O minciună nevinovată de K.A. Tucker-Editura Epica-recenzie

   Volumul 2 din seria „Zece respirații scurte”

Titlul original : One Tiny Lie
Traducere : Gabriela Stoica
Editura : Epica

Colecția: EpicLove
Nr. pagini : 368
Anul apariției: Noiembrie 2016

Gen : Romance, New Adult, Young Adult

Cotație Goodreads : 4,3

 Seria Ten Tiny Breaths (Zece respirații scurte) : 0.5. In Her Wake (2014); 1. Zece respirații scurte – Ten Tiny Breaths (2012); 2. O minciună nevinovată – One Tiny Lie (2013); 3. În patru secunde ai pierdut totul-Four Seconds to Lose (2013); 4. Five Ways to Fall (2014)

   Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

  „— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

   În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

   Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?

   “Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți… K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit “O minciună nevinovată” și încă mă simt de parcă m-am dat într-un mountain rousse. Am savurat fiecare moment în parte, am râs mult din cauza discuțiilor spumoase dintre personaje, am plâns atunci când o vedeam pe Livie rănită de vorbele sau faptele lui Ashton și, spre final, am simțit că mi se tăie răsuflarea din cauza destăinuirilor făcute de protagonist.

   Am avut câteva temeri atunci când am început să citesc povestea lui Livie. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul fată bună – băiat rău și eram convinsă că mare parte din acțiune se va concentra pe cumințirea “bestiei”. De asemenea, îmi era teamă că acest roman nu se va ridica la nivelul primului volum din serie și mă va plictisi. Se pare că m-am înșelat. Nu în totalitate, dar suficient de mult.  

   Poate că “O minciună nevinovată” nu are la fel de multe elemente dramatice ca “Zece respirații scurte”, însă pe mine m-a cucerit prin modul cum s-a pus accent pe sentimente. Aproape de fiecare dată când credeam că lucrurile au reintrat pe făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Ajunsesem să dau fiecare filă cu oarecare emoție sau teamă, neștiind ce voi mai descoperi în continuare. Și, poate că povestea lui Kacey este mult mai captivantă, însă eu m-am atașat din prima clipă de surioara mai mică, tocmai pentru că mi-a amintit de mine, adolescenta timidă de altădată.  

   Și dacă tot sunt la momentul dezvăluirilor, trebuie să vă spun că la început îmi făcusem o impresie negativă despre Ashton Henley. Mă deranja comportarea lui de bădăran și adesea l-am învinuit pentru modul în care o rănea pe Livie. Avea o iubită oficială (o fată drăguță pe nume Dana), se simțea atras de Livie, dar în același timp se culca cu numeroase femei, fiind adeptul aventurilor de o noapte. Și da, l-am considerat un ticălos. Un nemernic care își conduce prietena la aeroport și doar la câteva ore după aceea e în pat cu o altă femeie. Este băiatul rău care nu are niciun fel de respect pentru fetele care se oferă mult prea ușor, și totuși, acestea ridică în slăvi teribilele lui abilități sexuale și se înjosesc în ultimul hal doar pentru a mai avea parte de o scurtă partidă de sex cu el. Iar la întrebarea pe care i-o pune Livie, de ce face sex cu atât de multe fete, el își motivează apetitul sexual nestăvilit astfel: “Este o defulare pentru mine. Mă ajută să uit ceea ce vreau să uit.”

   De asemenea, nu înțelegeam de ce îi place să o pună pe Livie în situații jenante, de ce îi oferea niște semnale contare, acum o săruta și o făcea să se îndrăgostească de el, ca mai apoi să fie distant, avertizând-o să nu spună cuiva că s-a dat la ea. Mult mai târziu am început să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să nu-i mai condamn comportarea. Am fost șocată la aflarea adevărului și, în acel moment, am trăit cu senzația că sufletul mi-a fost rupt în mii de bucățele.

   Totul are legătură cu o anumită persoană care îl șantajează de mulți ani, o ființă abjectă care nu vrea sub nicio formă să-i ofere libertatea de a face propriile alegeri în viață. Mai multe amănunte nu am să vă furnizez pentru că nu doresc să știrbesc atractivitatea acestei cărții. Vă las pe voi să-l descoperiți pe adevăratul Ashton Henley și ale sale secrete întunecate, secrete pe care el le-a tăinuit atât de bine în adâncul sufletului.     Însă, oricât de mult mă necăjea comportarea lui, mă trezeam râzând în hohote din cauza discuțiilor dintre ei, a replicilor încărcate de înțepături ironice.  

“-  Crezi că m-ai citit.

 – Dacă stau să mă gândesc bine…da: fanfaron, afemeiat, dobitoc narcisist.

Trebuie să încetez cu băutura. Sindromul gurii slobode a pus oficial stăpânire pe mine. Urmează să mai dezvălui și visul meu erotic.”

   Pe Livie Cleary, protagonista volumului doi, am întâlnit-o prima dată în “Zece respirații scurte”, pe când avea doar 15 ani și m-a cucerit prin felul ei de a fi. Se fâstâcea toată când venea vorba să fie în centrul atenției oricărui băiat. Îi dădeau lacrimile atunci când vedea copii plângând, găsea o scuză pentru oamenii care făceau lucruri idioate și, încă de la acea vârstă, făcea muncă de voluntariat în cantinele săracilor și în biblioteci. Sora ei nu era departe de adevăr atunci când afirma că “dacă ar fi suficient de mare încât să aibă carnet de conducere, ar călca frâna ca să evite greierii”. Dintotdeauna a fost un copil bun, fiind mereu supusă și calmă. De atunci observasem că era genial de deșteaptă, având parcă  maturitatea unei persoane de douăzeci și cinci de ani. Însă pierderea părinților într-un teribil accident de mașină a făcut-o să crească prea repede. Ea a fost cea care și-a susținut moral sora mai mare atunci când aceasta începuse să alunece pe panta drogurilor, aventurilor de o noapte și a violenței. Și tot Livie a fost cea care a rugat-o să apeleze la ajutorul doctorului Stayner. Însă, niciodată Kacey nu s-a gândit că puternica și echilibrata Livie a suferit la fel de mult, doar că a ținut totul în ea.  

   Au trecut trei ani de la evenimentele din primul volum, și de această dată, Kacey este cea care începe să-și facă griji pentru Livie. Își vede sora cum se străduie din răsputeri să se mențină la un standard de perfecțiune, prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune intreprinsă, mintea ei fiind setată să nu se abată de la acest plan pe care crede că trebuie să îl urmeze. Este fata matură și responsabilă, studenta conștiincioasă, sora iubitoare, viitoare doctoriță, o ființă umană blândă și grijulie. Și în mod cert va claca într-o zi dacă continuă astfel.

   Înainte ca Livie să plece la Princeton (se pregătea pentru medicină-oncologie, pediatrie), Kacey o roagă să stea de vorbă cu doctorul Stayner, nonconformistul terapeut pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic. Aceasta acceptă, și în cele trei luni de sesiuni non-terapeutice, primește o serie de însărcinări pe care încearcă să le abordeze cu proverbiala sa exuberanță, acceptând fiecare dintre cererile lui nebunești și îndeplinindu-le în mod excelent, fără să-și dea seama că el i le cere pentru simplu fapt că vrea să o vadă că poate refuza/renunța.

“- Eşti una din persoanele cele mai bune la suflet pe care am întâlnit-o vreodată, Livie. Tu reacţionezi foarte intens la durerea sufletească. Este ca şi cum ai absorbi durerea altora. În ciuda timidităţii tale extreme, faci aproape orice ca să nu eşuezi. Nu îţi place să pici la vreun examen şi, în mod categoric, nu îţi place să înşeli aşteptările oamenilor. Mai ales ale celor pe care îi respecţi(…) Am aflat, de asemenea, că în vreme ce îi accepți cu mintea deschisă pe ceilalți, cu defectele lor cu tot, ești extraordinar de dură cu tine însăți. Cred că dacă ai face ceva greșit te-ai îmbolnăvi  fizic.”

“- Viaţa ta pare să fie guvernată de un plan anume. S-a înrădăcinat în rutina ta de zi cu zi, a devenit aproape că o religie pentru tine. Ţi-a dictat alegerile pe care le-ai făcut pană acum și pe cele pe care ai de gând să le faci în viitor. Nu îl pui la îndoială, nu îl testezi. Îl duci la îndeplinire (…) Cred că părintii tăi te-au ajutat să pui la cale acest plan și tu te ții cu dinții de el, aceasta fiind o modalitate de a păstra legătura cu ei.”

   Toate aceste lucruri menționate de doctor, o împiedică pe Livie să-și dezvolte propria personalitate, așa că e vremea să afle cine e cu adevărat, să-și trăiasca viața de studentă așa cum trebuie și se  distreze puțin.

   Așa că în prima zi la Princeton, Livie este vizitată în noua reședință de către Kacey (care poartă un tricou cu inscripția “Eliberați libidoul lui Livie”) care o însoțește la o petrecere în togă și o îndeamnă să bea câteva shoturi de jeleu cu votcă. Băutura o eliberează de inhibiții, prinde gustul distracției și se trezește sărutată de un “Adonis înalt, gigantic, cu părul șaten închis ondulat, cu pielea bronzată și cu un corp capabil să seducă pană și o călugărită oarbă”, care este nimeni altul decât Ashton Henley, căpitanul echipei de canotaj la categoria grea din Princeton, cel mai tare timp din școală și un mare afemeiat. Enervată de gestul tipului, îi aplică un pumn în maxilar.

 “- Așadar ești timidă…, dar nu suficient de timidă încât să îmi arzi un pumn în față.

Urmează o pauză, după care-mi aruncă din nou un alt zâmbet pieziș debordând de aroganță.

– Îmi pare rău, nu am putut să mă abțin. Prea te delectai cu băutura aia. Am simțit nevoia să o gust și eu.“

   De la atâtea shot-uri cu vodcă, Livie se îmbată și i se taie firul. Iar a doua zi, când se trezește din somn,  are parte de o imensă surpriză. Întins de-a curmezișul patului lui Regan, colega ei de cameră, se află un individ complet dezbrăcat, iar pe una dintre fese, are proaspăt tatuat cuvântul: ”Irlandeza”. Este Ashton ”hoțul de jeleu cu votcă” Henley!  

 “Cu mișcări surprinzător de grațioase, se rostogolește jos din pat și se ridică în picioare. Aerul îmi șuieră printre dinți când îl trag în piept, mutându-mi privirea spre fereastră, dar nu înainte de a-l vedea din față în toată splendoarea.

Mă întreabă râzând pe înfundate:

– Ce s-a întâmplat, Irlandezo?

Îmi smucesc capul din nou spre el.

– Cum mi-ai spus?

El zâmbește afectat, cu mâna odihnindu-se de o treaptă a scării, părând în largul său cu toată lipsa curentă de veșminte.  

– Nu pari să îți amintești cine știe ce din noaptea trecută, nu-i așa?”

   Livie nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la petrecere, ce a făcut cu Ashton, că a fost o “super fată rea” și nici că este posesoarea unui tatuaj. E de înțeles că jena o face ca din acel moment să-l evite, însă nu se aștepta ca bărbatul afemeiat să regrete că s-a încurcat cu ea. Suficient cât să o urmărească și să-i ceară să uite ce s-a întâmplat la petrecere și să nu spună nimănui.  

   Dar tachinările dintre ei continuă, și în ciuda faptului că se simte tot mai atrasă de el, Livie ia decizia să formeze un cuplu cu Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton, un irlandez din Dublin stabilit de câțiva ani în America. Cred că acest lucru a cântărit mult în ochii ei, având în vedere ca tatăl fetei a fost tot irlandez, iar accentul și asemănarea fizică îi amintea de el. În plus, Connor este genul de bărbat care îi poate oferi stabilitate, și pe care părinții ei l-ar fi agreat. Dar oare asta își dorește Livie cu adevărat ? Nu cumva doctorul Stayner are dreptate când îi spune ca iar încearcă să ducă o viață perfectă? Ce alegere va face până la urmă? Dar ce se întâmplă dacă Connor află ce a făcut cu Ashton? Dacă nu o să mai vrea să aibă nimic de-a face cu ea? Ce reacție va avea ea când se va trezi față în față cu iubita oficială a lui Ashton? De ce se poartă ca un bădăran cu Livie? Ce secrete întunecate ascunde el? Cu cine va rămâne?

“Dacă află Connor, adeptul relației ”încetul cu încetul”, o va rupe curând cu mine “rapid și dur”.

“Uneori în viată ți se întâmplă să iei o decizie și să te pomenești că o pui la îndoială. Destul de mult. Nu o regreți, de fapt. Știi că ai făcut, probabil, alegerea corectă și că probabil este mai bine așa. Dar îți petreci o groază de timp întrebându-te ce naiba o fi fost în capul tău atunci.”

“Viața are un mod ciudat de a-și crea propriile-i teste. Îți lansează provocări care te determină să faci, să gândești și să simți lucruri care sunt în conflict direct cu ceea ce ai plănuit și nu îți permite să faci o simplă alegere între alb și negru.”

   “O minciună nevinovată” este o carte plină de emoții și trăiri intense.  Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!   

NOTA 9.5

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici