„Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Nebunul alb, de Allex Trușcă

 „Totul în viață este o partidă de șah, totul este o lecție de filozofie.”

Titlul original: Nebunul alb
Editura: Hoffman
Anul aparitiei: 2016
Număr pagini: 221
Gen: Fantasy
Cotație Goodreads: 4,50

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Allex Trușcă, „Nebunul alb”. Atât de surprinsă, încât nici nu știu de unde să încep. La început, povestea pare dezlânată, am avut impresia că nu găsesc nicio legătură între fapte. Însă mergând mai departe, lucrurile prind contur, articulându-se într-o poveste interesantă și controversată. La final, deja vroiam mai mult, fiind intrigată la maxim. Apropo, sper că va exista o continuare, pentru că finalul este deschis și foarte ofertant.

   Un fantasy ce demontează tot ceea ce știam până acum. Doar e fantasy, nu? Autorul nu s-a lăsat limitat de constrângeri și a dat frâu liber imaginației.

   În carte, fiul lui Dumnezeu nu este Iisus, așa cum știm cu toții, ci unul dintre Îngeri, de fapt cel mai strălucit dintre ei. În timp ce Tatăl îndrăgea oamenii, Fiul era împotriva lor. Din acest motiv, Tatăl și Fiul s-au certat, iar de atunci, la fiecare o mie de ani, are loc un război între cele două lumi: a Tatălui și a Fiului.

Autorul îmbină mitul lui Lucifer, Îngerul căzut, cu credința biblică și elemente din literatura fantasy.

   Bătălia dintre cele două lumi se desfășoară în paralel pe o tablă de șah, metaforă pentru ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. De fapt, dacă citim printre rânduri, întregul roman este o metaforă, transmițând subtil un mesaj: să trăim, să nu așteptăm să se întâmple lucrurile, ci să le provocăm; să ne învingem teama de a acționa și să nu abandonăm speranța; să nu ne lăsăm influențați de prejudecățile privind diferențele dintre noi:

„Refuz să cred că un om nu poate avea prieteni decât oameni, că un Vrăjitor ne este dușman doar pentru că are alte credințe, refuz să cred în orice învrăjbire pe care o întrețin unii sau alții, doar pentru folosul lor.”

„Deși mulți spun că iubirea este cel mai puternic sentiment, în realitate teama este mult mai puternică. Teama de a eșua, de a rata sau a pierde ceea ce-ți dorești, e mult mai periculoasă și mai dureroasă decât orice. Unii trăiesc cu teama asta toată viața. De fapt, ei nu trăiesc, doar supraviețuiesc…”

     Personajul din perspectiva căruia se povestește este Erin, un om simplu ce și-a depășit condiția, plecând din satul natal pentru a studia. El începe să aibă tot felul de vise, care de care mai ciudate. Toate se învârt în jurul unui câmp de luptă, iar laitmotivul este o statuie din satul său. „Statuia… e din nou acolo. „Amintește-ți cine ești!””. Așa încep toate visele.

    Acțiunea are loc pe mai multe planuri: cel realist, în care avem de-a face cu Erin și familia lui, activitățile sale zilnice, Academia, iubita sa, Zaira; lumea cunoscută prin visele lui Erin, în care regăsim tot felul de ființe magice și fantastice; jocul de șah dintre Tată și Fiu.

Frumusețea apare atunci când planurile se îmbină. Banala statuie din sat, care-i apare în vis, este, de fapt, un Înger transformat în stană de piatră, ca pedeapsă pentru că s-a îndrăgostit de o muritoare.

Sunt mai multe lucruri pe care Erin nu le cunoaște: că Zaira, iubita sa, însoțită mereu de o pisică, este, de fapt, Vrăjitoare; că el este urmașul Îngerului transformat în statuie și al femeii pe care acesta a iubit-o mai presus de orice; femeia pentru a cărei iubire a fost transformat în stană de piatră. Și culmea, va descoperi că el este alesul, un pion-cheie în bătălia ce urmează a fi declanșată.

„Atunci o privise pe Zaira în ochi pentru prima dată… atât de negri și atât de multă lumină în ei… Atât de întunecați și atât de luminoși și de strălucitori în același timp. Și-a amintit că prima dată s-au privit pentru mult timp, de parcă se cunoșteau de o mie de ani.”

   Întâlnim ființe precum Călugări, Călăreți, Asasini și Vrăjitori. Aceștia luptă de partea Tatălui. De partea Fiului luptă ființe precum Vrăjitori Întunecați, Călăreți Umbră, Demoni zburători și ce m-au intrigat, Necromanți.

Aș putea jura, fără să cunosc preferințele literare ale autorului, că l-au influențat mult Harry Potter și Cimitirul animalelor. De ce spun asta?

Păi, avem așa:

Necromanții, ființe care se hrănesc cu sufletele oamenilor, pe care le absorb, le înghit, pur și simplu: „Până și sufletul scotea un țipăt de deznădejde în timp ce era supt în gurile acelor ființe aduse la viață din tenebre.”

Nu vi se pare că Necromanții sunt echivalentul Dementorilor din Harry Potter? Sau sunt eu obsedată? J)

În plus, acești Necromanți se ocupă cu trezirea la viață a cadavrelor, din care alcătuiesc armate. De menționat că acele cadavre  nu au nicio legătură cu oamenii din timpul vieții, sunt niște simple marionete. Nu vă duce cu gândul la Inferi și la Cimitirul animalelor? Mie îmi aduce aminte de armatele de Inferi la care visa Grindelwald și pe care și le-a construit mai târziu Voldemort…

Vrăjitori Întunecați. Termenul nu este întâlnit în Harry Potter? Chiar și dihotomia,Vrăjitori buni și Vrăjitori Întunecați, mă transportă în același univers. Până și îmbrăcămintea este aceeași: robe colorate, purtătorii fiind catalogați ca venind de la circ.

„Apoi îi veni soluția, mai era o magie care nu îi reușise niciodată atunci când era Vrăjitor. O încercase de nenumărate ori, îl secătuise de puteri, dar nu avusese succes niciodată. […] Cavalerul lovi cu sete locul în care era el, dar securea trecu ca prin aer prin corpul lui Erin, în timp ce Erin se materializa în spatele lui, înfigându-i cuțitul în inimă.”

Ei, ce ziceți? Nu e asta Apariție-Dispariție?

Și acum o să ziceți chiar că sunt obsedată de o anume serie, dar știți ce văd eu în lupta dintre Tată și Fiu? Duelul dintre Dumbledore și Voldemort: „Nu ai să înțelegi, fiule, ce e speranța. Nu o s-o înțelegi poate niciodată și, tocmai de asta, ne luptăm. Dar asta e ceea ce îi îndârjește pe oameni să lupte, chiar atunci când, în mod normal, nu au nicio șansă. Speranța uneori este mai puternică decât orice teamă, orice rațiune. Speranța dispare doar atunci când mor ori sufletul le este distrus.”

Parcă ar fi vorbele lui Dumbledore, când îi explică lui Voldemort că nu înțelege iubirea și că există lucruri mai rele decât moartea.

   M-am bucurat să reîntâlnesc elemente din universul care m-a fascinat. O fi doar impresia mea, n-o fi… Puteți afla doar citind cartea. Chiar sunt curioasă dacă mi se pare sau vedeți și voi aceleași lucruri.

   Un personaj-cheie, foarte interesant, mi s-a părut Bătrânul Bibliotecar. Sigur este mai mult decât ceea ce pare și ascunde o mare taină. Un personaj drag mie este Bram, aparent ursuz, îi amenință pe toți că-i bagă în sac, dar în fond este un om bun, cu simțul umorului, ce se înconjoară cu o platoșă pentru a-și masca sensibilitatea. Replicile lui m-au făcut cel mai mult să râd:

„- Bram, pe tine te duc să-ți ierte toate păcatele…

– De ce? Doar sunt ale mele. M-am obișnuit cu ele… Sunt curios cum o mână de bărboși desculți și cu toiege îmi pot ierta mie greșelile și mă pot face să mă simt mai bine. La fel de bine mă pot face să mă simt un butoi cu vin și o femeie focoasă, parcă mai bine m-aș lăsa iertat de ea.”

Ce mi-a plăcut:

subtilitatea: subtextul ce se ascunde în spatele cuvintelor; pentru orice există o metaforă, un sens dublu;

– povestea dintre Vrăjitoarea Maya și Îngerul Aelyus: ați zice că Îngerii nu se îndrăgostesc? Sau că de Creator nu se poate îndrăgosti nimeni? Îngerul Aelyus se îndrăgostește încet, dar sigur, de Maya, una din primele Vrăjitoare de pe Pământ. El iubise o muritoare și pentru că nu a vrut să renunțe la ea, a fost transformat în piatră, iar Maya ascunde un secret de necrezut: era îndrăgostită chiar de Creator. În ciuda acestui lucru, și ea îl place din ce în ce mai mult pe Aelyus…

finalul: deschis, foarte ofertant și intrigant. Când crezi că totul merge într-o direcție, o mutare schimbă totul. Și fix atunci se termină, fără introduceri sau menajamente. De aceea spun  că trebuie să se facă o continuare. Mai ales că sunt curioasă cum evoluează lucrurile între Maya și Aelyus. Allex Trușcă, să nu care cumva să ne lăsați fără continuare!

Ce nu mi-a plăcut:

– greșelile de editare: îi recomand autorului din tot sufletul un corector mai bun! Am avut neplăcerea să întâlnesc tot felul de greșeli strecurate: virgulă între subiect și predicat, forme greșite ale anumitor pronume: „ălea”, „ăstea”. Mărturisesc că și eu am tendința de a folosi aceste forme în vorbirea curentă: „toate ălea”, „toate elea”, „ăstea” etc, dar în scris am grijă să le redau corect, în forma literară.

– o anumită stângăcie în narare, mai ales la început. Dar pe măsură ce înaintăm în poveste, scriitura este mai lejeră și legată. Probabil pentru autorul debutant, începutul a fost mai greu, însă continuând să scrie, a căpătat exercițiu. Sfatul meu este să continue să scrie, pentru că astfel va dobândi experiență și își va îmbunătăți stilul.

Citate:

 „- Da, scumpa mea mamă… uite, atâția ani de școală, și tot tu îmi pari mai înțeleaptă decât toți acei învățători care au stat toată viața cu nasul în cărțile alea prăfuite. Poate din cauza asta sunt atât de acri, încât îmi vine uneori să-i strâng de gât cu infinită plăcere!

– Sunt atât de acri tocmai pentru că, încercând să-și răspundă la întrebările găsite în paginile acelor cărți, au uitat să se bucure de acele lucruri simple, miracole mici pe care le vedem în fiecare zi.”

„Începu să se gândească pentru ce mor oamenii. Unii, cu siguranță, nu își dau seama că mor, pentru că niciodată nu au trăit… Niciodată nu au avut vise mărețe, nici măcar iluzii, niciodată n-au suferit sub povara acelor vise mărețe, nu le-au simțit aproape să le atingă cu degetul și totuși îndepărtându-se cu fiecare pas spre ele. Niciodată nu au spus „Nu!” în fața celor care încercau să îi îngenuncheze: oameni, gânduri, obiceiuri, tradiții… nu au cunoscut satisfacția venită în urma unei atingeri unui mic fragment din idealuri.”

„Toți mor pentru lucruri trecătoare și tocmai asta le face așa valoroase. O floare e mai valoroasă ca aurul, un zâmbet strălucește mai mult decât diamantele, doi ochi care licăresc de bucurie sau din care curg lacrimi sunt mai prețioși decât tot ce este material pe lume.”

 „Nehotărârea roade sufletele, dar poate că este și ceea ce ne păstrează umani.”

„Dacă foametea și bolile și războiul vin tocmai pentru a întări oamenii și a-i face mai uniți? Poate și căderea în ignoranță și neștire te salvează de la o viață de frământări. Dacă nu ai idealuri, nu suferi pentru atingerea lor.”

„În dimineața următoare, în sat nu mai exista nici frică, nici durere, nici teama de moarte. Și nici viață.”

„Numai cei ce nu încearcă sau nu riscă pierd întotdeauna, tinere Erin.”

„Uneori așteptarea e mai dureroasă decât orice, chiar și decât moartea.”

„Întotdeauna când conștientizezi că nu mai ai nimic de pierdut, devii aproape invincibil.”

„Cu cât știi mai mult, cu atât îți pui mai multe întrebări. Cu cât îți pui mai multe întrebări, cu atât ai mai puține răspunsuri.”

„Erin își spuse că, în goana după glorie, averi și supraviețuire, uităm să ne bucurăm de micile și simplele plăceri ale vieții.”

„Pentru că nu am avut puterea să mă lupt cu demonii mei interiori, Profeția mi-a dat puterea să lupt cu demonii celorlalți oameni. Uneori e mai ușor așa. E mult mai simplu să alergi după demonii celorlalți, în timp ce fugi de monștrii tăi lăuntrici, decât să te întorci și să-i înfrunți.”

„Nimeni nu poate ști ce-ți aduce viitorul. Am fi foarte nefericiți dacă am ști asta. Am fi lipsiți de bucuria de a trăi dacă am ști că mâine am muri. Am fi lipsiți de dureri și de bucurii, dacă am ști cum s-ar termina fiecare alegere a noastră.”

„Oamenii simțeau atât de multe, într-un timp atât de scurt… Cât de copleșitor trebuia să fie…”

„Și totuși, speranța există, doar că oamenii sunt prea mici și uneori se pierd și uită să spere. Libertate, fascinație, speranță. Toate le avea din totdeauna și uitase asta.”

 

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

21 COMMENTS

  1. O prezentare frumoasa, felicitari! Mi se pare o carte interesanta, dar cred ca, pentru moment, ii voi spune pas.

  2. Multumesc pentru review. Promit sa schimb corectorul. Si cu siguranta, povestea va continua, trebuie doar asternuta pe hartie 😉

  3. Inca doua carti adaugate pe lista dorintelor melee! Aceasta si „Ce stiu cu adevarat” de Oprah Winfrey. locco_smiley_37 Ambele sunt pe gustul meu. 😀 Felicitari pentru prezentare! locco_smiley_10

  4. multumesc sorina!frumoasa prezentare,dar genul asta de carti nu ma prea atrage.felicitari! locco_smiley_10

  5. Nu ma prea vad citind o carte de genul acesta. Te felicit pentru reusita recenziei. Maniera de redare este pe gustul meu!

  6. Allex a reusit sa creez o lume fantastica unde raul si binele se intalnesc. Am inceput sa citesc cartea iar pana nu am terminat o nu am lasat o din mana. Felicitari !!!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.