Pasărea nopţii de Mary Higgins Clark-recenzie

Pasărea nopţii de Mary Higgins Clark-recenzie

by -
10

Pasărea nopţii, de Mary Higgins Clark-recenzie

   Mary Higgins s-a născut şi a crescut în New Yorker Bronx, fiind fiica unor emigranţi irlandezi. A avut zece ani, când tatăl, proprietar al restaurantului “Higgins Bar and Grillhouse” din Bronx, a murit de un infarct miocardic.

   După terminarea liceului a absolvit o şcoală postliceală ca secretară şi a lucrat după aceea ca secretara într-o agenţie de publicitate şi ca stewardesa la Pan Am.
După căsătoria cu prietenul ei Warren Clark în 1949, a început să scrie. După multe respingeri, a publicat în 1956 prima povestire (Stowaway) pentru un onorariu de 100 dolari, în ziarul Extension magazine.
După moartea soţului în 1964, rămâne cu cinci copii (Carol, Marilyn, Patty, Warren und David). Primul ei roman Aspire to the Heavens (1969), un roman biografic despre George Washington, s-a vândut prost. Cinci ani mai târziu, a încercat din nou, cu Where are the children? . Simon&Schuster au cumpărat dreptul de autor pentru 3000 de dolari. Cartea a fost publicată în 1975, ajungând un bestseller.

   Următorul roman, A Stranger Is Watching (1977), a avut un succes şi mai mare şi a fost distins cu renumitul Grand prix de littérature policière. Pentru acest al doilea roman poliţist, a primit deja 1,5 milioane dolari. De atunci a publicat peste 25 de romane poliţiste, care numai în Statele Unite ale Americii s-au vândut mai mult de 80 de milioane de exemplare. Unele au fost ecranizarea pentru televiziune.
Între 1974 şi 1979 a urmat cursurile Universităţii Fordham, absolvind filozofia.
A fost în 1987 preşedinta societăţii Mystery Writers of America şi a primit în 2000 premiul Grand Master Award pentru întreaga sa operă. Din 2001 există premiul literar, ”The Simon & Schuster – Mary Higgins Clark Award”. În 2010 a fost omagiată cu Agatha Award (Malice Domestic Award for Lifetime Achievement) pentru munca ei de până atunci. O altă mare recunoaştere pentru întreaga sa activitate primeşte Clark, în 2012 cu Anthony Award.

   “Pasărea nopţii” este ”un roman psihologic, ce îl introduce pe cititor într-o lume strălucitoare şi elegantă, dar tributară unor instincte criminale.”
“Întotdeauna îi plăcuse definiţia bufnitei: pasăre răpitoare de noapte…cu gheare ascuţite şi pene moi care o ajută să zboare silenţios…La figurat, cuvântul desemnează o persoană cu obiceiuri nocturne; Sînt Bufniţă, obişnuia el să-şi şoptească în barbă, după ce îşi selecta prada, lumea mea;”

   Exact în săptămâna când în Orange County se sărbătorea Columbus Day se împlineau 20 de ani de la o crimă ce zguduise orăşelul. O studentă la medicină, Karen Sommers, venită în vizită la părinţi rămăsese peste noapte. În cursul nopţii a fot înjunghiată mortal în piept şi în inimă, în timp ce dormea, şi nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. La strigătele disperate ale mamei, când o găsise dimineaţă, au venit vecinii care încercaseră să ajute, dar din păcate distruseseră orice probe ar fi putut găsi poliţia. Sam Deegan cercetase ani întregi, dar nu reuşise să găsească criminalul şi cazul nerezolvat îl bântuia. Acum se gândea că în curând se va pensiona şi va trebui să predea dosarul şi să renunţe. Sam continua s-o viziteze cu regularitate pe Alicia Sommers, mama victimei şi chiar să meargă la mormântul fetii, sperând să dea peste vreun element care să-l facă să găsească ucigaşul.

   Între timp soţia lui Sam murise, la fel şi soţul lui Alice aşa că detectivul îi devenise un prieten drag pe care se putea baza. Alicia se mutase în oraş, dar rămăsese prietenă cu Jean Sheridan, fata vecinilor ei (de când locuise în vechea casă), un copil bun care avea parte de doi părinţi scandalagii şi egoişti, aşa că se bucura că ea venea în vizită.
Jean venea în oraş pentru că era întâlnirea de 20 de ani de la terminarea cursurilor de la Stonecroft Academy, ocazie cu care câţiva foşti absolvenţi vor primi o medalie onorifică din partea şcolii. Din program Jean află că va fi şi o slujbă memorială pentru Alison, colega lor care murise cu o luna în urmă,  înecată în piscină. Când ajunge la hotel, Jean află de la Jake Perkins, un tânăr reporter de la ziarul local, despre moartea celorlalte fete din grupul lor. Fuseseră 7 fete care luau masa, râdeau şi vorbeau împreună. Mai rămăseseră doar ea şi Laura.

   Jean nu avusese o viaţă uşoară, veşnic între doi părinţi certăreţi şi egoişti, care s-au şi despărţit când ea a terminat liceul, fiecare refăcându-şi viaţa. Jean şi-a continuat viaţa învăţând şi devenind o scriitoare şi un istoric de succes. Dar acum era şantajată, primea faxuri, biletele şi scrisori în care era ameninţată fiica ei Lily. La 18 ani îl întâlnise pe Reed, Carol Reed Thorton Jr. din Maryland, student la West Point. Reed voia un viitor cu Jean, urma s-o prezinte şi părinţilor lui (tatăl lui era general la Pentagon),dar exact când află că va fi tată este omorât de-o maşină în campus (şoferul dispare).
Jean nu ştie ce să facă, ai lui nu ştiau de ei, la părinţii ei nu putea apela. Aşa că vorbeşte cu doctorul Connors (despre care aflase la biserică că mai ajutase tinere) s-o ajute şi dă copilul spre adopţie. Adopţiile erau secrete şi acum când cineva îi ameninţă fiica nu are cum s-o ajute. Face mici cercetări, îi spune şi Aliciei, care îl roagă pe Sam s-o ajute şi caută să afle cine ar fi putut ştii despre Lily. În timpul reuniunii, la hotel, la cimitir primeşte mereu mesaje.

   La reuniune îşi întâlneşte foştii colegi şi deşi mult schimbaţi fiecare e diferit şi ciudat în felul lui.
Jean învăţase bine şi în liceu, reuşise şi în viaţă, dar după Reed nu mai iubise pe nimeni. Nu-i vine să creadă că doar ea şi Laura mai sunt din grupul lor de fete, care mai ieri parcă râdeau, vorbeau şi se amuzau. Cel care le omora îşi spunea “bufniţă” şi fusese respins, jignit şi luat peste picior în liceu. Poliţia găseşte greu indiciul că o semnătură: la fiecare loc al unei crime lasă o bufniţă mică,că o broşă.El hotărâse să le ucidă pentru copilăriile din liceu, să le arate că el este stăpânul. Tot el o omorâse şi pe Karen, crezând că e Laura, deoarece casa fusese a părinţilor ei şi el nu ştia că o vânduseră. Mai omorâse şi alte femei când instinctul de ucigaş al bufnitei prelua controlul.

   Laura era o actriţa, puţin cam trecută pentru filme, cauta pe cineva s-o susţină şi venise pentru că avea în vizor vreo doi colegi care erau în industria filmului şi a spectacolului.
Carter Stewart-un puştan pricăjit şi neglijent în timpul şcolii, lucrase în hotelul în care era oaspete acum, devenise un renumit scriitor de piese, ironic, rece, calculat, sumbru aşa cum erau şi scrierile lui:

“Tipul începuse să scrie încă din facultate-diverse piese într-un act, destul de nonconformiste, jucate de studenţii de la teatru, care i-au dat posibilitatea să mai rămână la Yale şi după absolvire”
”A avut primul succes răsunător pe Broadway înainte de-a împlini treizeci de ani”

   Mark Fleischman, doctor psihiatru, specializat în problemele adolescenţilor, poate tocmai din cauza poveştii lui de viaţă. Fratele lui Denis a fost omorât de-o maşină pornită din pantă şi mama lor îl considerase vinovat pe Mark, crezând că nu a pus frână:

“Părinţii lui Mark nu s-au sfiit să declare public că şi-ar fi dorit ca Mark să fi murit şi nu fratele lui. El a reacţionat făcându-se medic psihiatru pentru adolescenţi. Mă întreb dacă o fi încercat vreodată să trateze şi adolescentul din el.”

   Robby Brent ajuns actor de comedie; ” a fost un elev delăsător, provenit dintr-o familie de intelectuali, ameninţat în permanentă că îşi va pierde bursa pe care o avea la Stonecroft. Umorul a devenit armura şi refugiul lui”.

Gordon Amory-ajuns bogat, şi-a făcut multe operaţii estetice, a devenit cunoscut şi totuşi:

“Totuşi când mi se mai îneacă uneori corăbiile, mă trezesc că am rămas acelaşi Gordie prostovanul, puştiul nătărău de care era aşa nostim să faci mişto”

   Din cei şase consideraţi crema clasei doar Laura avusese o copilărie fericită şi fără lipsuri.
Jack Emerson, cel care organizase reuniunea ajunsese un investitor în afaceri imobiliare, dar legat de parteneri dubioşi, petrecăreţ şi afemeiat.
În timpul reuniunii este ucisă o fostă profesoară de-a lor care-şi plimba câinele. Câinele este şi el bătut mortal, dar apucă să-şi muşte agresorul.

   Poliţia începe cercetări ample, şi lucrurile se precipită.
Jean află că fiica ei, pe care părinţii o botezaseră Meredith este cadet la West Point, şi că atât ea cât şi părinţii adoptivi vor s-o cunoască. Cum fata avea examene şi promisese să nu plece din campus toţi cred că e în regulă.

   Laura dispare, înainte de ultima seară ,Robby dispare şi el, dar este găsit mort peste câteva zile. Pusă de ucigaş Laura o atrage pe Jean într-o cursa, şi în acelaşi timp este răpită şi Meredith-Lily. Acestea urmau să fie ultimele crime ale ucigaşului, voia s-o omoare pe fată ca să vadă cum suferă Jean, avea pregătite trei pungi pe care scrisese numele femeilor şi trei bufniţe.
Sam accelerează cercetările şi cu ajutorul lui Perkins reuşeşte să găsească locul şi să le salveze.

   Dacă vreţi să aflaţi cine este criminalul, cum îşi ţese pânza de păianjen, ce s-a întâmplat cu “bufniţă”, dar şi cu celelalte personaje, citiţi cartea.
Nimeni nu poate bănui ce resentimente şi complexe vechi pot apărea în anii de şcoală şi la ce pot ele duce.
După ce te poartă cu multă intensitate de-a lungul acţiunii, dezvăluind o grămadă de tipologii umane, cartea are totuşi un happy end (asta pentru cei curioşi).

De fiecare dată când citesc o carte a autoarei rămân uimită de modul cum îşi construieşte intriga, cum îşi creionează personajele, cum conduce acţiunea fără să te lase până la final să bănuieşti cine este vinovatul. Şi de obicei vinovatul şi finalul romanului sunt mai mult decât surprinzătoare. Nu degeaba a fost numită ,,Regina literaturii americane de suspans”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

10 COMMENTS

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro