Orizont disparat

Orizont disparat

Orizont disparat

   Eram patruzeci de copii din familiile de ofițeri ai bazei, lăsaţi în grija a doi soldaţi, când extratereștrii au atacat. Cumva au reuşit să ne extragă din tot dezastrul şi să ne ţină în viaţă patru ani, în pădure, folosind schimbările de climă şi vegetaţie în avantajul nostru, atunci când conservele din buncăr s-au împuţinat.

  Într-o zi, cei doi adulţi nu s-au mai întors din expediția de aprovizionare şi am rămas sub conducerea adolescentului Robert, care nu ştia ce să facă.

   Când, fără fructele alogene culese din exterior şi cu raţiile militare aproape terminate, întrezăream spectrul foamei, Alex a ieşit singur afară. S-a întors cu o mână de fructe şi cu veşti. A spus că a reuşit să treacă pe la casa lui, că ea nu mai există, cum nu mai există aproape nimic din ceea ce au făcut vreodată oamenii, pentru că extratereştrii neantizează totul, dar a găsit, printr-o minune, cutia lor poştală intactă. Avea o scrisoare de la fratele lui.

   Ne-a citit-o. Istorisea tot ce ştiam că se întâmplase din poveştile reale auzite la radio înainte de întreruperea comunicaţiilor. Cum invadatorii din spaţiu, după ce au dezintegrat cele mai mari oraşe umane ca prin vrajă, au început să îşi formeze domenii terestre în jurul câte unui grup de copaci plantați. Cum arborii lor și iarba înaltă înconjurătoare s-au răspândit rapid, sufocând flora locală, în timp ce alienii porecliți acum Grădinari, continuau să topească orice obiect artificial sau fiinţă umană zărită. Târziu, după ce a crescut peste tot noua vegetaţie, oamenii şi-au dat seama că dacă au haine confecţionate din iarbă extraterestră şi arme meșterite din copacii lor, aceştia nu îi vor mai neantiza pur şi simplu, ci vor accepta o luptă dreaptă. Ori pentru că nu mai reușesc fizic, ori pentru că nu le permit conceptele lor teologice sau ecologiste… Omenirea avea o șansă.

  Ne-a impresionat sonoritatea de radio a poveştii. Vedeam că Alex stătea mereu pe lângă adulţi, dar nu ştiam că au avut vreme să îl reînveţe să citească, la cât de ocupaţi erau cu problemele celor mici.

   Apoi, urma vestea grozavă. Fratele lui era la câteva zile distanţă, într-o fortăreață unde se rezistă şi de unde va fi lansat contraatacul uman.

Am putea merge toţi acolo.

   Robert s-a răţoit că el e locţiitorul şi că el decide, dar atunci Alex a întors scrisoarea. Pe ea se vedea un Grădinar, cam așa cum îl știam noi, cu sângele său verde împrăştiat împrejur de cuţitul perfect finisat al fratelui lui Alex. O poză!!!

   Nu îndrăzneam să o atingem, ne-a plimbat-o el prin faţa ochilor. Şi toţi am fost de acord că trebuie să ajungem în locul unde adolescenţii sunt învăţaţi să înfăptuiască asemenea minuni eroice. Chiar şi Robert şi-a dat acordul după ce a întors fotografia şi a privit atent cele scrise pe spate, deși nici el nu era mai breaz la citit decât noi.

    Am pornit prin pădurile străine. Copacii Grădinarilor se înmulţiseră parcă infinit. Ne ascundeam la zgomote. Am învăţat să mărşăluim în tăcere şi să dormim în aer liber, în frig şi uneori sub picături de ploaie. Mai ales nopţile, ne lua dârdâiala. Ne înghesuiam unii într-alţii şi ne acopeream cu câteva rânduri de haine croșetate din iarbă alogenă.

  Am mers multe săptămâni înainte să apară primele cârcoteli. Copiii mai mici se trânteau pe jos şi plângeau. Cei mari îşi pierduseră încrederea. Ne temeam că ne-am rătăcit.

   Doar Alex era mereu hotărât şi ne repeta că mai este puţin.

   După şi mai multe zile de marș împleticit, nimeni nu îl mai credea.

  Am tot mers. Parcă o veșnicie. Până când pădurea s-a întrerupt brusc. În zare am văzut nu o fortăreaţă, dar ceea ce ştiu acum că este o tabără militară umană.

   Oamenii, într-adevăr, contraatacau. Pe de o parte folosind arme făcute doar din lemnul Grădinarilor, lănci, săbii, scuturi, pe de alta, arzând dinaintea lor copacii extratereştri ca să îşi poată desfăşura noile tactici de luptă, cărora alienii acţionând în haită, dar dezorganizat, nu le puteau face faţă. De fapt, vechile tactici istorice, cea mai teribilă fiind antica falangă macedoneană, cu ariciul ei letal din lănci de diferite mărimi.

  Astfel se face că o mulţime de copii fericiţi, plângând şi râzând, au început să alerge peste o întindere imensă de cenuşă spre o tabără foarte îndepărtată, unde falanga umană se organiza pentru a le veni în întâmpinare… Înainte să-i ajungă extratereștrii care deja i-au observat.

   Nu existau pentru alieni copii şi adulţi, doar umani ce trebuie ucişi, chiar așa, înfofoliţi în hăinuţe împletite din ierburi.

   Poate adolescenţii ar fi ajuns la timp sub aripa armiei umane, însă copiii mai mici cu siguranţă nu, dacă Alex şi Robert nu le-ar fi ţinut piept primilor atacatori cu beţigaşele lor scurte care încercau să fie săbii. Doar i-au încetinit, dar a fost suficient ca toţi ceilalţi să scăpăm.

Ofiţerii din Marea Armată Umană de Eliberare i-au numit eroi şi i-au decorat.

   Le văd şi acum trupurile întinse pentru ceremonia înhumării şi ochii albaştri ai lui Alex privind în gol de pe chipul palid mânjit cu cenușă.

    – Ar trebui anunţat şi fratele lui, am zis eu.

    – Are fratele aici? m-a întrebat mirat un maior.

    – Da. El ne-a chemat… Am căutat la pieptul lui Alex scrisoarea-poză.

   Maiorul a privit cu îndoială figura asiatică a băiatului viteaz în luptă cu un extraterestru chitinos cu sânge verde, atât de asemănător unui Grădinar.

  A întors fotografia.

   – Sunt numai nişte mâzgăleli…

   – Nu se poate! Ne-o citea când nu mai rezistam marșului. Datorită ei suntem aici.

  – Scrie doar jos pe imagine ceva:

  Dincolo de orizont / Beyond SkylineThriller SF cu Frank Grillo și Iko Uwais În cinematografe din 3 noiembrie 2017

  E o reclamă de lansare cinematografică.

   – Ce înseamnă asta?

  – Înseamnă, a zis maiorul cu ochii umezindu-i-se, că un băiat cu inimă mare a vrut neapărat ca voi să ajungeţi într-un loc, dincolo de orizontul cunoașterii sale, unde să fiţi mai în siguranţă.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 14

Sursa foto: IMDb, InterComFilm

SIMILAR ARTICLES

10 COMMENTS

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro