Maktub de Hayat Seviyor
Prolog
Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii.. Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume..Nimeni nu-l poate schimba sau modifica..Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit..Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ..De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta..Fie bune, fie rele.. După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul.. Visează!.. Maktub!
Capitolul 2 – În care familia se destramă
Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța
Capitolul 4-În care spiritele se calmează…
Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur
Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir
Capitolul 7
În care nu te poți împotrivi sorții…
Nur stă întinsă în pat, cu privirea ațintită în tavan. Chipul îi este roșu de atât plâns, iar în camera ei este o dezordine de nedescris. La nervi a trântit, a aruncat, a stricat. O doare spatele, căci și-a neglijat coloana de când se află în Maroc. Se aud zgomote de la parter, se apropie de ușa încuiată și ascultă. Se pare că musafirii au plecat, iar Mahmud și Ali urcă scările către camera ei. Două bătăi puternice în ușă. Nimic. Mahmud apasă pe clanță. Ușa e încuiată.
- Deschide ușa! se răstește Mahmud.
- Kızım, te rugăm, deschide-ne ușa! i se alătură Ali Hassan.
Niciun sunet. După câteva minute în care bate la ușă, încearcă să forțeze clanța, Mahmud cheamă un servitor, pe care-l pune s-o spargă. În urmă gălăgiei făcute, micuțul Ali, Mehmed și câteva femei din casă își fac apariția. Se intră în camera lui Nur, unde toată lumea privește uimită haosul. Nici urmă de Nur.
- Baba, Nur e aici! țipă băiețelul din balcon. Veniți repede!
Cu toții se reped într-acolo. Când ce să vezi, Nur este întinsă pe marmură, cu un cuțit lângă ea și cu venele de la o mână tăiate. Un fir de sânge vișiniu curge lent. Micuțul Ali este aplecat asupra ei și plânge, în timp ce mâinile-i tremurânde mângâie chipul prințesei suferinde. Imediat este chemat un doctor, în timp ce tânăra este ridicată și așezată pe pat. O femeie încearcă să-i oprească sângerarea. Ali Hassan se așază pe un scaun și-și privește fiica, rugându-se în gând și implorându-l pe Allah să nu fie prea târziu. Doctorul intră în odaie, se apropie de Nur. Observă că sângerarea nu se oprește și-i administrează un sirop, după care-i aplică un pansament. Hemoragia este oprită și toată lumea răsuflă ușurată. I se dă fetei să bea apă pentru a înlocui sângele pierdut, iar medicul îi lasă câteva medicamente. În câteva zile se va pune pe picioare. Nur este lăsată să doarmă. Dar visele nu-i dau pace…
Nur se afla în livada de portocali, pe un fotoliu din foișorul de lemn, unde așternea câteva cuvinte într-un caiet frumos, îmbrăcat în piele. Purta o rochie de un portocaliu deschis, legată la brâu cu o curelușă mai închisă la culoare. Voalul alb nu îi stătea pe cap cum ar fi trebuit, ci era așezat pe umeri. Pantofii rozalii dădeau vestimentației un plus de originalitate, iar cerceii și colierul cu perle completau portretul elegant al tinerei.
Cemile vine în grabă spre ea și o cheamă în casă. Nur își ia caietul, își pune voalul pe cap și își însoțește sora. Pe drumul parcurs prin livadă, fata observă schimbările din natură. În câteva clipe, livada înflorește, portocalele se coc, apoi crengile devin golașe. Anotimpurile se succed cu repeziciune, acest ciclu repetându-se fără încetare. Intră în casă, se privește în prima oglinda ce-i iese în cale și observă că fața îi este îmbătrânită, plină de riduri, părul cărunt. Chiar și așa, privirea i-a rămas tânără și plină de viață ca întotdeauna. Se întoarce și o găsește pe Cemile neschimbată, la fel cum o știa. Cine le-ar vedea acolo ar crede că sunt mamă și fiică, nu două surori! Lui Nur i se face pielea ca de găină, respiră sacadat.
- Ce-ai pățit, Nur? o întreabă Cemile.
- Ăăă…, îngână Nur nefiind în stare să vorbească.
- Haide, vino! Mama ne așteaptă în salon!
Ajunse în salon, Nur o vede pe mama sa. Ce tânără și ce frumoasă era, în comparație cu ea! Timpul nu-și pusese amprenta asupra doamnei Latiffa.
- Fiica mea dragă, ne cânți ceva la pian?
Nur, încă sub efectul șocului, se așază în fața pianului. Mângâie clapele, apoi apasă pe ele. În locul sunetelor muzicale cu care era obișnuită, camera este inundată de triluri încântătoare. Fata se oprește, însă muzica continuă. Îngrozită, se ridică de pe scaun, se întoarce spre Cemile și Latiffa, însă acestea dispăruseră. Zărește caietul în care adineauri scria, se apleacă și-l ridică de pe podea. Îl deschide și înăuntru găsește chipul mamei sale întipărit pe mai multe pagini. Într-o imagine era veselă, în alta tristă, într-una râdea, în alta plângea. Nur aruncă caietul și o ia la fugă. Iese din casă și se împiedică de rădăcinile unui arbore și cade…
Nur se trezește brusc, cu inima bătându-i puternic. Micuțul Ali stătea lângă ea pentru a o veghea:
- Baba, vino, s-a trezit! Sora mea e bine!
Ali Hassan intră în cameră și se apropie de fiica sa.
- Kızım, ne-ai speriat așa de tare! Of! Să nu mai faci niciodată asta! Să nu mai încerci să-ți curmi zilele! îi spune mângâind-o pe cap. Fiica mea scumpă! continuă el, strângând-o în brațe.
Fata îl dă la o parte, se întoarce cu spatele la tatăl său și închide ochii. Este lăsată singură și după ce închide ușa, se ridică din pat și se așază pe podea cu picioarele încrucișate. Începe să plângă, regretând că se află acolo, sperând că va scăpa de căsătoria forțată…
După câteva zile, merge cu mătușa sa, soția unchiului Mahmud, la bijutier. Aici le așteaptă bătrânul Osman și Ranya. Nur a fost uimită să afle că poate alege câte și ce bijuterii vrea, numai din aur de 24 de karate. De asemenea, a aflat că în situația în care bărbatul refuză să cumpere aur viitoarei soții, înțelegerea se poate anula și prin urmare, adio căsătorie! Își pune în gând să-și aleagă atât aur încât bătrânul să ajungă în situația de a-i spune nu. Astfel, va fi liberă!
Zis și făcut. Nur alege tot ce-i mai scump: coliere cu diamante, cercei imenși, zeci de brățări, inele cu rubine. Pe scurt: toată vitrina. Osman nu-i zice nimic, achită cele zece kilograme de aur și i le oferă viitoarei sale soții. Aceasta este mută de uimire, nu îi vine să creadă. Era așa de aproape să scape de căsătorie! Slujitorii lui le conduc pe ea și pe mătușa sa acasă, cu tot aurul cumpărat.
- Sper să merite investiția, frate! îi spune Ranya bătrânului Osman.
- Merită! Sunt sigur de asta! Știi să mă fi înșelat eu vreodată?
- N-ai văzut ce uimită era? Credea că nu o vei lăsa să cumpere tot aurul ăla și așa ar fi putut anula căsătoria!
- E isteață fata! Și extrem de frumoasă!
- Frate, observ că ți-a furat mințile puștoaica asta!
Ajunsă acasă, Nur arată familiei sale aurul primit. Toată lumea este surprinsă de numeroasele bijuterii, care de care mai încântătoare. Ea se retrage imediat în camera sa fără a lua cina, se întinde în pat, privind tavanul confuză.
- Allah, cum aș putea scăpa de căsătoria asta? Am încercat să mă sinucid, m-am folosit de un vicleșug, însă totul a fost în zadar. De ce? Allah, spune-mi! De ce?
Peste două zile are loc nunta. Mireasa este pregătită de celelalte femei, este îmbrăcată cu o superbă rochie albă, este încărcată cu aur, pietre prețioase. Este machiată, părul aranjat. Oficierea căsătoriei are loc în lipsa lui Nur, căci femeile nu pot fi prezente în încăperea respectivă. După aceea, mirii sunt purtați pe sus într-un dans tradițional și, în cele din urmă, așezați în jilțuri. La scurt timp, aceștia sunt conduși în dormitorul nupțial. Bătrânul Osman îi spală picioarele conform obiceiului. Ea îl privește cu atenție, iar din ochii căprui curg lacrimi…
VA URMA
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
27 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Felicitari, Cosmin! Abia astept sa citesc continuarea 🙂
locco_smiley_37
Cosmin felicitari.imi place mult
locco_smiley_37
Așteptăm cu nerăbdare continuarea! În mintea mea deja se desfășoară scenarii!
😀
😀
Off, te-ai oprit fix cand totul devenea din ce in ce mai interesant. Abia astept continuarea.
Deja încep să lucrez la următorul capitol 🙂
Incepe sa imi placa aceste capitole! Felicitari tinere domn!
Mulțumesc 🙂
Si mie incepe sa imi placa din ce in ce mai mult!
Mă bucur locco_smiley_37
Foarte frumos acest capitol, bravo Cosmin!
Merci, ella 🙂
Imi place mult Cos!!! Succes in continuare 🙂 locco_smiley_10
Merci locco_smiley_37
Imi place scrisul tau, cu acele accente de punere in scena, te face sa vezi totul foarte cinematografic. Parca ai fi scenarist :). Sunt foarte curioasa ce se petrece intre Nur si batranul sau sot in continuare.
De la prea multe seriale probabil :)))
Din ce in ce mai interesanta povestea! 🙂 se vede ca ai inspiratie!
Merci 🙂
Felicitari, Cosmin ! Imi place mult povestea scrisa de tine ! Astept continuarea ! locco_smiley_10
Merci 😀
felicitari cosmine!dar ma omoara portiile asa cu lingurita!abia astept continuarea si sincer abia astept sa citesc tot.
Merci, Arci locco_smiley_37 Știu că e nașpa că vă dau cu porția, dar dacă timpul nu-mi permite să scriu mai mult 😛 Sper ca anul acesta să poți citi întreaga carte, cap-coadă 🙂
Bravo, Cos! :*