Mihai Viteazul de Cristian Moșneanu-pre-recenzie

Mihai Viteazul, de Cristian Moșneanu–pre-recenzie

Prefață/Cuvânt înainte: Cornel Bîrsan, prof. dr. Cristian Condurache, Ștefan Dumitrache

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Editura: Librex Publishing

Data apariției: noiembrie 2017

  Cine este Cristian Moșneanu ?

   Născut în urmă cu 33 de ani, dintr-o familie “nobiliară” de țărani “moșneni”, răzeși ai ţinutului Dobrotei prahovene, și-au căutat “identitatea” încă de la primii pași în vastitatea  tradițiilor şi eposului  satului românesc.

   Creația sa cuprinde atât cărți de istorie (,,Istorie furată. Întemeierea Țării Românești. Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr”– coautor, ,,Petru Dimitrie Cercel”, ,,Mihai Viteazul”), cât și poezie (,,Lăsând totul în vânt…”), dar, mai nou, i se adaugă și un volum de aforisme (,,Truisme în chip de aforisme”), toate fiind publicate sub egida Librex Publishing.

   Despre Cristian Moșneanu v-am vorbit și cu un alt prilej, însă țin să reiau faptul că se numără printre cercetătorii de seamă din domeniul istoriei, reprezentând una din speranțele istoriografiei române contemporane. Datorită unor oameni pasionați de istorie asemenea lui, putem afirma că studiul istoriei României se află, în continuare, pe mâini bune.

   După eforturile de a scoate la lumină misterul legat de existența și descălecatul lui Radu Negru Vodă, după volumul ce-l prezintă pe prea puțin cunoscutul Petru Dimitrie Cercel, a venit rândul ca istoricul Cristian Moșneanu să ne surprindă cu o altă lucrare, dedicată, de această dată, faimosului voievod muntean Mihai Viteazul, o figură emblematică pentru istoria neamului nostru.

   Din fericire, am avut șansa să citesc/să studiez această carte cu puțin timp înainte de publicarea ei, motiv pentru care țin să-i mulțumesc lui Cristian, un neprețuit prieten de-al meu. Am lecturat-o imediat, în cel mult 3 ore, mânat de o sete de cunoaștere, de dorința de a afla mai multe despre Mihai Viteazul, un personaj pe care, personal, îl admir nespus. Nu doar o singură dată am avut impresia că mă aflu alături de el: pe meleagurile rodnice ale Valahiei, pe câmpul de luptă, la Alba Iulia, în preajma cortului în care a fost decapitat.

   Concluzia? Mi-a plăcut extrem de mult maniera în care este prezentată personalitatea istorică, analiza detaliată a evenimentelor, controversele cărora autorul încearcă să le ofere o rezolvare, opiniile sale argumentate referitoare la diferite aspecte legate de viața domnitorului Mihai Viteazul.

  Înainte de toate, consider că este necesar să menționez faptul că ,,Mihai Viteazul” reprezintă prima carte din colecția ,,Mari voievozi și regi ai românilor”, un proiect prin care editura Librex ȋşi propune să aducă ȋn atenţia publicului douăsprezece cărţi despre unii dintre  cei mai ȋnsemnaţi conducători ai acestui popor. Prima carte va fi dedicată lui Mihai Vodă Viteazul, primul dintre conducătorii români, care intrând triumfător ȋn Alba Iulia a reuşit pentru prima oară să ȋndeplinească visul secular al tuturor celor de-o mumă, de-un neam şi de-o limbă. Colecţia se va ȋncheia cu o lucrare dedicată lui Ferdinand  I ”Ȋntregitorul”, cel care a reuşit să desăvârşească opera lui Mihai Filum Pătraşco.

   Fără îndoială, volumul de față este de nelipsit din biblioteca fiecăruia dintre noi, din biblioteca fiecărui român care prețuiește istoria națională și eforturile depuse de strămoșii noștri pentru ca astăzi să putem trăi în România, pentru ca astăzi să ne numim români și să vorbim limba română. Mihai Viteazul este una din personalitățile care a influențat destinul Țărilor Române din trecut și, implicit, al României de astăzi.

      Mihai Viteazul (n. 1558) a fost fiul nelegimit al domnitorului Pătrașcu cel Bun, născut din legătura celui din urmă cu Tudora, descendentă a faimoasei familii Cantacuzino. În condițiile în care tatăl său a murit înainte ca el să se nască, a fost crescut de mama sa și de rudele de sex masculin ale acesteia. La maturitate a ieșit din anonimat, implicându-se în viața politică a Țării Românești, ocupând funcția de Mare Ban al Craiovei.

O altă dovadă care să ateste că Mihai este os de domn, este dat de faptul că Teodora, mama lui purta “în pecetea  de pe inelu-i titlul de Doamnă, <gospojda>, şi semne luate din herbul ţerii. Fiul său va fi numit-o în dania cea adevărată tot <Doamnă>, cum îi zic apoi toţi Voevozii ce vin pe urmă şi hotarasc asupra moşiilor ei de moştenire”. Aşadar chiar dacă Teodora a fost numai ţiitoare a lui Pătraşcu, aceasta a primit de la voievod acele însemne pe care le purta Doamna ţării, lucru argumentat de altfel şi din modul cum o numea Mihai (doamnă) în documente şi restul voievozilor munteni care au urmat.

    În 1593 își începea domnia ce avea să țină 8 ani, o domnie marcată de victorie și succes, Mihai dovedindu-și, rând pe rând, abilitățile de diplomat, dar și pe cele de militar. I-a învins în război pe turci, și-a găsit un aliat în împăratul romano-german Rudolf al II-lea și, cel mai important, a reușit să cucerească Transilvania și Moldova din mâinile lui Andrei Bathory, respectiv ale lui Ieremia Movilă, reîntregind teritoriul locuit odinioară de daci, aducându-i laolaltă pe români.

La 24 noiembrie 1593 Mihai Viteazul va ajunge domn al Țării Românești, având în principal susținerea lui Andronic Cantacuzino: „L-am făcut domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai; l-am preferat, <socotind> că el este mai bun decât ceilalţi boieri vicleni, care nu arată să fi moştenit ceva  deosebit de la părinţii lor, căci toţi sunt vicleni şi mincinoşi din fire, nişte intriganţi şi cu totul nepricepuţi în treburile ţării. însă în ceea ce-l priveşte pe banul Mihai, sărmana ţară este mulţumită, şi au înălţat rugăciuni lui Dumnezeu pentru că i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin cu milă pentru cei săraci şi cu frica lui Dumnezeu […] pentru că eu […] m-am zbătut şi l-am făcut domn, lucru de care eu sunt foarte mulţumit. Este vrednic să păstorească un popor, el, mai bine decât alţii„

            Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba-Iulia

     Acțiunele pe care le-a întreprins au marcat, fără doar și poate, destinul Țărilor Române. Deși unirea înfăptuită de Mihai Viteazul nu a rezistat decât un an, ca urmare a faptului că a fost asasinat mișelește, acest act de bravură, această dovadă de patriotism și dedicare avea să rămână întipărită în memoria colectivă a poporului român care a reușit, în cele din urmă, să se reîntregească.

Succesul repurtat de Mihai ȋn Moldova are un răsunet nescontat ȋn Europa astfel ȋncât regele Franţei, Henric al V-lea, scria ambasadorului său la Poartă “Se zice ca românul e foarte tare şi că planurile lui cresc potrivit cu izbândele”. Tot legat de acestă ispravă, ȋntr-un jurnal publicat la Roma se menţionează: „Dacă a fost vreodată un principe în lume demn de glorie pentru acţiuni eroice, acesta e signor Mihai, principele Valahiei”.

    Cartea lui Cristian Moșneanu începe prin a ne prezenta descendența și pe membrii familiei lui Mihai Viteazul, aducându-se argumente în favoarea înrudirii sale cu Pătrașcu cel Bun și Petru Dimitrie Cercel. Sunt trecute în revistă perioada anterioară domniei lui Mihai și situația Valahiei în pragul accederii sale la tron, domnia propriu-zisă, sfârșitul tragic al acestuia. Ni se oferă, de asemenea, informații despre titulara domnitorului, despre viziunea contemporanilor, cronicarilor, istoricilor în ceea ce îl privește, dar și o serie de imagini ce-l surprind pe voievodul valah și anumite momente-cheie ale epocii sale.

      Cu excepția conținutului bine documentat, volumul se remarcă printr-un limbaj și printr-o manieră de expunere a ideilor accesibilă publicului larg. Astfel, acesta poate reprezenta lectura oricărui român pasionat de istorie sau, pur și simplu, a oricărui român dornic să afle mai multe despre istoria țării sale, despre Mihai Viteazul – erou al neamului. Prin urmare, vă recomand să citiți ,,Mihai Viteazul” de Cristian Moșneanu, să înțelegeți mai bine domnia și contribuția domnitorului muntean la conturarea conștiinței și a identității naționale. Căci fără istorie ne este imposibil să ne înțelegem trecutul, să apreciem valoarea patriei noastre, să acceptăm și să ducem la îndeplinire misiunea pe care o avem cu toții (doar suntem români, nu-i așa?!)…

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!