Povara trecutului de Elizabeth Thornton

Povara trecutului de Elizabeth Thornton

Povara trecutului de Elizabeth Thornton

Titlul în engleză : Dangerous to kissuntitled

Număr pagini 457

Editura Lider

Traducere: Diana Constantinescu

Anul apariției 1995

Dangerous Series : Dangerous to Love, Povara trecutului, Dangerous to Hold

Această carte cred că este cea mai bună dintre cărţile apărute la noi scrise de Elizabeth Thornton. O carte în care dragostea se împleteşte cu crima şi misterul. Ritmul alert, scenele pasionale de dragoste, acţiunile de pe tot parcursul poveştii, conversaţiile, enigmele, loviturile de teatru-te captivează şi faci parte din atmosfera cărţii, eşti parte integrantă a ei, simiti că trăieşti fiecare pagină şi reprezinţi fiecare dialog, îţi pui mintea la contribuţie să poţi descoperii secretul crimei şi misterul care înconjoară personajele. La scenele pasionale, parcă te înroşeşti, dar nu poţi să te desprinzi din captivitatea arzătoare a momentului.

Acţiune> Anglia-în timpul regenţei prinţului de Wales, când se afla într-o perioadă dificilă-războiul cu Franţa.

1 (3)Deborah Weyman, era de ceva vreme guvernanta lui Quentin, fiul în vârstă de 8 ani al lordului Gill Barrington, un bărbat cumsecade şi destul de puternic. Se atașase de băieţelul căruia îi murise mama şi a cărui sănătate era foarte fragilă. În acea noapte se dazlanțuise o furtună, Deborah ştia că lui Quentin îi este frică de furtuni chiar dacă nu admitea acest lucru, considerându-se bărbat. Aşa că, zâmbind pleacă să-i facă o surpriză la el în cameră, să-i fie alături. Dar camera era goală, iar din bibliotecă, se auzea vocea ridicată a lordului Barrington. Ajunge la uşa bibliotecii care era întredeschisă, şi vede pe lord şi umbra unui bărbat. Ştia că lordul lucrează pentru Ministerul Afacerilor Externe la informaţii, de aceea probabil se şi aflau în Franţa. Şi mai ştia că în această seară, Barrington trebuia să se întâlnească cu cel mai bun prieten al său contele de Kendal. Dar de ce se certau?
Ciuleşte urechea, chiar dacă vocea celui din umbră nu se auzea, dar o aude pe cea a lui Barrington care spune:
“-Lasă-l pe băiat să plece, se ruga acesta. Pentu numele lui Dumnezeu, ai milă. Este doar un copil. Tocmai tu! Kendal, lord Kendal… Nu-i face niciun rău! Timbrul vocii se îngroşa pe măsură ce zbuciumul sufletesc creştea. Quentin, şterge-o !

1 (4)După asta a urmat o bubuitură, o împuşcătură puternică. Quentin dintr-un salt ajunse în braţele lui Deborah, iar aceasta, când vede imaginea lordului Barrington căzut pe podea cu o siluetă aplecată deasupra lui, rotiţele i se pun în mişcare, iar primul gând este acela de a salva copilul. Se trezeşte afară alergând, alergând, cu umbra în urma lor
Reuşesc într-un final să se salveze, dar trebuia să se ascundă bine, mai ales pe Quentin, care ştia cine este criminalul. Băiatul trebuia protejat şi de negăsit de infamul şi criminalul Lord Kendal. Cum putea un prieten şi mai ales tutore al copilului să-şi omoare un alt prieten bun, şi mai ales copilul de care se presupunea că ar trebui să aibă grijă? Cuvântul ei nu avea valoare dacă ar fi spus, dar al lui Quentin –da. Numai că băiatul suferă un şoc şi îşi pierde memoria. Nu îşi aduce aminte nimic, dar rămâne cu o teamă continuă.
1 (2)Lordul Kendal, este unul dintre cei mai puternici oameni din Anglia, un personaj temut, dar iubit de femei, un tip extrem de inteligent, lucrând pentru acelaşi Minister al Afacerilor Externe, cu relaţii peste tot, un om despre care auzise multe, dar nu-l văzuse niciodată-trebuia să-şi piardă urma. Reuşeşte în final să plece din Franţa, şi ajungând în Anglia, îl ascunde pe Quentin la o familie pe care o cunoştea de mică, iar ea se anjazează ca profesoară la domnişoara Hare, fosta ei guvernantă, care avea o şcoală de fete. Îşi schimbă atât numele devenind o văduvă- doamna Monray, dar şi înfăţişarea, mascându-şi frumuseţea prin pudre şi culori care o îmbătrâneau. Îl vizita pe Quentin o dată pe săptămâna şi atunci foarte atentă, dar se şi gândea că trebuie mereu să fie în mişcare schimbând locul cât mai des.

1 (5)John Grayson, conte de Kendal-un bărbat de 30 şi ceva de ani, frumos ca Apollo, blond cu nişte ochi albaştrii ca cerul înstelat, masiv ca un Hercule, dar fermecător ca vinul de bună calitate şi bomboanele extrafine, căruia nicio femeie nu putea rezista feamecului şi zâmbetului său ademenitor. Chiar dacă circulau poveşti despre relaţiile lui amoroase, era un bărbat care nu se arunca cu capul înainte şi nici nu făcea greşeli-în ciuda faptului că lasă să se vadă altceva. Era unul dintre cei mai inteligenţi şi de bază oameni din Minister, majoritatea invidiindu-l, uitându-se chiorâş, dar aplecandu-se în faţă lui. Avea un temperament ieşit din comun, vulcanic, impulsiv, impetuos, debordant-temperamentul familiei Greyson-toţi erau la fel.

Contele Kendal, era hotărât să-l găsească pe Quentin. Ştia că Gill descoperise sursa scurgerii unor informaţii către inamic, ştia că fusese confuz, dar nu se aştepta să fie ucis. De când aflase că cel mai bun prieten al lui fusese ucis, el devenise tutore-iar băiatul avea nevoie de puterea lui. Poate era speriat, poate era bolnav, cum îl poate propteja pe micuţ de duşmani? De ce îl răpise guvernanta? Poate că ea era o spioană, sau poate vroia o răscumpărare? A aşteptat destul şi nimic, aşa că este hotărât să-şi întindă antenele să-l găsească pe băiat. Detectivii care fuseseră puşi pe urmele guvenantei, chiar îi adusese un bilet. Doamna se ascundea la o şcoală de fete sub numele de Moray. Dar nu trebuia să o sperie, şi să o facă să fugă, trebuia cu orice preţ să-l salveze pe Quentin din mâinile ei. Aşa că pune la cale un plan.

În acest plan are nevoie de oameni care să-l ajute. Nu vrea să apeleze la Minister, era o problemă de familie-doar era tutorele băiatului, aşa că apelează la fratele său mai mic Nick şi la cumnatul său lordul Harley-Hart. Cei doi fraţi, chiar dacă îi despărţeau doar câţiva ani, din spate semănau ca două picături de apă, dar şi trăsăturile le erau cam identice, cu minţile la fel de brici, iar temperamentul era acelaşi, doar că Nick era un pic mai şugubăţ. Amândoi fraţii erau puşi pe şotii, pe făcut glume şi farse-mama lor scuturandu-i de multe ori şi dându-le scatoalce după ceafă-dar aşa era toată familia, inclusiv surorile lor. Dar când venea vorba de treburi serioase toţi erau uniţi şi puternici. Hart, cumnatul lor era un fel de pol opus. Înalt, brunet, blând şi mai încet cu mult la minte decât cei din familia Greyson, apărătorul tenace al tuturor femeilor şi al onoarei lor, reuşise cumva să se integreze în această familie sclipitoare şi vivace, dar mai ales o iubea la nebunie pe sora lor Gussie.

Planul era următorul: Gray-contele, trebuia să ajungă cu un scop la şcoală de fete să facă cumva cunoştinţă cu Deborah. Aşa că îşi ia o mînă de bărbat umil şi cam prostuţ în care orice femeie ar avea încredere, inofensiv, şi ajunge acolo sub pretextul că are nevoie de o guvernantă pentru sora lui cea mică, care trebuia să-şi facă debutul în societate. Odată scoasă de acolo Deborah, va fi dusă într-o casă închiriată de el, unde va încerca să scoată de la ea ceva despre băiat. Practic o va răpi! El va fi omul grotei, dur, arogant,ticălos, neimpresionat de nimeni şi nimic. Se va purta cu ea că şi un stăpân nemilos (dacă va auzi mama lui sigur îi va rupe urechile), să-l urască şi să-i fie teamă de el. Va fi o bestie! Aici intervine Nick, care va fi un fel de apărător al fetei, unde ea să capete încredere în el, să se poarte frumos şi prieteneşte cu ea, să o apere, şi la nevoie să o ajute să evadeze (ca ei să o poată urmări). Iar Hart-va fi paznicul-un fel de omul cavernelor-întunecat, încruntat, fără să vorbească prea mult, altfel s-ar fi văzut că începe să o compătimească pe femeie (bietul Hart-greu pentru el, -blândul şi bunul Hart pe post de gorila), şi să o mai şi ajute pe deasupra. Deci trebuia să pară rău de tot.

Planul este pus în aplicare, Deborah, când aude pe cineva că blajinul şi inofensivul domn Gray, are nevoie de o guvernantă, acceptă-trebuia schimbat locul, iar asta era bine-venit. Şi iată că ziua plecării către casă domnului Gray, vine, pornesc la drum, dar aveau ceva de mers. La un popas în curtea unui han Deborah, este recunoscută de o cunoştinţă a lordului Berrington, -lady Becket. Dar în acelaşi timp doamna o şi întreabă cum de este împreună cu lordul Kendal. Stupoare, criminalul de care fuge este inofensivul domn Gray?
-Lordul Kendal?, spuse cu voce slabă.
– I-am recunoscut calul, înţelegi? Jupiter îl cheamă, parcă, nu? Dacă aş fi ştiut că vine în zona, l-aş fi invitat la restrânsă petrecere pe care o dăm. Prezenţa lui Kendal ar stârni senzaţie.
-Cum l-aţi descrie? Se interesa Deborah, în timp ce dezbătea problema în gând, spunându-şi că nu poate fi adevărat.
-Oh, dragă, te-am zăpăcit de tot, nu-i aşa? Păi, doar ştii-înalt, blond cu chip de înger….”

Asta era, criminalul era el, monstrul, ticălosul, barbarul, vroia să o prindă. Nu mai stă pe gânduri şi fuge, alergând către nicăieri numai să scape. Dar Gray, află la timp şi porneşte împreună cu cei doi după ea. O prinde în final, este dusă în casă închiriată-o cocioabă jegoasă, aruncată pe o saltea, dezbrăcată de haine şi încuiată într-o cameră. Kendal încearcă să o intimideze, să o facă să spună, îşi ia mâna de devorator de virgine, de ticălos în masă, de omul negru. Dar domnişoara din faţa lui, o doare direct în cot de atitudine lui, nu este intimidată, ci chiar se înfurie. De cum a văzut-o Gray, simte o atracţie puternică faţă de această femeie frumoasă, sub tot machiajul ei. Este mai ales fascinat de gropitele din obraji ale roşcatei focoase, subjugat de mintea ei ascuţită şi puterea acestei femei. Întâlnise multe femei, dar niciuna cu temperamental şi mintea lui Deborah. La naiba, femeia asta îi provoca cele mai fierbinţi gânduri, dar o răpise cu un scop, nu? Nu să saliveze el în faţa formelor ei. Era un imbecil dacă stătea să se gândească la nopţi pline de pasiune. Dacă era o trădătoare, o spioană? De fapt cine era Deborah Weyman?

Planul este pus în aplicare, Nick, o “ajută” să evadeze, iar primul lucru făcut de Debarah este la Quentin, numai că Gray este pe urmele ei şi îl descoperă pe băiat. Când vrea să fugă şi de aici cu Quentin pe acoperişul casei, iar băiatul este la un pas de a cădea de la înălţime, Gray este cel care îi salvează pe amândoi. Atunci Deborah îşi da seama că adevăratul criminal nu este contele. Povestea începe cu adevărat acum, deoarece atât ea, cât şi copilul sunt duşi la familia lui Gray, protejaţi şi încercând de aici să se întindă nişte iţe pentru a-l prinde pe adevăratul criminal.
Mai intră în scenă un personaj-contele de Leathe, care îi făcea curte surorii celei mici a lui Gray. Numai că fraţii nici nu vroiau să audă de conte, avea una dintre cele mai dubioase reputaţii, deci îi era interzisă întâlnirea cu sora lor. Într-o noapte în care Gray nu putea să doarmă din cauza gândurilor senzuale cu frumoasa roşcată, din cauză că vedea pe lângă el numai plozi roşcaţi cu ochi verzi şi gropiţe în obraji, din cauza că se abţinea de la orice atingere-cu toate că vroia să o devoreze- o vede pe Deborah în grădina întâlnindu-se cu contele Leathe şi îmbrăţişându-se. Vede roşu în faţa ochilor, el care făcuse totul să nu se atingă de ea, care o respectase-ea se aruncă în bratele infamului conte, fusese un mare prostănac.

Precum omul din Neanthertal, o ridică pe umăr ca pe un sac de cartofi, nu ţine cont de protestele ei, şi o duce în căsuţa pe care o avea pe moşie. Cele mai fierbinţi scene de dragoste vor avea loc aici, cu consimţământul amândurora, iar el realizează că este singură femeie cu care ar vrea să fie împreună până la bătrâneţe. O cere în căsătorie, știind că este singura variantă. Surpriză însă, Deborah îl refuză, şi îi propune să-i devină amantă, deoarece nu se poate căsători cu el. După o săptămână de frustrare, Gray îi dă un ultimatum, ori se căsătoresc, ori el nu va mai accepta să-i fie folosit trupul. Dureroasă decizie pentru Deborah, care între timp se îndrăgostise de el, dar acceptă despărţirea. De ce?
Finalul cărţii este superb, deoarece, Deborah aude că Gray vrea să-şi ia o amantă şi atunci îşi da seama că trebuie să facă ceva cu orice risc. Nu îl poate lasă unei alte femei. Trebuie să-i arate că ea este fata pe care şi-o doreşte. Pune la cale un plan, evident cu trupa de şoc: Nick, Hart, şi încă o persoană (pe care nu o dezvălui)-acela de a-l răpi pe Gray, şi să-l supună ei. Practic povestea se termină cum a început, numai că răpirea este inversă. La ce nu se aşteaptă cei doi? V-am spus că sunt o familie de şugubeţi, aşa că sătui de-eu te vreau, eu nu te vreau, eu te iubesc, eu şi mai mult, unul plânge în batista, celălalt suspină-dar nu luau o decizie-trupa decide că s-au cam săturat. Aşa că hotărăsc să-i răpească pe amândoi, să-i încuie şi să se descurce cum or şti.
Râzând, o prinde în braţe.
-Nu pricepi?
-Nu, spuse Deborah.
-Draga mea, Deb! Te-au răpit şi pe tine. Dacă nu mă crezi, încearcă uşa să vezi dacă este descuiată. Deborah, vru să-i dea ascultare, dar Gray o opri din drum. Mai târziu, spuse el. Încearc-o mai târziu. Până atunci, crede-mă pe cuvânt. Amândoi am fost răpiţi.

Cine era de fapt Deborah? Care este numele ei adevărat şi familia ei? Care este secretul ei întunecat? Cine este misteriosul criminal, şi de ce a ucis şi va mai ucide pe parcursul poveştii? Îşi va recăpăta memoria Quentin? Cei doi se vor căsători? Cine este contele de Leathe-soţul, fratele, vărul sau amantul lui Deborah? Atât de multe întrebări, dar şi răspunsuri sunt, atât de multe întâmplări şi tachinări dar acestea le puteţi afla din carte.

9.9 puncte/10

Autor: Iasmy
Review overview
5
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

15 COMMENTS

  1. Doamne , yasmy, ce recenzie! De nota 10. Acum chiar pot spune ca vreau sa citesc cartea! Ai făcut o descriere irezistibila. Titlul îmi suna cunoscut dar cartea nu am citit-o. O adaug la lista cu de citit in mod sigur.

  2. Am citit-o mai demult si ai dreptate Yasmi,e o carte buna si o sa o trec pe lista pt recitit.Felici tari pt recenzie,e foarte buna!

  3. O recenzie de nota 20,Iasmy! Felicitari! Stiu ca am lecturat cartea cu ani in urma,dar citind recenzia ta,imi dau seama ca am uitat intreaga actiune .Asta inseamna ca am tema de facut,recitirea ei.

  4. Bravo,Iasmy,iti multumesc pentru recenzie.Desi am inceput cartea,nu stiu cand am sa o termin,deci ma multumesc cu recenzia,deocamdata!

  5. Multumesc, tuturor! Am incercat sa va captez interesul, atat celor care poate au citit cartea cat si celor care nu au lecturat-o inca. Sper ca am reusit. Este o carte care mi-a placut destul de mult si am adus-o in atentie.

  6. Multumesc Yasmi pt aceasta recenzie extraordinara! ;) Gata! M-ai convins! O am electronic, nu-mi ramane decat s-o citesc! ;)

  7. Acum m-ai facut curioada Iasmy. Chiar imi place descrierea si ma atrage. Sper sa o mai gasesc sa ma bucur de ea :)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro