Oblomov de Ivan Aleksandrovici Goncearov-Editura Allfa

Oblomov de Ivan Aleksandrovici Goncearov-recenzie

Gen: Literatura universală
Editura Allfa
Anul publicării: 2014
Număr pagini: 567
Traducere: Antoaneta Olteanu; cu sprijinul Institutului pentru traduceri literare (Rusia)

“Dar el se tot pregătea să înceapă viaţa, tot desena în minte conturul viitorului său.”
Pentru recenzia la Oblomov, a lui I.A. Goncearov m-am gândit să încep înainte de a începe, adică de la copertă, care se potriveşte atât de mult cu gusturile mele şi cu stilul clasic; apoi este desigur descrierea Străzii Ficţiunii – jucăuş, dar inteligent construită.
Întoarcem pagina şi întâlnim Vocea autorului, împreună cu o scurtă prezentare a acestuia. Poate doar aici am resimţit un mic neajuns, anume lipsa prefeţei şi a reperelor critice, pe care eu personal am început să le “gust” abia de curând, dar pentru totdeauna, sunt sigură.
Totuşi, dacă mă raportez la dimensiunea destul de mare a volumului şi la cât de mult s-ar putea scrie despre ea, atunci probabil că o astfel de variantă este mai degrabă îndreptăţită, decât pragmatică.
Ivan Aleksandrovici Gocearov, născut în 1812 în Simbirsk, Rusia este un clasic despre care – şi nu sunt mândră să spun asta – nu ştiusem până de curând, iar despre romanul care l-a consacrat, Oblomov, la fel.
Aşadar, lectura am început-o fără a fi câtuşi de puţin influenţată de sonoritatea numelui, ori slăbiciunea pentru literatură clasică. Ceea ce a influenţat însă, într-o oarecare măsură, este afinitatea cu literatura rusă, acesta fiind şi criteriul după care am ales titlul.
Oblomov este eternul copil sau adultul-copil; el poartă în sânge şi în destin naivitatea, simplitatea, bunătatea, sufletul curat, dar şi inadaptarea omului rural la paşii făcuţi înainte de oameni şi vremuri.
Învinuit adesea de impulsivi ori superficiali ca leneşul care îşi merită aşternutul pregătit cu delăsare şi dezinteres, el îşi dezvăluie numai treptat valoarea, răbdătorilor.
Cu acest volum al lui Goncearov, pătrundem în universul fascinant al literaturii clasice ruse. La fel ca în cazul a două nume emblematice – Tolstoi, Dostoievski, – avem de-a face cu un roman stufos, fără ca asta să prilejuiască pe undeva senzaţia de forţare, pentru a umple pagini.
Proza dezvăluie idei clare, organizate riguros, o compoziţie echilibrată, o structură bine delimitată în părţi (patru) şi capitole.

Un narator obiectiv, impersonal, omniscient construieşte nucleul – protagonistul – ataşând la el conflictele, dialogurile, descrierile, personajele. Toţi şi toate gravitează în jurul lui, pentru a reda tema de observaţie socială, printr-o naraţiune la persoana a III-a.
Personajele, nu foarte numeroase, sunt definite prin trăsături dominante, care ies în evidenţă şi doar ocazional lasă loc unora secundare.
Un incipit clasic introduce în scenă personajul principal; se fixează locul “strada Gorohovaia”, se prefigurează conflictele, “metoda de lucru”, nuanţele în care va curge acţiunea – amuzament, inteligenţă, detaliu, organizare, analiză psihologică.
“Pe strada Gorohovaia, într-una dintre casele mari a căror populaţie ar fi ajuns pentru un oraş de provincie, stătea dimineaţa întins în pat, în apartamentul său, Ilia Ilici Oblomov.
Era un om de vreo treizeci şi doi, treizeci şi trei de ani, de statură mijlocie, cu o înfăţişare plăcută, cu ochi de un cenuşiu închis din care lipsea orice idee definită, iar în trăsăturile fetei nu se vedea nici urmă de concentrare. Gândurile zburau ca o pasăre liberă pe chipul lui, fâlfâiau în ochi, se aşezau pe buzele lui întredeschise, se ascundeau în cutele frunţii, apoi dispăreau de tot şi atunci pe toată faţa se răspândea lumina egală a lipsei de grijă. De pe chip lipsa asta de grijă se muta în poziţia trupului întreg, până şi în cutele halatului.”
Un oarecare, am spune până aici, un leneş, în cel mai bun caz, un norocos, cel mai probabil. Numai că bruma de linişte şi inerţia aparente mai au doar un scurt răgaz în acest univers; doar câteva pagini de replici de un comic minunat:
”- Pricepi tu oare , spuse Ilia Ilici, că de la praf se fac molii? Uneori văd chiar şi o ploşniţă pe perete!
-Eu am şi purici! Răspunse indiferent Zahar.”, străpunse pe alocuri de constatări amare: “Casa Oblomovilor fusese cândva bogată şicelebră prin părţile acelea, dar mai apoi Dumnezeu ştie de ce, totul a sărăcit” după care şirul evenimentelor se porneşte.
Boemul Ilia este anunţat că situaţia moşiei sale este una foarte proastă, căci recoltele au fost slabe şi, în plus, trebuie să se mute din apartamentul în care e chiriaş de mai mulţi ani. Şi cum ceea ce pentru alţii e firesc, pentru alţii e o veritabilă tragedie, Oblomov încearcă zadarnic să se aşeze împotriva curenţilor vieţii.
La acest punct al acţiunii cunoaştem câteva tipologii de personaje: Zahar – sluga (profitoare, mincinoasă, leneşă, dual după cum are nevoie – când îşi denigrează patronul, când îi ridică elogii), Tarantiev – arivistul, Alekseev – omul – mobilă.
Începând cu capitolul cinci cunoaştem îndeaproape şi pe protagonist. Povestea lui este una a multor familii şi vremuri. Născut în familie bogată, înconjurat de rude şi cocoloşit excesiv, devine un fel de copie a acestora; rural prin năzuinţe şi comportament, aruncat într-o lume dinamică şi schimbătoare, nu se poate adapta nici la serviciu, nici în societate, iar cum nici în amor nu cunoaşte voluptăţi durabile, se izolează. Şi ar fi curs aşa anost poate întreaga sa existenţă, dacă nu ar fi intervenit intriga şi tot felul de întâmplări…..
Oblomov – un roman voluminos, un clasic minunat, care mi-a prilejuit câteva ore de încântare şi caldul sentimentul că mă aflu “acasă”.

 NOTĂ: 9,5 / 10

Cartea Oblomov de Ivan Aleksandrovici Goncearov este oferită pentru recenzie de Editura ALL. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura ALL. Activitatea editurii şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de Facebook.

 Autor: Adelina