Mistere venetiene de Kathryn Walker

Titlul original : A Stopover in Venice

Traducerea : Valvoiu Iulian

Editura : Tritonic

Colectia : Casmir

Data aparitiei : 2009

Numar pagini : 288

Gen : Romance

Romanul de debut semnat de Kathryn Walker, despre dragoste, pierdere, mister si renastere, se defasoara intr-o Venetie senzuala urmarind tensiunea psihica si emotionala a unei femei neimplinite, scriere inspirata din nefericita casnicie a autoarei cu binecunoscuttul cantaret James Taylor. Povestea se declanseaza in momentul in care Nel Everett, eroina romanului, coboara pe neasteptate din tren, parasindu-si sotul muzician, vedeta adulata si aclamata in concerte. Situatia se complica atunci cand ajunge in palatul unei contese venetiene si se implica in descifrarea unei fresce misterioase, a carei valoare ar putea schimba o secventa din istoria artei renascentiste. Aventura este incununata de idila care se naste intre Nel si Matteo, restauratorul angajat de contesa, eroina gasind resursele unei noi pasiuni atat profesionale cat si spirituale. Romanul este unul dinamizat de sentimente, emotii si trairi, subliniind in mod constant stransa legatura intre trecut si prezent.

Kathryn Walker este nascuta pe 9 ianuarie 1943, in Philadelphia. A urmat Universitatea Harvard fiind bursiera Fullbright. A aparut in roluri principale pe Broadway si a primit un Premiu Emmy pentru rolul jucat in serialul „The Adams Chronicles” de pe canalul PBS. Romanul „Mistere venetiene” reprezinta debutul lui Kathryn Walker dincolo de scena, in literatura.

mascaMi-a luat mult timp pana m-am decis sa cumpar aceasta carte. Am fost destul de sceptica in privinta ei, desi marturisesc ca titlul, descrierea si mai ales coperta, m-au cucerit din primul moment. Totusi nu stiam nimic despre autoare si m-am temut ca ambalajul face totul la ea. Insa mare mi-a fost bucuria cand am constatat ca povestea nu se refera doar la peripetiile lui Nel in palatul unei contese venetiene si idila ei cu Matteo, ci si la o calatorie plina de mister si suspans in Venetia secolului al XVI- lea, prin intermediul unui jurnal scris de o tanara de 16 ani pe nume Clara, in care aceasta ofera detalii despre evenimentele petrecute in cadrul familiei sale si in care face destainuri in legatura cu povestea de dragoste pe care o are cu misteriosul pictor evreu Giorgione / Zorzi de Castelfranco. Intr-o oarecare masura “Mistere venetiene” mi-a amintit de o alta cartea, “Viata dubla la Venetiade Monica Ramirez, in ambele fiind evocata atmostera misterioasa a Venetiei – La Serenissima, cu intortocheatele sale stradute, informatii despre arta si istorie si avand un continut plin de suspans,intriga si romantism.

Personajul principal al cartii este Cornelia Everett ( Nel ), o tanara actrita americana casatorita de opt ani cu un celebru muzician pe nume Anthony. Relatia celor doi scartie inca de acum 5 ani, iar eroina noastra se simte mai degraba precum o sotie de carton care isi insoteste sotul prin turnee si a carei viata graviteaza in jurul intereselor si bunastarii acestuia.

De aceasta data, Nel il insoteste pe Anthony si trupa acestuia de muzicieni prin Italia, numai ca in urma unei dispute cu acesta, se hotaraste ca este timpul sa-si faca ordine in viata, asa ca isi ia bagajele si coboara din tren undeva in apropiere de Venetia. Ajunge in oras si se cazeaza la hotelul Gritti Palace.

Mistere venetieneAdevarata aventura a lui Nel incepe din momentul in care salveaza intr-una din plimbarile ei o gagalice de catel chinuit de un grup de baieti pe care il ia cu ea si incearca sa-l furiseze in hotel. Il ingrijeste si pe zi ce trece se simte tot mai atasata de micutul chihuahua caruia ii pune numele Giacomo. Nu peste mult timp un barbat ii tine calea si o intreaba daca are de mult catelul pentru ca i se pare ca acesta seamana izbitor cu Leo, animalul de companie al Contesei Lucrezia da Isola. Tanarul nu este nimeni altul decat Matteo Clemente, un restaurator angajat de batrana contesa. Dupa ce este nevoita sa recunoasca faptul ca a gasit cainele, acesta o insoteste la stapana de drept al lui Leo/Giacomo. Cele doua femei se simpatizeaza din prima clipa si dintr-una in alta, Nel ajunge sa locuiasca la palatul contesei Lucrezia(Lucy)si incepe o idila cu Matteo.

Printr-o intamplare, Matteo si echipa sa de restauratori descopera in palazzo o fresca acoperita din greseala cu gips, care se presupune ca apartine inceputului de secol XVI , avand caracteristicile scolii lui Bellini, iar tema este una mistica, poetica : o femeie intr-o rochie clasica alaturi de un leu. Acest eveniment declanseaza o intreaga aventura. Toti vor sa stie cine este misteriosul autor al frescei.

Ne-am apropiat de perete. Printr-un furnir dens am reusit sa disting niste vesminte de un verde pal, poate o parte dintr-un brat si partea superioara a unui corp fara cap ce parea sa fi apartinut unei femei. Mai jos, un fragment auriu ce reprezenta un singur ochi verde. Ce ar fi putut fi frunze sau cercuri.”

Nel, Matteo, Lucy si profesorul Renzo, un vechi prieten de-al contesei, vor incerca sa restabileasca adevarul istoric al operei de arta. In scena isi mai fac aparitia un cuplu – Ronald si Lydia ,care vor da si ei o mana de ajutor in traducerea unor documente. Putin cate putin au inceput sa apara unele descoperiri : casa contesei a fost candva o manastire de calugarite ceva mai neconventionale, cu o existenta permisiva. Acestea s-au stabilit aici undeva prin secolul al XV-lea pentru a lupta cu epidemia de ciuma. Casa a fost oferita unor maici de vita nobila ce apartineau ordinului religios Santa Maria delle Vergini pentru a-i putea ingriji pe muribunzi. Numai ca acestea nu erau interesate de ingrijirea muribunzilor, ci erau preocupate de a avea iubiti si de a fi mamele unor copii nelegitimi.

La indemnul contesei, Nel si Matteo incep sa faca unele cercetari in podul casei, loc impanzit de o gramada de cufere si cutii pline cu vesminte, obiecte personale ( o perla, un safir, pensule, o suvita mica de par). Insa ceea ce le-au atras atentia tuturor a fost o serie intreaga de documente si scrisori destinate unei anumite Clara si semnate de cineva cu initiala Z.

Insa atentia lui Nel se indreapta catre un cufar ce arata ceva mai nefiresc – seamana mai degraba cu o bucata separata de lemn asezata in cufar. Folosindu-se de un cutit a reusit sa desprinda placa si astfel a scos la suprafata o mica cutie de lemn in care se gaseau alte hartii misterioase, o carte mica legata in piele, iar pe interiorul capacului era gravat un nume : Taddea Fabiani. Anumite insemnari atesta faptul ca aceasta Taddea nu avea mai mult de 15 ani si a purtat o indelungata corespondenta cu o alta fata al carei nume era Clara Catena. Dar cea mai importanta descoperire consta in chiar insasi jurnalul Clarei. Prin intermediul acestui jurnal aflam viata pe care aceasta a dus-o alaturi de mama ei vitrega si de frati,dar si despre povestea de dragoste dintre ea si pictorul Giorgione / Zorzi.

Povestea Clarei este una emotionanta. Primele insemnari incep cu data de 10 iunie 1505 ,oferind anumite detalii despre moartea tatalui ei, despre faptul ca este nevoita sa suporte toanele intrigantei sale mame vitrege(Nucca) pe care nu o intereseaza decat soarta propriilor ei copii, despre dorinta de a deveni pictorita, dar mai ales despre momentul primei sale intalniri cu un pictor cunoscut mai mult pentru vasta experienta in materie de femei. Daca la inceput intre cei doi se formeaza o relatie ca intre mentor si invatacel, mai tarziu acestia ajung iubiti, dar isi pastreaza secreta relatia. Clara stie ca mama ei vitrega abia asteapta sa gaseasca un motiv pentru a o plasa intr-o manastire.

Si Z? Ce as mai putea spune despre el? E tandru si indragostit. Incerc sa ma pazesc de dezamagire si de indiferenta, dar par sa nu intervina. Povara noastra este aceea ca suntem mereu despartiti si nu am mai avut parte de intimidate de mult timp. Mereu ma intreb pe unde umbla cand suntem despartiti. Cred cu tarie ca ar sta numai cu mine daca s-ar putea, daca eu nu as fi inchisa.”

Intr-un tarziu, Zorzi se decide sa se logodeasca pe ascuns cu Clara, insa povestea ia o turnura cu totul alta din momentul in care in atelierul lui acestuia isi face aparitia o misterioasa femeie care il tulbura cu prezenta ei pe pictor. Aceasta nu este nimeni alta decat Cecilia,o celebra curtezana pe care Zorzi o cunoaste de cand el avea 16 ani. Iar adevarul iese la iveala: Zorzi a vizitat-o pe Cecilia destul de des si au fost intimi pana in momentul in care el s-a logodit cu Clara.

Ce reactie va avea Clara la aflarea acestei vesti? Ce se intampla cu cei doi indragostiti ?Ajung acestia sa se casatoreasca? Ce legatura este intre ei si fresca dintr-o anexa a unui ordin de maici , gasita mai tarziu de Nel si Matteo ? Dar ce se intampla si cu indragostitii din prezent – Nel si Matteo? Reuseste Nel sa se desparta de Anthony (care se pare ca are o relatie cu Natalie,PR-ul trupei sale) pentru a-si urma inima? Ce decizie va lua?

Mistere venetiene” merita sa fie citita de fanii genului Romance,dar si de cei indragostiti de arta si de Venetia. 

8,9 puncte/10

Autor: Alina

16 COMMENTS

  1. Super recenzie, felicitari. Foarte interesant subiectul cartii, sigur trezeste curiozitatea. Si? Cum se termina?

  2. Alina, cartea pare interesanta cu siguranta, dar recenzia ta e o incantare prin ea insasi! Felicitari!

    • Alina cu atatea aparitii cand voi mai reusi sa citesc si Mistere venetiene? Iti multumesc pentru ca ma ispitesti cu ceva nou. Suna tare bine povestea.

  3. Fetelor,sper ca am reusit sa va tentez putin .Sunt extrem de multe carti de care ne temem sa le achizitionam ,asa ca sper sa fie de folos si acesta prezentare .

  4. Alina imi place ptezentarea ta 🙂 . Sincer mi se pare interesanta cartea. Si coperta 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.