Povestiri de la marginea realităţii de Dan Rădoiu

Gen:  Literatură contemporană / proză scurtă

Editura: Crux Publishing 

Anul  publicării: 2015, București

Prefaţa : Eugen Cadaru

Număr pagini: 175

În timpul unei lecturi recente  mă identificasem cu opinia autorului conform căreia unii dintre cei mai buni poeţi nu provin din mediul literar, ba chiar din cele mai obscure domenii de activitate.

Extrapolând, afirmaţia mi se părea de atunci valabilă şi în privinţa altor genuri literare, cum e cazul prozei scurte; mărturie stau numeroasele  cărţi scrise şi publicate de acest gen, multe semnate de autori care provin din cu totul alte zone profesionale.

Este şi cazul volumului “Povestiri de la marginea realităţii”, al cărui autor – Dan Rădoiu desfăşoară mai multe activităţi, toate  în sfera IT: programator, trainer, project manager, business analyst.dan-radoiu-povestiri-de-la-marginea-realitatii

Înainte a mai publicat Cum să cucereşti un bărbat pe email, messenger şi Facebook, un proiect care s-a născut, după cum autorul însuşi scrie pe blogul său, de la ideea  survenită în timpul unei şedinţe de coaching cu una dintre cliente, despre persuasiune şi leadership.

Sub titlul  Povestiri ….sunt adunate  18 secvenţe literare. 18 povestiri cu subiecte diverse, titluri care mai sugestive, care mai năstruşnice, poveşti când amuzante, când tulburătoare, dar oricum ar fi, toate beneficiind de doze admirabile de imaginaţie.

Dintre ele, unele se termină abrupt, înainte chiar de a fi instalate ideile, diminuând semnificativ valoarea lor literară, după cum şi autorul admite.

Poate nu ar fi fost rău ca ele să fi fost păstrate la stadiul de schiţe până când  muza, “acel domn distins ce fumează ţigări de foi şi care apare în principal doar atunci când are el chef” va fi fost suficient de generos  încât să definească mai bine  poveştile imaginate…

Celelalte însă au un binemeritat loc în rândul prozei scurte fantasy, imaginând scenarii şi personaje care captivează şi pun pe gânduri. Putem spune că autorul are în mâini şi în minte premisele pentru a deveni un scriitor prolific. Căci ingredientul imaginaţie există, dar nu este totul; vom vedea curenţii purtându-l departe, sperăm…

Din totalul de 18 povestiri, mă voi opri la patru, pentru că au fost acelea cu care am simţit că autorul m-a câştigat cel mai bine.

Blestem în subteran este una dintre poveştile care ar putea foarte bine fi considerate carte de vizită a volumului. Este cea mai lungă dintre toate şi aş spune, cea mai bine definită.

Realismul magic îi dă lui Virgil Mareş ocazia (dacă poate fi numită astfel) să vadă viaţa pe care şi-o credea aflată la un final patetic şi nedrept în cu totul altă lumină; sau întuneric.

Pentru că în urma unui incident aparent absurd ajunge în tunelul metrolui, unde va descoperi o prezenţă sinistră şi ceva aparte despre sine – spiritul unui sinucigaş, pe care el îl poate vedea, auzi, simţi

Poate că alăturarea bântuit – romantism pare greu de imaginat dacă nu cumva este cazul unei iubiri în genul Catherine-Heatcliff ( La răscruce de vânturi), dar iată că autorul trece chiar bine această probă….” –“La ce bun, murmură el îndreptându-se să traverseze strada, o viaţă nesfârşită dacă n-ai cu cine s-o împarţi?”.(pag.52)

De regulă astfel de poveşti nu sunt deloc genul meu, însă felul în care prezintă şi construieşte Dan Rudoiu personajele, replicile, decorurile şi evenimentele în această prima povestire mi-a plăcut; într-atât  încât am citit întreg volumul şi poate chiar aş mai încerca titluri similare semnate de el.

În puţul liftului prezintă o istorie bizară, în care ipostaze destul de înfricoşătoare sunt redate în tonuri amuzante, neaşteptat ( pentru mine ) de reuşite. Paul Stratan ajunge printr-o întâmplare aparent  banală ( scapă cheile în golul liftului)  personaj într-un scenariu aparte. De ce aparent? Pentru că descoperirea pe care o face în încercarea de a le recupera ascunde multe…

Nici Pictorul, prăpastia şi telefonul cu manivelă nu este o zona literară în care să fi ajuns de prea multe ori; dar şi aici penelul autorului Rudoiu a vibrat cumva pe aceeaşi lungime de undă cu mine.

Ca singură observaţie aş menţiona titlul; ştim explicaţia din spatele acestui gen de intitulare – care, în treacăt fie spus, este din nou un prilej pentru admiraţie – dar  chiar şi aşa, cred că i-ar fi stat mai bine un alt gen.

Un metru optzeci pe tocuri  a  avut, bineînţeles, pentru mine mai întâi votul realismului psihologic, unul dintre slăbiciunile mele.

Această secvenţă scurtă am vizualizat-o imediat ca pe o palmă pe care o primim ( sau trebui) fiecare dintre noi, atunci când  lăsăm să iasă la suprafaţă lăturile sinelui, deghizate în straie de sfinţi păzitori ai moralităţii…

Crux Publishing logo

Cartea Povestiri de la marginea realităţii de Dan Rădoiu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Adelina

12 COMMENTS

  1. felicitari ade!frumoasa prezentare,se vede ca ti-a placut! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  2. Felicitari pentru recenzie! Cartea nu prea pare pe gustul meu, dar e bine ca am putut descoperi un nou autor.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.