" Un nonsens, omenirea este lacomă și uitucă, de îndată ce-i dai ceva, vrea mai mult. Fiecare dintre voi vrea să fie fericit pentru altceva."

Prea mulți zei pentru un deșert, de Doina Roman-recenzie

Editura: Paralela 45

Anul publicării: 2017

Nr. Pagini: 264

Gen: SF

   Ce ai face dacă ai afla că un lucru pe care îl foloseşti ca atare provine dintr-o fiinţă umană, ba mai mult, are conştiinţă şi simte, că ar putea fi un apropiat sau cineva despre care ai auzit, sau pur şi simplu te-ai îndrăgosti de el?

„Doina Roman este un exemplu clar de autor român care reuşeşte să spargă graniţele dintre literaturi. După ce trilogia ei Pragul e pe cale să fie tradusă în Australia, Noua Zeelandă şi Cuba, Doina Roman vine cu un roman nou, de neratat pentru fanii Science-Fiction şi Fantasy. Inteligent, bine ritmat, deloc previzibil, scris într-un stil care deja poate fi identificat cu numele autoarei, Prea mulţi zei pentru un deşert este o carte care, sunt convins, va influenţa istoria SF&F românească.”- Cosmin Perţa

,,Singura speranţă a omenirii aflate la un pas de extincţie rămâne apariţia profetizată a unui conducător, un Mesia, un zeu născut prin mijloace neconvenţionale din două rase diferite, moştenind secretele unei civilizaţii străvechi, a cărei tehnologie este atât de înaintată încât în ochii profanilor seamănă cu magia.”– Rodica Bretin

                           “Prea mulți zei pentru un deșert” face lumină în dorințele omenirii.

   S-a întâmplat de multe ori să fiu surprinsă plăcut de autorii români ce scriu romane fantasy sau science fiction, probabil pentru că niciodată nu încep să citesc o carte de-a lor având prea mari așteptări. Maniera de scriere, conținutul, originalitatea, gradul de imaginație – toate aceste lucruri m-au făcut să-mi dau seama că o parte dintre ei reușesc să se ridice la nivelul scriitorilor din străinătate, ba chiar să-i depășească prin realizările lor. Iar scriitoarea Doina Roman este un astfel de exemplu. Ea nu doar că are o imaginație debordantă și talent de a crea lumi fascinante, ci reușește să transmită emoție, să transmită un anumit mesaj (de fapt, citindu-i cărțile, înseamnă să-i pătrunzi mesajul în miezul său și să-i extragi esența), să te pună în pielea personajelor, determinându-te să analizezi modul lor de gândire. Și, nu în ultimul rând, te face să îndrăgești SF-ul. Tu, cel care până atunci ai ocolit acest gen literar.

   Cine mă cunoaște, știe că îmi place să-mi depășesc zona de confort și să accept tot felul de provocări. Însă, spre marele meu necaz, mult timp nu am reușit să intru și pe acest teritoriu mai greu accesibil mie – SF-ul. De fiecare dată când deschideam un roman science fiction, aveam impresia că autorul vorbea într-o limbă străină. Între timp lucrurile s-au schimbat și am ajuns să citesc SF-uri (mai ușurele ce e drept). Iar cea care a reușit să mă facă să îndrăgesc acest gen este nimeni alta decât Doina Roman și a sa trilogie, Pragul. Novice cum eram pe atunci (de parcă acum aș fi mai “evoluată”), am confundat SF-ul cu fantasy-ul, am început lectura fără să am idei preconcepute, iar când am reușit să înțeleg cu ce am de-a face, era deja prea târziu. Pisică și Slăninuță, amuzantele personaje din carte, îmi cuceriseră sufletul. Firește că după un asemenea festin literar mi-am dorit să citesc și altceva scris de ea. Abia la “Gaudeamus”dorința mi s-a împlinit și am intrat în posesia romanului “Prea mulți zei pentru un deșert”. 

   Oamenii au privit întotdeauna o invazie extraterestră ca pe un Război al Lumilor, o înfruntare între tehnologii compatibile. Dar dacă în loc de nave cosmice, invadatorii vin din spaţiu altfel? Poate dragostea sa îmblânzească zeii unei alte specii?

   Spre marea mea bucurie, dar și spre marea mea uluială, “Prea mulți zei pentru un deșert” mi-a plăcut mai mult decât trilogia Pragul. Povestea a fost scrisă într-o asemenea manieră încât să o înțeleg cât mai bine, iar intriga și suspansul m-au ținut într-o permanentă stare de tensiune până la final (totul are un caracter imprevizibil, motiv pentru care nu știam ce se va întâmpla în următorul moment și cine va ieși învingător). Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri de rase, specii și animale extraterestre – certesieni, glotani, lerani (rasă artificială obținută din încrucișarea om-glotan), cremoli, lesadre (iepuroide comestibile), mezderi, ranculi (canide extraterestre), petrame, wancui – însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să mă deprind destul de repede cu termenii respectivi.

   De asemenea, autoarea își pune personajele în niște situații fie  hilare, fie aproape letale, așa că m-am trezit  că am niște reacții “bipolare”. Uneori zâmbeam cu gura până la urechi, alteori eram oripilată de macabrul situației. De asemenea, autoarea mi-a oferit nu una, ci trei povești de dragoste (Maximus și Lavia, Melia și Acron, Konos și Nyame), iar sufletul meu romantic a țipat de bucurie. Umorul mi s-a părut ceva mai fin, replicile puțin înțepătoare, ironice, critice, așa cum îmi place mie.

– Într-o noapte, măi băiatule, într-o noapte, tot ce era graniță cu noi, marea aceea care ne hrănea și pentru care am venit aici, ținutul Nid, au devenit deșert galben… Ține minte de la mine, într-o zi ăștia de ne-au salvat, nenorociții de glotani, o să ne dea una în cap, o să ne jupoaie. Cum te-au jupuit pe tine. De ce au venit , mă, să-i caute pe certesieni? Sunt spioni, au o misiune, să ne termine și să ia tot, tot, mă, tot ce am făcut noi mii de ani!” 

   Însă, nici romantismul, nici umorul, nu m-au împiedicat să înțeleg ideea sau mesajul transmis de autoare. Omenirea este într-o permanență nevoie de cunoaște, de evoluție. Trăim într-o lume a modernismului, a tehnologiei, în care, încă, se mai poartă războaie religioase. Fiecare credem în ceva sau încercăm să ne apărăm credința. Unii urlăm pentru creștinism, alții pentru iudaism, alții pentru islamism. Dar ce s-ar întâmpla dacă ne-am trezi pe cap cu niște extratereștrii, sau cu niște zeități, care ne-ar oferi nemurirea? Firește că nu gratis sau din mărinimie, și totul pentru un așa-zis bine universal, asta însemnând să fim exploatați, transformați în niște sclavi. Oare ce s-ar întâmpla atunci? Care ar fi consecințele?

” Un nonsens, omenirea este lacomă și uitucă, de îndată ce-i dai ceva, vrea mai mult. Fiecare dintre voi vrea să fie fericit pentru altceva.”

,,― Batjocură fără rost, vorbe, eretici! Ascultați, ascultați cum am luat-o toți razna! Aplauze și țicneală. Revolte artistice, cântece fără rost, praznice fără sfinți, bătălii fără arme, dragoste fără speranţă, semnul crucii fără credinţă, amintiri false!… Unde-i omenirea și pe cine plânge?”

   Acțiunea romanului are loc într-un viitor îndepărtat în care supraviețuitorii rasei umane trăiesc doar pe o bucată de Fâșie deșertică, aflându-se  în conflict cu două rase extraterestre – certesienii și glotanii. Se spune că glotanii ar fi fost cei care i-au apărat cândva pe oameni, dar nu se știe cât adevăr e aici, având în vedere că oamenii sunt mai degrabă exploatați, transformați în sclavi, și nu ajutați. Există totuși o profeție care spune că într-o zi va apărea un conducător, un fel de Mesia – băiatul unei lerane și al unui om – care va hotărâ soarta tuturor.

“Intai ne-au trimis un virus, așa cred, de ne-au făcut tâmpiți pe toți. Suntem niște proști, ne lăsăm călcați de două nații care, cică, vor să trăiască în pace cu noi și doar să exploateze bogățiile Fâșiei. Ce bogății măi tată, măi?! Din Ochiul Galben, ăia scot numai Femei de Lut și le trimit la dracu’ în praznic, iar noi muncim aici de ne sar capacele pentru ei. Și ce ne-am mai luptat, până la ultima picătură ne-am luptat și tot sclavi am ajuns! Îți zic eu că înfruntarea asta a fost scurtă, alții spun că a fost un măcel rece, de peste zece ani, timp în care virusul de tâmpeală ne-a părăsit, dar am luptat pe viață și pe moarte cu certesienii!” 

   Cartea e compusă din două părți. Acțiunea din prima parte se duce pe două planuri diferite – pe de-o parte urmărim peripețiile prin care trece profesorul Maximus Sardis ca să-și împlinească menirea, iar pe de altă parte, urmărim ce se întâmplă cu Melia, o lerană (jumătate om, jumătate glotan) care ajunge să se îndrăgostească de propriul ei stăpân și care se trezește într-o situație absolut bizară – rămâne însărcinată, dar nu știe cum și cu cine. Destinele celor doi se vor intersecta la un moment dat, din cauza unei buclucașe cămăși (Cămășa Ioanilor). Acțiunea din partea a doua se concentrează asupra lui Konos, cel despre care vorbește profeția, și  peripețiile prin care va trece el și prietenii săi.

     Maximus Sardis, un profesor mucalit și puțin cam zăpăcit, este bântuit de ani buni de vise ciudate. O voce misterioasă îi spunea că într-o zi va avea de îndeplinit o misiune, îl îndruma ce să facă și unde să se ducă. Ecoul din creier repeta trunchiat: Melia… calul care adună drumul… pruncul Konos. Niciodată nu vedea cine îi vorbește. De fiecare dată auzea doar glasul și vedea botul unui cal care păștea într-o poiană liniștită, alături de o herghelie pașnică.

“ Vor fi mai multe popasuri până la Mânăstire. O să simți că-ți explodează capul, poate o să-ți curgă sânge din nas, o să vezi umbre și o să încerce să te atace, poate, un certesian de foc. Lipiți-vă mai mult de cal! Nimeni nu adună drumul ca el. Îl topește în copite. Nimic și nimeni nu se poate ține după el. Nimic și nimeni nu-i poate lua urma. Nimeni pe lumea asta și în alte o sută de lumi nu are așa ceva. E mândria noastră. Ai încredere, mulțumește și roagă-te să te găsească! Și te va găsi când va fi timpul, nici mai devreme, nici mai târziu, Melia!” 

   Alteori este bântuit de vise macabre și de imaginea unui bărbat înalt cu trăsături lemnoase, gri, care ținea o sfoară groasă cu nod ca pentru spânzurătoare și îl iscodea.

“- Ai cheia? Trebuie să închizi poarta. … Tu n-ai vrut să te așezi în genunchi și să juri credință Alteei, tu trebuie să ai cheia! Încuie sau coase odată poarta aia blestemată!”

  Despre ce cheie vorbește? Cine e Alteea? Ce misiune are de îndeplinit? Ei, asta vă las pe voi să aflați. Cert e că el va intra într-o serie de încurcături din cauza lor. Mai rău e că la un moment dat se va trezi în celula de maximă securitate CIAM (Casa-Iliziilor-și-a-Morții, închisoare scufundată adânc în măruntaiele planetei, despre care se spune că, odată ajuns în ea, simțeai durerea tuturor celor închiși, chinurile execuțiilor, iluziile celor care sperau că o să scape, dar numai moartea îți era tovarăș sigur), acuzat și judecat pentru că ar fi răpit-o pe Alteea.

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Melia, fiica unei pământence și a lui glotan, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Ordinul Alb. Deși era o corcitură care spăla și gătea pentru toți cei din cadrul așezământului, ura să fie umilită sau considerată inferioară și spera ca într-o zi să le arate tuturor că însemna ceva. Melia știa că era frumoasă, un magnet pentru bărbați, indiferent de specie, așa că făcea eforturi să pară neinstruită, grea de cap, ca să amâne cât mai mult clipa în care va fi expediată să muncească până la epuizare undeva într-un campus. Dar clipa aia a venit. A fost pusă să lucreze cu Acron Aghios, omul de încredere a nobilimii glotane și medic legist în cadrul Laboratorului de Studiere a Leranilor și Speciilor din Lumea Nouă. Despre el se spunea că “nu există femeie cât de cât arătoasă care să lucreze cu el și pe care să n-o lase grea. Scăpau doar slutele, grasele și cel care miroseau urât, dar uneori nici slutele nu erau în siguranță”. Știa că nu va avea cum să scape ochilor lui Acron, așa că apelează la o serie de tertipuri ca să îl țină la distanță: nu se spală și își unge pielea cu untură de mezder. Însă strategia ei este dată în vileag, Acron descoperă că a fost păcălit, iar Melia așteaptă cu sentimente cam amestecate să fie pedepsită de bărbat. Dar surpriză! Acron refuză să se culce cu ea, iar asta îi ațâță orgoliul de femeie. Va încerca să îl atragă în mrejele ei, dar nimic. Oare de ce o refuză și de ce încearcă să o ajute să scape, atunci când se anunță că toate metisele ca ea vor fi eliminate și înlocuite cu altele noi? Îi e indiferentă sau nu?

 “ Visase la noaptea asta atât de mult! Îl visase pe bărbatul din fața ei gol, cu trupul lui ca piatra, cum o să-l țină în brațe și cum o să facă dragoste. Măcar o dată, măcar o dată să simtă ce înseamnă asta, să rămână cu el lipit de amintire în clipa în care va trebui să plece! Să nu plece cu sufletul gol, o străină, o corcitură pe drumuri fără viitor.”

  Și totuși un lucru uluitor se  întâmplă: Melia descoperă că e însărcinată! Știe că nu s-a culcat cu nimeni, așa că îl suspectează pe Acron că o mințise și că îi făcuse ceva, însă bărbatul e la rândul lui șocat la aflarea veștii. E convins că s-a culcat cu alt bărbat și o alungă. Cum de a rămas gravidă? Ce se va întâmpla mai departe cu ea?

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Maximus, Melia, Acron, Konos si prin ce peripeții au mai trecut. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

“ – Dumnezeu este iubire. Dar noi nu-l mai avem. Lipsește de mult, tu nu vezi că bărbații în ultimul timp nu mai sunt capabili să iubească? Uită-te la mine, uită-te la alții. Ai mai văzut copii? Toți suntem singuri și sterpi și asta de vreo trezeci de ani. Femeile nostre fac copii cu glotanii. Cineva trebuie să ne izbăvească, să ne aducă iar dragostea.” 

“Copilul tău se va putea lupta cu oricine, certesieni, glotani, oameni. Cămașa asta i se va transmite la naștere, iar pruncul tău va fi cea mai curată inimă din lume. Nici măcar nu știu cum să îl apăr. Poate ne va apăra el pe noi. Dar voi încerca.”

“Nu e lanț în univers să ne lege de voi, nu e mărire pe care să o dorim și pentru care să ne lepădăm  de ei, suntem fiii și fiicele cuvântului și vrerii Lui. Și dacă acum ne târăște prin lutul său rece, e pentru că încă nu a sosit timpul. Dar eu știu, timpul va sosi!”

“Alteea poate lua multe forme, nici nu-ți dai seama unde poate să se cuibărească. S-ar putea să stai cu ea de vorbă, să dormi cu ea și să nu știi că e lângă tine.“

“Luați tot! Speranța însă nu v-o dau! Speranța care mi-a rămas este a mea și numai a mea și vine de la Creatorul nostru. Voi n-aveți niciuna! Eternitatea aia de pământ pentru care ați semnat țineți-o pentru voi!”

 

Mulțumesc autoarei Doina Roman! 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

15 COMMENTS

  1. Felicitari Alina, superba recenzie! Imi place foarte mult cum ai prezentat cartea. Povestea m-a cucerit si pe mine, e exceptionala! De la subiect, mesaje transmise, stil de scriere la decoruri si personaje, totul e la superlativ! Dintre ingrediente nu lipsesc umorul, satira, chiar parodia si, asa cum bine ai punctat, romantismul! Si vorbind de romantism, mai avem un cuplu: Tas si Fema, pe mine m-au incantat wancuii astia! Iar ideea cu Femeile-de-lut e impresionanta! E o carte pe care si eu o recomand cu drag!

    • Multumesc, Oli! Nu gresesc daca spun ca datorita Doinei am inceput si noi, doamnele romantice, sa intelegem genul SF. Pana nu demult, ni se parea ceva de neinteles si evitam. Acum prindem drag. Si e lucru mare!

  2. foarte frumoasa si captivanta recenzia ,felicitari Alina <3 deocamdata vreau sa citesc ,,Pragul,, apoi si aceasta carte, mai ales ca m-ai cucerit cu recenzia ta !

    • Ma bucur ca am reusit sa te conving sa iti indrepti atentia si spre aceasta carte. Si Pragul mi-a placut, dar aici umorul si romantism m-a facut sa ma simt in elementul meu.

  3. La fel sunt si eu cu SF-ul, sa fie cat mai usurele, ca altfel nu inteleg :)) Felicitari pentru recenzie!

    • Sorina, crede-ma ca de multe ori cand deschid o carte SF, am impresia ca e scrisa in ciuciungheza. Aici, ca si la Pragul, povestea e bine scrisa, pe intelesul novicilor 😀

    • Acest compliment venit din partea celui pe care il consider unul dintre cei mai buni recenzori, ma onoreaza si ma determina sa fiu si mai buna!

  4. Mi-a plăcut nespus această carte 🙂 Ai reușit să surprinzi esențialul așa cum numai tu știi s-o faci!

    Felicitări locco_smiley_10

    • Ma bucur ca ti-a placut! Stiu ca Doinei nu-i place sa dam spoilere, asa ca am incercat sa ma limitez 😀 Multumesc!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.