Povestea tarfelor mele triste sau Intalnirea cu dragostea/Gabriel Garcia Marquez

Povestea tarfelor mele triste sau Intalnirea cu dragostea/Gabriel Garcia Marquez

by -
12

ISPITA FICŢIUNII – Dorina Georgescu
Povestea târfelor mele triste sau Întâlnirea cu dragostea
Povestea târfelor mele triste de Gabriel Garcia Marquez

Traducerea: Tudora Şandru Mehedinţi
Editura: Rao
Număr pagini: 128
An apariţie: 2014

    Romanul lui Marquez reprezintă un imn dedicat iubirii-sentiment complex care se poate manifesta oricând  (“Niciodată nu m-am gândit la vârstă ca la o crăpătură de pe tavan prin care plouă şi care îţi arată cât ţi-a mai rămas de trăit.”) într-o viaţă de om.

       Personajul principal, un ziarist “urât, timid şi anacronic”, care “În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.”, va cunoaşte pentru prima oară dragostea. Chiar dacă intenţia sa fusese imorală (“Şi morala e o chestiune de timp, spunea, cu un zâmbet răutăcios, ai să vezi.”) şi aproape fantastică, evoluţia dramatică a întâlnirii dintre cei doi va fi departe de orice urmă a banalului pe care protagonistul îl experimentase decenii la rând (“Niciodată nu m-am culcat cu o femeie fără să o plătesc.”). 

      Viaţa, hazardul, destinul sau altă forţă misterioasă îi joacă o festă teribilă. El se va îndrăgosti (“A fost începutul unei noi vieţi, la o vârstă la care majoritatea muritorilor sunt morţi.”) de acea copila care avea “un cusur, abia dacă merge pe paisprezece ani”, ajungând astfel, într-un mod alambicat, să guste din pocalul nesecat al iubirii (“Am ajuns să fiu conştient că forţa invicibilă care a împins lumea inainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită.”), trecând prin toate fazele, confortabile şi mai puţin confortabile ale acesteia.

       Astfel, bătrânul gazetar se redescoperă (“Graţie ei m-am confruntat pentru prima oară cu felul meu firesc de a fi, în vreme ce mi se scurgeau cei nouăzeci de ani. Am descoperit că obsesia mea ca fiecare lucru să fie la locul lui, fiecare treabă la timpul ei, fiecare cuvânt să aibă tonul potrivit nu era răsplata cuvenită a unei minţi ordonate, ci dimpotrivă, un întreg sistem de simulare inventat de mine ca să ascund neorânduirea naturii mele. Am descoperit că nu sunt disciplinat din virtute, ci ca o reacţie împotriva neglijenţei mele; că par generos pentru a-mi masca micimea de suflet, că exagerez cu prudenţa din neîncredere, că sunt tolerant ca să nu mă las pradă acceselor de furie pe care abia mi le stăpânesc, că sunt punctual numai ca să nu se afle cât de puţin mă interesează timpul altora.”), iar sub irezistibila forţă a iubirii îşi remodelează personalitatea ( “…am schimbat fără umbră de rea-voinţă spiritul articolelor mele duminicale. Oricare ar fi fost subiectul, le scriam pentru ea, pe ea voiam s-o fac să râdă sau să plângă, şi în fiecare cuvânt îmi puneam întregul suflet.”), trăgând concluzia că e “nebun de dragoste.” şi că “Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi.”.

       Iubirea îl face exuberant şi îi dă energie (“În săptămâna aceea, în chip de omagiu pentru luna decembrie, am scris alt articol îndrăzneţ-Cum să fii fericit pe bicicletă la nouăzeci de ani.”), fericirea îl învăluie (“Eram atât de fericit, încât o sărutam pe pleoape”), găsind fascinantă perspectiva vieţii de cuplu.

     Din nefericire, un eveniment străin de cei doi, are un rol major în desfăşurarea idilei (“Zbuciumul a pus capăt disciplinei zilelor mele.”, “Aşa am aflat în ce hal mă afectase suferinţa”, “Întotdeauna considerasem că a muri din dragoste nu era decât o licenţă poetică. În seara aceea… mi-am dat seama nu numai că era posibil să mori, ci şi că eu însumi, bătrân şi singur cuc, eram gata să mor din dragoste.”), despărţindu-l de Delgadina şi determinându-l s-o caute “ca turbat şi uneori ca un caraghios.” şi gândind că “Nu mi-aş fi închipuit niciodată ca o copilă adormită ar putea provoca asemenea ravagii în viaţa unui bărbat.”.

      Dar pentru a întregi tabloul iubirii, autorul îi deschide protagonistului şi poarta himerică a geloziei (“Întotdeauna mi-am zis că gelozia e mai puternică decât adevărul.”), acesta apărând “torturat de focul viu ce-mi ardea măruntaiele.”, urmată de dulceaţa împăcării (“Biata copilă te iubeşte ca o nebună. Am ieşit în stradă radios şi pentru prima oară m-am recunoscut pe mine însumi în zarea îndepărtată a celui dintâi veac al meu.”.  

     Povestea târfelor mele triste este o carte tulburătoare, o pledoarie pentru dragoste,  iar stilul inconfundabil şi fermecător a lui Marquez ascunde parcă, pe fiecare pagină îndemnul tandru, uneori sfâşietor: Iubiţi!

Autor: Dorina Georgescu

12 COMMENTS

      • E povestea unui barbat care in amurgul vietii sale descopera bucuria de a iubi… Tipic? Atipic? Cred ca e un semnal de alarma pentru cei care prinsi in valtoarea vietii, neglijeaza acest sublim sentiment, iubirea…..

        • Si apoi e o iubire platonica, fara conversatie intre cei doi, fara contact fizic…de aceea am scris in articol: “… ajungând astfel, într-un mod alambicat, să guste din pocalul nesecat al iubirii.”

  1. Nu am citit cartea si nici nu stiu daca am sa o fac. In opinia mea, din ce am citit in recenzie evident, mi se pare cea mai ciudata poveste pe care am intalnit-o intr-o carte pana acum. Titlul mi-a atras atentia cu ceva timp in urma, insa ma gandeam ca subiectul si firul povestii sunt cu totul si cu totul diferite fata de ceea ce am descoperit acum.
    Felicitari pentru recenzie!

    • Multumesc, Daniela! Intr-adevar este o poveste ciudata din multe puncte de vedere, insa cartea e ispititoare! O fabula a timpurilor moderne.

  2. Mesajele cartilor scrise de acest autor sunt intotdeauna profunde si au un substrat care necesita atentie. Cu toate acestea, mie imi cam pune rabdarea la incercare cu stilul sau care mi se pare putin cam prea narativ. Felicitari pt prezentare. Eu nu as fi reusit sa ii fac o prezentare atat de buna uneia dintre cartile lui Marquez.

    • Multumesc, Mara! Ai dreptate cand spui ca “Mesajele cartilor scrise de acest autor sunt intotdeauna profunde si au un substrat care necesita atentie. “….

  3. felicitari dorina!un scriitor mare,desi pe mine uneori ma obosesc cartile lui,sau poate stilul mai invechit,n-as stii sa spun,dar vorba marei sigur nu reuseam o asa prezentare! ;) ;) ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro