după chip! E același lucru!
  • Bine, baba! Îmi cer iertare! M-a luat gura pe dinainte…
  • Nu-i nicio problemă, fata tatei…

Vasul ancorează, călătorii coboară. Ali Hassan își ațintește privirea asupra cerului, mulțumindu-I Celui de Sus pentru că a ajuns să-și revadă plaiurile natale. Familia Abdullah găsește o trăsură cu care va ajunge la Fez, capitala spirituală a Marocului, unul dintre cele mai vechi centre religioase islamice, numită adesea și ,,Mecca de Vest”. În Fez se găsește cea mai veche medresă din lume care încă funcționează. Fez-ul ascunde o adevărată civilizație, o cultură dintr-un colț de lume, în care viața pare a fremăta, în care măreția trecutului este prezentă în viețile și inimile locuitorilor. Aceștia își cârmuiesc viețile în funcție de tradițiile moștenite din generație în generație, rațiunea le este ghid în viață, întrucât sufletul nu este demn, în viziunea lor, pentru a te conduce, pentru a te ajuta să răzbați în viață. A nu se înțelege greșit! Marocanii nu sunt lipsiți de suflet, iubesc, sunt iubiți, însă dreptatea, justiția, tradiția sunt mult mai importante decât sentimentele. Ei consideră că de-a lungul vieții este necesar să faci ceea ce trebuie, ceea ce-ți dictează mintea, deși de multe ori asta îți rănește sufletul, dar numai așa poți să te îndrepți, poți să o iei pe drumul ce bun ce-ți va aduce mai multă împlinire sufletească, liniște interioară și prin urmare, ceea ce-și dorește orice om: FERICIRE!

Ajunși la destinație, coboară din trăsură și sunt întâmpinați de oamenii lui Mahmud, vărul lui Ali Hassan. Aceștia le iau bagajele și îi duc la reședința stăpânului lor. Trec prin aglomerata medină, plină de viață, culoare, cu un farmec aparte. Mehmet și micuțul Ali merg în spatele servitorilor, iar convoiul este încheiat de Ali Hassan care o ține pe după umeri pe fiica sa.

  • Baba, de ce se uită lumea așa urât la mine?
  • Copilă, aici o femeie care umblă cu capul descoperit este privită cu o oarecare curiozitate, nemulțumire… Ar trebui să-ți pui ceva pe cap!
  • Dar de ce? Fiecare are dreptul să se îmbrace cum vrea!

Casa părintească a lui Ali, în care locuiește acum Mahmud, este o clădire tradițională, specifică locului, dar impunătoare. Acesta îi întâmpină cu brațele deschise:

  • Salam Aleikum! Bine ați venit!
  • Wa-Alaikum-Salaam, vere! Bine te-am găsit!
  • Bine v-am găsit! răspund politicos copiii lui Ali.
  • Simțiți-vă ca acasă! Probabil sunteți obosiți de pe drum. Slujitorii v-au pregătit camerele, așa că vă puteți odihni! Diseară va avea loc o petrecere în cinstea voastră! Un Bayram fericit!

Un slujitor îi ia pe Mehmet și micuțul Ali pentru a-i conduce la camera lor, iar Nur își întreabă unchiul:

  • Amca, Ali poate sta cu mine? Este încă mic și trebuie să am grijă de el!
  • Nu! Nu se poate! Ali e bărbat și nu are voie să stea în apartamentele femeilor!
  • Dar…
  • Niciun dar! Apropo, fetiță, unde-ți este voalul?
  • Eu nu port voal, răspunde Nur cu aroganță.
  • Ba uite, că ai să porți!
  • Ba uite că nu…
  • Nur, nu fi supărată! Așa se poartă pe aici! i se adresează tatăl ei cu o voce calmă.
  • Normal! Niște obiceiuri aiurite, ca și cei care le respectă! se răstește Nur.
  • Cum îți permiți să vorbești așa? spune Mahmud ieșindu-și din minți.
  • Vere, fii îngăduitor! Te rog! Nur, ar trebui să-ți ceri scuze și apoi să mergi în camera ta!

Nur nu ia în seamă rugămintea tatălui său și se duce în camera ce i-a fost oferită. Încuie ușa, se aruncă pe pat și începe să plângă, în sufletul ei încolțind disperarea:

  • Allah, vreau să mă întorc acasă! Vreau să mă întorc la Izmir! Mi-e dor de mama, de Cemile… Allah! Speram că va fi bine aici! Speram că voi fi fericită! Acum nu mai sper nimic… Vreau doar să scap de aici! Allah, te implor, ajută-mă!

VA URMA….

14 COMMENTS

  1. Mulțumesc mult tuturor :* Mă bucur că vă place :p Voi face tot posibilul să termin capitolul 4 luna aceasta :D

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro