O suta de nume de Cecelia Ahern-Editura Allfa

O suta de nume de Cecelia Ahern-Editura Allfa

O suta de nume de Cecelia Ahern

Titlul original: One Hundred NamesO suta de nume

Editura Allfa

Traducere: Martin Zick

Anul 2013

Numar pagini: 316

Cota Goodreads: 3.77

Carti scrise de Cecelia Ahern

De multe ori, scriitorii nu stiu despre ce sa scrie, asa ca incearca sa abordeze subiecte „fierbinti”, la moda. Eu zic ca trebuie sa scrii despre ce te intereseaza cu adevarat. Scrie despre ce simti ca nu poti sa nu scrii. Concentreza-te pe ce simti ca are de spus inima ta. Trebuie sa scrii in primul rand despre tine, numai asa cititorul se va regasi in cuvintele tale.” Cecelia Ahern

Cartea „O suta de nume” pare sa fie un omagiu adus oamenilor. Cu ajutorul cuvintelor transmise de Cecelia Ahern reusim sa descoperim ca fiecare experienta poate fi un subiect important daca stim cum sa il transmitem. Personajul principal, Katherine Logan este o jurnalista care a uitat probabil pe parcurs ce a determinat-o sa aleaga aceasta meserie. Din dorinta de a face un bine, ajunge sa comita greseli incredibile cu ajutorul unui reportaj bazat pe marturii mincinoase, distrugand viata unui om, iar cariera ei va fi compromisa. Fara sa vrea primeste a doua sansa de indrepta lucrurile, acum are o singura lista de nume si trebuie sa reuseasca. Desi la inceput poate parea imposibil, ea va vedea dincolo de aparente.

imagine1Kitty sau Katherine Logan la cei 33 de ani are parte de un esec in cariera. Este luata de val si vrea sa realizeze reportajul perfect. Profita de pozitia de jurnalist pentru a expune in emisiunea „30 de minute” o poveste aparent credibila bazata pe marturia a doua eleve ce isi acuzau de abuz profesorul de sport. Din nefericire pentru Kitty s-a dovedit ca era nevinovat Colin Maguire, iar consecintele sunt inevitabile. Institutia a platit o despagubire enorma, Kitty este suspendata si totul pare sa se duca de rapa.

Esuase lamentabil si aruncase cu noroi peste reputatia unui om. Faptele sale nu puteau fi iertate cu usurinta de catre cei din jur, iar oamenii ii lasau mesaje ostile la usa (excremente de caine, hartie igienica, vopsea rosie).

Singura care ii oferise o sansa la inceput era Constance Duboi, prietena si mentor. Sufletul sau si devotamentul ii oferea calitati speciale, dar din pacate destinul ii rezervase altceva. Pe patul de spital, Constance o incurajeaza si ii vorbeste de o parte din planurile ei de viitor. Chiar daca avea zilele numarate nu poate fi indiferenta si o roaga sa caute proiectul la care lucra. Kitty cu greu ii impartaseste entuziasmul, dar cauta documentul, numai ca il aduce prea tarziu, prietena ei murise.

Simte ca acesta este ca un ultim omagiu ce trebuie sa il aduca si doreste sa scoata la lumina misterul. Colegii de la revista Etcetera sunt reticenti, stiu de scandal si nu vor sa fie implicati, dar Kitty stie ca nu trebuie sa renunte, Constance merita acest efort, doar ea putea sa o reprezinte.

Accepta compromisul si porneste lupta, dar pare extrem de greu. Are doua saptamani la dispozitie, o lista cu 100 de nume si nici macar un indiciu. Dupa zeci de telefoane la intamplare pentru a descoperi persoanele potrivite, intr-un final apare o salvare si gaseste anumite notite lasate de Constance in care erau mentionate numerele de telefon ale persoanelor din lista.

Ajunge sa se intalneasca cu mai multi oameni si sa afle ce ascund in pofida aparentelor.

Bridget Murphy sau Birdie este o doamna de optzeci si patru de ani, locuieste intr-un azil si este iubita de toti cei din jur. A avut o viata tumultoasa, dar acum la adancii batranetii se gandeste cu nostalgie la trecut. Este vizita frecvent de cei din familie, dar nu par sa fie extrem de apropiati. Desi nu doreste sa arate, are un mic secret ce o face speciala, dar nu este pregatita sa il dezvaluie unei necunoscute asa cum este Kitty.

Eva Wu poate fi asemuita cu o cutie a Pandorei. Detine firma „Cu dedicatie” si sarcina ei este de a cauta cadoul perfect pentru alte persoane. Pentru a fi sigura ca nu da gres prefera sa petreaca un timp cu cei care doresc sa daruiasca.

Archie Hamilton a suferit enorm cand a fost ucisa fiica lui de saisprezece ani. A incercat sa faca dreptate si a pedepsit agresorul, dar a fost arestat. La eliberarea sa a ajuns sa isi schimbe anumite perspective, dar prefera sa le tina pentru el.

Ambrose Nolan este unica in felul ei. Detine un muzeu de fluturi rari si este pasionata de frumos, insa este un mister pentru cei din jur. Un defect fizic o forteaza sa nu se arate oamenilor, ci sa se lase reprezentata de un prieten din copilarie ce ii impartasea pasiunea. Cu greu ajunge Kitty sa o faca pe Ambrose sa isi arate sentimente, dar perseverenta ii va fi de folos.

Jedrek Vysotski impreuna cu prietenul sau Achar au dorit sa arate ca sunt in stare de mai mult. La inceput a fost o simpla provocare din dorinta de a face ceva util si de a uita de problemele personale, dar si-au dat seama ca ar putea obtine un record cu hidrobicicleta. S-au antrenat timp de noua luni si acum spera sa obtina fonduri pentru a aduce un reprezentant de la Cartea Recordurilor sa le testeze abilitatile. Au incredere in ei, dar au sanse mici de reusita pentru ca nu au posibilitati materiale.

Mary-Rose Godfrey poate fi considerata o tanara privilegiata. Un bun prieten alege sa o ceara in casatorie saptamanal si totul este doar in gluma. Kitty analizeaza reactia celor doi „logodnici”, entuziasmul oamenilor si privilegiile de care se bucura din partea restaurantului in care se desfasoara evenimentul. Dar Mary-Rose este o fiica devotata, isi ajutata mama care a suferit un atac cerebral si frecvent merge la spital pentru a aranja bolnavii. Se simte lipsita de importanta, crede ca nu are calitati iesite din comun precum ceilalti, dar nu stie care ii este rostul in acea lista de nume.

Toate aceste povesti ascund si alte secrete, dar Kitty nu poate sa inteleaga ce anume ii leaga, de ce au fost alesi de Constance. Se simte derutata, presata de timp, iar raspunsurile intarzie sa apara. Viata sa este un haos. Este abandonata de iubit, dar are alaturi un prieten de nadejde. Steve stie sa o certe, dar si sa ii aline ranile. O ajuta sa iasa din incurcaturi de fiecare data cand descopera mesajele ostile lasate de oameni, o incurajeaza cand simte disperare si ii este alaturi neconditionat.

Dezastrul pare sa se dezlantuie atunci cand apare brusc dupa doisprezece ani un fost coleg. Prezenta lui Richie Daly ii starneste banuieli, dar o linisteste imediat spunandu-i ca scrie un roman politist si nu este la curent cu noutatile din presa. Kitty nu se gandeste prea mult si ii povesteste dezinvolt ce i se intamplase, cat gresise cu acel reportaj, dar si umilintele suferite. Pentru a fi totul complet, petrec noaptea impreuna.

La scurt timp isi da seama ca Richie se folosise de ea, o cautase pentru a-i lua un interviu in exclusivitate si sa il publice intr-o revista. Scopul sau a fost indeplinit, dar Kitty este daramata, marturia sa transmitea multe si totul fusese facut intr-un mod perfid fara acordul ei. Acum platea cu aceeasi moneda.

Cum se vor desfasura evenimentele? Va reusi Kitty sa inteleaga ce ii leaga pe acesti oameni? Va reusi sa discute si cu altii? Va putea sa duca la bun sfarsit un articol in semn de omagiu pentru Constance? Ce surprize i se rezerva? Cine sunt cu adevarat acesti oameni mentionati in lista celor 100? Au abilitati speciale? De ce ei? Va avea curaj Kitty sa il viziteze pe Colin Maguire si sa isi ceara scuze? Oare este suficient la cate a patimit din cauza ei?

daca vrei sa gasesti adevarul, nu e nevoie sa treci totul prin foc si sabie pentru a da la iveala o minciuna, nici sa faci ceva revolutionar-e suficient sa intri in miezul unui lucru real.

O carte ce ascunde povesti reale ale unor oameni aparent banali. Au sansa de a spune ce simt si de ce merita sa lupte. Kitty va invata de la prietena sa Constance ce inseamna cu adevarat meseria de jurnalist, iar investigatiile o vor duce pe drumul cel bun si va intelege unde a gresit pe parcurs.

Mesajul transmis de aceasta carte este important, dar din pacate nu s-a ridicat la nivelul asteptatilor mele. Autoarea ar fi putut sa aprofundeze actiunea si sa incante cititorul cu mai mult. Descrierile facute pe parcurs m-au ajutat sa inteleg, insa nu m-au tinut cu sufletul la gura. A lipsit acel ceva.

8 puncte/10

Editura All

 Cartea O suta de nume este oferita pentru recenzie de Editura All.

Autor: Mili

12 COMMENTS

  1. Interesanta recenzie, Mili ! Dar , lamureste-ma. Care era secretul? Ce ii lega pe toți acei oameni?

    • Geo daca te-as lamuri as strica tot farmecul. Te asigur insa ca este ceva la care nici nu te astepti. Poti dezvalui insa ca acesti oameni in simplitatea lor au ceva care ii diferentiaza. Prin gesturile lor pot ajuta cumva pe altii.
      Asa cum si eu pot oferi o mana de ajutor unui semen, desi sunt o persoana normala, fara abilitati speciale.
      Totul este in noi, trebuie doar sa vedem.

  2. Mili foarte buna recenzia. Desi titlul nu e foartecaptivant povestea e realista. Sunt de acord cu tine. Daca vrei sa ajuti poti, si putinul tau ajutor pentru altii conteaza enorm
    Imi place. Felicitari

  3. Bravo Mili,m-ai facut curioasa.Am mtit de Cecilia Ahern astfel incat stiu cat de cat cum scrie si imi place autoare,are o sensibilitate pe care o transmite prin carti cititorului.

  4. Felicitari Mili pentru prezentare si impresii!
    Am o slabiciune pentru scrierile autoarei C Ahern.Chiar nu stiam despre ce este vorba in O suta de nume.

  5. Felicitari Mili! ;) ;)
    Nu am citit cartea, dar imi place foarte mult prezentarea ta! Cred ca este o poveste interesanta si sensibila.

  6. Felicitari, Mili !

    O recenzie foarte reusita la o carte interesanta.
    Pacat ca autoarea nu a reusit sa exploateze subiectul la intregul lui potential.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro