Pinguinul care voia sa afle mai multe vine la editura pentru copii...

Pinguinul care voia sa afle mai multe vine la editura pentru copii Nemi!

Pinguinul care voia să afle mai multe vine la editura pentru copii Nemi!

Acum în librării găsiți toate cele trei cărți de povești educative cu animale scrise de Jill Tomlinson și apărute la editura pentru copii Nemi: Bufnița  care se temea de întunericGorila care voia să se facă marePinguinul care voia să afle mai multe. Ele se adresează copiilor de peste 7 ani pe și îi ajută pe părinți și învățători să le transmită celor mici într-un mod amuzant cât de important este să învețe lucruri noi, să descopere lumea cu propriile instrumente de cunoaștere, prin exemple și aventuri.

Otto este un pui de pinguin care vrea să-i învețe pe ceilalți pui tot ce trebuie să știe ca să devină niște pinguini adevărați. La fel ca Buf, puiul de bufniță care învață să nu se mai teamă de întuneric și să fie la fel ca ceilalți frați ai lui și ca Pongo, puiul de gorilă  care voia să ajungă curajos ca tatăl său. (Răsfoiește câteva pagini aici.)

Cărțile lui Jill Tomlinson sunt traduse și citite în lumea întreagă de copii și părinți deopotrivă, cu aceeași plăcere de decenii întregi.

 Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială aediturii Nemi are drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere. 

Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pentru copii este principala miză a selecției de titluri, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.

 Jill Tomlinson (1931-1976) a fost o îndrăgită autoare de cărți pentru copii, cel mai bine cunoscută pentru seria „Poveștile preferate cu animale” („Favourite Animal Tales”), din care fac parte, printre altele, „Bufnița care se temea de întuneric”, „Gorila care voia care voia să se facă mare” și „Pinguinul care voia să afle mai multe”. Trăsăturile care se regăsesc în toate cărțile sale sunt iubirea pentru animale, umorul și o anumită duioșie specifică copilăriei, dar pe care ne dorim s-o regăsim la orice vârstă.

Review overview
3.5
****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

8 COMMENTS

  1. Vaiiiii! <3 Imi doresc toate cele trei carti ale autorului. :( Doar ca nu am niciodata posibilitatea sa le cumpar.. Acum cat sunt copil ar fi perfecte.. Chiar mi-ar prinde bine sa lecturez cartile, m-ar incanta. Multumesc pentru prezentare!

Leave a Reply