Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 9

Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 9

by -
16

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii.. Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume..Nimeni nu-l poate schimba sau modifica..Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră..Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit..Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ..De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta..Fie bune, fie rele.. După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul.. Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9
       În care totul ia o întorsătură neașteptată…

   Se aude o bătaie puternică în ușă. Nur se trezește brusc și-și dă seama că se află în dormitorul nupțial. Aude cum soțul său a deschis ușa și că vorbește cu un bărbat. Bătrânul se întoarce și-i spune:
– Te-ai trezit, draga mea?
– Da! Bună dimineață! îi răspunde ea încercând să zâmbească.
– Îmi place foarte mult cum dansezi! Uite ce costum de dans ți-am cumpărat!
     Nur este uimită de costumul țesut cu fir de aur, împodobit cu pietre prețioase. Îl acceptă,  mulțumind frumos. Mai târziu, proaspeții însurăței sunt conduși la ei acasă de un întreg alai. Celelalte trei soții o primesc cu brațele deschise pe Nur, căci din acest moment vor împărți și bucuriile și necazurile. Nur hotărăște să facă tot posibilul pentru a fi în relații bune cu  ele. Doar așa va putea avea parte de liniște și pace.
   Nici bogățiile, nici aurul nu-i încântă sufletul tinerei. Asta e soarta  multor femei musulmane: să trăiască alături de un bărbat pe care nu-l iubesc. Sunt și unele care încep să-și iubească soțul, dar este nevoie de câțiva ani de conviețuire. De fapt, Nur se bucură că nu-l iubește pe moșneag, cum să iubească fosila aia?! Așteaptă cu nerădare să rămână văduvă, speră să se întâmple asta cât mai curând. Până atunci va fi o soție supusă, va strânge bani și aur. După aceea, va fugi din Maroc și se va întoarce în Turcia. Va recumpăra reședința, va locui cu mama și sora sa. Îl va lua și pe micuțul Ali. Da, așa va face! Acest vis îi dă încredere și putere.
     Visele îi sunt spulberate la scurt timp. Pe la jumătatea lunii august, într-o zi extrem de călduroasă, iese la o plimbare cu soțul său prin medina, acoperită cu o burqa neagră. De când s-a căsătorit poate ieși din casă doar însoțită și acoperită din cap până în picioare, pentru a-și ascunde frumusețea de ochii străinilor. La un moment dat, i se face rău de la căldură și leșină. Este dusă acasă, își revine, însă este chemată și o femeie-doctor care imediat îi dă diagnosticul: este ÎNSĂRCINATĂ. Această veste cade ca un trăznet. Un copil îi va schimba complet planurile. Are două opțiuni. Ori va fugi acum cât mai poate, ori va rămâne acolo. Se frământă în legătură cu ce va face în continuare, însă este extrem de confuză, în timp ce Osman este în culmea fericirii. Ali află de la Mahmud și se întristează. Nur nu l-a mai vizitat, de la nuntă nu a mai dorit să-l vadă. Ce poate fi mai trist pentru un părinte, decât un copil pentru care nu mai exiști?!
    Mahmud nu a așteptat prea mult timp și a început să-i caute lui Mehmet o soție tânără și frumoasă. Tânărul este încântat, îi cere lui Nur sfatul în privința viitoarei soții și la începutul lunii octombrie are loc fericitul eveniment. Întâlnirea dintre Ali și fiica sa este inevitabilă. El o privește, îi observă burtica și ochii i se umplu de lacrimi. Nur izbucnește în plâns, se apropie de tatăl său și-l strânge în brațe.
– Kızım, özür dilerim! Beni affet, lütfen! (Fiica mea, îmi pare rău! Te rog să mă ierți! )
– Baba… (Tată… )
– Nu trebuia să accept să te căsătorească cu moșneagul ăla…
– Baba, nici eu nu trebuia să am atitudinea asta față de tine! Tu îmi voiai binele! Iartă-mă!
– Ești însărcinată!
– Da… Voi avea un copil, un copil al cărui tată nu-l iubesc…
– Și asta doar din cauza mea!
Cei doi se retrag într-un colț mai îndepărtat, pentru a fi siguri că nu-i aude nimeni.
– Baba, am nevoie de ajutorul tău!
– Spune-mi, kızım!
– Baba, vreau să fug în Turcia! Să mă întorc la mama și la Cemile! Te rog, baba, nu mă refuza! Nu vreau să-mi cresc copilul aici! Te rog, fă asta pentru nepotul tău!
– Of, kızım! Ce-mi ceri să fac! Dacă ești prinsă, îți dai seama că vei fi lăsată în pace până vei naște, după aceea îți vor lua copilul și în cel mai bun caz vei fi biciuită?! Atunci nu te voi mai putea salva…
– Nu contează, baba! Aș face orice pentru binele copilului meu!
– Și eu, kızım! După nunta fratelui tău vom rezolva acest aspect!
– Baba, teșekkürler! (Tată, îți mulțumesc!)
     Nur se întoarce în camera femeilor, iar Ali la oficierea căsătoriei. Acolo, în Maroc există o tradiție. Cununia propriu-zisă are loc în absența miresei, dar și a oricărei femei. Căsătoria este ca o înțelegere pe care tatăl miresei sau după caz, unchiul, fratele mai mare, o are cu mirele, în prezența imamului, finalizată cu o strângere de mână. În acest caz, reprezentantul miresei promite în numele ei că va fi o soție loială, credincioasă, că-și va respecta soțul și că nu se va abate de la îndatoririle oricărui musulman. Mehmet este emoționat, dar și entuziasmat, gândindu-se că va avea o familie. Lui Ali îi crește inima de bucurie, dându-și seama că fiul său va avea o soartă mult mai bună decât Nur. Începe și petrecerea, însă el stă numai cu gândul la propria sa nuntă, cu Latiffa. Pielea i se face de găină când își amintește destăinuirea pe care le-a făcut-o medicul, faptul că soția sa e grav bolnavă și că nu va mai trăi mult.
– Mă voi întoarce după ea și o voi aduce cu forța aici! se decide el, însă fără să-și dea seama a gândit cu voce tare.
– Ce s-a întâmplat, Ali? întreabă Mahmud care l-a auzit. Ți-e dor de soțioara ta? Femeia aia ți-a sucit mințile rău de tot!
– Mahmud! Taci! Nu e nici locul, nici momentul să-mi judeci și să-mi jignești soția! Dacă mai spui ceva despre ea…
– Mă ameninți? Probabil ai uitat că îmi ești dator mie și tatălui meu  pentru…
– Taci! se răstește Ali, după care părăsește încăperea. Merge în camera sa, după care iese în balcon, admirând cerul și frumoase tonuri roșiatice ale asfințitului.
      Noaptea trece imediat, iar Ali se trezește pe divanul de pe balcon. Adormise acolo și uitase de nunta fiului său. S-a lăsat dus de val, frământările nu i-au dat pace. Coboară la parter în salon, unde-și găsește vărul fumând o narghilea și citind niște scrisori. Nici nu ai fi zis că a fost o mare petrecere în noaptea precedentă, semn că servitorii și-au făcut treaba.
– Vere, ai primit o scrisoare de la guvernatorul Izmirului! i se adresează cu un zâmbet cât se poate de sincer.

      I se face pielea ca de găină, ia scrisoarea, o despăturește. În salon își fac apariția Mehmet, Nur și micuțul Ali, chemați de Mahmud. Ali Hassan inspiră și expiră, după care începe să citească cu voce tare:

               Dragă Ali Hassan,
     Te anunț că trupele străine au zăbovit doar câteva zile în Izmir. Soldații turci le-au făcut de petrecanie și acum ne străduim să reparăm toate stricăciunile provocate de rebelii musulmani aflați mână-n în mână cu forțele adversare. Condoleanțe! Soția și fiica ta mai mică au murit! Îmi pare foarte rău, însă mie mi-a revenit sarcina de a-ți da această veste cutremurătoare. Stai fără griji! Se vor duce la îndeplinire toate datinile! Aștept un semn de la tine!
                                        Al tău tovarăș,
                               Recep – Guvernatorul Izmirului.

      Bărbatul începe să tremure, după care se prăbușește. Copiii săi intră în panică, iar Nur face o criză. Încearcă să-și aducă tatăl în simțiri, însă constată că nu mai are puls. E mort. La fel și mama sa. La fel și scumpa sa soră. Începe să plângă, să țipe. E revoltată de viața nedreaptă, de soarta pe care a primit-o. De ce n-a murit ea? De ce? Ar fi scăpat de tot, așa ar fi fost cel mai bine! De ce n-a rămas în Izmir? Ce caută aici printre străini? De ce? De ce? De ce? O mulțime de întrebări și niciun răspuns.
– Nu se poate! Mama și Cemile trăiesc! Nu cred! strigă ea îndurerată.
 
     Se ridică în picioare, urcă în grabă treptele, însă are ghinionul să alunece. Se rostogolește pe scări până ajunge jos. Toată lumea se apropie de ea, dar descoperă că e inconștientă. La scurt timp după aceea, se răspândește următoarea veste: Nur a pierdut sarcina! Mahmud se bucură că toate planurile au fost duse la capăt. Îi pusese o substanță în băutură vărului său, care să-i slăbească și mai tare inima. Vestea morții Latiffei și a fiicei sale i-au pus capac. Șocul a fost prea puternic. Pe Nur a căsătorit-o cu forța, a fost sigur că aceasta va urca în camera tatălui ei, că va aluneca pe treptele proaspăt spălate și că va pierde sarcina. Acum va trebui să îndure și mânia bătrânului Osman. Mehmet e căsătorit, are casa lui acum, îl va lua și pe Ali. Acum nu va mai râvni nimeni la averea sa, în sfârșit va dormi liniștit…

VA URMA!!!

Review overview
5

16 COMMENTS

  1. “Fosila” … :) Bietul om, Cos! Dar imi place ca incepe suspansul si intra destinul implacabil in actiune.

  2. Felicitari, Cosmin ! Devine din ce in ce mai incitant ! Imi place foarte mult povestea scrisa de tine !Abia astept urmatorul capitol ! :)

  3. Doamne, ce capitol intens si cutremurator! Chiar au murit mama si sora lui Nur? Sper ca nu. :(
    Imi pare rau pentru tatal lui Nur.
    Si il urasc de-a dreptul pe Mahmud.
    Felicitari pentru capitol. Il astept cu interes pe urmatorul.

    • Mama a murit la început, dar Cemile trăiește :) Recitește capitolul 8 și ai să vezi că guvernatorul Izmirului a făcut o confuzie. În fabrica familiei Abdullah a fost găsit un cadavru în urma unui incendiu. Respectiva victimă purta la gât lanțul lui Cemile…

      Mahmud e cel mai antipatic personaj din toată cartea la momentul actual :)))

      Mulțumesc pentru apreciere :) Capitolul 10 e gata, zilele astea va apărea!

Leave a Reply