Prietenie la cutie

 „Mâncarea este una din acele extrem de puține bucurii ale omului.” (Lin Yutang)

   Alin scria concentrat, pe colțul mesei pline cu hârtii, schema de tratament din fișa pacientului venit pe secție cu două ore înainte. De când lucra ca medic specialist în Capitală, devenise cel mai puțin pretențios om: dormea și pe scaun, între două intervenții, atunci când reușea, mușca pe fugă din covrigul uscat, înmuiat în cafea de la automatul din hol, însă cu un lucru nu se putea împăca – mâncarea din spital. Așa că prânzurile târzii din fosta magazie înghesuită, cu cei trei colegi de la Urgențe, strânși grămadă în jurul mesei rotunde, erau momentele de fericire binemeritate.

   Tresări brusc la vibrațiile telefonului din buzunar și răspunse apelului, fără să se oprească din scris.

   –Da… Nu știu… mai am puțin… Da, ca de obicei, mâncare chinezească de la Wu Xing… Comandă ce vrei pentru mine, ceva cu pui sau cu vită.

   Mai verifică o dată rezultatele analizelor de laborator, apoi fișa, puse parafa, semnă și se ridică liniștit, cu gândul la cutia cu bunătăți care îl aștepta.

   –Domnu’ doctor, dar nu rămâneți la masă? Avem varză cu carne, îl iscodi Ileana, o infirmieră înțepată și machiată strident.

   –Nu. Astăzi mănânc cu colegii de la Urgențe, răspunse Alin zâmbind, amintindu-și de porecla infirmierei, Semaforul. Poftă bună!

   Două etaje mai jos, în locul lor preferat, cei trei urgentiști erau prinși într-o discuție aprinsă.

   –Alin, spune și tu: cum mănânci mâncarea chinezească, cu bețigașele, cu furculița sau cu mâna? îl interogă Ligia, fără niciun salut.

   –Cu bețigașele…

   –Vezi? Numai tu îți bagi degetele în cutie. Auzi la el, e mai gustoasă mâncarea, dacă o iei cu mâna. Lasă că te știu eu, nu vrei să împarți! se maimuțări ea, certându-l pe George.

   Dani, cel mai serios dintre ei, interveni împăciuitor:

   –Mai bine cu mâna, decât cu furculița și cuțitul. Știați că în cultura chineză, aceste obiecte sunt considerate arme barbare? Mâncarea e sacră, toate bucatele se pun în mijlocul mesei și fiecare se servește. Hai să ne bucurăm de cea mai bună mâncare din cutiile astea minunate!

   Se așezară în liniște, umăr lângă umăr, și deschiseră cutiile cu mâncare chinezească, din care imediat îi invadă o simfonie de arome orientale. Bucatele chinezești sunt considerate a fi cele mai gustoase din lume, dar înainte de a le gusta, te cuceresc culorile, apoi aromele. În bucătăria chinezească, totul se taie în bucăți potrivite, pentru a fi luate cu bețișoarele și savurate din plin.

   –Ce repede a venit mâncarea azi! comentă Doru, cu gura plină de orez.

  –Într-adevăr! Am folosit noua aplicație Wo Xing, descărcată gratuit de pe net. Și am primit o reducere de 15%. Până pe 30 aprilie, la fiecare comandă primim discount. Și să știi că e mult mai ușor să comanzi de pe telefon, în doar câteva minute.

   –În vârful bețișorului stă viitorul societății! glumi Alin, imitându-l pe Iordache, șeful de secție, care obișnuia să vorbească în metafore: Viitorul societății e în acest vârf de ac! spusese el odată, privind admirativ acul de seringă.

   –Dar ce bun e meniul Apio! Tu ce ai acolo, Alin?

   –Mini meniu cu pui Gong Bao, pui specialitatea casei, orez cu ou și spaghete prăjite cu pui – un deliciu! Tu?

   –Cartofi cu urechi de lemn, legume Sichuan, spaghete de orez călite și orez cu legume. Vrei?

   –Mai întrebi? Dăm share deliciilor chinezești. Share your box, please!

   –Uite, mâncarea aceasta delicioasă împărțită cu voi îmi face garda mult mai ușoară. În cele treizeci de minute petrecute aici, îmi încarc bateriile pentru încă șase ore, cel puțin.

   Cei patru își trăiesc viața mai mult în spital, iar asta îi definește ca persoane. Însă ceea ce îi apropie este mâncarea chinezească de la Wu Xing, pe care o împart de fiecare dată, relaxați și zâmbitori. Este micul lor secret savuros, cu iz asiatic.

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 14

@WuXing Mancare Chinezeasca #shareyourbox  #SuperBlog

Surse foto> Wu Xing

8 COMMENTS

  1. Mmmm, mi-ati facut pofta cu articolul asta! Frumos scris, pare inceputul unui roman contemporan.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.