Prima dragoste: poveste cu Dia şi Ştef

Prima dragoste: poveste cu Dia şi Ştef

by -
14

A fost odată...Poveşti adevărate

Prima dragoste: poveste cu Dia şi Ştef

PRIMA DRAGOSTE

   Dia a fost întotdeauna o tipă băieţoasă, era prietenă cu toţi băieţii din clasa ei (şi din blocul ei), râdea cu ei, le făcea ”lipeala” cu câte o tipă care le plăcea, într-un cuvânt era una de-a lor.

   Victor, cel mai curtat băiat din clasă, încercase la un moment dat o altă apropiere de ea, dar Dia i-a retezat-o: ”De ce să stricăm ce avem? Azi “love story” mâine ne certăm şi s-a dus o prietenie frumoasă. Şi recunoaşte e mai mult orgoliu masculin. Lovit în orgoliu, dar şi înciudat de cât de bine îl cunoaşte, Victor i-a spus: ”Abia aşteptăm, noi gaşca, să vedem cum va fi când te vei îndrăgosti!”

   Dia avea doi prieteni foarte, foarte buni: pe May, pe care o ştia încă de la grădiniţă şi pe Victor. Colegele de clasă nu-i căutau compania, pentru că ea nu lauda fără rost şi nu avea răbdare să discute numai despre ţinute, bijuterii, coafuri şi băieţi. O căutau doar când voiau să între în graţiile vreunui tip şi Dia îl cunoştea, dar ea le era loială prietenilor ei. Mă gândeam că povestea poate vi se va părea desuetă şi copilăroasă, dar nu uitaţi că se petrecea acum mai bine de patruzeci de ani, alte idei, concepţii, moduri de-a trăi.

   Dia citea foarte multe cărţi, mult înaintea vârstei ei, era mult mai matură (în gândire) decât cei paisprezece ani pe care-i avea. La finalul clasei a -8-a au avut un banchet la şcoală şi le-au cântat două orchestre, una de colegi de-a lor ,una de tineri militari (un aranjament al unui tată). Dia trata cu ironie conceptul de “dragoste la prima vedere” (“coup de foudre”) şi totuşi când l-a văzut pe chitaristul şi solistul, în acelaşi timp, al celeilalte orchestre a simţit pentru prima dată că nu mai are aer. Vă puteţi da seama: un soldat tuns chilug, dar cu nişte ochi căprui imenşi şi un zâmbet care a topit-o. Dar vechile mentalităţi, educaţia, erau altele decât acum, mult mai rigide, nici nu se punea problema îndrăznelii şi atunci rămânea întrebarea: ”Cum să fac?” Dar când fetele vor ceva sunt inventive şi băieţii-prietenii ei au făcut tot ce depindea de ei, le-au făcut cunoştinţă, curioşi de altfel ce va urma.

   La început au fost câteva vorbe schimbate şi vreo două dansuri. Apoi, în timp, întâlniri întâmplătoare, din partea lui, pentru că ştiţi ce poate face o fată (din orice vremuri) când vrea ceva cu orice prêţ. În scurt timp au devenit prieteni, discutau cu orele la telefon cu multă încredere, mai făceau câte o plimbare.

  Apoi probabil cuiva ”acolo sus” i s-a făcut ”milă” de Dia şi Ştef i-a mărturisit că o iubeşte. A urmat un an minunat, plimbări, întâlniri, sărutări furate, dansuri şi chiar excursii cu părinţii Diei (erau alte vremuri şi între ei o diferenţa de cinci ani, deşi ea era deja la liceu). Dia nu avea probleme cu părinţii (erau foarte moderni în gândire pentru acele timpuri )la şcoală învaţa la fel de bine, era acelaşi copil bun, doar îndrăgostit. Ştef învaţa şi el din nou pentru admiterea la facultate. Ar fi absurd să spunem că nu erau şi mici gelozii, orgolii neîmpăcate, sau certuri care treceau imediat.
Erau tineri, frumoşi, fericiţi şi visau la un viitor împreună.

  Dar a venit trăsnetul…Ştef s-a îmbolnăvit, la început părea ceva uşor, apoi a venit vestea groaznică, o boală incurabilă. Fratele lui, Mihai, un cunoscut asistent medical (mai apoi un foarte bun medic) avea mulţi prieteni medici. Unul dintre ei venit de la o specializare din Franţa, a încercat imposibilul operând, dar boala a recidivat. Dia a aflat deodată cu Mihai durerosul diagnostic, citind buletinul de analiză când el nu era atent. A leşinat, a plâns, dar apoi împreună au hotărât să fie doar ei cei care ştiau, în nici un caz să nu afle Ştef.

  A urmat o perioadă lungă de spitalizare, cu pauze în care parcă apărea speranţa, cu noi recăderi şi operaţii. Dia mergea la şcoală, învaţa că un robot (nu voia să spună nimănui) doar May şi Victor ştiau adevărul şi încercau s-o ajute. Când termina cursurile îi dădea geanta lui May să i-o ducă acasă şi ea mergea la spital (îi rezolvase Mihai un bilet permanent). Stătea cu Ştef, vorbeau, râdeau, povesteau, visau, lacrimile erau pentru acasă. Părinţii ei au înţeles şi au încercat s-o ajute pe cât posibil, în acelaşi timp avertizând-o să nu-şi facă speranţe.

   A urmat revelionul (ultimul împreună), Ştef era acasă învoit, Dia a stat toată noaptea cu el vorbind şi privind la televizor. Apoi a urmat o nouă internare- o operaţie, şi chiar de ziua îndrăgostiţilor (sărbătorită acum şi la noi în 14 febr) Ştef a plecat spre alte stele. Pe Dia, Mihai n-a lăsat-o să-l vadă în acea ultima după-amiază, era prea dureros şi pentru el, Ştef intrase în comă. I-a spus doar că trebuie să-l ţină minte aşa, viu, cum îl ştia şi ca înainte de-a deveni inconştient. Ştef îi spusese că vrea să-i cumpere Diei un inel de logodnă (urmau să sărbătorească doi ani de prietenie).

   Dia n-a plâns la înmormântare, i se părea că visează, că omul din sicriu nu poate fi Ştef al ei (boala şi suferinţă îmbătrânesc, doar că ea văzându-l zilnic nu a prea conştientizat asta), apoi a clacat, a plâns vreo două zile, şi a revenit la şcoală. S-a îngropat efectiv în muncă, lecţii, citit, lucru la revista liceului, apoi o tabăra de creaţie, ceea ce a ajutat-o să-şi revină cât de cât. Se întâlnea des cu părinţii şi fraţii lui Ştef, mergea la cimitir, şi toţi îi spuneau acelaşi lucru: ”Trebuie să-ţi continui viaţa! Ştef asta ar fi vrut!” Sora lui mai mare i-a mai dat un sfat preţios: ”Niciodată să nu compari trecutul cu prezentul, mai ales dacă ai probleme, întotdeauna trecutul va câştiga în faţă prezentului.”

   Habar n-avea ea ce important era sfatul ei, dar cum viaţa nu este roză, Dia a avut de nenumărate ori momente când clar trecutul era de mii de ori mai frumos decât prezentul, dar asta e altă poveste.
Şi totuşi n-a regretat niciodată, chiar dacă a fost atât de scurtă, frumoasa ei poveste de iubire.

SIMILAR ARTICLES

14 COMMENTS

  1. Emotionant si trist.. O poveste de dragoste scurta.. Sunt sigura ca Dia inca il are in suflet pe Stef. :)

  2. Ce poveste frumoasa, dar si trista. Din pacate, insa, viata nu este mereu una fericita, iar durerea si tristetea loveste pe neasteptate.

  3. Wow!! Arci tu vrei sa ma faci sa plang :( . Frumoasa povestea dar si trista . Dar este si un mare adevar in poveste: viata merge inainte, cu bune si rele, oricat de greu ar fi :)

  4. important e ca dupa fiecare esec sau poveste trista sa constientizam ca viata merge inainte si e frumoasa!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro