A fost odată...Poveşti adevărate

Poveşti stranii şi adevărate-Șoimana de pe uliță

Poveşti stranii şi adevărate-Șoimana de pe uliță

   Până acum, colega mea, Arci, v-a încântat (sau înfricoșat) cu povești din Ardeal. Vă propun să coborâm puțin pe hartă, eu vă voi spune povești din Oltenia. Pentru asta va trebui să mă întorc în timp în copilărie, pe vremea când unchiul tatălui meu venea la București și-mi spunea tot felul de povești: unele inventate, altele trăite pe propria piele… Ceva era cert: când venea unchiul pe la noi (de obicei înainte de Crăciun), mă culcam târziu. Îl înnebuneam, bietul om, cerându-i să-mi spună povești cu șoimane și „strafii”.

   „Șoimană”, adică fantomă pe oltenește. Șoimanele sunt, de fapt, iele, femei pe care dacă le vezi în anumite nopți îți pierzi mințile, conform credinței populare. Prin extincție, șoimanele au devenit fantome, duhuri rele. „Strafii”… pentru că așa spunea acest unchi. Nu-l auzeai să spună „stafie”, ci „strafie”.

  Săracul de el, îmi spusese toate poveștile din tinerețea lui, trăite de el sau auzite de la alții și pentru că îi ceream povești cu șoimane pe bandă rulantă, le repeta, începea să inventeze, câte și mai câte nu spunea… Atât îi trebuia, să nu-mi spună povești de groază, ce, îl lăsam să doarmă? Și el cu greu rezista rugăminților mele… Na, că am auzit de atâtea ori poveștile, iar acum nu știu să le redau așa de frumos cum o făcea el. Dar hai să încerc:

Șoimana de pe uliță

   Este o poveste adevărată din tinerețea lui. Flăcău fiind, se întorcea de la un chef cu un prieten. Era o noapte fără lună, ulițele nu erau luminate ca acum, mergeau ei spre casă, când o văd: o apariție, o femeie înaltă de vreo 3 metri, îmbrăcată toată în negru. Unchiul a văzut-o primul, dar știa că nu e bine să vorbească (conform credinței populare, dacă vezi o fantomă, nu ai voie să vorbești, pentru că fantoma îți va lua glasul, deci vei rămâne mut pentru toată viața). Așa că i-a făcut un semn prietenului său, arătându-i șoimana din gesturi. Până la urmă, nu mai țin minte ce s-a întâmplat, cred că „șoimana” a plecat de una singură. Dacă femeia în negru era chiar o șoimană sau rodul cantității considerabile de vin băute de cei doi, nu se va ști niciodată.

Spiritism

   O întâmplare trăită de el. În sat, o cucoană făcea spiritism. Spunea că poate să intre în contact cu spiritele celor morți. Se strânseseră mai mulți la una dintre ședințe, printre care și unchiul meu. Erau cu toții curioși, aveau de a face cu o noutate. Unchiul întotdeauna a fost sceptic, deși îmi spunea o grămadă de povești de groază, nu credea în ele, ci le considera un motiv de amuzament, găsind pentru orice o explicație logică. „Fugi, bă, d-aci!” era vorba lui atunci când cineva lua în serios ceva supranatural. Parcă-l și văd…

Așa că s-a dus la acea ședință de spiritism, hotărât să găsească nod în papură. Stăteau cu toții în jurul unei mese rotunde, iar când femeia a luat legătura cu spiritele, masa a început să se miște. Cu toții erau terifiați, numai unchiul meu a observat că femeia mișca masa cu genunchiul.

  • De ce miști masa, cucoană?! a exclamat unchiul, prinzând-o de picior.

Cred că femeia s-a speriat mai tare decât ceilalți de spirite, pentru că nu se aștepta, știindu-i pe toți cuprinși de spectacolul ei. Cert e că participanții au avut ce povesti acasă, din moment ce întâmplarea a supraviețuit atâtor decenii.

Șoimanele și fântâna

   Tot o poveste din tinerețea lui, dar nu trăită pe propria piele, ci auzită. Se spune că acolo în sat, mai mulți bărbați văzuseră în noaptea de Sânziene (când se spune că ielele umblă și că trebuie să te ferești să le vezi), mai multe femei ce semănau cu temutele iele. Bărbații ar fi fugit de ele până la o fântână, dar la fel, nu mai țin minte (de fapt, nimeni nu prea știe, este o poveste foarte veche și nu cred că mai trăiește cineva dintre cei care au trăit-o) cum au scăpat de ele.

VA URMA

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

10 COMMENTS

  1. Multumesc Sorina pentru aceste povesti. Banuiesc ca iti plac cartile si filmele de groaza 😛

  2. Sunt din Olt dar este prima daca cand aud de soimane. Daca iti plac cartile cu fantome iti recomand seria Ellie Jordan Ghost Trapper, prima care este gratuita pe amazon.

    • Multumesc pentru recomandare! Acum nu stiu, poate n-o fi tipic olteneasca, dar unchi-miu, oltean get-beget, folosea cuvantul :)) Si chiar exista, m-am interesat.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.