Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

by -
6

Meniu: (ciorbă de gulii, cartofi franţuzeşti,tăiţei cu turmeric)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină
-1-2 mere date pe răzătoarea mai mare
-o legătură de ridichi curăţate, date pe răzătoarea fină
-amestecaţi toate ingredientele într-un bol, potriviţi de sare, piper şi puţin oţet sau suc de lămâie
-opţional puteţi adauga mărar sau pătrunjel tocate fff mărunt

2.Ciorbă de gulii

-2 morcovi şi un pătrunjel daţi pe răzătoarea fină
-1 gulie mai mare tăiată bucăţele
-1 ceapă tăiată mărunt
-într-o oală punem puţin ulei şi călim morcovul şi pătrunjelul, adăugăm ceapa, gulia şi apă şi punem la fiert
-adăugăm sare, piper, praf de chimen, cury
-când legumele sunt aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă şi mai lăsăm să fiarbă puţin
-se poate mânca aşa sau drege cu smântână, sau smântână frecată cu ou

3.Cartofi franţuzeşti:

-4-5 cartofi curăţaţi, tăiaţi rondele şi fierţi în apă cu sare
-5-6 ouă fierte tari şi tăiate rondele
-smântână, caşcaval
-ungem cu margarină o cratiţă sau o tavă mai adâncă
-punem alternativ: un strat de cartofi +un strat de ouă +2-3 linguri smântână +cartofi +ouă +2-3 linguri smântână +cartofi
-deasupra turnam smântână amestecată cu caşcaval (dat pe răzătoare) şi dăm la cuptor
-puteţi folosi în loc de caşcaval, brânză telemea, sau în loc de un strat de ouă să tăiaţi felii subţiri de cârnat sau feliuţe de şuncă

4.Tăiţei cu turmeric (Vero)

-1 litru lapte, 150 grame tăiţei mărunţi ( am folosit tăşcuţe ca bobul de orez), o budincă de vanilie, 4 linguri de zahăr, o linguriţă turmeric ( şofran indian).
– Se fierbe laptele, separat se fierb tăşcuţele care se strecoară când sunt trei sferturi fierte şi se pun în lapte, pe ochiul mic.
– Într-un bol se dizolvă budinca cu puţin lapte rece, care se adaugă în laptele cu tăşcuţe.
– Se adaugă turmericul, se opreşte focul şi se lasă acoperit 5 minute.
-Se aşează în boluri şi e un desert delicios

Poftă Bună!

6 COMMENTS

Leave a Reply