Pe urmele lui J.K. Rowling în Porto

    V-ați întrebat vreodată prin ce locuri s-au perindat scriitorii voștri preferați? Vă propun să ne plimbăm pe urmele lor, chiar dacă numai virtual (deocamdată).

   Fani sau nu, puțini știu că J.K. Rowling autoarea celebrei serii Harry Potter, a trăit o vreme în Porto. Mai exact, între anii 1991 și 1993, exact când își are începuturile seria.

   Pe atunci anonimă, viitoarea scriitoare a sosit în pitorescul oraș pentru a preda limba engleză. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul portughez Jorje Arantes, care i-a devenit soț și tatăl primului copil, Jessica. Ulterior cei doi s-au despărțit, autoarea plecând spre țara natală împreună cu fetița în vârstă de doar patru luni și cu primele trei capitole din primul volum al seriei, „Harry Potter și Piatra Filosofală”.

„”In those first weeks in Portugal I wrote what has become my favourite chapter in the Philosopher’s Stone, ‘The Mirror of Erised’ – and had hoped that, when I returned from Portugal I would have a finished book under my arm. In fact, I had something even better: my daughter, Jessica,” Rowling explains on her official website.” (sursă )


„„În acele prime săptămâni în Portugalia am scris ceea ce urma să devină capitolul meu favorit din Piatra Filosofală, „Oglinda lui Erised” – și speram că mă voi întoarce din Portugalia cu o carte terminată sub braț. De fapt, m-am întors cu ceva mai bun: fiica mea, Jessica,”, declară Rowling pe site-ul său oficial.” (traducere aproximativă).


   A urmat o perioadă neagră în viața autoarei: tocmai îi murise mama, se despărțise de soț, nu își găsea de lucru, trebuia să se descurce singură, cu un copil, având o situație financiară precară, trăind din ajutoare sociale. A fost diagnosticată cu depresie clinică și se spune că a avut gânduri de suicid (sursa Wikipedia). Și când mă gândesc că ne-am aflat la un pas de absența seriei Harry Potter din literatură, mă ia cu fiori.

   Depresia ei s-a manifestat în carte sub forma Dementorilor, ființele care absorb toată fericirea și sentimentele pozitive în general, lăsând în urmă disperare și tristețe.

   Cert este că perioada petrecută în Porto și-a pus amprenta asupra operei sale. Nu e de mirare că m-am îndrăgostit la prima vedere de acest oraș pitoresc!

Librăria Lello

   Se poate observa cu ochiul liber că Librăria Lello, a treia cea mai frumoasă din lume, este sursa de inspirație pentru librăria Caligrafie și Pete/Flourish and Blotts, de unde elevii școlii Hogwarts își cumpărau manualele. De asemenea, se spune că scara de la Hogwarts își are originea în cea de la Librăria Lello.

   Aparent, J.K. Rowling își petrecea timpul la Lello, unde cu mai multe cafele în față, a pus bazele seriei. Personal, n-am văzut vreo cafenea pe acolo (doar cărți și foarte mulți turiști înnebuniți după selfie-uri), însă după mai multe surse, la etajul doi al librăriei, într-un timp se serveau cafea și ceai.

   Librăria Lello a fost fondată în 1906, de frații cărora le poartă numele. Decorul este unul deosebit, fiind una dintre cele mai populare locații vizitate de turiști. De fapt, din tot ce am vizitat în Portugalia, aici am întâlnit cea mai mare aglomerație, ceea ce vorbește de la sine.

Cafeneaua Majestic

   Cafeneaua Majestic este, de asemenea, relaționată cu autoarea britanică și celebra serie fantasy. Se spune că pe unul dintre șervețelele acestei cafenele, J.K. Rowling și-ar fi schițat câteva idei ale primului roman.

   Fondată în 1921, Majestic este în top 10 al celor mai frumoase cafenele din lume. Un local prestigios, șic, cu mobilier în stil Art Nouveau, ce recreează atmosfera de epocă de la începutul secolului trecut. Dacă o pot compara cu o locație de la noi, atunci aleg ca reper „Carul cu bere”. Aceeași atmosferă de epocă, sugerată de arhitectura și mobilierul deosebite.

   Unele guri spun că prezența lui J. K. Rowling la Majestic este un simplu zvon, întrucât la acea vreme, autoarea nu și-ar fi permis din punct de vedere financiar să frecventeze acea cafenea; cafeaua la Majestic este destul de scumpă față de cea servită în alte localuri, fiind unul dintre punctele de referință ale orașului. Însă fostul soț al scriitoarei ar fi confirmat prezența lor la acea cafenea:

„Yes, we used to frequent the Majestic,” Rowling’s former husband, Portuguese journalist Jorge Arantes, told AFP in a rare interview.”sursa

   Totodată, scriitoarea a recunoscut că obișnuia să scrie prin cafenele, pentru că așa reușea să-și adoarmă fiica, ieșind cu ea la o plimbare.

Harry Potter-iștii

   Mergând prin Porto, dacă nu ești acolo în perioada vacanței copiilor, poți vedea pe străzi elevi purtând pelerine precum cele din Harry Potter. Există o veche tradiție, originală din Coimbra, referitoare la uniformele formate din acele pelerine.

   Un alt zvon susține că ele au servit drept sursă de inspirație pentru pelerinele purtate în celebra serie, elevii din Porto îmbrăcați astfel fiind cunoscuți drept „Harry Potter-iști”.

   Nu știu cât de adevărată este presupunerea privind inspirația autoarei, cert este că și în Anglia întâlnești elevi purtând pelerine ca uniformă.

Salazar Slytherin

   Altă supoziție este că numele personajului Salazar Slytherin/Viperin, fondatorul casei omonime, se trage de la António de Oliveira Salazar, dictatorul Portugaliei între anii 1932 și 1968. Dacă stăm să ne gândim la obsesia fondatorului Casei Slytherin pentru sângele pur, parcă aduce cu fascismul instaurat de Salazarul portughezilor.

   Totuși, această presupunere nu a fost confirmată.

   Așadar, dacă sunteți fani Harry Potter, o vizită în Porto este obligatorie! Măcar pentru a verifica dacă Librăria Lello seamănă cu Flourish and Blotts!

    Surse foto: arhivă personală, Witchcraft and Wizardry – Wikidot

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

14 COMMENTS

  1. Sorina, sunt superbe locațiile și mai ales poveștile ascunse în fiecare dintre acestea!

    • Da, da, arata-i-l! Sigur i-ar placea la libraria Lello. Dupa aia o sa te innebuneasca sa mergeti la Porto :))))

  2. Sorina, tu esti un om formidabil! Cand vine vorba de pasiunile tale, ma faci praf. Ori esti fan, ori nu mai esti ,nu? :)) Dupa cum stii deja, eu nu am citit pana acum seria HP. Am vizionat cu mare bucurie ecranziarile, dar de citit… O sa razi, dar nu am cumparat cartile dintr-un motiv banal: deja am sute de carti restante si daca mai iau si seria… Dar, observand pasiunea ta pentru HP, citind frumusetea asta de articol, simt ca ar trebui sa merg si eu pe unde ai umblat si tu. Macar citind primul volum.
    Iti multumesc pentru superba calatorie in lumea lui Rowling!

    • Multumesc si eu! Da, asa sunt, la extreme :)). Ori imi place foarte mult ceva, sunt fan si stiu totul despre subiectul respectiv, ori nu-mi place deloc, cale de mijloc nu prea e :)) Te inteleg, si eu refuz sa cumpar unele carti din acelasi motiv, am atatea pe lista… Ma gandesc ca daca ma apuc mai ales de o serie, unde ajung? :))

    • Asa este. Si nu numai atat, dar si pe urmele scriitoarei preferate. Ma bucur foarte mult ca am avut aceasta sansa.

  3. Nu-s fana HP, dar daca esti tu, deja este suficient. Ai atata energie si te dedici acestor nebunii incat trebuie doar sa deschis cutia pandorei si apari ca o floare dornica sa ma lamuresti.
    Astept cu nerabdare alte vesti de maturi, pisici si alte necuvantatoare.

    • :))))))))) Maturi? Stii ca I don’t drive cars, I ride brooms :))) Iar la Hogwarts te primeste cu pisici :))

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.