Poarta vrăjitoarelor de Rodica Bretin-recenzie

Poarta vrăjitoarelor de Rodica Bretin-recenzie

    Poarta vrăjitoarelor, de Rodica Bretin-recenzie

 

Titlul original: Poarta vrăjitoarelor

Editura: Nemira

Colecția Mistica Esoterism

Serie coordonată de Risvan Vlad Rus

Anul apariţiei: 2015

Număr pagini: 155

Gen: Documentar, Istoric

Cotație Goodreads: 4,33

 

   Nu știu exact în ce gen literar să încadrez „Poarta vrăjitoarelor”. În ciuda titlului, nu este despre vrăjitoare. Nu este nici fantasy, nici esoteric (dacă vă așteptați să găsiți tot felul de descântece, ritualuri supranaturale sau rețete pentru poțiuni magice, vă înșelați), nici chiar despre spiritualitate, nimic din toate acestea.

   Este ceva la graniță, mai degrabă o lucrare de documentare, ce reunește mai multe cazuri inexplicabile din istorie și teorii ale unor oameni de știință, având ca idei centrale călătoria în timp și realitățile paralele.

   Citind această carte, constatăm că unele cărți fantasy sau S.F. nu au apărut din neant. Călătoria în timp, mașina timpului, realitățile paralele sunt subiecte la care omenirea s-a tot gândit. „Miss Peregrine”, „Harry Potter”, „Materia întunecată”, „Undeva, cândva”, „The Frequency”, toate aceste cărți și filme au avut drept surse de inspirație teorii de mult discutate.

   Fizicienii Albert Einstein și Stephen Hawking au cercetat, printre altele, și acest subiect al realităților paralele. Potrivit lui Hawking, se pare că responsabilă este o substanță din Univers, numită materie cenușie. Nu înțeleg eu prea multă fizică, însă se pare că există posibilitatea ca Universul să fie mai complex decât îl știm noi; noi îi vedem doar o fațetă, aceea din care facem parte, însă unii consideră că ar exista mai multe laturi: așa numitele realități paralele.

De altfel, înțelegerea naturii cuantice a gravitației dusese, încă de la sfârșitul secolului XX, la două constatări șocante: există dimensiuni suplimentare în afara celor patru cunoscute (trei spațiale și una temporală), iar Universul nostru este doar unul dintr-o infinitate, între ele existând căi de comunicație – după cum au teoretizat cercetători de reputație mondială, ca fizicianul Stephen Hawking și astronomul Martin Rees.”

    Cartea este alcătuită din mai multe povestiri, cazuri de-a lungul istoriei omenirii în care au avut loc experiențe stranii, inexplicabile. Zgomote produse aparent din senin, materializări, atingeri, semne apărute pe corp fără a fi cineva prin preajmă…

   „Poarta vrăjitoarelor” este titlul dat de unul dintre cazuri, ultimul din carte și după părerea mea, cel mai interesant. Probabil mi s-a părut așa pentru că una dintre epocile întrepătrunse este cel mai aproape de zilele noastre, și anume, anii 1970, când se presupune că o studentă germană a nimerit direct în secolul XIII. Se plimba prin pădure, alături de iubitul ei, când a dat de un anumit copac. Fata n-a mai fost găsită, dispariția ei devenind un mister.

    În secolul XIII, o tânără roșcată, având semnalmentele studentei, a fost arestată sub acuzația de vrăjitorie de Sfânta Vehmă, un fel de organizație precursoare a Inchiziției, lucru reieșit din anumite documente ale epocii. Să fie studenta aceeași persoană cu roșcata persecutată?

   Potrivit anumitor ipoteze, porțile vrăjitoarelor sunt, de fapt, „punți Einstein-Rosen”, ce „teoretizează posibile căi de deplasare în spațiu și timp.”

Porți între civilizația noastră și altele ce evoluează independent, pe planete de care ne despart ani-lumină ori se află într-un alt plan dimensional… Mai cutremurătoare decât existența „porților” rămâne însă certitudinea că unii oameni au cunoscut cu exactitate locul unde se aflau: alchimiști, templieri, învățați arabi sau europeni din Renaștere, ei au știut ce erau și, mai ales, unde duceau.”

   Castele bântuite, catedrala din Chartres, fortăreața maură Javalona, anumiți copaci dintr-o pădure, să fie toate acestea punți sau porți spre alte lumi, spre alte dimensiuni?

   Să poți modifica trecutul, venind din viitor? Există păreri controversate și în raport cu această temă: „S-a ridicat, desigur, problema „Legii Informației Neregresive” (des vehiculată în anii `70 ai secolului XX), potrivit căreia cineva venind din viitor nu ar putea interveni în trecut, deoarece schimbarea acestuia ar duce, inerent, la modificarea perioadelor ulterioare, punându-se sub semnul întrebării însăși existența persoanei în cauză. Dar Legea Informației Neregresive a fost combătută de fizicieni și istorici două decenii mai târziu, când Stephen Hawking și John Keegan (cel mai mare specialist britanic în conflictele secolelor XIX-XX) au observat, independent unul de altul, faptul că noi nu putem ști dacă istoria, așa cum o cunoaștem, este rezultatul unei evoluții „normale” sau al unor intervenții exterioare mai mult sau mai puțin accidentale, despre care, oricum, nu am avea de unde să aflăm…”

    Ce mi-a plăcut:

– subiectul. Sunt fascinată de poveștile despre călătoria în timp și realități paralele. Sunt conștientă că cel mai probabil, așa ceva nu există, ținând mai degrabă de ficțiune, însă acest subiect abordat în filme, cărți, cercetări, mă fascinează. În adâncul sufletului, încă mai sper că acest lucru este real și că pe undeva, chiar există o poartă a timpului.

– Îndemnul autoarei de a ne menține mintea deschisă, nu neapărat de a crede în aceste fenomene inexplicabile, ci a le analiza la rece, cu flexibilitate, din mai multe perspective.

– documentarea serioasă a autoarei, cartea fiind înțesată de istorie. Mi-a plăcut să aflu mai multe despre Reconquista spaniolă, războaiele din Evul Mediu, Sfânta Vehmă și altele.

   Ce nu mi-a plăcut: exact același lucru de mai sus, unul din avantaje fiind cu două tăișuri: lucrarea este foarte bogată în istorie, ceea ce este bine, dar îngreunează lectura și te face să te întrebi unde apare odată acea poartă a timpului. Mi-ar fi plăcut să se insiste mai concret pe călătoria în timp și mai puțin pe istorie.

   Citate:

„Căci nu există enigme, ci doar fenomene care așteaptă să fie explicate. (…) dacă o lege științifică este infirmată de un fenomen, nu trebuie ignorat fenomenul, ci rescrisă legea.”

„Se petrec mai multe fenomene inexplicabile în cer și pe pământ decât suntem pregătiți să acceptăm. Nu trebuie să credem în ele. E de ajuns să le admitem posibilitatea, să ne păstrăm mintea deschisă, analizând cu obiectivitate și detașare mărturii, dovezi, fapte – căci Necunoscutul este aici, acum, printre noi…”

„E tot atât de greu să te ridici la înălțimea unui ideal, cum este să primești ceea ce mintea nu poate să accepte.”

   Despre autoare:

    Rodica Bretin este, la bază, cercetător științific. A publicat mai multe lucrări de factură istorică și fantastică, unice în Europa de Est. A lucrat ca redactor-șef în cadrul unor edituri și ca realizator TV.

   În 1996, a primit premiul pentru Cea mai bună proză străină la Festivalul Internațional al Artei Fantastice de la Annecy, Franța, pentru nuvela „Negura”; în 2001, Premiul Volaverunt la Festivalul de la Valencia Spania, pentru nuvela „Conquistadorul” și premiul pentru Cel mai bun roman străin acordat de Fantasia Art Association, în 2005, pentru „Fecioara de Fier”, publicat în serial de revista The Historian din Truro, Cornwall, Marea Britanie.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul targulcartii.ro

10 COMMENTS

  1. Pe mine m-ai convins încă de la titlu! Și eu sunt fascinată de aceste aspecte. Într-adevăr, e nevoie de o argumentare solidă pentru ca informația să ajungă alături de atributul „credibilă” la cititor. Mi-a plăcut recenzia ta și, cu siguranță, voi cumpăra cartea!

  2. Interesant subiectul cărți! întotdeauna mă fascinat călătoria în timp! Felicitări Sorina!

Leave a Reply