Orhan Pamuk sau cum Turcia s-a făcut remarcată pe piața editorială

Orhan Pamuk sau cum Turcia s-a făcut remarcată pe piața editorială internațională

     Citeam nu demult o lucrare de geopolitică referitoare la regimul actual de guvernare din Republica Turcia și mi-a atras atenția modul în care s-a realizat ascensiunea acestui stat pe scena politică și nu numai a lumii. Bineînțeles că era imposibil să nu remarc menționarea lui Orhan Pamuk de către marele politolog turc și, astfel, am reușit să pricep, să înțeleg mai bine anumite aspecte.

    Despre Orhan Pamuk cred că am auzit cu toții. Mulți sunt cei care îl laudă, care îi apreciază nespus cărțile și tot la fel de mulți sunt și cei care îl critică, pentru care scrierile sale sunt enervant de plictisitoare. Din fericire, fac parte din prima categorie și nu mi-e jenă să recunosc că Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți, ocupând un loc de onoare în biblioteca mea alături de Elif Shafak, Paulo Coelho, Eric-Emmanuel Schmitt ș.a.m.d.

   Orhan Pamuk s-a născut în anul 1952 la Istanbul și a crescut într-o familie numeroasă, decăzută, asemănătoare celor descrise în romanele Cevdet Bey și fiii săi, Cartea neagră. A renunțat la studiile de arhitectură în favoarea picturii, una din pasiunile sale, dar a sfârșit prin a absolvi Facultatea de Jurnalism și a se dedica în totalitate scrisului. Romanele sale au fost bine primite de cititorii turci și, mai ales, de cei străini, așa încât a obținut numeroase premii și distincții, precum Orhan Kemal Novel Prize (Turcia), Prix de la Découverte Européenne (Franța), Premio Grinzane Cavour (Italia) și Peace Prize of the German Book Trade (Germania).

      În anul 2006, cartea Mă numesc Roșu a fost premiată cu Nobelul pentru Literatură, iar Orhan Pamuk a intrat în istorie drept primul laureat turc al distincției oferite de Academia Suedeză. Putem afirma că premiul a venit la timpul potrivit și că a jucat un rol esențial în deschiderea Turciei către piața editorială europeană și internațională.

                     Coperta romanului ,,Mă numesc Roșu” (în turcă vs în română)

     Istoria Turciei Moderne și, cu precădere, a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost marcate de nenumărate confruntări pe scena politică internă a țării. Lovituri de stat, partide înființate și scoase în afara legii, curente politice diverse și un vizibil regres al națiunii turce. Apariția și ascensiunea partidului AKP de la începutul anilor 2000 au fost însoțite de o stabilizare a situației economice, dar și de un efort susținut al clasei politice pentru ridicarea Turciei la rangul de mare putere mondială. În acest context, activitatea literară remarcabilă a unor scriitori  asemenea lui Orhan Pamuk a fost binevenită, astfel încât ascensiunea Turciei să nu se limiteze strict la cea de natură economică.

  De ce a avut și de ce are Orhan Pamuk atât succes?

      Fără îndoială, scrierile sale sunt extrem de complexe, iar stilul denotă rafinament, erudiție. Însă, înainte de toate, Orhan Pamuk scrie cu candoare, cu o deosebită libertate, lăsând la o parte prejudecățile. Reușește să prezinte Turcia, țara sa de baștină, cu bune și cu rele, în lumini și umbre, înfățișând-o în întreaga sa splendoare. Nu se rușinează să mărturisească ce are pe suflet, nu îi pasă că ceea ce scrie s-ar putea întoarce împotriva sa, nu își îngrădește spiritul artistic, ba dimpotrivă, și-l cultivă. Își lasă aripile să zboare, să fâlfâie în universul fascinant al cuvintelor, al culorilor, al sentimentelor de tot felul…

    Citindu-i cărțile ai ocazia să descoperi o lume diferită, aflată la granița dintre tradiție și modernitate, religie și laicism, vechi și nou,  o țară situată pe două continente, o punte între mentalități, obiceiuri și stiluri de viață distincte. Totodată, vei intra în contact cu o literatură de actualitate, ale cărei semnificații și mesaje sunt valabile în prezent mai mult decât oricând.

    Orhan Pamuk aduce în atenția publicului larg o bucățică din istoria Turciei, puțin din cultura și civilizația acestui popor. De-a lungul acestui proces nu izolează Turcia, ci o pune în legătură cu alte națiuni ale lumii, accentuând importanța acestei piese din imensul puzzle cunoscut drept mapamond. Nu idealizează Turcia, nu o ridică în slăvi, vrând să sugereze că întunericul permite, la urma urmei, valorificarea luminii…

     Din nefericire, scriitorul nu este suficient de apreciat de compatrioții săi și s-a confruntat cu naționalismul exacerbat al acestora. Cu câțiva ani în urmă, a fost dat în judecată, pentru că ar fi afirmat în cadrul unui interviu că Turcia este vinovată de genocidul armean, respectiv, de cel kurd, aducând ,,injurii” demnității naționale. Renumele său și sprijinul colegilor de breaslă de peste hotare l-au salvat de acest proces injust. În prezent, Orhan Pamuk este la fel de controversat și privit cu suspiciune, întrucât se opune vehement regimului lui Erdoğan, dar și schimbărilor survenite în Turcia, în care libertatea de expresie aproape că a rămas doar o amintire.

    Cert este că Orhan Pamuk reprezintă o voce a națiunii sale, a oamenilor de cultură din Turcia, victime ale regimului asemănător unei dictaturi. A avut și el o mică contribuție la deschiderea culturală a țării și va continuă să aibă. Regimurile  politice se schimbă, dar cultura rămâne, în esență, aceeași.

      Vreau să închei acest articol cu o listă de recomandări, cu câteva titluri, pe care vă sfătuiesc să le citiți:

  • ,Zăpada”, ,,romanul cu aer kafkian al lui Orhan Pamuk”, ,,urmărește un moment din viața unui poet ce revine în inima frământată de umori și conflicte religioase a unui orășel turcesc de provincie, Kars.” Intrigile, poveștile de dragoste, jocurile politice sunt nelipsite din acest roman, un tablou încununat de fermecătorii fulgi de nea, mirifici, o poartă spre meditație, spre găsirea cheii universului și, implicit, a liniștii sufletești…

                                 

  • ,,Istanbul” reprezintă un elogiu adus metropolei de pe Bosfor, singurului oraș din lume situat pe două continente. Înainte de a fi un oraș frumos, de dimensiuni impresionante, este orașul lui Orhan, locul în care s-a născut, a crescut, a degustat viața. Cartea poate fi considerată o autobiografie a acestuia, împletită cu povestea Istanbulului, martor mut al multor evenimente, al existenței multor oameni, al râsetelor, al lacrimilor, al sărbătorilor și al vremurilor de necaz…

                    

  • ,,Viața cea nouă” este, de multe ori, idealul omului. Ne dorim schimbarea, ne dorim un nou început, vrem o viață nouă, mai bună, pe placul nostru. Acest roman reflectă o parte din filosofia și concepția lui Pamuk despre existența umană, despre idealuri, despre cărți și rolul acestora în viața noastră…

                                   

       Pe târgulcărții.ro le găsiți la prețuri avantajoase, alături de alte titluri pe care, personal, nu le-am citit încă, în ediții mai vechi sau mai noi, dar care păstrează, fără doar și poate, farmecul cărților scrise de Pamuk.

        În ceea ce mă privește, Orhan Pamuk este un scriitor unic și așa va rămâne…

***Lazăr Cosmin Ionuţ (Cosmin)***Pasionat de lectură (șoricel de bibliotecă), de Turcia și serialele ei. În timpul liber citesc, scriu, ascult muzică, urmăresc filme și seriale, dansez și gătesc. Iubitor de artă (deși nu sunt artist) și de rafinament. În momentul actual sunt licean și autor al volumului "Maktub. Ce a fost scris”. Din noiembrie 2013 scriu pe blogul personal, din aprilie 2015 am început colaborările cu diverse edituri, apoi în mai am devenit unul din cronicarii revistei "Ordinul Povestitorilor". Din august am intrat în comunitatea "Literatură pe tocuri" :)

13 COMMENTS

  1. Trebuie să spun că am citit „Zăpada” și mi-a plăcut foarte mult stilul lui Pamuk. După aceste recomandări, voi citi și celelate titluri. Felicitări, Cosmin! Ai realizat o prezentare foarte frumoasă a acestui scriitor!

    • ,,Zăpada” e minunată! Îți recomand să citești și restul titlurilor sale traduse la noi 😀 Vezi că au prețuri foarte bune pe târgulcărții!

      (Pamuk e unul din favoriții mei 😀 )

  2. Am auzit multe despre acest autor, dar inca nu am citit nimic scris de el. Am avut ocazia, ce-i drept, să pot împrumuta de la biblioteca o carte de-a lui, Zăpadă, dar până la urmă nu am mai luat-o.
    Oricum, Orhan Pamuk este un autor pe care vreau de foarte mult timp să-l descopar.
    Mi-a plăcut foarte mult articolul, mi s-a părut foarte interesant și cred că ar trebui sa mai faci și altele de genul asta. Astfel mai aflu și eu despre alți autori!!

    • Îți mulțumesc pentru apreciere! Promit că încerc să realizez mai multe articole de acest fel 😀

      Orhan Pamuk este un scriitor special, cu un stil aparte, motiv pentru care ți-l recomand. Nu știu dacă ,,Zăpada” e romanul cu care ar trebui să începi, dar, în orice caz, e o scriere remarcabilă!

    • Nu cunosc situația lui Eugen Barbu, însă nu cred că se aseamănă prea tare 🙂 Dezbatem în privat 😉

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.