A fost odată...Povesti adevărate

Povestea lui Jani (Janos)

Povestea lui Jani (Janos)

   Povestea lui Jani (Janos) rubrica intamplari adevarate.

   Povestea Rodicăi cu muzicanţii mi-a amintit de o poveste frumoasăuşor amuzantăauzită cu mulţimulţi ani în urmă chiar de la protagonist.

   Pe vremea aceea la restaurantele cu muzică, orchestra era în general formată din ţigani lăutariLa unul din cele mai mari restaurante cântase şi Jani mulţi ani, apoi pensionar fiindcânta la nunţi, botezuri, sau chiar acasă la cineva la câte un chef. Şefii de restaurante, care îl cunoşteauîl trimiteau la zilele de naştere ale prietenilor, ca un fel de cadou. Pe vremea aceea oamenii preferau chefurile făcute acasă (mai ales şefii de restaurante), chefuri cu 20-30 de invitaţi.

   Jani venea îmbrăcat întotdeauna la costum, cu vioara şi cântaCânta orice gen de muzică, dar interpreta dumnezeieşte Balada” lui Ciprian Porumbescu. Era un tip destul de sobru, bea rar un pahar de vinvorbea puţin, dar cântaTotuşi cu mine şi cu soţia unui coleg de-al soţului meu vorbea mai mult, poate pentru putea vorbi cu noi şi ungureştesau poate ne simţea mai prietenoase. Ne-am întâlnit întâmplător la o cofetărie, unde aşteptam cu prietena mea mergem luăm copiii de la şcoalăîşi aştepta şi el nepoatele, şi la o cafea ne-a povestit câte ceva din viaţa lui. Şi pentru merităiată povestea lui Jani aşa cum a spus-o el.

 “Eram tânărîncrezător în mine şi îndrăgostit de-o tânăra (ţigancă ca şi mine) Mari.
Ne-am căsătorit şi au apărut la foc automat şase fetiţe. Credeam suntem fericiţiMari se ocupa de casă şi de fete, eu alergam pe la cântări fac un ban, noroc la ţigani chefurile se ţin în cursul săptămânii, iar sâmbătă şi duminică cântăm ori la restaurant ori la nunţi de români (eram o formaţie mare şi cu acordul şefilor ne împărţeam putem face toţi un ban în plus). Când puteam o ajutam pe Mari cu fetele, dar viaţa avea socotelile ei. Când fata mai mare a împlinit nouă ani şi cea mică trei, am venit de la o nuntă şi am găsit fetele singure acasă şi un bilet pe masă: săturat, plec,  ce ştii ai o viaţă frumoasă! Mari”.

   Am aflat apoi plecase cu un alt muzicant, mai bogat ca minepărăsinduşi copiii fără remuşcări. Ce puteam fac? Cui plângPărinţii mei muriserăai ei nu voiam -i caut. Aşa m-am înhămat la treaba călcatspălatmâncare, nu voiam ca fetele se simtă prost în faţa colegilor sau la grădiniţă (cămin), seară cântăm fac banicea mare având grijă de celelalte.

  A trecut aşa aproape un anÎntr-o duminică am mers la o nuntă la ţarăla U., iarnăzăpadă, frig de crăpau pietrele. Am terminat de cântat şi m-am grăbit la gară  prind trenul, trebuia să pregătesc fetele de şcoală. Gazdele mi-au pregătit o plasă cu mâncareprăjituri şi o sticlă de palincă. Am ajuns în garămi-am luat bilet şi pe peron am văzut o fată tânăra (româncă) cu un copil înfofolit în braţevânătă de frig, lacrimile îi îngheţaseră pe faţă. M-am apropiat de ea şi i-am oferit un gât de ţuică se încălzească. S-a speriat şi a fugit către capătul peronului. Nu ştiu ce m-a apucat, nu m-am legat în viaţa mea de o femeie, dar m-am dus după ea şi i-am explicat vreau doar s-o ajut.

   Am urcat în acelaşi tren şi până în B.M. am tot vorbit. Mi-a povestit făcuse un copil din flori”, iubitul ei o părăsisepărinţii au alungat-o pentru n-a vrut lase copilul la orfelinat, dar ea n-a putut: e al meu băieţelul.  Spunea merge la oraş vadă dacă o primeşte mătuşa ei, dacă nu, va vedea ea ce va face. Eu i-am spus povestea meaminţind doar în privinţa copiilor, nici acum nu ştiu de ce, am spus am trei fetiţe, cred totuşi în ideea nu o sperii. Când am ajuns în B.M. i-am spus stau aproape de gară şi fiind devreme am chemat-o la mine se încălzească şi ea şi copilul. Liniştită de existenţa copiilor, Lena a acceptat.  daţi seama ce figură a făcut văzând şase fete nu trei (peste ani când am văzut filmul ne-am amintit faza şi am râs), mi-a spus nu ştia dacă plece sau stea.

  Dar eu m-am apucat hrănesc fetele le calc uniformele. Lena s-a uitat la mineşi-a pus copilul doarmă şi a venit firesc ajute, sporovăind între timp cu fetele ca şi cum le-ar fi ştiut de-o viaţă. Am dus fetele la şcoală şi la grădiniţălăsând-o pe Lena se odihnească cu copilul. Când m-am întors am stat amândoi mult de vorbă la o cafea şi ne-am hotărât încercăm să fim împreună o familie. Aşa n-a mai plecat nicăierişi deşi la început pentru cele două fete mai mari era Lena, după o lună era pentru toată lumea-mama. După câteva luni ne-am căsătorit, am trecut băiatul pe numele meu, şi am devenit o familie. Am mai avut împreună încă patru copii, deci în total unsprezece, am avut şi greutăţi, dar ne-am îndrăgostit unul de altul, ne-am respectat reciproc, am lucrat amândoi şi când oamenii trag la aceeaşi căruţă lucrurile merg bine.

  Acum suntem la pensie, Lena face mâncare şi prăjituri pentru copii şi nepoţi, eu duc fetele la şcoala de muzică.

<Şi copiii ce fac acum?> am întrebat curioasă.

    Din unsprezece copii doi au urmat şcoli tehnice (postliceale), ceilalţi nouă au urmat o facultate. Am doctori, ingineri, profesori şi un băiat director al filarmonicii din C. El cântă la vioara şi dirijeazănora la pian, acum au venit din turneu.Toţi au copii, doar două fete mai stau în B.M., fetele lor sunt la şcoala de artă la vioara daţi seama ce-i la noi când ne adunăm toţi? Dar suntem fericiţi!

<Şi mama fetelor?N-a mai apărut?>

   Ba dacând cea mare avea cincisprezece ani a venit le caute şi le spună e mama lor. Lena a invitat-o în casă, i-a făcut o cafea, dar Beti (deşi doar ea singură a recunoscut-o) a anunţat-o clar ea are o singură mama, pe Lena, şi nu le mai caute niciodatăAşa a plecat şi nu s-a mai întors.

  Am fost un om fericit, Lena n-a făcut niciodată nicio diferenţa între copii, vorba aia când m-a luat m-a luat cu tot cu feteaşa cum am luat-o şi eu cu tot cu băiat. Pentru noi, toţi au fost şi sunt copiii noştri.”

  V-am spus povestea lui Jani pentru mi se pare o minunată pildă de dragoste, respect, dăruire şi familie, o pildă de viaţă.

Rubrica Întâmplări adevărate

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

14 COMMENTS

  1. Arci, este o poveste deosebit de frumoasa si induiosatoare. Este extraordinar sa vezi ca exista si suflete curate in aceasta lume, ca mai exista iubire si intelegere, acolo unde exista speranta si vointa. Iti multumesc pentru ca ai ales sa ne impartasesti aceasta poveste de viata.

  2. FOARTE FRUMOASA POVESTE DE VIATA!BRAVO LOR PENTRU CURAJ,SI PENTRU CRESTEREA ASA MINUNATA A COPIILOR!

  3. Iti multumesc pentru aceasta minunata poveste de viata din care avem cu toti ceva de invatat! Ador rubrica ta ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

  4. povestea e foarte frumoasa si suta la suta reala,dar ceea ce mie mi-a ramas parca impregnat in memorie este cu cata darurire si talent canta balada lui ciprian porumbescu,ti se facea pielea de gaina.

  5. Offf, Arci asa de dimineata vrei sa ma emotionezi 🙂 . Ai facut-o 🙂 . Frumoasa povestea. Am auzit de alungul anilor de astfel de intamplari reale. Toti avem ceva de invatat. Doar sa vrem 🙂

    • multumesc mirela!iti dai seama ce emotionata am fost eu cand am auzit-o pe viu cum s-ar zice.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.