Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 30

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 30

by -
16

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 30

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21-În care ne întoarcem la Fes…

  Capitolul 22-În care Cemile și Hakan își unesc destinele… 

Capitolul 23-În care amintirile sunt scoase la iveală…

Capitolul 24-În care începutul e promițător…

   Capitolul 25-În care o tragedie stă să se întâmple…

Capitolul 26-În care o veste bună nu e sărbătorită cum se cuvine…

Capitolul 27-În care timpul zboară ca vântul și ca gândul…

Capitolul 28-În care inima este cuprinsă de îndoială…

Capitolul 29-În care tragedia se întâmplă…

Capitolul 30
În care un bebeluș ar putea schimba situația…

    Lunile de sarcină au trecut. Cemile a adus pe lume o minunăție de fată, pe care a îndrăgit-o din prima clipă, de când a strâns-o pentru prima oară la piept. Ce senzație, ce sentimente profunde îi cuprind inima! O minune a apărut în viața ei, la momentul potrivit. Acum înțelege bucuria unei mame, înțelege grija și teama cuibărite în sufletul ei.  Parcă nimic nu mai contează atât timp cât își poate strânge copilul în brațe. Dar nu-și poate manifesta beatitudinea pe deplin, căci Hakan nu-i este alături. El e departe. I-a trimis nenumărate scrisori, dar n-a primit niciun răspuns. Dacă nu i-ar fi fost trimiși bani prin intermediul lui Suleyman, ar fi crezut că marea învolburată i-a răpit soțul…

    În fiecare zi stă alături de micuța Yasemin Melek, se joacă cu ea, o hrănește, o admiră cum doarme cu mânuțele strânse. Se gândește adesea la soțul ei indiferent, care n-a venit până acum să-și vadă fiica. Acest fapt o necăjește, o rănește și mai tare, jungherul pătrunzând mai adânc în inima ei de tânără îndrăgostită. O vede pe Yasemine și un zâmbet îi răsare în colțul gurii, un val de fericire îi inundă corpul. Dragostea maternă învinge orice alte sentimente, o însuflețește, o face să se simtă importantă. Importantă pentru fiica ei, căreia singură i-a ales numele. La scurt timp de la naștere, soacra sa, doamna Hatice, aflată în camera ei, o întreabă:

  • Ce nume îi punem nepoatei mele?
  • Dacă doriți, puteți să-l alegeți dumneavoastră!
  • Nu! Nici nu se pune vorba! Cemile, e fiica ta! Tu trebuie să-i dai un nume, căci decizia unei mame e cea mai valoroasă.
  • Bine atunci.

   Se gândește să-i dea numele Latiffei, dar are o reține. Simte cum ceva îi înțeapă inima. Nu poate. Nu-i poate da fiicei sale acest nume. Ar fi o condamnare la suferință, căci mereu când l-ar pronunța s-ar gândi la ființa încântătoare ce i-a dat viață. Ar vedea în fiica sa pe altcineva. Nu. Nu va permite ca existența fiicei sale să fie însoțită de o permanentă fantomă a trecutului. Hatice o vede că se gândește și că are privirea ațintită asupra buchetului cu iasomie așezat într-o vază.

  • Într-adevăr, Yasemin ar fi un nume frumos pentru nepoata mea, afirmă Hatice, spulberându-i gândurile nurorii sale.
  • .. Da, e foarte frumos! O s-o cheme Yasemin Melek!
  • Cok guzel! Îngerașul bunicii, o alintă Hatice luând-o în brațe pe nou-născută. Mașallah! Să nu-ți fie de deochi!

   Imamul vine acasă pentru a săvârși botezul islamic. Ia copilul în brațe, ridicându-l spre cer. Rostește o rugăciune, pe rând, în dreptul fiecărei urechi. În cele din urmă rostește numele fetei de trei ori. Astfel, Yasemin Melek devine musulmană. Hatice dorește să îndeplinească și o veche tradiție, conform căreia la șapte zile după naștere, părul bebelușului este tuns și cântărit. O cantitate egală de aur este oferită în scopuri caritabile. Este organizată și o petrecere, unde masa îmbelșugată este oferită pentru ca viața noului membru al comunității să fie încununată cu bucurii, realizări și belșug…

   Trec cele patruzeci de zile de lăuzie, în care proaspăta mamă nu are voie să iasă din casă. Mai are puțin timp până la examenele de sfârșit de an universitar.  Cât a stat acasă a putut învăța în liniște, mai ales că fiica sa doarme ca un îngeraș, plânge puțin, e un copil nespus de cuminte. Soacra sa e un sprijin de nădejde, fără ea nu știe ce s-ar fi făcut. Acum mai merge din când în când la cursuri, la seminarii, făcând tot posibilul să nu-și neglijeze fiica. Într-o după-amiază, se întoarce acasă obosită, după câteva ore petrecute cu nasul în cărți. Deschide ușa de la intrare, își lasă haina la cuier, se descalță.

  • Annem, am ajuns!
  • Bine-ai venit, kizim! îi urează Hatice coborând scările, sprintenă ca întotdeauna.
  • Yasemin ce face?
  • Doarme neîntoarsă de când ai plecat. Pun pariu că în curând se va trezi și-i va fi foame. Hai să te alimentezi și tu!

Merg împreună la bucătărie. Cemile se așază la masă, iar Hatice îi pune în față o farfurie cu supă aburindă și niște sarmale. Tânăra începe să se înfrupte din bucatele calde, totul fiind însoțit de ceai fierbinte. Hatice o privește cu încântare, zâmbește mulțumită.

  • Ți-a fost o foame! i se adresează după ce termină de mâncat.
  • Elinize saglik! Sărut-mâna pentru masă! Totul a fost așa de delicios! Ca întotdeauna…
  • Nu ai pentru ce! Fac și eu ce pot! Oricum, trebuie să ai grijă să mănânci bine, mai ales că o alăptezi și pe cea mică. Uite, vorbești de lup și lupul la ușă! afirmă ea răzând.
  • Mă duc la ea acum! Scumpetea mea o fi flămândă!
  • Cred și eu…

Cemile urcă în dormitor și o ia în brațe pe Yasemin, care plânge. Îi dă să mănânce, după care o leagănă până când micuța adoarme iar. O miroase și nu poate remarca mireasma de bebeluș. Ce micuță și ce delicată e!

  • Cemile, kizim! Dacă ai adormit-o pe Yasemin, vino până jos!
  • Vin imediat!

O așează pe fetiță înapoi în pătuț și coboară în grabă, nerăbdătoare să afle ce s-a întâmplat.

  • Annem, ce e?
  • Hakan a trimis o scrisoare!
  • Da? întreabă Cemile, mirată și fericită în același timp.

Ia plicul de la soacra sa, scoate scrisoarea și o despăturește. Zărește scrisul citeț, dar stângaci al lui Hakan. Mereu se amuzau împreună pe seama literelor ce par a fi niște încercări ale unui elev de clasa întâi…

,,Draga și scumpa mea soție,

Îmi cer scuze că am plecat așa, fără a-mi lua la revedere, eram supărat, însă mi-am dat seama că am fost un mare neghiob. Te rog să mă ierți! Tocmai ce ți-am primit toate scrisorile, nu știu de ce au întârziat atât. Nu-mi vine să cred că vom avea un copil! Mă voi întoarce cât mai curând acasă, la tine și la bebelușul nostru. Te pup și te iubesc! Nicio clipă nu încetez a mă gândi la tine, scumpa mea Cemile!

Cu dragoste, Hakan… – 20 aprilie 1949”

       Cemile e extrem de dezamăgită. A primit doar câteva rânduri scrise în grabă. Scrisoarea e datată acum o lună și ceva, iar el încă nu s-a întors. Hatice citește și ea scrisoarea, însă ea vede totul într-o lumină mai optimistă.

  • Uite, nu mai e supărat pe tine! Se va întoarce în curând acasă la tine și la Yasemin!
  • Annem! Vezi pe ce dată a trimis-o? A trecut atât timp și el nu a venit acasă. Mai ales că-l așteaptă un copil nou-născut…
  • Of, kizim, nu te necăji! Mi se rupe sufletul când te văd așa supărată!
  • Cum să nu fiu supărată? Cu siguranță are pe altcineva!
  • Poate a avut treabă, nu e ușor nici pentru el să fie departe de casă!
  • Annem, nu ți-am zis până acum ca să nu te supăr, dar…
  • Dar ce?
  • Suleyman mi-a zis că vasul cu care a plecat Hakan și cu care ar fi trebuit să se întoarcă e aici de o lună. El a rămas undeva pe lângă Italia. Cum îi zice… A, da… E la Monaco. Cică se va întoarce cu alt vas, după ce își rezolvă treburile, adaugă ea schițând ghilimelele cu degetele.
  • Fiule, ce-mi faci tu mine?! Cemile, se va întoarce el, poate situația nu e așa cum pare…

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** * *** **  *** ***

  • Chiar trebuie să pleci, Hakan? Lunile astea alături de tine au fost minunate. Fără tine n-aș fi trecut peste moartea tatei…
  • Mă așteaptă mama cu nerăbdare. E bolnavă și îi e teamă că va muri și nu-și va avea copii alături…
  • Dar promiți să te întorci, nu-i așa? Seni cok ozlecegim, canim! (O să-mi fie tare dor de tine, dragule!)
  • Evident, mă voi întoarce cât mai repede posibil! Trebuie să și muncesc, scumpo! Vă veți descurca tu și mama ta singure? Sper că nu vă va necăji nimeni!
  • După ce te-am prezentat întregii lumi, i-am cam băgat în sperieți!
  • Cine-ar fi crezut că vor fi impresionați de un așa-zis prinț musulman?
  • Și când le-am zis că deții nu știu câte vapoare, au fost impresionați, adaugă ea râzând. Dă-i încolo de nemernici! Sunt interesați doar de bani, de averi, deși mare parte din ei și-au pierdut mai toate proprietățile. Toate rangurile acestea nobile pierd teren, lumea s-a săturat de regi, de prinți, de conți și de pretențiile lor. Lumea vrea egalitate, dar care numai egalitate nu e. Gândește-te la Hitler, de exemplu…
  • Hai să petrecem ultimele clipe împreună fără a ne gândi la politică și alte chestii de genul acesta… Ce zici, frumoaso? o întreabă el, făcându-i din ochi cu subînțeles.
  • ..*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** **** **** **** **** ***

      Cemile termină cu bine primul an de facultate, dă examenele și e mândră că a avut rezultate foarte bune. A fost lăudată de toți profesorii, pentru că a reușit să obțină cele mai mari note de la specializarea ei, în condițiile în care a trebuit să-și împartă timpul și cu bebelușul ei, cu sarcina. E atât de fericită! Se simte împlinită, căci se va putea realiza și ea profesional, că poate face ceva ce-i place. Se întoarce acasă, nu înainte de a trece pe la magazin și de a cumpăra o șampanie și dulciuri. Nici nu intră bine pe ușă, că soacra ei o acaparează cu întrebări, nerăbdătoare să afle.

  • Annem, am avut rezultate foarte bune, m-am clasat prima la specializarea noastră! De la toamnă voi primi o bursă de merit. Am cumpărat șampanie și dulciuri. Hai să sărbătorim!
  • Felicitări, kizim! Sunt mândră de tine! Of, eram sigură că vei duce la capăt ceea ce ți-ai propus…
  • Dar fără tine nu aș fi reușit niciodată! Mulțumesc mult!

Cele două se îmbrățișează, după care urcă la etaj, la Yasemin care-și aștepta mămica cu nerăbdare. După ce se îngrijește de ea, desface șampania și o servește alături de Hatice. De la radio se aude o melodie la modă în acele timpuri. Dau volumul mai tare și se lasă purtate pe ritmurile muzicii. Deodată, intră în odaie Hakan salutându-le. Hatice închide muzica.

  • Fiule, bine ai venit! Cât de mult te-am așteptat! îi zice ea strângându-l de obraji.
  • Bine te-am găsit, annem!
  • Hakan, ce dor mi-a fost de tine! îi spune Cemile, strângându-l în brațe.

El se uită la pântecele ei, apoi întreabă oarecum alarmat:

  • Ai pierdut sarcina?
  • Nu, iubitule!
  • Nu înțeleg.
  • Ce nu înțelegi? Am născut acum ceva timp o scumpete de fată! Credeai că voi fi gestantă ani de zile, ca elefanții? adaugă râzând. Vino s-o vezi pe fiica ta!

Cemile îl conduce în dormitor și i-o prezintă pe prințesa adormită. Hakan o ia cu grijă în brațe pentru a nu o trezi și o sărută pe frunte. Sentimente noi răsar în inima lui. Nu-i  vine să creadă că e fiica lui. Nu-i vine să creadă că și-a înșelat frumoasa soție, care i-a oferit cel mai de preț dar. Se hotărăște să lase în urmă aventura cu Isabella de Bourbon. Așa e cel mai bine. Acum are o fiică de crescut!

  • Ce nume i-ați dat?
  • Yasemin Melek.
  • Cok guzel! Mi-a fost dor de tine, Cemile! Așkim, te iubesc !
  • Și eu, Hakan!

    Pun copilul la loc în pătuț și se strâng în brațe din nou. Se sărută, dar sunt întrerupți de Hatice, care-i cheamă la masă. Nu le zice nimic, ba chiar regretă că le-a stricat momentul romantic.  După ce le dă să mănânce, strânge masa și-i lasă singuri pe cei doi soți. Împreună cu fiica lor. Tinerețea, ce frumoasă e tinerețea!  Și iubirea, ce dulce e! Trebuie profitat din plin de ele…

DRAGI CITITORI, ACESTA ESTE ULTIMUL CAPITOL CARE APARE ONLINE! RESTUL VA PUTEA FI CITIT CÂND VA FI GATA ÎNTREAGA CARTE! MULȚUMESC PENTRU ÎNȚELEGERE! MULȚUMESC CĂ MI-AȚI FOST ALĂTURI PÂNĂ AICI! FĂRĂ VOI NU S-AR FI FĂCUT NIMIC…

16 COMMENTS

  1. O Doamne.. Cred ca acesta a fost cel mai frumos capitol dintre toate. Vreau cartea cu siguranta cand se va putea. Felicitari, Cosmin! :) Un adevarat scriitor.

    • Mă bucur să aud asta :) Să sperăm că în curând vei putea afla cum se încheie peripețiile celor două surori :D

      Mulțumesc mult pentru aprecieri și pentru susținere :p

  2. Vreau intreaga carte! Mi-a placut mult pana aici, deci mai departe o sa fie superb. :) Felicitari, Cosmin! Sper sa ajungi departe si sa-ti atingi scopurile. Felicitari! ;)

    • Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru susținere!

      Cum am mai zis, fără voi, nu s-ar fi ajuns aici…

    • eu așa mi-aș dori :) să sperăm că se va întâmpla cât mai curând!

      mulțumesc mult pentru susținere :p

Leave a Reply