Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 5

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 5

by -
12

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii.. Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume..Nimeni nu-l poate schimba sau modifica..Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit..Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ..De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta..Fie bune, fie rele.. După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul.. Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5

În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

  • Observ că nu ți-ai crescut copiii conform tradiției noastre! își mustrează Mahmud vărul. Până acum, fiicele tale trebuiau măritate! Nu le prevăd o soartă prea bună, mai ales lui Nur. Să comenteze la ceea ce-i spune unchiul său?! Turcii s-au îndepărtat de credință și cu toții și-au pierdut locul din rai! Lasă-ți copiii pe mâna mea! Voi încerca să-i aduc pe calea cea bună. Vom trimite pe cineva după Cemile și după soția ta înfumurată. Vulpii bătrâne nu mai ai ce să-i faci, însă fiica ei cred că are șanse să se îndrepte…

Ali Hassan dă din cap drept răspuns. Este necăjit de gândul că nu și-a crescut cum se cuvine copiii, însă nu mărturisește nimănui ce are pe suflet. Are încredere că vărul său îi va aduce copiii pe calea cea dreaptă. Micuțul Ali, care venise pentru a-și întreba unchiul ceva, aude discuția și este mâhnit. Se întoare în camera sa într-o liniște deplină…

Odată cu lăsarea serii, are loc petrecerea în cinstea nou-veniților. Nur iese și ea să vadă, însă nici bucatele alese, nici muzica de petrecere nu o atrag. Cât de dor îi era de Cemile, de scumpa sa soră, alături de care adaptarea ar fi fost mult mai ușoară! Își cunoaște verii, toți uimiți s-o vadă fără voal. Verișoarele sale îi atrag atenția asupra acestui fapt, însă ei nu-i pasă. Dacă va purta voal, va purta fiindcă așa își dorește ea, nu pentru că așa trebuie!

Nur se retrage în odaia ei, spunându-le celorlalte femei că este obosită după lunga călătorie. Îi este imposibil să adoarmă. Iese pe balcon și privește cerul înstelat, iar adierea nopții o vrăjește…

  • Ar fi bine să fac o plimbare! hotărăște ea.

Tânăra se strecoară afară prin ușa din spate. Acum se află în mijlocul naturii, a cărei imagine de ansamblu nu arată deloc rău. E liniște și pace în acel colț de lume. Se îndepărtează destul de mult de casă, după care se așază sub un palmier și adoarme imediat, răpusă de oboseală. Ce somn dulce a avut! Era împreună cu mama și cu sora sa în salonul palatului lor. Ea stătea în fața pianului, apăsându-i clapetele și dând, astfel, naștere unui cântec suav. Latiffa și Cemile încep să plângă, iar apoi dispar. Nur se trezește din somn cu ochii înlăcrimați. După ce se dezmeticește, își dă seama că se află în ceva ce pare a fi un cort și că este privită de o femeie bătrână îmbrobodită, care o întreabă ceva într-o limbă necunoscută ei. Îi întinde o farfurie cu mâncare, însă Nur refuză. Bătrâna zâmbește satisfăcută și se înfruptă din bucatele sărăcăcioase.

Nur iese din cort și zărește niște bărbați beduini care stau de vorbă cu un om pe care ea îl recunoaște, căci îl văzuse la petrecere. Se apropie de el, se prezintă și îl roagă s-o ducă acasă la unchiul ei. Acesta le cere beduinilor să le dea fata și din fericire, dorința îi este îndeplinită. În drum spre casa unchiului Mahmud, omul îi spune:

  • Ai noroc că mă aflam acolo! Altfel ai fi fost inclusă în haremul unui beduin și ați fi plecat cu o caravană în deșert. Nimeni nu te-ar mai fi putut salva!
  • Vă mulțumesc, domnule! Allah să vă binecuvinteze!
  • Dar cum ai ajuns în cortul beduinilor?
  • Nu știu…, răspunde ea cu privirea în pământ.

Când ajung, sunt întâmpinați de întreaga familie, disperată și îngrijorată de lipsa fetei. Salvatorul ei vorbește cu Mahmud, care este foarte furios, apoi pleacă.

  • Unde ai fost, copilă?
  • Am ieșit să mă plimb și am adormit sub un palmier… Dimineață m-am trezit în cortul beduinilor…
  • De azi înainte nu mai ai voie să ieși din casă! Vei sta închisă în camera ta! se răstește Mahmud.

Nur se retrage în camera sa, considerând că a fost nedreptățită. Să fi fost mama ei aici, cu siguranță i-ar fi închis gura unchiului Mahmud.

  • Annem, unde ești? spune plângând Nur. Unde ești? Mi-e atât de dor de tine! Tata îl lasă să facă ce vrea pe netrebnicul său văr. Annem…

Ali Hassan se simte rușinat, dar încearcă să-l înduplece pe Mahmud.

  • Of, Ali Hassan! Of! Nu vezi cum fiica ta a luat-o pe un drum greșit! Cel mai înțelept ar fi s-o căsătorim! Un soț ar face-o mai ascultătoare, mai responsabilă, căci un soț știe să-și educe soția!
  • Dar e prea tânără!
  • La vârsta ei mamele noastre aveau și copii! Ce să-ți zic ție de obligațiile unui tată, când tu nici măcar n-ai fost în stare să-ți educi soția?!
  • Eu nu am îndrăznit să-i dau o palmă soției male, Mahmud! Copiilor mei nici atât! Educația nu se face cu bățul, ci cu vorba blândă! Bătaia nu e ruptă din rai, așa cum se crede…
  • Și ce, te lauzi? Mi-ar fi și rușine să vorbesc în locul tău… Soția ta e o scorpie, o vulpe bătrână care a făcut ce a vrut din tine! Acum ai să-i permiți și fiicei tale să te calce în picioare?
  • Poftim?! Cum îndrăznești să vorbești așa de soția mea! Să-ți fie rușine, netrebnicule! se răstește Ali Hassan bătând cu pumnul în masă.
  • Ce dur ești față de vărul tău… Așa te-a educat tatăl tău? Să vorbești așa celui care ți-a fost ca un frate, din cauza unei femei? Săracul meu unchi, dacă ar fi aici ar intra în pământ de rușine. În plus, ai grijă cum îmi vorbești! Dacă nu ți-ai dat seama, acum stai în casa mea!
  • Asta este și casa mea! Nu îți permit să pui monopol asupra averii tatălui meu!
  • E necesar să-ți amintesc din ce încurcătură v-am scos pe tine și măică-ta, mătușa mea ,,scumpă”? Dacă mă înfurii prea tare, voi da în vileag tot! Și acum, revenind la ceea ce discutam, o vom căsători pe Nur cât mai repede!

Această amenințare îl lasă fără glas pe Ali Hassan. Dacă refuză căsătoria lui Nur, Mahmud va da totul în vileag. Nu-i este teamă de ceea ce ar păți el, însă nu vrea să le strice viitorul copiilor săi. Și până la urmă, Nur se va obișnui să fie căsătorită, nu e chiar așa rău. Sigur Mahmud îi va alege un soț bogat, care o va iubi și va avea grijă de ea! Gândul ăsta îl liniștește pe moment…

Mahmud este un om de afaceri din Fes, are parteneriate cu mulți bogătași, cu funcționari înstăriți din slujba regelui. Ce soț ar putea să-i găseacă lui Nur? Se gândește el ce se gândește și se decide s-o căsătorească cu bătrânul Abdul, fost sfetnic al regelui, dar care s-a retras din funcție și trăiește dintr-o rentă mare ce-i recompensează activitatea față de casa regală. Are nenumărate proprietăți, deține o fabrică și un hotel. Perfect pentru nepoata sa, mai ales că bătrânul se afla în căutarea unei soții. Ingenios din fire, o pune pe soția sa să organizeze o petrecere la care sunt invitate toate doamnele de rang înalt din oraș, printre care și sora mai mică a lui Abdul, Ruya. La petrecere participă și Nur și de data asta acceptă să poarte voal, doar pentru a nu-și necăji tatăl. Sora lui Abdul o remarcă și este foarte impresionată de frumusețea ei. Îi transmite fratelui său că a găsit o tânără perfectă pentru a-i fi cea de-a patra soție, ceea ce-l face curios. Așa că se prezintă acasă la Mahmud alături de sora sa, pentru a o cunoaște pe tânăra domniță.

Conform obiceiului, sunt pregătite o mulțime de dulciuri și tradiționalul ceai cu mentă. Nur este pusă să-i servească pe musafiri, trebuind să dea dovadă de bun simț.

  • Nepoata mea face niște dulciuri foarte gustoase! Toate acestea sunt pregătite de mânuțele ei! se laudă Mahmud bătrânului Abdul.
  • Toate sunt foarte bune! remarcă Ruya. Și observ că este politicoasă, manierată! Felicitări pentru buna educație! spune întorcându-se spre Ali Hassan, care încuviințează cu un zâmbet cât se poate de sincer.

Nur se întoarce la bucătărie, însă stă și ascultă după grilajul de lemn și perdeaua de mătase. Bătrânul nu o impresionează, ba dimpotrivă, o dezgustă.

  • Mahmud prietene, ai o nepoată minunată! i se adresează Abdul. M-am gândit s-o cer de soție! Va fi cea de-a patra soție a mea!
  • Eu, să fiu a patra lui soție?! exclamă Nur încetișor astfel încât nu este auzită de cei din salon. Eu, să fiu a patra lui soție?! Eu, să mă căsătoresc cu un moșneag?!
  • Nunta va avea loc peste două săptămâni! decide Mahmud.
  • Baba, de ce îmi faci asta?! De ce?! spune tânăra urcând în grabă scările spre camera ei plângând, unde se încuie. Nu e adevărat! Annem! Te rog, annem! Nu-i lăsa să mă căsătorească…

Ali Hassan nu este prea mulțumit, însă acceptă totul spre binele lui Nur. În sufletul lui, nutrește speranța că totul va fi bine, dar omul se mai înșeală uneori…

VA URMA !!!!

Review overview
5

12 COMMENTS

Leave a Reply