Povestea tânărului zugrav francez, în zilele noastre. Alecsandri știe

Povestea tânărului zugrav francez, în zilele noastre. Alecsandri știe

Povestea tânărului zugrav francez, în zilele noastre. Alecsandri știe

   Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe canapea și înarmați cu telefoane smart, de parcă eram niște manechine într-un magazin de gaggeturi. Printre noi se afla un tânăr zugrav francez, care pentru întâia oară ieșise din țara lui pentru a face o călătorie prin Europa.

   –Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc că, până a veni în România, nici nu știam unde se află pe hartă și aveam impresia că e locuită de antropofagi. Dar nu mă plâng , de vreme ce am avut parte aici de aventura vieții mele, pe care dați-mi voie să v-o istorisesc.

  Am plecat de la Paris cam lefter, fără hartă și fără să știu exact unde mă va duce dorința mea de necunoscut. Ajuns la Viena, m-am îmbarcat pe un vapor, cu gândul de a coborî Dunărea până la Marea Neagră, să fac o baie, apoi să mă urc în primul avion ce mă va întoarce la civilizație. Nu vă mai povestesc despre minunățiile văzute de la bord! Făcând o oprire la Brăila, am hotărât să fac o plimbare, luându-mi doar cele necesare, adică telefonul și portofelul. Sub soarele dogoritor de august, am poposit la o terasă, unde am cerut băutura tradițională a românilor, neștiind ce urmări va avea acestă dorință nesăbuită.

  –Romanian traditional drink, am zis eu într-o englezească franțuzită!

   –Pălincă?

   –Palinca, donc! Și-am dat pe gât licoarea magică. Am simțit aproape instantaneu că-mi ia foc gâtul și-mi venea să mă arunc în Dunăre, să mă răcoresc.Numai că nu am mai reușit să fac niciun pas; am adormit cu capul pe masa prăfuită, cu capul între pahare de palincă și suc.

   M-a trezit fătuca de la bar, încercând să-mi explice că e târziu și ea trebuie să închidă șandramaua. Am alergat într-un suflet spre vaporul meu, care nu a binevoit să-l aștepte și pe cel din urmă bețivan.

  Iată-mă noaptea singur într-o țară străină, a cărei limbă nu o vorbesc, fără bani și doar cu telefonul și câțiva câini care probabil voiau să guste carnea de franțuz. Cu pași nesiguri și însoțit îndeaproape de 4 blănoși, pe care doar lanterna telefonului îi opreau să își arate colții, m-am îndreptat spre zona ce credeam eu că e locuită și nu peste mult timp am dat peste un oraș parcă rupt din Occident: blocuri înalte, mașini multe, firme luminoase și oameni, mulți oameni pe străzi. Nu-mi venea să cred că în urmă cu doar câteva minute orbecăiam pe malul Dunării în căutare de civilizație.

  Am găsit bancomat, am găsit hotel. Am dormit în noaptea aceea cum nu dormisem de când plecasem din Viena, iar a doua zi, domnișoara drăguță de la recepția hotelului mi-a explicat cum aș putea să ajung la Marea Neagră, cum doream: să închiriez o mașină de la o firmă care acceptă să o las în Constanța, să-mi instalez un sistem de navigaţie sigur pe telefon și să plec la drum.

   Sunt pe drum de aproape două ore și, chiar dacă sunt la volan, pot admira în voie peisajul. Sistemul de navigație instalat în țara dumneavoastră, domnilor, este multilingv, te anunță de starea drumurilor (dacă sunt ambuteiaje, accidente etc.) și de cea a vremii, radare, camere de supraveghere a traficului, plus peste o sută de senzori diferiți: viteză, timp etc.

   Am ajuns în Constanța și am făcut baia promisă, doar că am hotărât să mai zăbovesc la voi, după cum observați, că mi-ați devenit prieteni. Și luni am de gând să plec din nou la drum, până în Maramureș, să văd cum e acolo pălinca și apoi, numai Navitel știe… .

Sursa foto: Navitel

SIMILAR ARTICLES

4 COMMENTS

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro