Povestea secreta a Cezarei de Rodica Puscasu

Povestea secreta a Cezarei de Rodica Puscasu

by -
23

Povestea secretă a Cezarei de Rodica Puşcaşu

    “Mihail” şi “Povestea secretă a Cezarei” sunt două poveşti rupte din realitatea unor oameni pe care i-am întâlnit. ,,Sunt două poveşti despre viaţă şi moarte, dar mai ales despre iubire”
Este descrierea scrisă de Rodica Puşcaşu pe prima pagină a cărţii ei şi este foarte reală.

   Citind prima poveste “Mihail ai spune la prima privire ”a, încă o poveste fantastică”, dar m-a făcut să mă gândesc la o mulţime de lucruri. Da, pare o fantezie, dar mi-am amintit ce fantastice mi se păreau când eram copil scrierile lui Jules Verne cu întâmplările din ele, şi surpriză: în timp au devenit reale. Mi-am amintit ce “fantezistă” mi se părea ideea cuprinsă în unele cărţi de spionaj sau poliţiste, referitoare la cei care având anumite abilităţi şi normal, bine antrenaţi puteau să-ţi citească gândurile. Ei hai!!! eram de-a dreptul sceptică! Şi acum mulţi ani, în anumite împrejurări mi s-a demonstrat “pe viu” că se poate, lucru care sincer m-a fascinat, dar m-a şi îngrozit oarecum. Şi cum în ultimul timp am citit, am ascultat, am discutat cu oameni pasionaţi şi documentaţi despre alte lumi paralele, despre reîncarnare, despre mai multe vieţi trăite, povestea lui Mihail mi se pare chiar verosimilă. Dar am divagat destul, ar trebui să vorbim despre poveste.

    Într-o plimbare aproape de pădure şi de Mănăstirea Zamca, Ioana întâlneşte o persoană în vârstă, Mihail care-i povesteşte câte ceva despre un tunel ce-ar lega mănăstirea cu Cetatea de Scaun a Sucevei, aflată în partea cealaltă a oraşului. Mulţi, inclusiv firma care restaurase cetatea, nu credeau în existenţa tunelului, deşi nu se săpase tot terenul şi după cum spunea Mihail ”…e atât de simplu să negi ceva. Vezi tu…oamenii de astăzi nu au nevoie de legende, ei sunt bine înfipţi în realitate”
Discuţia cu Mihail se dovedeşte a fi foarte interesantă şi incitantă deşi nu-i arată tunelul. Dar o determină să rememoreze amintiri din excursia de după bac, şi uitându-se la poze în fundalul uneia vede un domn care seamănă foarte mult cu Mihail. Îşi aminteşte cu drag de colegi, de prietene, de sentimentul de-a fi tânăr: ”E teribil de frumos să fii tânăr…e darul cel mai de preţ al vârstelor, dar dacă mi s-ar da de ales dintr-o curiozitate implacabilă, aş alege să nu sar peste nici o etapă a vieţii.”
Bulversată de gânduri şi descoperiri, Ioana merge cu copilul ei la plimbare cu bicicletă, pe aleea de lângă mănăstire, îl întâlneşte pe Mihail, care în timpul discuţiei îi spune lucruri din trecutul ei pe care nu le ştia decât ea caracterizând-o astfel: ”…întotdeauna ai fost curioasă, dar în momentele importante îţi pierzi curajul…” apoi dispare. Cosmin, băiatul ei, îi spune că l-a văzut mergând către mănăstire. Ioana îl duce pe copil la bunici şi se întoarce sperând să-l găsească şi să se lămurească de unde ştie atâtea lucruri despre ea. Vede o pată mai deschisă pe zidul mănăstirii, pipăie piatra curioasă, şi gata apare neantul, un alb nesfârşit.    Aici apare partea oarecum fantastică a poveştii, spun oarecum pentru că există studii care îi spun “realitate paralelă”.
    Ioana face de fapt un infarct şi moare, dar corpul ei astral se desprinde de trup: ”Alerg, simt durere, o durere imensă acolo unde îmi arată bunica când aveam cinci ani că e locul sufletului. Nu mă doare nimic…decât în locul acela. Dar e o durere imensă, iar lacrimile se strâng toate acolo unde noi, oamenii, îi spunem inima”. Îşi vede copilul, soţul, mama, socrii, prietenii cum o plâng şi se întreabă: ”Cum era posibil ca un om tânăr, care nu suferea de nici o boală să moară pur şi simplu. Unde era Dumnezeu pe care-l venerasem în fiecare duminică la slujba de la biserică? Unde era extrema lui bunătate, când întreaga mea familie era sfâşiată de durere? Unde era Iadul sau Raiul, căci era atât de evident, din supărarea mea pentru divinitate, drumul meu nu avea decât una din aceste direcţii”.

    Şi apare îngerul Mihail care-i explică că trebuie să parcurgă tunelul, care era jumătate în viaţa asta, jumătate în viaţa de dincolo, la capătul lui trebuie să treacă prin poarta luminată şi va găsi o viaţă liniştită şi calmă, iar ea : ”Va trebui să decizi…rămâi aici pentru un timp…sau pleci imediat, repornesti într-o nouă misiune” îi spune îngerul. Şi Ioana decide şi scrie pe foaia de hârtie ”Misiunea mea în viaţa aceasta va fi să mă întorc la soţul şi fiul meu”. Este avertizată că va fi în alt înveliş, cu altă viaţă, ai ei n-o vor recunoaşte şi nici ea nu-şi va aminti nimic, restul va depinde de deciziile pe care le va lua, Ioana acceptă şi restul poveştii îl veţi afla dacă citiţi cartea.
    Da, pare o poveste fantastică, dar în final este o poveste despre o a doua şansă, o poveste despre dragoste, alegeri, hotărâri. Şi chiar te face să te întrebi-oare tu ce ai face cu o a doua şansă? Şi atunci mă gândesc la cuvintele lui Mihail: ”Trăiţi viaţa fără să vă complicaţi în analize, zâmbiţi în fiecare zi, jucaţi-vă, bucuraţi-vă de soare, de aer, de pădure, trăiţi! Acesta este sensul vieţii…să fie trăită frumos!”

    “Povestea secretă a Cezarei”: Există cu siguranţă oameni pe care îi admirăm pentru că ne facem o idee despre ceea ce par să fie, le invidiem viaţa şi modul aparent facil prin care au reuşit să facă tot ceea ce au făcut…fără să ştim că în sufletul fiecăruia dintre noi se ascund secrete…secrete…
Unele se relevă în timpul vieţii, altele aproape de momentul trecerii dincolo…iar altele rămân pe vecie secrete. Cert este că dincolo de aparenţe, există întotdeauna misterul…
       Este o poveste de dragoste zguduitoare petrecută în anii 50 în Toscana, între doi sicilieni.
     Cezara pleacă din Sicilia în Toscana să lucreze- telefonistă la mina din Baccinello. Pleacă din Sicilia nu numai pentru salariul mare care i se oferă, dar şi pentru a se îndepărta puţin de soţul ei Clemente, chiar dacă asta înseamnă să stea departe şi de Davide copilul ei de patru ani. Nu poate lua copilul cu ea pentru că soţul nu este de acord, dorind să fie sigur că nu va fi părăsit, şi cu toate că era gelos o înşela şi-şi trăia viaţa. Cezara nu s-ar fi gândit niciodată că acolo în micul sat îşi va găsi sufletul pereche: “cel mai periculos dintre toate cuvintele…este “niciodată”…duhul lui îţi demonstrează adesea superioritatea cuvântului faţă de om
Clemente o lasă să plece recunoscând că numai aşa îşi poate salva căsnicia, dar de fapt dorind să se poată distra liber, pentru că şi dacă el îşi pierdea nopţile în braţele altor femei, după părerea lui, soţia trebuia să-l iubească necondiţionat chiar dacă nu avea din partea lui nici un sprijin.
    La Baccinello soseşte şi Francesco cu soţia, tot sicilieni, având trei băieţi mai mari pe care îi lăsaseră acasă. La început sunt prieteni, apoi au multe discuţii interesante, pentru că Francesco (mai bătrân cu 15 ani) era un tip cu minte ascuţită, au multe polemici şi în final o mare dragoste.

“Vezi tu-îşi continuă Cezara povestea-fericirea apare în viaţa muritorilor ca o cometă; ţi oferă doar o frântură de timp, apoi dispare, lăsându-ţi sufletul gol şi incapabil să mai iubească. Nu…după ce ai iubit cu adevărat, nu mai poţi iubi…te poţi preface însă, ca să-ţi continui viaţa aşa cum o fac şi ceilalţi, dar nu mai poţi fi tu însăţi niciodată. O singură dată în viaţă poţi simţi iubirea adevărată…restul nu e decât inerţie.” 

    Cezara îşi dă seama că nu poate fi nimic mai mult între ei, amândoi aveau familii pe care nu ar fi putut să le facă să sufere şi chiar dacă ea nu mai simţea pentru Clemente nimic vremurile erau altfel, cu norme sociale, cu datini, cu stiluri de viaţă, cu norme morale învechite dar de netrecut. De fapt ea spune ”Eu aveam 35 de ani când mi s-a întâmplat…însă eram căsătorită şi-l aveam pe Davide…şi totuşi s-a întâmplat ca inima mea să se revolte împotriva tuturor normelor de atunci.”
    Prin povestea Cezarei cunoaştem viaţa economică, socială chiar politică a acelor timpuri, prejudecăţi, credinţe, obiceiuri cu rădăcini în vechime. Dar viaţa îşi are socotelile şi planurile ei cu fiecare dintre noi.
   Dacă vreţi să vedeţi pe ce făgaş o iau vieţile Cezarei şi a lui Francesco, ce se întâmplă cu ceilalţi şi cu ei citiţi cartea Rodicăi. Credeţi-mă că merită! De la prima până la ultima filă ambele poveşti sunt nişte lecţii de viaţă, de demnitate, de iubire de speranţa în ziua de mâine.

     Şi-am înţeles şi mai bine declaraţia Rodicăi de pe coperta cărţii:

Mi-a plăcut întotdeauna să ascult oamenii şi poveştile lor. Între iubirea sublimă şi concretul realităţii, fiecare dintre noi poartă cu sine secrete, sentimente ascunse, dorinţe, fiecare din noi e o carte. Pentru că îmi place nu doar să ascult ci şi să scriu, cei care mă cunosc, ştiu că tot ceea ce îmi povestesc, poate ajunge, într-o zi, în filele unei cărţi…aşa cum a ajuns povestea lui Mihail şi a Cezarei”

Autor: Arci

23 COMMENTS

  1. Din recenzie pare o poveste plina de emotie, tristete, dar si realitate. Mi-as dori sa o citesc. Felicitari pentru carte!

  2. Felicitari atat pentru autoare, cat si pentru Arci! Pare o carte interesanta, cu o tematica iesita din comun. Sunt curioasa mai ales ce se intampla cu Ioana.

  3. Felicitari, Arci ! O recenzie superba scrisa cu mult drag ! Felicitari, Rodica ! Imi plac enorm cele doua povesti ! Arci, in particular imi spui ce se intampla cu Ioana sau ma lasi asa….pana citesc cartea ! ;) ;) ;) ;)

  4. Felicitari, Arci ! O recenzie superba scrisa cu mult drag ! Felicitari, Rodica ! Imi plac enorm cele doua povesti ! ;) ;) ;) ;)

  5. si eu multumesc pentru aprecieri!multumesc rodicai ca mi-a dat sa citesc cartea si a avut incredere in parerea mea!iar cei care sunteti curiosi cititi cartea,merita!

  6. Din pacate nu ma atrage. Poate pare o nebunie dar mie nu mi a placut Jules Verne. Eu una m am plictisit de la prima incercare si am zis pas

    • nu gresi s-o compari cu jules verne!m-am referit doar ca omul de obicei este inclinat sa creada doar ce e palpabil.sunt doua povesti de viata exceptionale,povesti de suflet.

      • Jules Verne nu a fost inteles si apreciat de cei pentru care cuvintele nu capatasera inca un sens clar, presupun Mirela ca l-ai citit la varsta adecvata, 8-10 ani! Rodica, in cazul in care nu ai inteles, scrie pentru o generatie mult mai inaintata in varsta ! :)

  7. Din pacate nu ma atrage. Poate pare o nebunie dar mie nu mi a placut Jules Verne. Eu una m am plictisit de la prima incercare si am zis pas

    • cum am specificat nu are nimic de-a face cu jules verne,decat faptul ca exista niste elemente supranaturale,sa nu confundam lucrurile.

      • Pentru ca, de cele mai multe ori, intru de pe mobil, merge foarte greu…..de aici si dublu coment :) . Nu am vrut s fac comparatie cu Jules Verne doar ca, genul acesta mie nu mi a placut copil/adolescent fiind iar de atunci am ocolit. Mi a fost teama acum, adult fiind, sa risc pentru genul acesta. Stiu ca este o greaseala :)

  8. Felicitari, Rodi pentru carte, o dorinta implinita va aduce mereu energie si motivatie! Inspiratie, draga mea, caci ai foarte multe de daruit! Da, astept si eu cu nerabdare sa citesc aceasta carte.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro